6,798 matches
-
a frontului. „Comando-ul urcării la cer“, așa se numea acest detașament cu o cotă ridicată de pierderi, care i-a oferit însă prilejul să fugă la ruși. Atunci când, în martie ‘45, A Doua Armată Sovietică a ocupat mormanul de ruine arse care fusese Danzig, odată cu învingătorii s-a întors și tatăl prietenului meu din școală. El și-a căutat și și-a găsit copiii pentru ca apoi, după sfârșitul războiului, să părăsească Polonia cu un transport sigur, fiindcă era compus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din sudul Europei, au continuat să-mi lărgească cunoștințele de geografie: după căderea aliaților italieni, care pentru noi era o trădare ticăloasă, și după eliberare Ducelui de către parașutiștii noștri în munții Abruzzi - Skorzeny se numea ultimul nostru erou - lupta pentru ruinele mânăstirii Montecassino continua. Anglo-americanii debarcaseră la sud de Roma și alcătuiau un cap de pod pentru care încă se mai purtau lupte, atunci când eu a trebuit să abandonez uniforma atât de șic de ajutor la Luftwaffe și, la scurt timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
toate turnurile lui. Și chiar vreau să cred că am auzit cântecul clopotelor de la apropiata Biserică Sfânta Ecaterina: „Cinstit să fii și credincios, până-n mormântul rece...“ Dintre toate bisericile orașului care, în decursul anilor de după război, au fost refăcute din ruine piatră cu piatră, m-a atras, ori de câte ori mi-am vizitat orașul natal care făcea eforturi ca să semene din nou cu sine, aceea mai izolată, din apropiere de Mottlau, Sankt Johann. Rămas întreg pe dinafară, dar ars și devastat pe dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
polonă, rușii incendiaseră biserica din cauză că erau multe femei care se refugiaseră în Sankt Johann. Oricine ar fi făcut-o: în picioare rămăseseră doar zidurile carbonizate. Mai târziu, pe dalele de piatră crăpate ale bisericii rămase în picioare sub formă de ruină și pe dărâmăturile aflate acolo au fost adunate rămășițele orașului: ornamente de frontoane din piatră, fragmente de plăci în relief, balustradele teraselor de pe străzile Brotbänken, Heiliger Geist și Frauen și ornamente baroce din granit. Frumoasa dantelură rămasă din fațada de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de frontoane din piatră, fragmente de plăci în relief, balustradele teraselor de pe străzile Brotbänken, Heiliger Geist și Frauen și ornamente baroce din granit. Frumoasa dantelură rămasă din fațada de la Artushof și tot ceea ce mai putea fi recuperat din mormanele de ruine ale orașului, fiecare bucată găsită a fost inscripționată cu grijă, numerotată și abia apoi pusă într-un teanc și depozitată pentru a fi folosită mai târziu. Ori de câte ori mă strecuram în interiorul bisericii gotice - portalul era întotdeauna încuiat neglijent -, găseam în praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
alta. După ultimul bombardament, se sunase încetarea alarmei. Trenul înainta încet și, cu bună știință parcă, invita lumea, inclusiv pe mine, la un tur al orașului. Până acum, consumatorul de filme văzuse numai la jurnalul săptămânal scurte prim-planuri cu ruine, care trebuiau să joace rolul de decor pentru subtituri și lozinci îndemnând la rezistență. „Nu putem fi distruși!“ sau „Zidurile noastre se surpă, inimile noastre nu!“ și alte afirmații asemănătoare puteau fi citite pe ecran. Încă de curând, pe pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îi datoram exepriențe cinematografice care, precum Ștrandul de pe râul Tenne, nu le erau „permise tinerilor“. Oare încă de atunci am văzut, prin fanta de lângă aparatul de proiecție, imediat după jurnalul săptămânal, în care Goebbels stătea la taclale cu supraviețuitorii în fața ruinelor, filmul Kolberg, care îndemna la rezistență, cu Heinrich George în rolul principal? Mai târziu, nu mai știu cine spunea în șoaptă că unii dintre băieții care, în timpul filmărilor, avuseseră de luptat cu vitejie și în costume de epocă împotriva armatelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fardat. O imagine care mi-a rămas. Curând după semnalul de încetare a alarmei am ajuns cu tramvaiul la o altă gară. Din nou, șiruri de case incendiate ardeau cu flăcări mari ce ieșeau prin găvanele ferestrelor. Iarăși fațade în ruine, străzi întregi care, în precedentele nopți de bombardament, arseseră până-n temelii. În depărtare, o hală de fabrică incandescentă, ca și când în interior ar fi fost luminată ca de sărbătoare. În zorii zilei, trenul spre Dresda era gata de plecare. Nimic despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
