35,079 matches
-
i-l mărturisise Mihai în momente de intimitate: ,, Când suflă vânturi pustiitoare prin buzunare, Simona, sunt semne că destinul a scris toate acestea pe steaua ta și e greu, dacă nu chiar imposibil, să ieși la liman. Singurul sprijin e speranța, care așa cum se spune, moare ultima". Numai de-ar fi în viață", își mai spunea ea. Și se ruga în fiecare seară, în fața unei iconițe ce-o avea de la Mănăstirea Agapia: ,,Doamne nu-l pierde în pustiul unei lumi pustiite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
clipă în care să-și părăsească demersul său aflat deocamdată în fază de proiect. * Animată de aceste nebuloase gânduri Simona privea adesea orizonturile de la fereastra garsonierei sale de parcă ar fi așteptat un semn de departe, cu o tainică și neînțeleasă speranță. Acel semn însă se lăsa așteptat. Puterea și slăbiciunea se aflau îngemănate în ființa ei, nedespărțite, căutând a se război între ele cu o neînțeleasă dușmănie. Cum va putea să iasă din situația nebuloasă în care se afla, încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai ucigător pentru o femeie care își simte sufletul învăluit în aceste veșminte cernite. Era aproape ora unsprezece noaptea. Aștepta.Timpul tăia nemilos felii de noapte urcând spre zi. Acum nu mai număra orele, nici minutele, ci secundele... Când toate speranțele ei se spulberaseră, ușa se deschise și în spatele unui zâmbet, apăru doctorul. Deci scăpăm de spital, de medicamente, de singurătate?... formulă el vesel cele câteva cuvinte, în loc de bună seara. Așa se pare. Nu mai există nici un dubiu. Mâine pe la prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
tălpile pantofilor e un asfalt obișnuit sau covoare de lumină. Era fericită. În fine, era fericită! Putea să se îmbete cu minunile dăruite de luna mai. Spera să fi primit în această primăvară cel mai generos cadou din viața ei... Speranțele ei deja porniseră la drum... Cu această certitudine, intră în garsoniera sa care i se păru acum un palat. Atingea obiectele ivite în cale, care nu demult i se arătau fade, reci și insipide, dar care acum îi apăreau sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
îi apăreau sub alte fațete, cu o strălucire fără egal. Se uită în oglindă, își mângâie trupul și-și zise: voi fi mamă, ce cuvânt mare, ma-mă! Nu bănuia că și drumul fericirii poate fi unul al necunoscutului, că speranțele sale, către care tindea, puteau deveni iluzorii, cât timp soarele ei adevărat nu răsărise încă. 4 A flându-se într-o zi la o șuetă, la o ceașcă de cafea și la o țigară acasă la Simona, aceasta îi mărturisi colegei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să am ceva al meu, numai al meu. Acest copil". Rosti apoi toate rugăciunile știute, mai vorbi cu mama ei, îi mărturisi că încercările prin care trece parcă au numai început, căci sfârșitul nu se întrezărește și nici nu erau speranțe să se întrevadă vreodată. Răducu o privea neștiutor. La un moment dat, văzându-i noi lacrimi pe obraz, băiețelul i le șterse cu mâna sa mică și întrebă: De ce plângi, mămică? Am pierdut-o pe mama mea, Răducule scump, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să săvârșească un asemenea sacrilegiu? Se gândise numai la ea. Egoismul ei dăduse atunci în clocot. Nu bănuise că dincolo de bucuria împlinită de a avea un suflet drag lângă ea, un copil frumos și deștept, se vor prăvăli de pe muntele speranțelor, întocmai unei avalanșe de grohotiș, pietre care să-i rănească mai târziu atât pe ea cât și pe copilul ei. El nu ceruse să vină pe lume, fusese dorința ei, și atunci? Atunci? repetă ea ca pe un laitmotiv această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
spre apus dorind să alunge toate gândurile negre, ca apoi să-și îndrepte privirile spre răsărit, spre izvorul de lumină, de la care așteptau un semn purtător de nădejde. Erau momente când li se părea că două păsări diferite, Spaima și Speranța zburau împreună deasupra casei lor, însă nici una nu se oprea să-și facă cuib statornic. Amândoi nutreau o tainică dorință, hrăneau zilnic Speranța și așteptau... așteptau... 16 S alvarea spitalului orășenesc a transportat-o pe Simona la o clinică specializată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un semn purtător de nădejde. Erau momente când li se părea că două păsări diferite, Spaima și Speranța zburau împreună deasupra casei lor, însă nici una nu se oprea să-și facă cuib statornic. Amândoi nutreau o tainică dorință, hrăneau zilnic Speranța și așteptau... așteptau... 16 S alvarea spitalului orășenesc a transportat-o pe Simona la o clinică specializată în boli ale sistemului nervos. Pe drum, pentru a-i domoli criza care se accentua vizibil, medicul care o însoțea în salvare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
