4,389 matches
-
normal. Era momentul să își rezolve treburile. Când se întoarse, după ce-1 predase pe Dănuț familiei, căzuse ca și mort. Complet fără să se apere. Deschise ochii de-abia când era foarte lumina afară. Dar chiar atunci zări o siluetă în casă. Lucrul îl izbi așa de tare, mai ales acel sentiment instinctiv care-1 avertizase mereu, încât atacă brusc, năpustindu-se peste ea. Pregătindu-se să lovească, o recunoscu pe Amanda. Leșinase, l din cauza căzăturii. O luă în brațe, blestemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
DAN PETRESCU grafului "Melodia", pe ale cărui cearșafuri nu se mai răsfățase nici nu-și mai trosnise oasele de peste zece ani țipenie de film străin, pe deasupra menajeriilor subterane ale înduioșătorului Circ de Stat, unde aceeași criză generală de valută preschimbase siluetele contorsionate ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a arenei nu de strigătele metalice ale dresorilor cambrați în fireturi, ci de mormăiturile veștede ale unor ciobani încuiați la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-n prezent, remarcă, nu fără o fină delectare, has-Satan, un cârd de găini scurma cu o bășcălioasă înflăcărare brazdele 78 DANIEL BĂNULESCU Dar abia atunci când prietena mea a recunoscut, printre trupurile ce săltau sub revărsarea sucurilor gastrice și-a salivei, siluetele inconfundabile ale câtorva poeți precum: Ion Mureșan, Cărtărescu, Mariana Marin, Danilov, parcă Antonesei, Stoiciu, desigur Mușina, Bucur, posibil Romoșan (plecase deja din țară?!), precum și pe cele ale bravilor prozatori: Nedelciu, Sorin Preda, Cristi Teodorescu, Groșan, Iova, Cușnarencu... sosiți, cu ore
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de lanternă în ochi. Taximetrul luase, din nou, pe aripi, praful de pe barierele Bucureștilor, devorând cu repeziciune hartanele aeroportului Băneasa, ale blocurilor cu olane, lacului, stației Peco, podului Constanța, zbârnâind o clipă în trecătoarea formată între clopoțeii Vilei Minovici și silueta de biscuit putrezit a fântânii arteziene Miorița, lansîndu-se cu profesionalism pe porțiunea placată în piatră cubică, mărginind, la Nord, parcul latifundiar Herăstrău. Hărțile, cărora has-Satan le schimbase locul de pe banchetă pe proprii genunchi, se desfăceau și se zgârceau înapoi, ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la scurgerea pișcătoarei beri în halba ce avea, curând, să-l găzduiască și pe inel. Talmudistul s-a ciucit, pe vine, să descifreze. "...E un campion complex și rafinat..." Unde citești asta?" Și mi-a relevat, reliefate în poleiala argintie, siluetele fumegânde parcă, ale unei retorte și ale unui cuptor alchimic. Pare un alambic de țuică" am îngăimat eu. "Practică o meserie transmigratoare și captivantă" mi-a decriptat, plecând de la un fascicol de lumini și-un sector de cerc, ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-și scuture de pudra de ciment, genele. Din portbagaj, răzbăteau până la ei reprizele inegale de zvârcoliri ale unor trupuri cărnoase, aducând cu convulsiile unor crapi deșertați pe uscat. De pe capotă se descojeau, de eșarfele de humă, ciment alb, var nestins, siluetele zvelte ale lui Dulcele Doru și Relu Înmiresmatul, transformați, la un moment dat, în două sarcofage de forme indefinite. Genel deconectă scârbit aparatul de taxare, care ajunsese oricum, de mult, la suma limită pe care o puteau afișa plăcuțele vechiturii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
căpătâi către sud, Maria C. Nicolici se trezea ea în patul (din vis) al Profesorului de Istoria Religiilor. Spre deosebire de lungile săptămâni în care, adormind cu căpătâiul către alte puncte cardinale, i se îngăduia doar să-i urmărească platonic, de la distanță, silueta fibroasă, aproape ascetică. Pe revoltător de lungile coridoare de la École des Hautes Études din Sorbona sau pe cele ale Universității din Chicago. Coridoare remarcabile, dar și cu totul tâmpite, deoarece, deși se desfășurau în direcții părând benefice, până la urmă, la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fentă-revenire-piedică-fentă", în așa fel încît Cocondy să prindă prilejul de a se rostogoli, de vreo trei ori, peste cap, redevenind făptura care nu i se agăța înainte de gât, retransformîndu-se în persoana cât de cât agreabilă. Până la urmă dibuiră cheia, săltând siluete