3,950 matches
-
tremura ca varga. -Spune, că pățești la fel! rânji șeful. . Ăl bătrân îi apucă mâna să i-o pupe. - Dom' comisar, gîndește-te la bătrânețele mele! Nu știu nimic! Să-mi moară ce-am mai scump dacă știu ceva! - Caii, unde sânt caii? - Iartă-mă, dom' șef! Iartă-mă! se ruga caiafa. - Caii! Caii! striga presarul într-una. - Nu știu! Să crap dacă știu! Iartă-mă! Maică, mama mea, de m-ai făcut! - Dă lampa cu carbid încoa! ceru celălalt. - Dom' comisar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o bătuse pe umăr cu un fel de prietenie: > - Ești prea tânără pentru astea... Lasă... Tot pe atunci, aia mică mai prinsese o meteahnă: începuse să umble cu lămâiță în sân. Coana Marioara a băgat repede de seamă, că așa sânt muierile: ca pisicile, le miroase de la o poștă și a cal breaz. - Ce ți-e, fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. - Cum ce mi-e, fa, mamă? Stăteau amândouă sub candela care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ai numai romane serioase dumneata, nu-s de nasul meu. Ei, mie îmi trebuie ceva, așa, mai ușor, mai vesel, ți-am spus eu... Și acum mă duc, că mă caută mama... - Și nu mai ești supărată pe mine? - Ba sânt până aduci patefonu... Nu plecă. Se mai întoarse o dată de la ușă, cu ochii în pământ. - Ar trebui să nu-ți spun... - Ce să nu-mi spui? - Mi-e frică, domnu Procopie... Se codea, vorbind cu gura pe jumătate. - Frică? se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la ușă, cu ochii în pământ. - Ar trebui să nu-ți spun... - Ce să nu-mi spui? - Mi-e frică, domnu Procopie... Se codea, vorbind cu gura pe jumătate. - Frică? se miră el. - Da. Mi-e frică de dumneata... Eu sânt fată și, vezi dumneata, nu-i frumos... - Ce nu-i frumos? - Că stăm așa, amândoi... Se roșise. -Și ce dacă stăm?! - Ce știi dumneata, păi să ne afle mahalaua, mai scoate vorbe, că cine știe ce, că așa și pe dincolo, muierile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frumos... - Ce nu-i frumos? - Că stăm așa, amândoi... Se roșise. -Și ce dacă stăm?! - Ce știi dumneata, păi să ne afle mahalaua, mai scoate vorbe, că cine știe ce, că așa și pe dincolo, muierile astea bătrâne de-abia așteaptă... Eu sânt fată mare... Într-o lună împlinesc șaisprezece ani, și altele la vârsta mea au sărit de-acu pîrleazu... Vocea i se sugrumă. 267 Studentul nu înțelegea prea bine. - Adică, ce-i asta, au sărit pîrleazu? - Avem noi, așa, o vorbă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puțin. Se apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul o durere surdă, necunoscută. Strânse câteva ace risipite pe dușumele. v Orice poți să ascunzi în lumea asta, numai ce-i al sufletului nu. Că dragostele sânt ca buruiana rea, cresc în văgăunile inimii și s-arată. Nu mai scăpa domnul Aristică de gura nevestei: - Mă bărbate, nu-i, mă, lucru curat cu fata noastră, ascultă la mine... - Iar începi? se mânia omul. - Ascultă și de gura
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-o să intre la noi, la Tramvaie. N-are unde sta. Ce m-am gîndit: i-a să-l rog eu pe domnu Procopie, că e băiat înțelegător, om cu știință la bază, n-o să se supere... Știi dumneata, așa sânt rudele. Altfel, n-am de ce să mă plâng. Mi-ai plătit chiria la timp, ba încă și înainte, dar sîntem la mare nevoie, înțelegi? - Înțeleg, răspunse Procopie cu inima ușoară. Studentul se mutase într-o luni. Pe Veta o trimisese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măi, măi, Pentr-un puișor de fată, măi, măi. - Așa! se însuflețiră pungașii. Chelnerii cărau fripturile, nu mai isprăviseră cu mîncatul.Vinul aburise paharele înalte și străvezii. Avea culoarea prunei brumării și le era mai mare dragul că trăiesc, că sânt liberi și că petrec. Când s-au mai matolit, a început Gheorghe să-și aducă aminte. Îl întreba Bozoncea: -V-au bătut, mă? - Pe săturate. Râdea Stăpânul. - Va să zică, a învățat și Paraschiv meseria? Mai că nu plângea Treanță. 281 - Ne-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și se șterse cu mânecile rochiei pe frunte. Spuma albă umpluse albia. Tot nu-i stătea gura Aglaiei: - Și-așa, fă, cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? - Lasă, coană Aglăițo... - Spune, putoare, sânt muiere bătrână. Ca mormîntul! Văduva se codea. - Nu-ș' ce-i cu mine, mi-am pierdut capul, că prea cânta domnu Tilică din mandolină... - Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ți dădea Gogu de mîncare? Nu te îmbrăca? Nu se uita
