4,158 matches
-
un caracter volițional, practic, pe cînd activitatea creatoare este, din contra, pur teoretică și, ca atare, progresul lingvistic are două faze: una superioară sau creatoare și alta inferioară sau imitativă. Această activitate este produsul unei facultăți umane superioare a cărei structurare deplină se realizează în "spiritul teoretic". Acest "spirit teoretic" al limbii se găsește însă numai în oamenii talentați, în artiști, în vreme ce opusul lui, spiritul practic, se întîlnește la indivizii obișnuiți, participanți, de cele mai multe ori inconștient, la răspîndirea inovațiilor lingvistice realizate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Kant însuși nu a abordat problemele limbii, gîndi-rea sa oferă coordonate optime pentru cercetarea filozofică a limbii și a limbajului, o suficient de puternică bază pozitivă pentru a evalua obiectele și fenomenele, precum și impor-tante posibilități de interpretare, clasificare, corelare și structurare rațională a cunoștințelor, atribuind un rol însemnat subiectului în cunoaștere și un rol important individului în creație, fără a pierde din vedere planul realității și al socialului, încît relația dintre obiectiv și subiectiv devine nu numai relevantă, ci și explicabilă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lui, și nici filozofia culturii la filozofia limbii, ca în multe doctrine neohegeliene și concepe într-o manieră opusă aceleia profesate de Martin Heidegger investigarea filozofică a limbii, respingînd ideea că aceasta ar trebui să privească înapoi spre situațiile și structurările originare. Limbajul, arată Cassirer, alături de alte forme de expre-sie creatoare de cultură (precum mitul, religia, arta, știința), creează o mare bogăție de imagini și de reprezentări care vizează exprimarea esenței unice a lumii (idee de inspirație platonică), pe care, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ajuns uneori chiar pînă la problematizarea posibilității aflării adevărului. Pe de altă parte, mulți filozofi, culminînd cu Im. K a n t142, au urmărit întemeierea rațională a adevărului (care făcea posibilă metafizica, matematica și teoriile științifice) pe mecanismul logic de structurare a cunoașterii, pe validitatea regulilor de alcătuire a judecăților și a raționamentelor. În acest mod, problema metafizică a adevărului trecea în mare parte pe terenul logicii, transformată ea însăși într-o metodă de stabilire a regulilor adevărului, prin analiza judecăților
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prezentă în orice moment, fiindcă textele mai vechi se cunosc și pot fi oricînd reluate elemente din ele, pot fi deci cunoscute și revalorificate, realizînd o coprezență a diacroniei în sincronie. Conținutul formelor limbii, în speță sensurile cuvintelor, rezultat al structurărilor produse prin desemnare și prin semnificație, este legat, în ultimă instanță, de forma și de nivelul cunoașterii. Ca atare, limba populară dă expresie cunoașterii obișnuite, inegale de la un individ la altul și, în același timp, lipsite de o structurare voită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al structurărilor produse prin desemnare și prin semnificație, este legat, în ultimă instanță, de forma și de nivelul cunoașterii. Ca atare, limba populară dă expresie cunoașterii obișnuite, inegale de la un individ la altul și, în același timp, lipsite de o structurare voită și determinată de anumite scopuri. Motivația atribuirii unor semnificații cuvintelor este foarte diversificată, nesistematică și, uneori, întîmplătoare. Limba literară preia în mare parte aspectele generale ale cunoașterii de tip popular, dar, pe terenul ei, se dă expresie și cunoașterii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii (cum ar fi extinderea unui tip de pronunție a unui sunet de la un cuvînt la alte cuvinte sau regularizarea formelor morfologice în funcție de un nou model) ori pot produce restructurări în alt compartiment al limbii prin dereglarea unui mod de structurare (precum erodarea terminațiilor latinești în perioada tîrzie care a dus la dezorganizarea sistemului desinențial și a favorizat o serie de modificări la nivel morfologic). Mulți lingviști din prima jumătate a secolului al XIX-lea credeau că, de la faza primitivă și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
folosirea concretă a semnului face ca din clasa de obiecte să se selecteze obiectul despre care este vorba și despre care vorbitorul are o cunoaștere actuală (simultană actului de vorbire sau raportată la momentul actului de vorbire)244. Maniera de structurare a faptelor de limbă în vorbire ține însă tot de știința lingvistică a vorbitorului. Se produce astfel o integrare între o cunoaștere actuală și o știință anterioară posibilă printr-o succesiune de determinări care însoțesc semnul lingvistic, orientîndu-i întrebuințarea, particularizîndu-i