toată râvna ei de a ridica bolovanul pătimirilor până la cea mai mare înălțime, a dat greș și acesta s-a rostogolit în hăul hăurilor. Nimeni și nimic nu a putut să o ajute ca dorințele ei să rămână pe culmile speranțelor. Simona a căutat cu asiduitate un drum, dar ajunsă la o răscruce, a pornit pe unul care nu era al ei. Cu o răbdare sisifică, ea a încercat să taie întunericul nopții cu ochii lacomi de lumină, în găsirea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ghișeul 4, ceea ce-i amplifică tristețea. Gândește că „nefericirea este unul dintre indiciile propriei noastre imperfecțiuni”, că trebuie căutată calea spre propria perfecțiune salvatoare. Împărtășește asta celei mai apropiate prietene, Luiza, o femeie „rațională”, practică. Aceasta îi atrage atenția că speranța în perfecțiune este o himeră romantică, talentul pe care pretinde Adriana a și-l fi descoperit fiind un simptom de boală: „Acum, tot ceea ce trebuie să faci tu este săți cureți bine mintea de toți gărgăunii...” Adriana crede, însă, că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
bunăoară. Însă pe cine dintre noi toți nu mișcă - sufletește vorbind - un astfel de om, care se zbate așa de vârtos împotriva conștiinței sale și care are inima înțesată doar de regrete și de frustrări, dar lipsită cu totul de speranțe? Pentru un tânăr, un eșec nu are o însemnătate prea mare, fiindcă el, în vigoarea vârstei sale, știe și poate să se zbată, să și ia din nou puternice elanuri, să prindă aripi și să calce pe nori, crezând cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
spiritualizeze asemenea ei! Concomitent, cu stângăcia sfiiciunii, inima copilei tremura haotic și puternic, ca o fâlfâire de fluid în nemărginire și, arcuindu-și buzele într-un zâmbet cristalin, abia lăsă să i se întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum se reped apele Nilului în sezonul ploios. Doar o clipă apucă Carla să murmure, cu glasu-i melodios și fermecător, numele bărbatului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
din neînduplecata ostilitate, pe care o nutrea față de actorii trecutului ei. Societatea bolnavă - care își retezase singură acest nobil mădular, în persoana Mariei, în care se concentrase într-atâta adevăr și înțelepciune - se vede că este fără niciun leac sau speranță de salvare. Aceasta, lăsând impresia că o înțelege pe femeie și dorește necondiționat s-o vindece, nu făcuse altceva, decât s-o condamne la panta primejdioasă, de pe care cel ce alunecă aproape întotdeauna moare... Această societate, s-ar părea, nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și anume scrisul. Astfel, cugetând serios la acest lucru, parcă deja și pornise în el agitația febrilă, care apare întotdeauna înaintea marilor decizii, de la care nu știi ce rezultat să aștepți, dar în care ai curaj să ți pui toată speranța. La momentul la care tânărului îi veni această idee - credea el - salvatoare, era sărac, flămând și fără niciun fel de serviciu, așa încât se hotărâse, fără să mai stea prea mult timp pe gânduri, s-o încerce și pe asta... „Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
adormirii minții celorlalți. Totuși, dacă sora sa, văzând aceasta, se resemnase în cele din urmă, mama sa se poate afirma, cu toată tăria, că nu. Toate mamele își sădesc în suflet, la nașterea odorului lor iubit, un amestec omogen de speranțe, de așteptări și de viziuni pozitive asupra nou-născutului. Pe măsură ce se scurg anii, acest amestec din sufletul lor fie sporește în dimensiuni, alimentat fiind de succesele repetate ale odraslei, fie scade, se împrăștie treptat și dispare, căci toate iluziile părintelui sunt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai mult decât evident că mama lui Osvald se găsea pe cea de a doua poziție, iar asta o mâhnea cel mai tare, cel mai dur. Nu putea să sufere o astfel de impietate, ce o dovedea îndârjit tânărul în legătură cu speranțele ei. Ei bine, aceste speranțe, odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în amintirea unei inimi de mamă rănite. O inimă arsă cu intenție de văpaia împotrivirii cuiva poate rezista ea, oare, îndelungă vreme
