3,862 matches
-
fie data la care muncitorii vor intra în grevă pentru programul de lucru de opt ore. În 1889, președintele AFL Samuel Gompers a scris primului congres al celei de a Doua Internaționale, întrunit la Paris. El i-a informat pe socialiști despre planurile AFL și a propus o luptă internațională pentru programul de lucru universal de 8 ore. Ca răspuns la scrisoarea lui Gompers, Internaționala a doua a adoptat o rezoluție prin care cerea „o mare demonstrație internațională” într-o anume
Afacerea Haymarket () [Corola-website/Science/321703_a_323032]
-
la 23 martie 1919). PNF a avut un rol esențial în a dirija și a populariza susținerea ideologiei lui Mussolini. În primii ani, grupări ale PNF denumite "cămășile negre" și-au construit o bază de putere prin atacurile violente împotriva socialiștilor și împotriva instituțiilor lor din zona rurală a văii Padului obținând astfel susținerea proprietarilor de pământuri. PNF a fost principalul agent al tentativei de lovitură de stat din 28 octombrie 1922, Marșul asupra Romei. Deși lovitura de stat nu a
Partidul Național Fascist () [Corola-website/Science/320894_a_322223]
-
Partidul Socialist, Mișcarea pentru Înnoirea Șerbiei și Partidul Radical. Đinđić și partidul său au boicotat alegerile prezidențiale și cele legislative din Șerbia din 1997, ca și celelalte partide din „blocul democratic”, inclusiv Partidul Democrat al Șerbiei condus de Vojislav Koštunica. Socialiștii și radicalii au câștigat cele mai multe locuri, pe a treia poziție clasându-se SPO al lui Vuk Drašković. Boicotul a forțat organizarea de noi alegeri, după ce al doilea tur de scrutin a avut o prezență la vot extrem de redusă. Legea sârbă
Zoran Đinđić () [Corola-website/Science/320945_a_322274]
-
alegeri, după ce al doilea tur de scrutin a avut o prezență la vot extrem de redusă. Legea sârbă de la acea vreme valida alegerile prezidențiale doar dacă prezența la urne depășea 50%. În acest caz, Vojislav Šešelj câștigase turul al doilea în fața socialistului Zoran Lilić; la refacerea alegerilor, Šešelj a pierdut în fața socialistului Milan Milutinović. Šešelj a acuzat fraudă electorală și a protestat împotriva guvernului. El a renunțat la proteste după declanșarea crizei din Kosovo la începutul lui 1998, iar radicalii au intrat
Zoran Đinđić () [Corola-website/Science/320945_a_322274]
-
prezență la vot extrem de redusă. Legea sârbă de la acea vreme valida alegerile prezidențiale doar dacă prezența la urne depășea 50%. În acest caz, Vojislav Šešelj câștigase turul al doilea în fața socialistului Zoran Lilić; la refacerea alegerilor, Šešelj a pierdut în fața socialistului Milan Milutinović. Šešelj a acuzat fraudă electorală și a protestat împotriva guvernului. El a renunțat la proteste după declanșarea crizei din Kosovo la începutul lui 1998, iar radicalii au intrat în coaliția guvernamentală. Cand Vuk Drašković s-a alăturat guvernului
Zoran Đinđić () [Corola-website/Science/320945_a_322274]
-
cu Graziella. Talentatul violonist alcoolic, germanul Fritz Gross: nu e bun la nimic altceva decât la băutură, care îl ajută să devină un virtuoz. Moare sărac lipit, iar vioara lui îi este oferită de Kav-ger marelui admirator al violonistului, Sand... Socialistul Ferdinand Beauval trage sforile pentru a fi ales președinte. Indolent, incapabil să ia o decizie, este victima unei revolte populare, în urma căreia Kav-gerul decide să preia conducerea coloniei. Jules Verne și-a arăta și în altă carte a sa, Mathias
Naufragiații de pe Jonathan () [Corola-website/Science/321338_a_322667]
-
