3,995 matches
-
lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales soarta, Cristina; nu trebuia să mă strigi cînd am trecut pe lîngă tine. Tocmai mă lepădasem de literatură, mă lepădasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
știut de minune să se ofere spre a fi devorată, cum nu ți se poate întîmpla decît o singură dată în viață... De pe sală răzbat pînă la noi cîteva voci, urmate de zgomotul unor uși descuiate. Cristina tresare, se retrage speriată, îndesîndu-se mai mult în pernă, șoptind: Ușa! Te rog!... E descuiată... Mă ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară un gînd și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să deschid eu discuția. Îi simt privirea cinică, de învingător, căci, la urma urmei, eu nu-s decît un învins. Tăcerea camerei de hotel, așternută între mine și Cristina, e spartă brusc de sunetul telefonului. Ridic privirea și întîlnesc ochii speriați ai doamnei Cristina. Dumnezeule!, au aflat de la recepție că ești aici... Mă apropii de ea și-o prind de braț: Fiți calmă! Trebuia să las buletinul la recepție. Le spunem că am uitat. Răspundeți la telefon... Cristina lasă țigara în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cornea, iar montajul îl va urmări și conduce tovarășul inginer Dinu Zaharia, după proiectul existent. Pilotarea în dublu o voi face împreună cu tovarășul Vlad... Nu e în ordine! intervine categoric Marinescu, făcînd-o pe Tamara să tresară și să se întoarcă speriată spre el. De ce nu faceți pilotarea cu tovarășul Arbore, cu care ați făcut pilotarea în gol?! "Pentru că Ion are doi copii și-apoi, nu e el omul să riște", aș vrea să-i strig lui Marinescu, dezvăluindu-mi gîndul adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și cîteva îmbrățișări... Eu eram încă în emoțiile începutului la Sinteză; livrasem primele cisterne și așteptam părerea beneficiarilor. Silvia lucra la laborator și părea fericită. După cîteva săptămîni, a început dintr-o dată să se comporte ciudat, să fie schimbată, aproape speriată... N-a vrut să-mi spună ce are. A lipsit de la serviciu o zi, a lipsit și următoarea, apoi am auzit că e la spital. M-am dus s-o văd... Închipuie-ți ce-am simțit cînd am aflat că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă cu soția. Ești plin de răutate, îmi șoptește Brîndușa cu glasul trist. Am devenit, doamnă, precizez eu. Crezi că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vrut să aranjeze lădițele pentru flori... Fulvia vrea din nou să pună cafea în ibric, bagă lingurița în borcan să adune cafeaua de pe fund, dar, aruncîndu-mi o privire, tresare; se întoarce brusc spre mine și rămîne astfel, cu ochii măriți, speriați: Mihai, ce-i cu tine?!... Vine lîngă mine, se lasă în genunchi pe covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și m-am cufundat într-un somn greu până la ora 6, fără trezire sau ieșire nocturnă. Ți-aduci aminte de ultima noastră noapte dinainte de plecarea ta? Imediat mi-am spus: „A ajuns la Curtici“ și mi s-a strâns inima, speriată și neliniștită. Baie, ceai, toaletă, menaj; la coafor, la școală pentru sala riul de circa unsprezece mii pe lună, se pare; apoi o nebu nie: mi-am cumpărat o adorabilă geantă maro, ca a ta, din aceeași piele; a costat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de care ni s-a vorbit, pe urmă, Irène, vrând să se scalde la 7 seara, a trebuit să rabde prezența poeților noștri care n o mai lăsau să se întoarcă. A țipat și a urcat la Mirona, gâfâind și speriată. Casa Mironei e clădită de curând. E cel mai fermecător interior mangaliot, plin de gust, de personalitate. Statuete provenind de la săpături, draperii, perne și un macat de cânepă cu firul gros, lespezi neregulate, divane de lemn alb și multe bibelouri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Azi-dimineață, trezire ca de condamnat la galere, după o noapte de insomnie. Griji