5,963 matches
-
refuzi. Nu poate fi vorba de a ascunde evidența, de a suprima absurdul negând unul din termenii ecuației sale. Trebuie să știm dacă se poate trăi astfel sau dacă logica ne obligă să murim. Nu mă interesează sinuciderea filosofică, ci sinuciderea pur și simplu. Vreau s-o purific de conținutul ei de emoții și să-i cunosc logica și onestitatea. Orice altă poziție presupune pentru spiritul absurd o escamotare și o retragere a spiritului în fața a ceea ce spiritul scoate la lumină
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
nu recurgă la nimic nesigur. I se răspunde că nimic nu-i sigur. Dar iată cel puțin o certitudine. O va privi în față: vrea să știe dacă e cu putință să trăiască fără chemare. Pot aborda acum noțiunea de sinucidere. Din cele arătate, s-a văzut ce soluție i se poate da. Ajunși aici, problema este inversată. Până acum, important era să știm dacă viața, pentru a fi trăită, trebuie să aibă un sens. Acum, dimpotrivă, apare limpede că ea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
în fața lui însuși. Nu este aspirație, căci e lipsită de speranță. Această revoltă nu-i decât certitudinea unui destin copleșitor, dar fără resemnarea care ar trebui s-o întovărășească. Aici se vede cât de mult se îndepărtează experiența absurdă de sinucidere. S-ar putea crede că sinuciderea urmează revoltei. E inexact. Căci ea nu reprezintă concluzia logică a revoltei. Sinuciderea este exact contrariul revoltei, prin consimțământul pe care-l presupune. Sinuciderea, ca și saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
căci e lipsită de speranță. Această revoltă nu-i decât certitudinea unui destin copleșitor, dar fără resemnarea care ar trebui s-o întovărășească. Aici se vede cât de mult se îndepărtează experiența absurdă de sinucidere. S-ar putea crede că sinuciderea urmează revoltei. E inexact. Căci ea nu reprezintă concluzia logică a revoltei. Sinuciderea este exact contrariul revoltei, prin consimțământul pe care-l presupune. Sinuciderea, ca și saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a fost consumat, omul reintră în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
copleșitor, dar fără resemnarea care ar trebui s-o întovărășească. Aici se vede cât de mult se îndepărtează experiența absurdă de sinucidere. S-ar putea crede că sinuciderea urmează revoltei. E inexact. Căci ea nu reprezintă concluzia logică a revoltei. Sinuciderea este exact contrariul revoltei, prin consimțământul pe care-l presupune. Sinuciderea, ca și saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a fost consumat, omul reintră în istoria sa esențială. El își descoperă viitorul, unicul și înspăimântătorul său viitor, și se
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se vede cât de mult se îndepărtează experiența absurdă de sinucidere. S-ar putea crede că sinuciderea urmează revoltei. E inexact. Căci ea nu reprezintă concluzia logică a revoltei. Sinuciderea este exact contrariul revoltei, prin consimțământul pe care-l presupune. Sinuciderea, ca și saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a fost consumat, omul reintră în istoria sa esențială. El își descoperă viitorul, unicul și înspăimântătorul său viitor, și se aruncă într-însul. În felul ei, sinuciderea rezolvă absurdul. Îl târăște
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pe care-l presupune. Sinuciderea, ca și saltul, este acceptarea la limita ei. Totul a fost consumat, omul reintră în istoria sa esențială. El își descoperă viitorul, unicul și înspăimântătorul său viitor, și se aruncă într-însul. În felul ei, sinuciderea rezolvă absurdul. Îl târăște cu sine în aceeași moarte. Dar eu știu că, pentru a se menține, absurdul nu se poate rezolva. El se sustrage sinuciderii, în măsura în care este conștiința și totodată refuzul morții. Este, la extrema limită a ultimului gând
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
viitorul, unicul și înspăimântătorul său viitor, și se aruncă într-însul. În felul ei, sinuciderea rezolvă absurdul. Îl târăște cu sine în aceeași moarte. Dar eu știu că, pentru a se menține, absurdul nu se poate rezolva. El se sustrage sinuciderii, în măsura în care este conștiința și totodată refuzul morții. Este, la extrema limită a ultimului gând al condamnatului la moarte, șiretul de pantofi pe care, în ciuda a toate, acesta îl zărește la câțiva metri, în chiar clipa căderii sale amețitoare. Căci contrariul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ca o metafizică sceptică să se alieze cu o morală a renunțării. CONȘTIINȚA ȘI REVOLTA SUNT REFUZURI CONTRARE RENUNȚĂRII. DIMPOTRIVĂ, LE ÎNSUFLEȚEȘTE TOT CE-I IREDUCTIBIL ȘI PASIONAT ÎNTR-O INIMĂ OMENEASCĂ. TREBUIE SĂ MURIM NEÎMPĂCAȚI ȘI NU DE BUNĂVOIE. SINUCIDEREA ESTE O IGNORARE. OMULUI ABSURD NU-I RĂMÂNE DECÂT SĂ EPUIZEZE TOTUL ȘI SĂ SE EPUIZEZE. ABSURDUL ESTE ÎNCORDAREA LUI EXTREMĂ, ACEEA PE CARE O MENȚINE NEÎNCETAT PRINTR-UN EFORT SOLITAR, CĂCI EL ȘTIE CĂ PRIN CONȘTIINȚA ȘI PRIN REVOLTA