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împuținau și ei. Vara trecută fuseseră mai mulți. Îi știau femeile. Așteptau să se încălzească timpul pe câte o buturugă în porți, nemișcați. Nu vorbeau decât rar, tușind și asudând. Să-i fi văzut de departe, ai fi zis că sânt niște patriarhi, ieșiți la soare în cămăși. Nu lipseau vinerea seara de la slujbă, de duminici ce să mai vorbim?! Ascultau de la opt și până la pilda popii, mai moțăind, mai dând din cap în semn că înțeleg. Nepoții îi țineau curați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu ochii în zăpadă, căutând parcă: - Am pierdut un portofel, și în spate nu venea decât dumnealui. -Lam întrebat dacă nu -la găsit. Provincialul se îngălbenise. Se jura pe copiii lui de-acasă: - Să nu mai văd dacă știu ceva! Sânt om serios. Codoșul îl luă cu binișorul: - Parcă dumnealui zice că -lai luat dumneata? Dar să te caute, sau mai bine să te caut eu, că nu vă cunosc nici pe unul, nici pe altul... Se strânseseră încă vreo doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
celor noi, gașca ălui bătrân, și lui Gheorghe, cât nu mai avea el puteri. Plângea Didina c-o pângăreau caramangiii, dar cel tânăr n-avea milă, că-l vânduse. Degeaba striga ea: - Nu mă lăsa, sufletu meu, că a ta sânt de-acu... Pungașul fuma numai, auzindu-i suspinele, $i-n carne îi creștea dorul după trupul ei, c-o iubea, dar trebuia s-o pedepsească pentru că nu venise când o chemase el si că-l dăduse starostelui. Praf i-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avea scopuri diferite. Este vorba mai întîi de consecințele virtuale a ceea ce s-ar putea numi teologiile contemporane ale "morții lui Dumnezeu" care, după ce s-au străduit să demonstreze prin numeroase mijloace că toate conceptele, simbolurile și ritualurile Bisericilor creștine sânt inutile, par să spere că o conștientizare a caracterului radical profan al Lumii și al existenței umane este totuși în stare să întemeieze, datorită unei misterioase și paradoxale coincidentia oppositorum, un nou tip de "experiență religioasă". Există apoi evoluțiile posibile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omenești, în pietre ori în arbori. Or, așa cum vom vedea în cele ce urmează, nu este nicidecum vorba de o venerare a pietrei sau a copacului în ele însele. Piatra sacră, arborele sacru nu sânt adorate ca atare, ci pentru că sânt niște hierofanii, pentru că "arată" ceva care nu mai este piatră și nici arbore, ci sacru, ganz andere. S-a arătat în numeroase rânduri și se cuvine subliniat din nou faptul că orice hierofanie, chiar și cea mai elementară, reprezintă un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fenomenului poetic, ar recurge la exemple disparate, citând alături de Homer, Virgiliu și Dante poeme hinduse, chineze sau mexicane, adică prezentând poetici istoricește solidare (Homer, Virgiliu, Dante), dar și creații care țin de alte estetici. În limitele istoriei literare, asemenea juxtapuneri sânt destul de îndoielnice, însă ele se dovedesc valabile dacă se are în vedere descrierea fenomenului poetic ca atare, dacă scopul este de a arăta deosebirea esențială dintre limbajul poetic și limbajul obișnuit, de zi cu zi. Sacrul și Istoria Primul nostru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va găsi toate lămuririle necesare în lucrările menționate în bibliografie. Saint-Cloud, aprilie 1956. CAPITOLUL I Spațiul sacru și sacralizarea Lumii Omogenitate spațială și hierofanie Pentrul omul religios, spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sânt calitativ diferite de celelalte. "Nu te apropia aici", îi spune Domnul lui Moise, "ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfînt" (Ieșirea, 3, 5). Există așadar un spațiu sacru, deci "puternic", semnificativ, și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a visat, la Haran, că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi s-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: "Eu sânt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău", s-a deșteptat din somn și, spăimîntîndu-se, a zis: "Cît de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" Și a luat piatra ce și-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
