4,921 matches
-
-ți tulbure viitorul. Și eu dacă aș fi în locul ei aș fi făcut la fel. Te-aș fi cruțat. Ești așa de tînăr! De ce să vezi toate lucrurile în negru? Deși nu plânsese, neputând să-și ascundă lacrimile venite din senin, Felix le lăsă să se rostogolească pe obraz. Aceste lacrimi fiziologice îi deșteptară însă un sentiment adevărat de consolare și se simți mulțumit ca un copil mângâiat. De teamă ca lucrul să nu se mai repete, se ridică să plece
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zicea el scârbit. Îi cară cu zecile,cu sutele. Tot copilași și bătrâni. Toamna face rău grozav la plămâni, la cap. A murit băcanul din colț de la care am luat untdelemn. Nici nu l-am văzut bolnav vreodată. Așa, din senin. Nu vrei să vii sa-l vezi? Nu știu ce Dumnezeu o fi având că s-a făcut ca un tăciune la față, e de nerecunoscut. Spune nevastă-sa că s-a luptat trei zile cu moartea. Moș Costache făcea sforțări să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
impresie extraordinară. Din partea mea, cred că și lui Felix fata i-a plăcut, dar nu îndrăznește să mărturisească din respect pentru tine. Știi, el ține la tine. Însă, ce vrei, dragostea e ceva irațional, un ce care pică așa, din senin, fără nici o logică. Fata, cel puțin, este moartă, bolnavă, la propriu, nu la figurat. A cheltuit ta'su o grămadă de parale pe doctori. Leacul ei nu poate să-l dea doctorul, ci Felix. Dacă nu-l ia pe Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ceartă și se-mpacă. De ce nu l-ai luat și tu mai cu binișorul? - Dar, mamă, zise Olimpia, plângând cu multă abundență de secreții nazale, dar nu i-am zis nici pis, pentru numele lui Dumnezeu, asta pică așa, din senin. Nu m-am certat cu el aproape niciodată. Să știi că are pe cineva și caută pricină de despărțire. Sunt rudele lui care-l tot îndeamnă să facă o căsătorie mai bogată. Doar i-ai văzut! Toți cu trăsuri, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lupt împotriva încăpățânării celorlalți. Mă simt în locul potrivit, angajat pe deplin, implicat în ministerul meu, disponibil pentru orice fel de confruntare, bine primit de comunitatea mea. Acest lucru este valabil cel puțin față de cei care gândesc ca și mine. Sunt senin, chiar și în momentele mai dificile și mai stresante, înfrunt problemele cu responsabilitate. Am decis să spun că sunt fericit deoarece este așa și mă simt fericit pentru alegerea pe care am făcut-o, pentru viața mea, și acest lucru
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
apostolice, ci și la descoperirea caracteristicilor specifice acestei faze existențiale. În ea, de fapt, dacă se purifică anumite aspecte ale personalității, dăruirea proprie lui Dumnezeu devine o acțiune mai clară și mai generoasă și se răsfrânge și asupra fraților mai senin și mai discret și totodată devine mai transparentă și mai plină de har. Acesta este darul și experiența maternității și a paternității spirituale”. Reînnoindu-și propria capacitate de integrare a neputințelor și a slăbiciunilor propriei ființe, individul reușește sa „păstreze
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Institutului de Medicină Legală. Dar de abia la al cincilea ocol dat pe marginile văgăunii, în centrul căreia fusese clădită Capela și cu a cărei clisă îi fuseseră acum amestecate și sfărmăturile, până și lui Genel i se năzări, din senin, că trage de volan, printre șirurile înalte de strane strălucitoare, tăiate dintr-un lemn mai înmiresmat ca scorțișoara. Că hârjâie, cu barele neortodoxe ale taximetrului, mănunchiurile aprinse ale candelelor, pereții de argint ai chivotului. snopurile de clopote și de steaguri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ușor de flanel, cravată fluture și ochelar c-un singur covrig, scormonea împrejur cu găvanele lui de pește fiert. Și când îl ochi enervîndu-se că se mânjise și cu rahat pe sacou, de la cuibul unei rândunici, apărut, de aseară, din senin, pe muchia bordului, ăla îl salută batjocoritor, găinățîndu-l și el cu un rânjet. - Ce-ai puturosule? Spume pe tine? - Pe mă-ta și pe tac-tu, de poponaut, scămoșatule! 157 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Mi-am dat seama
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-am de ce, dar nu l-au pocnit sub privirile noastre. A plecat cu brațele sus. Salutând publicul ca un boxer. Plîngîndu-se în gura mare că se desparte de niște călători atât de înzestrați. - De victimele lui dragi, preciză, din senin, poetul Paul Vinicius, care, după ce asistase surprinzător de tăcut la întreaga șuetă, intervenise tocmai cu această minusculă remarcă, pe care, ca de obicei, nimeni nu știu cum s-o ia, dar care nu împiedică pe nici unul dintre ceilalți șapte să-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