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
capătul itinerarului său, în chiar miezul flăcărilor pătimașe ale revoltei umane. Absurdul are astfel pentru mine trei consecințe: revolta, libertatea și pasiunea mea. Prin simplul joc al conștiinței, transform în regulă de viață ceea ce era invitație la moarte și refuz sinuciderea. Cunosc, fără îndoială, surda rezonanță care străbate asemenea zile. Dar cu un cuvânt am spus totul: e necesară. Când Nietzsche scrie: "Apare limpede că principalul lucru în cer și pe pământ este a te supune, vreme îndelungată și în aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
asemănătoare cu aceea a dragostei. Creația romanescă seamănă cu dragostea, prin uimirea inițială și prin meditația fecundă. Iată cel puțin prestigiul pe care i-l recunosc de la bun început. Dar îl recunoșteam și acelor prinți ai gândirii umilite, ale căror sinucideri le-am putut apoi contempla. Mă interesează să cunosc și să descriu forța care-i aduce pe calea bătută a iluziei. Mă voi sluji deci și aici de aceeași metodă. Faptul de a mă fi folosit de ea și până
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
avea în viața unui om și, prin aceasta, e artist. Din aceste consecințe îl reține ultima, aceea pe care el însuși, în Jurnalul unui scriitor, o numește "sinuciere logică". Într-adevăr, în paginile publicate în decembrie 1876, el imaginează raționamentul "sinuciderii logice". Convins că existența omenească este o perfectă absurditate pentru cel care nu crede în nemurire, deznădăjduitul ajunge la următoarele concluzii: "De vreme ce, la întrebările mele în legătură cu fericirea, mi s-a răspuns prin mijlocirea conștiinței mele că nu pot fi fericit
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
metafizic, e vexat. Într-un anume sens, se răzbună. E modul lui de a arăta că "nu se lasă înșelat." Știm totuși că aceeași temă capătă cea mai admirabilă amploare datorită lui Kirilov, personaj din Demonii, partizan el însuși al sinuciderii logice. Inginerul Kirilov declară undeva că vrea să-și ia viața pentru că "asta-i ideea lui". E lesne de văzut că aceste cuvinte trebuie înțelese în sensul lor propriu. El se pregătește de moarte în numele unei idei, al unui gând
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
vrea să-și ia viața pentru că "asta-i ideea lui". E lesne de văzut că aceste cuvinte trebuie înțelese în sensul lor propriu. El se pregătește de moarte în numele unei idei, al unui gând. Avem de-a face aici cu sinuciderea superioară. Treptat, de-a lungul scenelor în cursul cărora masca lui Kirilov se luminează puțin câte puțin, ni se dezvăluie gândul fatal ce-l însuflețește. Într-adevăr, inginerul reia raționamentul din Jurnal. Simte că Dumnezeu e necesar și că El
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
știe că Dumnezeu nu există și că nu poate exista. "Cum de nu înțelegi, exclamă el, că acest motiv e suficient pentru a te omorî?" Atare atitudine are și în cazul lui câteva din consecințele absurde. Acceptă, din indiferență, ca sinuciderea lui să fie utilizată în folosul unei cauze pe care o disprețuiește. "Am hotărât în noaptea asta că mi-e totuna." Își pregătește, în sfârșit, gestul cu un sentiment de revoltă și de libertate. "Mă voi omorî spre a-mi
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
înseamnă a deveni tu însuți dumnezeu, înseamnă a realiza chiar pe acest pământ viața veșnică despre care ne vorbește Evanghelia.20 Dar, dacă această crimă metafizică e de-ajuns pentru desăvârșirea omului, la ce bun să i se mai adauge sinuciderea? De ce să te omori, să părăsești această lume, după ce ți-ai cucerit libertatea? O atare atitudine e contradictorie. Kirilov o știe prea bine și de aceea adaugă: Dacă simți aceasta, ești un țar și, departe de a te omorâ, vei
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să li se arate drumul și nu se pot lipsi de predică. Kirilov trebuie așadar să se omoare din dragoste pentru omenire. Trebuie să le arate fraților săi o cale regală și anevoioasă pe care va merge el cel dintâi. Sinuciderea lui e o sinucidere pedagogică. Kirilov se sacrifică. Totuși, deși răstignit, el nu va fi înșelat. Rămâne omul-dumnezeu, cunoscându-și moartea fără de viitor, pătruns de melancolia evanghelică. Sunt nefericit, spune el, pentru că sunt silit să-mi afirm libertatea." Dar după