și tristețe; o zi în care ți se pare că orașul îți spune cuvinte aspre, în care versurile lui Baudelaire îmi răsună sinistru în urechile sensibile și speriate. Dimineață cursuri de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să le duc la Vama Poștei; apoi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să le duc la Vama Poștei; apoi întoarcere acasă, împleticindu-mă de oboseală. Acasă, fața speriată a Linei care mi spune că s-a telefonat de la Banca de Scont ca să mi se comunice că dacă nu achit polița de zece mii de lei, a cărei scadență... etc. Telefon la bancă; mâine, nu mai târziu, trebuie să plă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
același semn de credință, de speranță și de iubire. Dar uneori am îndoieli și atunci tu, copilița mea iubită, ești cea care pecetluiește asupra mea încrederea în justiția divină finală. Vai, mă strâng lângă tine duios, cu sfială și strig, speriată: scapă-mă! M. 39/1948 I [1 martie 1948] Mouetta mea, astăzi, întâi martie, luni, am primit frumoasa, minunata ta scrisoare din 28 decembrie. Mi-ar fi părut așa de rău să se piardă, căci e un strigăt cald de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de scăpat din menghină. Muncesc ca un sclav și în fiecare seară cad amețită, ca un om care a fost brutalizat și s-a învârtit în cerc timp de un ceas. Dar e bine! Te sărut cu toată dragostea mea speriată și hăituită. Mama II Sâmbătă seara, 6 martie [1948] Dulcea mea Mie preaiubită, îți scriu la ore neregulate, când pot și cum pot, fiindcă am intrat în nebunia alegerilor și, cum sunt responsabilă politică, trebuie să iau parte trup și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rănit (căzuse în gura canalului și s-a lovit rău la picior). Poate își închipuiau că, reclamându-mă, vor pune mâna pe sufragerie. Acum, ca și mine, de altfel, stau la pândă. În primul rând, gata cu Lust. [Mabell] e speriată văzând că i s-a închis ușa în nas, căci individul a plecat fără să aerisească, fără să-și facă patul; asta o sperie. De altfel, și noi stăm încuiate. Individul nu s a mai întors de azi-dimineață de la 8
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tur, dar știi că, la sfârșit de viață și de carieră, am devenit o persoană ordonată și disciplinată. Deci, ieri curățenie mare, cu zgomotul care a ajuns s-o obsedeze pe d-na C., vecina mea de palier, care tresare speriată, întrebându-se „oare se mută?“ - zgomotul de mobile trase încoace și încolo, ca să pot mătura cum trebuie. Astăzi, o duminică mohorâtă, fără tine, dedicată cu totul gospodăriei; am gătit pentru trei zile, fiindcă mâine aș avea timp doar cât să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi-a dat o amețeală destul de neplăcută. Cuplul, nici nu-l simt; umblă în vârful picioarelor; acum nu mai sar în sus când aud ușa de la intrare, cum se întâmpla când stătea Leși. Era o adevărată teroare. Rose, emoționată și speriată, îmi făcea semne cabalistice care însemnau: „Doamne, a venit!“ O întrebam: „Cu cineva?“ - „Cu siguranță, fiindcă se tot învârtește pe lângă glasvand; probabil are o gaură prin care se uită, căci aud parchetul scârțâindu-i sub pași, pe acolo.“ Cu răsuflarea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ăla tâmpit. Vreau să mă mărit la mine acasă. Lângă mami și tati, lângă cireșul înflorit, lângă prietenii mei și lângă tot ce contează cu adevărat pentru mine. Gata, am ales. Mâine am să-i anunț pe toți. — Becky? Tresar speriată și mă întorc. În pragul ușii se află Luke, abia trăgându-și sufletul și ud ciuciulete. Are părul lipit de cap și picăturile de ploaie încă îi mai șiroiesc de pe față. — Becky, spune precipitat. Îmi pare rău. Îmi pare atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