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mama lui Osvald se găsea pe cea de a doua poziție, iar asta o mâhnea cel mai tare, cel mai dur. Nu putea să sufere o astfel de impietate, ce o dovedea îndârjit tânărul în legătură cu speranțele ei. Ei bine, aceste speranțe, odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în amintirea unei inimi de mamă rănite. O inimă arsă cu intenție de văpaia împotrivirii cuiva poate rezista ea, oare, îndelungă vreme, dovedind doar bravură și indiferență
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
își spunea acesta în gând, de foarte multe ori, încrezător. Se și vedea, astfel, pe cel mai semeț pisc al acestei arte, fiind cel mai de seamă reprezentant al ei, iar mizeria în care trăia astăzi nu-i dărâma deloc speranța pentru izbânda ce sigur va veni mâine. Sărăcia nu-i putea strica, cu niciun chip, frumusețea viitorului - era prea puțin importantă, pentru ca s-o ia serios în seamă. Nici măcar nesusținerea și ironia celorlalți nu părea a-l deranja prea tare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Și fac asta numai spre binele și spre beneficiul lor, căci, cu starea de spirit apăsătoare, în care mă aflu eu acum, știu că naș putea fi capabil decât fie să le amărăsc și pe dânsele, otrăvindu-le fericirea și speranțele nevinovate, fie să le îndepărtez grabnic de lângă mine. Iar, dacă stai să privești atent, prima posibilitate o determină, în chip firesc, pe cea de a doua...” Lunile trecură, însă, una după alta, și iată că venise și iarna. Era una
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de mult s-ar fi putut spune despre Osvald că era prea firav și prea nepregătit, ca să întâmpine o așa încercare abătută asupra sa, el nu se demoraliză defel. Însă, rămas acum fără mâna dreaptă - acel izvor al său de speranțe viitoare -, prima și cea mai importantă întrebare, pe care și-o pusese el, fu: „Și, de acum încolo, eu cum voi mai scrie?” Da, teribil impas! Și totuși, nimic nu era cu adevărat pierdut până acum. Pentru cauza aceasta, se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Ce-i drept, femeia, până acum, încă nu știa deloc precis ce anume a avut și ce anume își dorește mai departe, ce demon groaznic i-a adus, în trecut, mâhnirea și ce înger minunat îi poate readuce, în viitor, speranța... Se simțea cu totul nehotărâtă și nelămurită, și așa și era, fără îndoială. Nu știa deloc ce vrea, de fapt, iar, la o privire mai atentă, se poate constata ușor că așa fusese toată viața ei: o nestatornică în suflet
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
interveni Luiza. Este ceva aici, la mijloc, care șchioapătă!, rosti aceasta scurt și accentuat, foarte sigură pe ea. Fii atentă la mine! Să-ți intre bine-n cap: nu poți să fii pesimistă, păstrând, totuși, în tine o rezervă de speranță că va fi mai bine, precum nu poți să fii nici optimistă, știind, în sinea ta, că lucrurile s-ar putea să se sfârșească prost. Pesimismul și optimismul sunt două noțiuni supreme prin sine însele, antonime și care se exclud
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Iar și asta este tot o culme, dar a disperării! Iar aceasta este o consolare cu care puțini se împacă pe deplin, căci cei mai mulți sfârșesc nemângâiați și, de multe ori, fără pace. Bagă de seamă! Roua acestor infinite absurdități, numite speranțe, pare bună la început, dar este otrăvitoare în esență. Iar veninul ei lucrează repede și puternic. De aceea, nu trebuie socotită niciodată de încredere. Haide, nu mai privi atâta pe pereți, cu acest aer al tău nevinovat, și uită-te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cinstit îți spun, sunt cele mai grăitoare expresii ale unor ființe involuate. Iar involuate s-ar putea că este greșit spus; mai degrabă neevoluate, căci involuția presupune o evoluție prealabilă, pe când neevoluția - nu. Da, chiar așa sunt acele ființe: neevoluate! Speranțele sunt ca o gură de apă rece pentru acei oameni, ele sunt singura cale, care-i conduce la ceva stabil, căci numai la asta se pricep ei cel mai bine: să-și hrănească continuu iluziile care-i trag înainte. Dar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]