1894) care nu au făcut decât să o întărească. Alegerile din 1893, centrate pe „chestiunea socială”, au consacrat victoria republicanilor (cu mai puțin decât jumătate din mandate) în fața dreptei conservatoare, dar și creșterea radicalilor (circa 150 de locuri) și a socialiștilor (circa 50 de locuri). Opoziția radicalilor și socialiștilor a împins la guvernare forțele de centru, de unde și unele alegeri politice orientate către protecționismul economic, o anumită indiferență față de chestiunea socială, dorința de a rupe izolarea internațională prin alianța cu Rusia
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
întărească. Alegerile din 1893, centrate pe „chestiunea socială”, au consacrat victoria republicanilor (cu mai puțin decât jumătate din mandate) în fața dreptei conservatoare, dar și creșterea radicalilor (circa 150 de locuri) și a socialiștilor (circa 50 de locuri). Opoziția radicalilor și socialiștilor a împins la guvernare forțele de centru, de unde și unele alegeri politice orientate către protecționismul economic, o anumită indiferență față de chestiunea socială, dorința de a rupe izolarea internațională prin alianța cu Rusia și dezvoltarea Imperiului. Această politică de centru a
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
dezbaterii publice: preferința între dreptate și adevăr pe de o parte, și apărarea țării, liniștii sociale și rațiunilor superioare de stat pe de altă parte. Această mobilizare a intelectualilor nu este replicată și de stânga politică: la 19 ianuarie, deputații socialiști s-au distanțat de cele „două facțiuni burgheze rivale”. Generalul , ministrul de război, a depus plângere împotriva lui Zola și împotriva lui Alexandre Perrenx, redactorul-șef al ziarului "L'Aurore", care s-au prezentat în fața curții cu jurați a judecătoriei
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
eliberarea Franței, , colaboraționist condamnat la 25 ianuarie 1945, scria despre verdict că „este răzbunarea lui Dreyfus!” Un alt efect indirect al afacerii a fost o mutație intelectuală a socialismului. Jaurès a fost un dreyfusard târziu (ianuarie 1898), convins fiind de socialiștii revoluționari. Dar angajarea sa a devenit una hotărâtă, de partea lui Georges Clemenceau începând cu 1899, sub influența lui . Anull 1902 a adus nașterea a două partide: , în care s-au adunat jaurésienii, și , sub influența lui Guesde și Vaillant
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
Fasciștii au inclus pe listele lor „Uniunea Națională” a lui Giovanni Giolitti la alegerile din mai 1921, cu care au câștigat 36 de locuri. Mussolini a retras apoi sprijinul pentru Giolitti și a încercat să încheie un armistițiu temporar cu socialiștii prin semnarea unui „Pact de pacificare” în vara anului 1921. Acest lucru a provocat un conflict cu partea cea mai fanatică a mișcării, „Squadristi” și cu liderii lor „Ras”. În iulie 1921, Giolitti a încercat fără succes să dizolve "squadristi
Marșul asupra Romei () [Corola-website/Science/322490_a_323819]
-
Pact de pacificare” în vara anului 1921. Acest lucru a provocat un conflict cu partea cea mai fanatică a mișcării, „Squadristi” și cu liderii lor „Ras”. În iulie 1921, Giolitti a încercat fără succes să dizolve "squadristi". Atunci înțelegerea cu socialiștii a fost ruptă, apoi, la rândul său, în noiembrie 1921, Mussolini a adoptat un program naționalist și conservator și a fondat Partidul Național Fascist, care în iulie 1922 avea 700,000 de membri. În luna august a fost declanșată o
Marșul asupra Romei () [Corola-website/Science/322490_a_323819]
-
tipărit de Seward Collins. Extrem de importante între lucrările lui Belloc și Chesterton despre distributism sunt „"The Servile State"”, și „"Outline of Sanity"”. Deși majoritatea susținătorilor ulteriori ai ideilor distributiste nu erau catolici, și de fapt mulți dintre ei erau foști socialiști radicali care au devenit deziluzionați de socialism, gândirea distributistă a fost adoptată de către Uniunea Muncitorilor Catolici, împreună cu ideile lui Dorothy Day și a lui Peter Maurin despre comunități locale independente. Distributismul de asemenea a influențat mișcarea Antigonish, care a înființat
