4,034 matches
-
oribile, dar acest vinovat de paricid și incest, acest vagabond măreț este stăpînul universului, căci el este vinovatul și nimeni altcineva. Fiind singurul vinovat, e singur În univers. Vina este pentru Oedip o treaptă Încă și mai glorioasă decît revolta. Strivit de nenorociri, el răstoarnă totul În favoarea orgoliului uman cu o singură afirmație: Eu Însumi. O afirmație cu care pustiește cerul. Căci nu milă cere cel care se acuză singur și se pedepsește singur. Măreția lui stă În aceste vorbe: SÎnt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe care fiecare dimineață mi-o reamintește și mie pe acest țărm. La orizont se preling vapoare care nu deșteaptă În mine nici o poftă de drum. Dimpotrivă, sînt bucuros să stau la această fereastră; să văd aceeași mare și să strivesc Între degete aceleași frunze de oțetar de lîngă zidul casei. Mă Întreb dacă există vreo recompensă pentru cei care nu pot rătăci jovial; și-mi spun: da, satisfacția de a descoperi sub acest gest retractil o iubire fără condiții. Nimic
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul se crispează fără să știe de ce. Poate că Andromaca e mai Îndreptățită decît Ulise să se Împotrivească lotofagilor. Îmi amintesc scena descrisă de Seneca În Troienele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar cuveni să citesc de pe ultima pagină a jurnalului său „Trebuie umilință, nu orgoliu”, dar cred cu toată puterea că dragostea e capabilă să Învingă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cuvîntul destin. Sa surîd? Știu prea bine că acesta e un subterfugiu vulnerabil. Și dacă pe zei i-am stîrnit prin cuvinte, nu Înseamnă că propriile noastre cuvinte ne omoară. Prefer să stau cu ochii deschiși În soarele care-mi strivește pleoapele. Căci știu, de asemenea, că toate trădările s-au plătit pînă la urmă prin singurătate și frică. Scepticismul profesat Îmi amintește acel club al Hedoniștilor Osteniți de care pomenea Oscar Wilde, purtînd roze fanate la butonieră și avînd cultul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Înălțimile Muntelui; Într-un cer gol, dar nu zeii mă preocupă; fără un munte, cîmpia s-ar mulțumi să-și satisfacă pasiunile, n-ar ridica piramide, și nici sfincși cu ochii Împăienjeniți de nisip, Însă ea singură ne Îngăduie să strivim Între brațe o fericire concretă și să lăsăm un răspuns după noi. Totul În jur se referă cu prisosință la faptul că n-am visa nemurirea dacă n-am iubi viața. Și chiar dacă grecii au inventat sfinxul pentru a sărbători
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă ficatul, dar ceea ce urmărește Zeus este să-mi ucidă memoria, să mă facă să uit că am furat focul și l-am dat oamenilor. Zeii știu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
supliciului său. Prometeu ar continua astfel să fie pentru totdeauna, simbolic, legat de stînca sa. Poetul beoțian Îl coboară de pe munte pentru a-l degrada punîndu-l să poarte ca un stigmat acest fragment de stîncă la deget, semnul unui orgoliu strivit de mărinimia zeilor Titanul se plimbă aparent În libertate, dar inelul de fier legat de ciobul de stîncă Îl ține mai departe Înlănțuit moral și, În plus, lipsit de disprețul care constituia grandoarea lui. În fond, acest ciob de stînca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu este o soluție a labirintului, ci graba de a-l părăsi; or, cîtă vreme n-am renunțat, declară barocul, galeriile labirintului mai pot duce undeva; abia firul Ariadnei face ca ele să nu ducă decît afară. În schimb, Oedip, strivit de singurătate, sîngerînd, caută cu ochii lui orbi o speranță; dintre el și Tezeu, numai el e capabil să ne dăruie ceva nou, care n-a mai fost spus; omul deschis Întrebărilor e În același timp deschis remușcărilor și speranțelor