imprecise și pipăind, cu migală, sub unul dintre cazanele cu rufe. Prima cameră din periplul lor era dormitorul și Pinky, decent, se feri s-o privească. Dar și a doua cameră era tot dormitorul, fiindcă aici sfârâiau și se întorceau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară, ce-și continuau comerțul ilegal cu blugi și țigări Kent, în noapte, pe latura dinspre Hanul lui Manuc a Cafenelei. IF-ul comandă încă un rând de nechezoluri și cîte-un coniac mic. Aveau coniac Vrancea și Vasconi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șadă mai aproape de clocotul vieții. În primele cinci minute ale nopții, se înverzise de frig. Madam Nicolici sfâșie, c-un cuțit, finetul și plasticul în care era conservată plapuma de mătase a Răposatului, o coborî de pe dulapul încrustat în siluete de grifoni din camera dânsei și-o desfășură peste el. În jurul patului nou, în smalț alb, scos din beci, cu tăblii și picioare metalice, ucenicele Carolina și Petruța distribuiră noptiera, cada, oala de noapte, papucii, un dulăpior burdușit cu așternuturi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
două lățimi de palmă și aproape imediat se spărgeau cu pocnete de becuri pe caldarâm. De ambele rânduri plouă cam o oră. Când își iți capul din vizuina, de sub folia aburită, cercetând strada Perone în lung și în lat, desluși siluete subțiratece, cu um- 374 DANIEL BĂNULESCU fines, jugulând pe nesimțite și cel de-al doilea capăt al strungii de stradă. - Predolene... - Mmîh. Ordonați! zâmbi strâmb cel ce fusese strigat. - Jeane! Puștiul... E de belea. Dar o pățim noi. Dumirește- ni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
te alături. Presupun că se poate spune că e un fel de grup terapeutic, a adăugat Fiona zâmbind liniștitor. Alison era uluită. —Ceva în genul grupurilor pentru oamenii care vor să slăbească? a întrebat ea uitându-se în jos, la silueta ei cu șolduri subțiri, de invidiat. Strâmbându-se batjocoritor către pântecele său masiv, Fiona a început să râdă. — Nu. Cu toate că probabil mie mi-ar prinde bine să mă înscriu într-un astfel de grup... Nu, ăsta e un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
-și aranjeze părul negru, ușor albit pe la tâmple, într-o tunsoare impunătoare gen Margaret Thatcher. Imaginea de ansamblu astfel obținută era aceea de nevastă de membru în partidul conservator. Jenny avea cam cincizeci și cinci de ani și, cu toate silueta și felul în care se îmbrăca ar fi trebuit s-o facă să pară mai tânără, coafura formală și înțepenită și durerea mereu încastrată pe chip o îmbătrâneau teribil de mult. — Deci. Femeia a urmat-o pe Susan în bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai aibă loc în ziua aia. Trebuia să se monteze ca să revină într-o altă dată. Tocmai când femeia se întorcea să plece, din spate s-a auzit sunetul specific al tocurilor clincăind pe o podea de lemn și o siluetă s-a profilat în spatele geamului mat al ușii de la intrare. Alison a înghețat din cauza tensiunii. Înghițind în sec, femeia a încercat să-și compună o expresie care să pară prietenească, nu războinică. Când ușa s-a deschis, a încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nici măcar unul dintre respectivii bărbați nu i-a aruncat vreo privire lui Deborah. Și asta din două motive, a decis Julia. Primul era că Deborah fusese undeva la coada listei atunci când Dumnezeu împărțise darurile de natură estetică. Deși avea o siluetă destul de plăcută, Deborah avea tendința să și-o camufleze în haine demodate și fără formă, în vreme ce picioarele erau încălțate cu genul acela de pantofi solizi și confortabili, preferat de stewardese. Părul șaten și fără volum, lung până în dreptul umerilor, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dar arată, în continuare, splendid... așa cum ai arăta și tu, a adăugat el cu înțelepciune. Julia a simțit că se înmoaie puțin la auzul acestei remarci. Asta se prea poate, dragul meu, dar eu nu-mi fac griji doar din cauza siluetei, ci mă gândesc și la ce o să se întâmple după nașterea copilului... cum o să fie afectată relația noastră. Julia era conștientă că-și dezvăluia unele dintre cele mai mari temeri ale sufletului ei, numai că și-a spus că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un moment întinsă lângă el. Apoi sări în sus și se așeză deasupra lui, cuprinzându-i cu mâinile pliurile mari de carne, ciupindu-le și frământându-le cu încântarea unui copil. Râseră din nou. Virgil uitase și el de dezavantajele siluetei sale. — E ca și cum ai face pâine, chicoti ea, prefăcându-se că-i frământă burta ca pe un aluat. El ajunse o sigură dată la final, iar ea deloc. Atrofia tuturor organelor prin nefolosire. Dar neputințele lor nu erau importante pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