circulă sub formă de zvonuri, se aude că între timp orașul meu natal a fost cucerit de ruși, eu însă nu știu că centrul orașului Danzig e un morman de dărâmături care o să mai fumege încă multă vreme, în care ruinele bisericii incendiate își așteaptă deja de pe acum fotografii a căror misiune e ca, înainte de planificata reconstrucție, să documenteze orice ciot de biserică, orice rămășiță de fațadă, pentru ca, mai târziu, clasele de elevi să recunoască... În minte, însă, imaginea neatinsă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și toți sacii de paie, pe care cu siguranță că dormiseră și ucrainienii, de asemenea țoalele tuturor acelora care, bolnavi fiind sau făcând de serviciu la baracă, nu fuseseră la muncă în echipa de tăietori de lemne sau la îndepărtarea ruinelor. La un locotentent major de la Luftwaffe - în lagăr se amestecau gradele inferioare cu ofițerii până la gradul de căpitan -, care până atunci se dăduse neabătut de colțos, s-au găsit, sub salteaua de paie, resturi ale pâinii prăjite împreună cu hârtia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Montaigne a citat din Tit Liviu sau Plutarh. Cel mai vârstnic dintre frații Mann a ironizat laitmotivele atât de rezistente la tăvăleală ale fratelui său mai tânăr. Eu am lăudat arta citatului. Oaspetele meu dintâi, însă, caporalul hârșit, povestea despre ruinele templelor în insulele grecești, despre frumusețea fiordurilor norvegiene, despre pivnițele de vinuri din castelele franțuzești, despre munții cei mai înalți din Caucaz, despre călătoriile lui de serviciu la Bruxelles, unde, se ambala el, se puteau mânca cei mai buni pommes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și madrigaluri. Toate astea și fără îndoială mai multe chiar ni se ofereau cât era ziua de lungă. Doar aveam timp. În lagărul de mase Oberpfalz nu existau oferte pentru coloane de lucru care să muncească afară. Nici măcar mormanele de ruine din apropiatul Nürnberg nu ne erau accesibile. Numai în interiorul gardurilor păzite era permis să se învețe, cu stoicism, în corturi, în clădirile cazărmii și în grajdurile spațioase - lagărul trebuie să fi fost ocupat odinioară de garnizoana unui regiment de cavalerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
parte chiar și o optime de cârnat. Din momentul acela puteam fi considerați mai sătui decât toți aceia care, dincolo de sârma ghimpată, își purtau foamea pe piața neagră. De la coloanele de muncitori care îndepărtau, în Augsburg și München, mormanele de ruine, s-a auzit că acolo civilii stăteau la coadă ca să primească puținul acela care se mai putea găsi în brutării și în magazinele de carne. Lor, pacea le era împărțită în porții din ce în ce mai mici; nouă, în spatele gardului lagărului, ne mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din mărfurile mele de schimb: gingașele buncăre ale Liniei Siegfried. Iar după aceea, când, cu hârtia ștampilată, dezinfectat și cu ultima mea rație zilnică, am fost eliberat în zona ocupată de britanici, am ajuns într-un amplu hățiș mărginit de ruine; acolo urma să fie gustată libertatea necunoscută mie. Ceea ce amăgește la prima vedere este faptul că atunci când jupoi ceapa, ochii încep să-ți lăcrimeze. Astfel, se aburește ceea ce cu ochii limpezi ar fi lizibil. Cu mai multă claritate reține chihlimbarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bărbierește puful o dată pe săptămână și pentru care este deja deschisă libertatea oferită: un teren cu drumuri impracticabile. Oricum, însă, îndrăznește să facă primii pași. În plus, se apropie, lingușitoare, imagini dorite - tânărul bărbat serios, scormonitor, căutând un sens printre ruine -, care sunt respinse ezitant. Pentru început, nu reușesc să prind în perete o imagine a stării mele de atunci. Prea puține fapte sunt sigure. Am optsprezece ani. Nu sunt sub greutatea normală la momentul eliberării. Fără păduchi, mă mișc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de cărbuni din Țara Galilor. Mama lui urma să fie asigurată că el va veni mai târziu, negreșit. Așa se face că, după datele de la poliție, prima localitate în care am locuit în libertate s-a numit Köln-Mülheim, un morman de ruine în care, în chip miraculos, mai supraviețuiseră ici și colo plăcuțe cu nume de străzi. Ele erau fixate de resturi de fațade sau atârnau, ca o săgeată care-ți arăta drumul, de stâlpișori ce se ițeau dintre dărâmături. Pantele grămezilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care, în chip miraculos, mai supraviețuiseră ici și colo plăcuțe cu nume de străzi. Ele erau fixate de resturi de fațade sau atârnau, ca o săgeată care-ți arăta drumul, de