Distributism () [Corola-website/Science/328972_a_330301]
-
urmată de Rishon LeZion (1882). Alte așezări au fost fondate de membri ai Miscărilor Bilu și Hovevei Zion (Iubirea Sionului). Acest lucru a făcut posibilă o reînviere a limbii ebraice. Sionismul atrăgea evrei de toate tipurile: religiosi, seculari, nationalisti și socialiști. În istoria sionistă, diferitele valuri de așezări evreiești sunt cunoscute ca „aliyah”. Pe parcursul primului aliyas, între 1882 si 1903, aproximativ 35,000 de evrei s-au mutat în Palestina. În 1896 Teodor Herzl publica „"Der Judenstaat"” („Statul Evreilor”) în care
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
aprilie,la vârsta de 41 ani. Potrivit dorinței ei, a fost înmormântată în cimitirul așezării Kineret, într-un loc de unde se vede Lacul Kineret, de care s-a simțit foarte legată sufletește. În preajma ei au fost înmormântați câțiva din ideologii socialiști sioniști și din pionierii celui de al doilea și al treilea val de imigrație („aliya”). Alături de Rahel a fost înhumată cu multe decenii mai târziu și poeta și compozitoarea Naomi Shemer. Rahel a început să compună versuri din copilărie în
Rahel Bluwstein () [Corola-website/Science/327502_a_328831]
-
Cronologia evenimentelor din timpul Primului Război Mondial. 28 iunie: 5 iulie: 23 iulie: 29 iulie: 29 iulie: 30 iulie: 31 iulie: Socialistul Józef Piłsudski organizează o legiune de voluntari cu care luptă alături de Austro-Ungaria. 1 august: 2 august: 3 august: 4 august: 5 august: 5-16 august: 6 august: Detalii 7 august: 11 august: 12 august: 12 august: 14 august: 14-24 august: 16-19
Cronologia Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327006_a_328335]
-
purtătorul său de cuvânt, secretariatul de stat pentru Afaceri Externe al Olandei a transmis că „este important ca România să țină cont de Constituția sa și de legile în vigoare”. Într-un interviu acordat "Spiegel Online", ministrul luxemburghez de externe, socialistul Jean Asselborn, a declarat că în România au loc „încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile”.. Criza politică a avut un impact major asupra monedei naționale. Leul a cunoscut o devalorizare continuă în fața euro, a dolarului american
Criza politică din România, 2012 () [Corola-website/Science/326997_a_328326]
-
colaborare cu organizații internaționale de profil. Astfel, în 2004 a fost semnat un protocol de colaborare cu Fundația Friedrich Ebert România, care a funcționat până în 2012. În noiembrie 2004, a fost semnat un protocol de colaborare cu Grupul Parlamentar al Socialiștilor Europeni. În luna iunie 2006, Institutul a devenit membru fondator al Rețelei Europene a Fundațiilor Politice (ENoP). Începând cu 1 ianuarie 2007, Institutul este membru al Forumului European pentru Democrație și Solidaritate (EFDS). În 2008, Institutul a devenit membru fondator
Institutul Social-Democrat „Ovidiu Șincai” () [Corola-website/Science/326478_a_327807]
-
demontate în timpul ocupației nipone, creând un regim japonez. În deceniile ce au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, olandezii au înfrânt micile mișcări naționaliste, naționalismul indonezian formându-se de-a lungul ocupației japoneze. Însă, Partidul Comunist Indonezian fondat de socialistul olandez Henk Sneevliet în 1914, a încheiat o alianță strategică cu Sarekat Islam și a fost un important luptător împotriva ocupației japoneze a Indiilor Orientale Olandeze. Niponii au încurajat și sprijinit naționalismul indonezian, în care noile instituții indigene au fost