neagră, vopsit în culori de război din cap până-n picioare, strângea în mână un tomahawk, îl agita zadarnic către vulturul care-l ataca neîncetat, lăsându-i cicatrici pe corp și ciugulindu-i carnea, în timp ce în valea de sub el stătea o siluetă fără chip, lungă, neagră, pleșuvă și cu inele cu piatră pe fiecare deget, care râdea și râdea și iar râdea: râsul lui Deggle. Camera era încă în întuneric, căci pânza de sac stătea în calea primelor raze firave de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care s-a pecetluit o legătură. — Eu cum să-ți zic? sparse tăcerea Virgil. Vultur-în-Zbor nu răspunse. — Domnule Vultur? Virgil Jones se întoarse să-l privească pe indianul axona. Dar Vultur-în-Zbor adormise. Virgil traversă greoi pluta și se așeză lângă silueta adormită. — Nu-mi mulțumi pentru că ți-am salvat viața, îi spuse. îți sunt recunoscător mai mult decât ți-aș putea spune în cuvinte. Nu-mi mulțumi c-am venit aici. Am plătit o datorie și mi-am reamintit o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a altarului, a văzut în lumina redevenită murdară și galbenă siluetele a doi giganți proiectate pe peretele îndepărtat. Umbre imense: o căpetenie de trib axona purtând pe cap podoaba de sărbătoare și așezată în profil pe un scăunel de ceremonie, în timp ce la picioarele ei un adorator îngenuncheat, îi cânta imnuri. întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era și faptul că, dacă Tulpina nu era demnă de încredere îl putea arunca oriunde, poate chiar într-o situație mai proastă decât cea în care era acum. Nu mai putea face nimic: trebuia să urce. — Ei drăcie! Repetă Deggle. Silueta lui deșirată și fragilă nu era făcută pentru astfel de efort fizic. Numai gândul la el îi făcea limba s-o apuce pe calea blasfemiei. Se mai înveseli la ideea reacției lui Grimus - și a lui Jones - când vor descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va trebui să afle aceste trecuturi, să și le însușească, astfel încât cei din comunitate să-l poată adopta ca pe unul de-al lor. Intra în K în căutarea istoriei. Vedeau pe stradă, înaintea lor, silueta omului numit Piatră târându-se și dând binețe pietrelor. Vultur-în-Zbor mai auzea undeva în apropiere un clic-clac de potcoave ascuns de pâlcul de case și din când în când ajungeau până la ei niște râsete purtate de vânt și înăbușite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era frumoasă chiar și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră - ca și pe Virgil - de lumina galbenă din cadrul ușii și pâlpâirea lămpii de deasupra capetelor lor, astfel că arătau ca niște siluete ce urmăreau stafia cea palidă și drăgălașă în escapada ei nocturnă. Ochii li s-au întâlnit o clipă și în acea clipă universul a dispărut pentru un moment, împietrind locuitorii orașului într-o serie de poziții caracteristice, ca într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zgârie lui Vultur-în-Zbor nervii încordați. — Hai să intrăm, spuse Vultur-în-Zbor. Am putea încerca să găsim niște paturi. Elfrida auzise numele lui Virgil. Sigur că nu, își spuse ea. Sigur că domnul Jones nu s-a întors. Și totuși una dintre siluetele din cadrul ușii avea aerul acela aparte al domnului Jones. Celălalt... tovarășul lui... cel care-o privise lung... chipul acela... nu, era din cauza ceții și a închipuirii ei. Era un străin. Pana de pe capul lui o dovedea. Era un străin. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aici. își amintești... să se fi întâmplat ceva? Ceva ciudat. — Doamne! a zis ea. Uitasem. Zguduitura. — Da. Ce dracu a fost aia? Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, zise Iocasta. Virgil rămase cu privirea pierdută pe fereastră, fixând silueta întunecată a muntelui Calf de deasupra lor, cu piscul învăluit în nori. — Ce dracu’ mai pune la cale acum nebunul ăla? întrebă el furios. — Poate că situația i-a scăpat de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]