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
drumul și nu se pot lipsi de predică. Kirilov trebuie așadar să se omoare din dragoste pentru omenire. Trebuie să le arate fraților săi o cale regală și anevoioasă pe care va merge el cel dintâi. Sinuciderea lui e o sinucidere pedagogică. Kirilov se sacrifică. Totuși, deși răstignit, el nu va fi înșelat. Rămâne omul-dumnezeu, cunoscându-și moartea fără de viitor, pătruns de melancolia evanghelică. Sunt nefericit, spune el, pentru că sunt silit să-mi afirm libertatea." Dar după moartea lui, oamenii, în
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ultimei revoluții. Astfel, nu disperarea îl împinge la moarte, ci numai dragostea de aproapele. Înainte de a termina în mod sângeros o inexprimabilă aventură spirituală, Kirilov rostește un cuvânt la fel de vechi ca și suferința oamenilor: Totul e bine". La Dostoievski, tema sinuciderii este, așadar, o temă absurdă. Să notăm, înainte de a continua, că Kirilov reapare în alte personaje care, de asemenea, sunt punctul de plecare pentru noi teme absurde. Stavroghin și Ivan Karamazov aplică în viață practica adevărurilor absurde. Moartea lui Kirilov
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
știut ca Dostoievski să înveșmânteze lumea absurdă în farmece atât de apropiate și, totodată, atât de chinuitoare. Și totuși, care-i concluzia lui? Două citate ne vor arăta completa răsturnare metafizică ce-l duce pe scriitor către alte revelații. Raționamentul sinuciderii logice provocând unele proteste ale criticilor, Dostoievski, în paginile următoare ale Jurnalului, își dezvoltă punctul de vedere, trăgând următoarea concluzie: "Dacă făpturii omenești credința în nemurire îi este atât de necesară (încât fără ea ajunge să se omoare), înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
urmă trăiește într-un prezent perpetuu, nuanțat de surâsuri și de indiferență, și această stare de beatitudine ar putea fi însăși viața veșnică de care vorbește prințul. Alioșa, dimpotrivă, spune limpede: Ne vom întâlni". Nu mai poate fi vorba de sinucidere și de nebunie. La ce bun, pentru cel ce este sigur de nemurire și de bucuriile ei? Omul își schimbă propria sa divinitate pe fericire. Ne vom povesti cu bucurie tot ce s-a întâmplat." Astfel, pistolul lui Kirilov și-
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
să ni-l închipuim pe Sisif fericit. APENDIX SPERANȚA ȘI ABSURDUL ÎN OPERA LUI FRANZ KAFKA Studiul despre Franz Kafka, pe care-l publicăm în apendix, a fost înlocuit în prima ediție a Mitului lui Sisifai capitolul intitulat Dostoievski și sinuciderea. El a fost totuși publicat de revista L'Arbalete în 1943. Vom afla aici, tratată dintr-o altă perspectivă, critica creației absurde, abordată încă din paginile consacrate lui Dostoievski. (Nota ediției franceze) Toată arta lui Kafka constă în a-l
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
intentează întregului univers, întâlnesc subterfugiul. Uimitorul său verdict achită, în cele din urmă, această lume hâdă și cutremurătoare, în care până și cârtițele speră.30 ---------------1 Să nu scăpăm prilejul de a sublinia caracterul relativ al acestui eseu. Într-adevăr, sinuciderea poate avea cauze mult mai onorabile. De exemplu, cazurile de sinucidere politică - așa-numita sinucidere de protest, din timpul revoluției chineze. 2 Am auzit vorbindu-se despre un emul al lui Peregrinos, scriitor de după război, care, după ce și-a terminat
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
din urmă, această lume hâdă și cutremurătoare, în care până și cârtițele speră.30 ---------------1 Să nu scăpăm prilejul de a sublinia caracterul relativ al acestui eseu. Într-adevăr, sinuciderea poate avea cauze mult mai onorabile. De exemplu, cazurile de sinucidere politică - așa-numita sinucidere de protest, din timpul revoluției chineze. 2 Am auzit vorbindu-se despre un emul al lui Peregrinos, scriitor de după război, care, după ce și-a terminat prima carte, s-a sinucis spre a atrage atenția asupra operei
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
hâdă și cutremurătoare, în care până și cârtițele speră.30 ---------------1 Să nu scăpăm prilejul de a sublinia caracterul relativ al acestui eseu. Într-adevăr, sinuciderea poate avea cauze mult mai onorabile. De exemplu, cazurile de sinucidere politică - așa-numita sinucidere de protest, din timpul revoluției chineze. 2 Am auzit vorbindu-se despre un emul al lui Peregrinos, scriitor de după război, care, după ce și-a terminat prima carte, s-a sinucis spre a atrage atenția asupra operei sale. A izbutit, într-
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]