stâlpișori ce se ițeau dintre dărâmături. Pantele grămezilor de ruine erau năpădite de flori de gura-leului care promiteau să-nflorească. Mai târziu, când bântuiam ilegal, asemenea unui câine, prin zonele aflate sub ocupație franceză și americană și căutam ceva comestibil, un loc de dormit și - mânat de un alt fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să-nflorească. Mai târziu, când bântuiam ilegal, asemenea unui câine, prin zonele aflate sub ocupație franceză și americană și căutam ceva comestibil, un loc de dormit și - mânat de un alt fel de foame - atingerea pielii pe piele, decorul de ruine al altor orașe a fost acela ale cărui plăcuțe cu nume de străzi mă induceau în eroare sau mă mânau peste dărâmături sub care se bănuia că-s îngropați oameni. Treaz ori visând: încă mai tropăi pe drumuri printre rămășițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dorințe cu degete lungi. Oare e posibil ca, plutind angelic prin dreptul meu, să mă fi mângâiat în treacăt pe păr? Ca să comepnsez, o ștergeam și fugeam la cinematograf: îl mai văd și acum, palatul filmului rămas în picioare printre ruine și în care - ca în vremuri de război, așa și-n timp de pace - rula Romanță în tonalitate minoră ca film principal. În rolurile importante, nume odinioară ridicate în slăvi, familiare mie: Marianne Hoppe, Paul Dahlke, Ferdinand Marian, cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care să-mi producă mâncărimi. Numai propria sa persoană părea să-l îngrijoreze pe cel ce se plimba fără țintă printre ruine și mormane de dărâmături, căci de alte griji nu-mi aduc aminte; sau poate că, împreună cu suferința mea de nenumit, m-am refugiat în interiorul Domului din Köln? Deteriorat pe dinafară, colosul cu două turnuri rămăsese în picioare, atunci când orașul strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-mi aduc aminte; sau poate că, împreună cu suferința mea de nenumit, m-am refugiat în interiorul Domului din Köln? Deteriorat pe dinafară, colosul cu două turnuri rămăsese în picioare, atunci când orașul strâns în jurul măreției lui era o suprafață transformată-n în ruine. Sigur e numai faptul că primăvara, ajutat de sora lui Philipp, pentru care poate că începeam să devin o povară, am găsit de lucru într-o gospodărie țărănească, în regiunea Rinului Inferior, raionul Bergheim/Erft. Trebuie să fi fost primăvara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să se prăbușească. Chiar dacă în subterană nu m-am transformat într-un social-democrat, la suprafață mi-au fost totuși transmise unele opinii când, într-o dimineață de duminică, mecanicul meu de locomotivă m-a luat cu el în mormanul de ruine curățat care era Hanovra, fiindcă acolo președintele social-democraților, Kurt Schumacher, avea să vorbească sub cerul liber cu câteva zeci de mii de oameni. Nu, el nu vorbea, el striga, așa cum o făceau odinioară toți politicienii, nu numai Gauleiter-ul nazist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
le strigase fluturând în vânt o mânecă goală peste capetele a zeci de mii de oameni. După ani de închisoare în perioada nazistă, se transformase într-un ascet. Un sfânt stâlpnic se făcea auzit. El chema la înnoirea națiunii. Din ruine trebuia să se nască, după voința lui severă, o Germanie socială și democrată. Fiecare cuvânt era o lovitură de baros pe fier. Împotriva voinței mele - căci, de fapt, strigătele mă făceau să iau distanță - tovarășul Schumacher m-a convins. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în spitalul de campanie, în prizonierat, apoi în timpul rătăcirilor mele prin libertate, și asta din cauză că mă ocupasem numai de mine și de dubla mea foame. Totul se schimbase prin pierdere. Nici unul nu scăpase întreg. Nu numai casele erau transformate în ruine. Odată cu reversul războiului, pacea, ieșeau la lumină crime care acum își pierdeau legitimitatea și, cu o violență retroactivă, făceau din făptași victime. În fața mea stăteau niște evacuați, ce-i drept ca indivizi, dar printre miloane de alți evacuați ei aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Betty, și pe mătușa Martha, soția celui mai mare dintre frații tatălui meu, unchiul Alfred, care, ca funcționar la poliție locuise cu verișoara și vărul într-un cartier pe Hohenfriedberger Weg și care acum trăia undeva în nord, în Stade. Ruinele Hamburgului arătau, cât vedeai cu ochii, la fel ca ruinele din Köln. Abia la o privire mai atentă îți săreau în ochi hornurile înalte, care rămăseseră în picioare atunci când casele de închiriat cu câteva etaje se prăbușiseră. Apoi, surprinzător, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]