comportament se verifică pe toate planurile existenței sale, fiind evident mai ales în dorința omului religios de a se mișca într-o lume sanctificată, adică într-un spațiu sacru. Este ceea ce a dus la elaborarea tehnicilor de orientare, care nu sânt altceva decât tehnici de construire a spațiului sacru. Nu este nicidecum vorba de o lucrare omenească, pentru că nu prin strădania sa izbutește omul să consacre un spațiu. Ritualul prin care omul construiește un spațiu sacru este de fapt eficient doar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al luării în stăpânire a unui teritoriu: stăpânirea este legitimată de ridicarea unui altar al focului închinat lui Agni. Poți spune că te-ai așezat după ce ai înălțat un altar al focului (garha-patya), și toți aceia care înalță altarul focului sânt așezați de drept" (atapatha Brahma1a, VII, I, I, 1-4). Prin înălțarea unui altar al focului, Agni devine prezent și astfel se asigură comunicarea cu lumea zeilor; spațiul altarului devine un spațiu sacru. Semnificația ritualului este însă mult mai complexă și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
legătura" prin excelență dintre Cer și Pământ; c) temeliile templelor coboară adânc în regiunile inferioare. Câteva exemple vor fi suficiente. Vom încerca apoi să integrăm toate aceste aspecte diferite ale aceluiași sistem de simboluri și vom vedea mai limpede cât sânt de coerente aceste concepții tradiționale despre Lume. Capitala Suveranului chinez desăvârșit se află în Centrul Lumii: în ziua solstițiului de vară, la amiază, gnomonul nu trebuie să facă umbră.9 Același simbolism se întîlnește la templul din Ierusalim: stânca pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tradiționale. Se impune, după părerea noastră, următoarea concluzie: omul societăților premoderne dorește să se afle cât mai aproape de Centrul Lumii. Știe că țara sa se găsește cu adevărat în mijlocul Pământului, că orașul său este buricul Universului, că Templul sau Palatul sânt adevărate Centre ale Lumii; mai dorește și ca propria casă să se afle în Centru și să fie o imago mundi. După cum vom vedea, locuințele sânt socotite ca fiind cu adevărat în Centrul Lumii și reproducând, la scară microcosmică, Universul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
patru puncte cardinale. Construcția colibei sacre repetă așadar cosmogonia.18 Întâlnim, și nu este de mirare, o concepție asemănătoare în Italia antică și la vechii germani. Este vorba de fapt de o idee arhaică și foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru puncte cardinale. Mundus era, la romani, o groapă circulară împărțită în patru, fiind în același timp imagine a Cosmosului și model exemplar al locuinței sau așezării omenești. S-a sugerat, și pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cosmos Dacă este adevărat că "lumea noastră" este un Cosmos, orice atac din afară ar putea-o preface din nou în "Haos". Și dacă "lumea noastră" a fost întemeiată prin imitarea lucrării exemplare a zeilor, cosmogonia, adversarii care o atacă sânt asimilați cu dușmanii zeilor, demonii, și mai cu seamă arhidemonului, Dragonul primordial învins de zei la începuturile timpurilor. Atacul asupra "lumii noastre" este răzbunarea Dragonului mitic, care se răzvrătește împotriva lucrării zeilor, Cosmosul, și se străduiește s-o nimicească. Dușmanii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din vremuri străvechi. Asumarea Facerii Lumii Trebuie să subliniem de la bun început deosebirea radicală dintre cele două comportamente - "tradițional" și "modern" - față de locuința omenească. Nu are rost să mai stăruim asupra valorii și funcției locuinței în societățile industriale, deoarece ele sânt îndeobște cunoscute. După un mare arhitect contemporan, Le Corbusier, casa este "o mașină de locuit". Ea face parte, așadar, din nenumăratele mașini produse în serie în societățile industriale. În lumea modernă, casa ideală trebuie să fie mai întîi de toate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
după cum am văzut mai înainte, dintre Pământ și Cer. Cu alte cuvinte, simbolismul cosmic este cuprins în structura însăși a locuinței. Cerul este conceput ca un cort uriaș susținut de un stâlp central: țărușul cortului sau stâlpul central al casei sânt asimilați cu Stâlpii Lumii și chiar numiți astfel. Jertfele în cinstea Ființei cerești supreme au loc chiar la picioarele acestui stâlp central, ceea ce arată cât de importantă este funcția sa rituală. Același simbolism s-a păstrat la păstorii crescători de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]