Imperiul Olandez () [Corola-website/Science/323311_a_324640]
-
000 de cehoslovaci au emigrat în Cehoslovacia centrală (devenită ulterior Protectoratul Boemiei și Moraviei) fie forțat, fie la alegere. Comportamentul noilor autorități poloneze era diferit dar de aceeași natură cu cel al cehoslovacilor înainte de 1938. Au apărut două facțiuni politice: socialiștii (opoziția) și dreapta (loială noilor autorități naționale poloneze). Politicienii și simpatizanții de stânga erau discriminați și adesea concediați. Sistemul politic polonez a fost implementat artificial în Transolza. Polonezii locali au continuat să se simtă ca niște cetățeni de rangul al
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
din 33 de deputați, sau "odbornici" (odborniți, reprezentanți) în Muntenegreană. Sunt aleși în timpul tururilor de scrutine, și îl au ca șef pe "Predsjednik Skupštine" (Președintele parlamentului). După ultimele alegeri din Octombrie 2010, majoritatea Skupštinei o formează DPS (Partidul Democrat al Socialiștilor din Muntenegru). Mai sunt deputați de la alte două partide politice și de la o coaliție locală. Locurile în guvernul local: Există 2 localități pe teritoriul vechii capitale regale - Cetinje și Rijeka Crnojevića. Cetinje este divizat în 23 de organe administrative locale
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
luată decizia de a vota un candidat apartinic la funcția de șef al statului. Această idee a luat viață atunci când 3 membri ai Partidului Comunist în frunte cu Igor Dodon au părăsit PCRM și au creat propriul partid numit "Partidul Socialiștilor din Republica Moldova" (PSRM). Așa cum Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) totaliza doar 58 de mandate iar pentru alegerea președintelui era nevoie de 61 voturi, noul partid PSRM cu cei trei membri parlamentari puteau juca un rol decisiv în soarta țării. Președintele
Nicolae Timofti () [Corola-website/Science/325842_a_327171]
-
civilă; ca urmare a acestei legi, cetățenii Republicii Moldova pot să-și indice în actul de identitate naționalitatea română dacă se auto-identifică români. În funcția de președinte al țării, Nicolae Timofti, s-a angajat să respecte zece angajamente înaintate de Partidul Socialiștilor, pentru a fi susținut la alegerile din 16 martie. Igor Dodon a făcut publice condițiile din "testul statalității" pe care, în opinia sa, șeful statului trebuie să-l treacă pe durata mandatului. Iată care sunt cele zece angajamente pe care
Nicolae Timofti () [Corola-website/Science/325842_a_327171]
-
s-au pronunțat pentru o colaborare în cadrul unui consiliu comun. Înființarea consiliului are loc la Budapesta la 31 octombrie 1918, având în componență șase naționali: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase socialiști Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu. Consiliul Național Român Central își începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în casa lui Ștefan Cicio Pop, care este numit președintele consiliului. De la această dată
Consiliul Național Român Central () [Corola-website/Science/324571_a_325900]
-
perioada 28 februarie 2000- 3 septembrie 2003 - vice-președinte al Guvernului, din februarie 2001 - 2004 - ministru al Afacerilor Interne. După înfrângerea partidului său în alegerile din 17 aprilie 2004 a condus opoziția în Cortes. În 2008, a pierdut alegerile parlamentare, în fața socialiștilor, conduși de José Luis Rodríguez Zapatero. În timpul alegerilor generale de pe 20 noiembrie 2011, Partidul Popular din Spania, sub conducerea să a învins, obținând 186 din cele 350 de locuri în Camera Inferioară. Născut pe 27 martie 1955 în Santiago de
Mariano Rajoy () [Corola-website/Science/326104_a_327433]