BĂNULESCU metrou uitau, uneori , să deschidă rapid ușile. Nici unul însă, până azi dimineață, nu uitase atât de mult... Pe de altă parte, generalilor de Securitate ce răsăriseră instantaneu în sala Dispeceratului le era groază și că metroul ar putea, din senin, să pornească. Și, datorită faptului că mama sa lucrase cu atâta abnegație, să-l crească pe el și pe soră-sa, că Raicopol nu va pierde ocazia de-a ne strivi, pe noi, de vreun cot de tunel. Așa că, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
muscă. Dacă muștele, cumva, de la un timp, au luat obiceiul de a se lasă împușcate. Și d-aia nu-i zdrobiseră creierii, bătîndu-l în creștet cu cupa unui excavator, așa cum ai face cu măciulia unui piron, răsărit în asfalt, din senin, și încurcînd la mers întreaga lume. Îl credeau dedicat să scrie poezii Partidului Comunist, concentrat să ritmeze "măr" cu "adevăr", "furnale" cu "cincinale" și "șperț" cu "comerț", așa cum făcea și grasul și guralivul poet al plutonierilor din țara asta. Iar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vremea, a se fi ruginit devenirea, a fi îmbătrînit durata. Nu atârnă timpul în ridurile bătrâneții și nu e fiecare cută un cadavru temporal? Fața omenească este folosită de demonia vremii ca o demonstrație de zădărnicie. O poate cineva privi senin în amurgul ei? Înclină-ți ochii spre un bătrân când n-ai Ecleziastul la îndemînă, fața lui - de care el poate fi perfect străin - te va învăța mai mult ca înțelepții. Căci sânt încrețituri care dezvelesc acțiunea Timpului mai nemilos
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma dezamăgirii erotice. Dragostea-i un înec, o scufundare în ființă și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
roze, cu fața fină și albă ca {EminescuOpVII 96} taiată-n marmură și cu niște ochi albaștri mari sub mari sprâncene și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînile cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. I ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soare-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și azi îmbla în grădina palatului Bianchi. Sufletul lui era plin de-o dulce durere pe care n-ar fi schimbat-o cu fericirea cea mai mare. Cezara s-- apropia încet prin aleele pline de mirosul de flori străbătut de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze... Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul... astăzi abia ea cunoscuse natura * copilului ei. El stătu pe loc și se uită lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din fundul unei peșteri... Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese-n somn... merse mereu înainte, peștera se lungea din ce în ce și devenea întunecoasă, deodată văzu ca [o] zare de senin mică *, însă totuș încă departe. S-apropie și văzu o gaură cât să bagi mâna, care corespundea undeva,... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă... El cercă să mărească borta cu puterea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite de umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu dar nu-și grăbi pasul. Îi ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice... ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele l-arsese în somn... Merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. Cercă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumusețe nu se trece. Ea s-apropie încet prin aleele străbătute de seninul nopții, pe cărările albe zugrăvite cu umbrele mrejelor de frunze. Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul. Î [i] ghicise ea caracterul? Poate. El stătea locului și se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală, binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
monotonă și întunecată în fundul ei care murmură fără înțeles; pe când dacă, în senina și albastra împărăție a cerului înflorește Lumina ca o floare de foc, fiecare val reflectă în fruntea sa un soare, iar marea împrumută de la cer coloarea sa, seninul geniului său, și le reflectă în visul său cel adânc și luciu. Când națiunea e-n întunerec, ea doarme-n adâncimile geniului și-a puterilor sale neștiute și tace, iar când Libertatea, civilizațiunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
negru și lung, cu buzele subțiri și roze, cu fața albă ca marmura și cu niște ochi albaștri mari, sub mari sprâncene și lungi gene negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de-un colorit atât de senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era o adevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînele cele fine, dulci, mici, albe, trăsurile feței
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul tuturor esceselor de student. La beție el bea îndoit cât orișicare din noi, numai că pe când ceilalți cădeau în toate lăturile și nu știau ce vorbesc, chiuiau și se sărutau ca și când ar fi amanți - el singur sta în mijlocul lor senin, surâzând, și singurul semn că beuse era că paloarea sa obicinuită se colora c-un gingaș roza - ca acel al ofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr că trebuia să mă mir de acel copil, acel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]