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-un fel e vinovat. Dar, ca și Oedip, face din vină o sursă de libertate... (...Am avut atunci o clipă de șovăiala. Pe urmă mi-am spus: Trebuie! Altfel niciodată nu voi ști adevărul... Pașii aceia ai nimănui Îmi striveau inima, mă răsuceau ca un arc Întins spre trecut... CÎtă vreme această amăgire mă urmărește, mi-am repetat ca să-mi dau cura), nu mă pot smulge din trecut. Privirea Înapoi mă va elibera. Mă voi Întoarce, voi vedea muntele gol
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-o Grecie În care statuile n-au sîngerat niciodată, să fie adus În cele din urmă Procust Însuși, ucis de Tezeu. S-a vorbit uneori cu o mirare pe care n-o Înțeleg despre faptul că În loc să Înăbușe, să strivească arta, canonul grec i-a dat strălucire. Dar acest canon era chiar forma unui ideal de frumusețe. Departe de a fi o Închisoare, el era templul grecului. Acesta era cerul său și pînă acolo vroia să zboare aripa sa. Nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
albește dormind, În vreme ce el se visează tînăr. În grota aceasta vom afla doar că timpul nu se lasă trișat... Aș vrea o beție a lucidității atît de copleșitoare, Încît să accept calm ideea că Într-o zi nu voi mai strivi În pumni aceste boabe roșii de măceș, pentru ca bucuria să-mi rămînă Întreagă și să-i pot restitui vieții tot ce mi-a dat... Destin Grecii s-au justificat pentru foarte multe lucruri penibile prin destin. Mi-aduc aminte că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
intimitatea lui, viața ei avea să aibă o altă semnificație. Soarele îi va apărea în mii de culori și mai cald ca de obicei. Va reuși oare să-și deschidă poarta inimii să lase straja serioasă deoparte, sau își va strivi inima și va rămâne cu sufletul gol? Vom vedea dragi cititori pe parcursul acestei povești ce întorsături și ce surprize ne rezervă viața. Fiecare dintre noi avem câte o poveste a vieții noastre. Cine nu o are? Viața ne pune în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rămână goală în lumina difuză și violetă a lămpii. Dintr-un imbold sufletesc ea se împotrivi. Nu-i plăcea sub nici o formă să fie goală, dezbrăcată sau indecentă ca o alună când o scoți din coajă pentru ca apoi s-o strivești între dinți. O luă în brațe și o așeză în pat ca pe un lucru foarte fragil, fără a se așeza și el. Își scoase cămașa imaculată, zăbovi o clipă cu privirea peste fața ei, se așeză lângă ea și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făceau dragoste și nu se auzea decât gâfâitul lui nerăbdător și suspinele ei. Era șocant, dar era îngăduit și de unul și de celălalt. El o săruta, ea gemea sub sărutul lui, sub buzele lui calde și dulci ce o striveau necontenit. Îi trecură degetele din nou prin părul ei mătăsos, apoi se coborî ușor, mângâindu-i tot corpul, continuând s-o sărute. Jarul din ochișorii lui adânci și cu cel încins al ochilor ei se întâlniră și se topiră precum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de sentimente, mă înfioară această situație. Mă sperie gândul unei vieți fără sens. O privi uimit. Își aprinse o țigară în tăcere, refugiindu-se în interiorul frământărilor sale. Spațiul dintre ei devenise un sloi de gheață. Fiecăruia îi venea să îl strivească pe celălalt, ca pe un gândac, să ajungă la dimensiunea unui dop, apoi să îl arunce în valurile înspumate ale unei ape. Nu mai discutau decât chestiuni pe care nu le puteau evita. Boala cu care fusese diagnosticat Valentin avea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era acumulată din copilărie, atunci când părinților nu le era bine. Amintirile triste răscolesc și sfâșie pe oricine, fie că ești adult sau adolescent. De cele mai multe ori se bucura de viață, o considera un unicat, iar sub ochii vigilenți ai minții, strivea