el nu ar avea nici cea mai mică legătură. Mă uit la pagina ziarului și nu-mi vine să cred. După tot ce a făcut pentru ea. Cum poate oare să îl trateze în felul ăsta? — Ce-i asta? Tresar speriată, auzind glasul lui Luke. O clipă mă gândesc să ascund ziarul sub haină. Dar ce rost ar avea? Mai devreme sau mai târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
răsucesc pe călcâie - și o văd din nou. E Danny. Ce naiba face la Barneys? Mă apropii și mă uit la el întrebător. Are ochii roșii, părul în toate direcțiile și o privire sălbatică și hăituită. — Danny! spun - și el tresare speriat. Ce faci aici? — A! zice. Nimic! Doar... mă uitam și eu. — Ești bine? — Senzațional. Totul e perfect. Se uită stresat la ceas. Și tu... bănuiesc că ai treabă, nu? — Da, adevărul e că am, zic cu regret. Mă așteaptă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
holbez la el total interzisă. Ce naiba crede că face? Se uită iar în jur - apoi caută iar în geantă și scoate o tăbliță laminată, pe care o rezeamă la capătul raftului. Ce naiba face? — Danny! zic, pornind spre el. — Ce? Tresare speriat, apoi se întoarce și mă vede. Șșș! Iisuse, Becky! Ce faci cu tricourile alea? șuier. — Îmi aranjez marfa. — Cum adică îți aranjezi marfa? El îmi arată din cap spre tăblița laminată și o citesc cu stupoare. COLECȚIA DANNY KOVITZ. UN
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
crește cu fiecare secundă. E... posibil... dar mai sunt patru săptămâni până când ar trebui să nasc! E prea devreme! Tarkie nu-i acasă, n-am nimic pregătit... O, Doamne... N-am văzut-o în viața mea pe Suze atât de speriată. Simt cum mă copleșește neliniștea și fac eforturi disperate să nu izbucnesc în lacrimi. Ce-am făcut? Ca și cum n-ar fi fost destul câte prostii am făcut până acum, mi-am mai făcut și cea mai bună prietenă să intre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nou sub control, tu vrei să arunci iar totul în aer! Exact în clipa în care, o dată în viața ta, nu mai ești în rahat până la gât și pot și eu în fine să respir liniștită... — Suze... — Becky? Ridic privirea, speriată. Luke se află în pragul ușii, în boxeri și tricou și mă privește pe jumătate adormit. — Ce-i cu tine? spune. — Nimic, zic, acoperind receptorul cu mâna. Vorbesc cu Suze. Du-te înapoi și te culcă. Termin imediat. Aștept până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
avusese loc un pogrom sângeros, declanșat de o Învinuire de infanticid ritual (vezi capitolul „Infanticid ritual”). În romanul autobiografic al lui Ion Călugăru Copilăria unui netrebnic (1936), În timpul răscoalei țărănești din 1907, un personaj din mahalaua evreiască a Dorohoiului spune speriat : „Poate că iară (se) poruncește să tundă bărbile bătrânilor [evrei], cu foarfecele de tuns oile” <endnote id=" (197, p. 41)"/>. Se pare că asemenea evenimente s-au produs Într-adevăr, pentru că și În romanul Răscoala (1932) Liviu Rebreanu pune un
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fost evitată o baie de sânge”, scria un contemporan, pentru că - de data aceasta ! - evreii s-au organizat În formații de autoapărare conduse mai ales de ofițeri evrei demobilizați. Înarmați cu bâte, ei i-au alungat pe huliganii pogromiști, care alergau speriați, strigând „Fugiți, vin jidanii !” <endnote id="(280, p. 113)"/>. Pentru prima dată În astfel de cazuri, nu evreilor le-a fost frică, ci ei au provocat-o altora. Acest eveniment a fost Încorporat de scriitorul I. Peltz În cuprinsul romanului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
costume de Moș Crăciun. Armadillo-ul este un fel de bursuc gri lung de aproape jumătate de metru, din care coada are cam 20 de centimetri, acoperit parcă cu zale din cap până în picioare și cu niște ochișori mici, negri și speriați. Are gheare lungi, aproape cât niște degete, ascuțite, care îl fac foarte talentat la săpat și care, explică Pere, înseamnă că un armadillo nu poate fi ținut niciodată în captivitate deoarece își poate săpa un tunel de evadare doar în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]