de fiecare dată roua dimineții în priviri, căutând să savureze explozia de miros al pământului primăvăratic, bucurându-se până la extaz. B. Cănd amintirile dor Zilele i se păreau din ce în ce mai calde, mai senine și se bucura că va mai petrece mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Trecuse mult timp de când se afla pe acest teritoriu străin, încât ajunsese să se simtă ca acasă, aici la atâta depărtare de țara sa de origine și de orașul său din provincie. În fiecare zi se hrănea cu zorile dimineților, strivind cu privirea roua de mărgăritare. Fiecare zi ar fi vrut să-i fie ca azi. Parcă le vedea fețele alungite și pline de uimire ale prietenilor săi după ultimul său joc. În apropierea hotelului se auzea un râu șipotind pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iubesc și eu! Te iubesc așa de mult cum n-am mai iubit pe nimeni! Ea era cu sânii goi și cu părul desfăcut, părând o zeitate. Acum fiecare râvnea la trupul celuilalt. El îi cuprinse umerii fierbinți și-i strivi din nou buzele cu săruturi. Nici unul nu se mai împotrivi. Gura lui Alin o căuta întruna pe cea a lui Nicole. Ea își lăsă gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
două capre ale ei. Mama era plecată de cîteva zile la București, iar tata umbla toată ziua pe drum, doar-doar s-o întoarce mama. Plecase într-o zi cu cer de plumb, gata să se lase pe pămînt, să-l strivească. Se îmbrăcase gros, cu berta cea mare pe cap și cu traista sub braț. A plecat pe furiș, să n-o afle careva din sat, s-o pîrască la comună. Cînd s-a întors nu-mi amintesc, dar mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
poți vinde pastila ta preferată, cum că ești aici de la începutul combinatului?! Că tu ai construit combinatul... Ai uitat că și eu sînt de pe vremea aceea, cînd toată valea asta era un cîmp imens, plin cu brîndușe, pe care le striveau sub copite oile păscute de cîțiva alde tine? Numai că eu, atunci, la început, supravegheam respectarea proiectului, munceam zece-douășpe ore pe șantier, iar tu, de la păzit oile, ai trecut la păzit baraca unde se țineau lopețile, dormind toată ziua în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un sărut lung, violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu coapsele strînse în fustă, pe care o simt lunecîndu-i spre șolduri, împinsă de picioarele mele. Întregul ei trup a încremenit. PARTEA A TREIA Sub pieptul meu, simt inima Cristinei bătînd tot mai rar, împăcată. Pieptul i se mișcă puțin, strivit de greutatea pieptului meu. Brațele îi stau pe pat, fără vlagă, fără dorință de împotrivire. Doar gura, cuprinsă de gura mea, apăsată puternic, îngropîndu-i capul în pernă, ar vrea să scape de sub stăpînire. Mă dor mușchii gîtului de atîta încordare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privirea lăsată în jos, spre vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a întîmplat și mă cuprinde un fior de greață, scuturîndu-mă, pe care încerc să-l maschez strivind țigara, abia aprinsă, în scrumiera de sticlă. Ți-e rău? mă întreabă doamna Cristina. Ridic privirea. Ochii ei stau ațintiți asupra mea, urmărindu-mă: doi ochi mari, necruțători. Dacă-ți vine să verși, poți intra în baie, face ea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o oră în fața hotelului, deși, evident, după expedierea scrisorii, ai fi regretat. Un bărbat ți-a oferit tot ce-ai vrut, dar ți-a năruit crezul interior, a ridicat un palat de marmură pe mugurii din sufletul tău... Durerea mugurilor striviți de-acel bărbat a născut în tine ura împotriva bărbaților, în general. Ai devenit cinică; îți place să surîzi încurajatoare cîte unei victime, cum mi-ai surîs mie astăzi; bărbatul-victimă începe să-ți facă curte, tu îi dai speranțe, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]