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se modifică printr-o mai profundă pătrundere în tainele ei. Dar, știința lingvistică se poate îmbogăți și prin performanța vorbitorului de a-și însuși, alături de limba maternă și o altă limbă sau alte limbi. Conștiința lingvistică Știința lingvistică fundamentează o structurare interioară, spirituală a vorbitorului, devine deci un fapt de conștiință cu caracter formativ, constitutiv și distinctiv. Conștiința lingvistică se formează treptat, fără a putea fi impusă 245 și dă vorbitorului identitate în raport cu cei care folosesc alte limbi și sentimentul comuniunii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca bază pentru a acționa în cunoștință de cauză. Conștiința lingvistică reprezintă o latură a conștiinței umane în general, manifestîndu-se alături și în corelație cu alte laturi ale ei (conștiința națională, socială, politică, religioasă, artistică). În linii generale, modalitățile de structurare ale conștiinței lingvistice se bazează pe două dintre funcțiile de bază ale limbii: nominația și comunicarea. Prin nominație, se realizează relația plurivalentă dintre eu și realitate; vorbitorul, însușindu-și tradiția lingvistică a comunității sale, își desă-vîrșește nu numai știința lingvistică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care realizează prin ele însele o apreciere a realităților (îndeosebi a celor social-umane), iar o serie de cuvinte sînt privite într-un anumit mod de societate (precum sînt cuvintele tabu sau cele interzise 255), fapt care atestă participarea limbii la structurarea laturii morale și axiologice a conștiinței. În sfîrșit, manifestarea cea mai intensă și cu cel mai evident aspect social a conștiinței lingvistice la nivel lexical, este reprezentată de baza psihologică, care produce transformarea înțelesurilor unei limbi însușite de către o populație
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acțiunilor umane. Interdependența și interacțiu-nea fenomenelor, ca trăsături ale întregii lumi, au generat la nivelul cugetării filozofice teoria determinismului universal de tip ontologic, care, în funcție de un domeniu existențial sau altul, se particularizează ca mod de manifestare și ca forță de structurare a entităților, sistemelor, complexelor etc. În acest context, s-a stabilit că și omul este "determinat", adică este încadrat într-o rețea de condiții, cauze și legi, care-i orientează existența și activitatea, iar fenomenele ce țin de existența și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adecvată, a proceselor, faptelor și elementelor naturale și sociale, presupunînd activitatea de înțelegere și de folosire a lor. Așadar, în cadrul procesului cognitiv, cultura este legată de latura teoretică care preia datele oferite de momentul empiric al cunoașterii și realizează o structurare a cunoștințelor dobîndite în forme specifice de reflectare. Pe de altă parte, relația dintre limbă și gîndire, deseori avută în vedere de filozofi și de oamenii de știință, s-a structurat la Wilhelm von H u m b o l
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deosebit de important al limbii în formarea gîndirii, aspect evidențiat mai tîrziu și de sociologul Emile D u r k h e i m274, care considera limba (limbajul) nu numai forma de manifestare exterioară a gîndirii, ci chiar cadrul intern de structurare al ei. Într-o astfel de perspectivă se relevă legătura (mijlocită de gîndire) între cunoașterea teoretică și sistemul semiotic care alcătuiește limba naturală. Mai puțin evidențiată este relația dintre limbă și latura axiologică a culturii. Pe baza reflectărilor în gîndire
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rezultatele cunoașterii nu intră în sfera ei decît în măsura în care primesc aprecierea comunității în cadrul căreia se instituie și, în acest proces, elementele cunoașterii se fixează în gîndire cu asemenea aprecieri și, astfel, conținutul limbii, alcătuit din ideile de exprimat și din structurarea lor, urmărește în mare măsură și aspectul axiologic al culturii 275. Dacă este ansamblul aspectelor intelectuale, cultura cuprinde în principiu și limba, fiindcă aceasta este în primul rînd o construcție mentală, intelectuală. În esență, limba este un sistem cultural, adică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
intermedieri a gîndiri. De aceea, nu cuvintele sînt acelea care delimitează obiectele lumii, ci conștiința omului implicată în realizarea actelor de gîndire în procesul cunoașterii. Ca atare, gîndirea dă conținut limbii, fără ca aceasta să presupună o congruență între modurile de structurare și de delimitare a conținuturilor celor două manifestări umane, limba și gîndirea. Pe de altă parte, gîndi-rea se poate realiza numai în corespondență cu formele lingvistice, iar dacă dezvoltarea limbii și cea a gîndirii nu sînt identice, acestea nu se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
logicii în abordarea și interpretarea diferitelor aspecte ale limbii. După Ernst C a s s i r e r290, este evidentă și neîndoielnică existența unei ordini și a unei logici în formele limbii, fapt ce poate fi pus, desigur, în legătură cu structurarea formelor limbii într-o manieră sistematică, încît fiecare element își stabilește conținutul și funcțiile în raport cu celelalte elemente. Cu toate acestea, nu se poate trage de aici concluzia că în limbă s-ar regăsi logica însăși, adică însuși ansamblul principiilor și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
iar limba este aceea prin care se realizează studiul logicii (= structurilor mentale) implicate într-o expunere și cu care se constituie sistemele deductive, adică teoriile logice. Ca atare, cu ajutorul limbii se realizează procesul logic (= gîndirea), studiul procesului logic (= logica) și structurarea teoriilor despre procesele logice (= metalogica). Se poate conchide de aici că participarea limbii la constituirea proceselor logice coincide cu participarea logicului la funcționarea obișnuită a limbii, căci, dacă este adevărat că orice gîndire logică se realizează cu ajutorul unei limbi, la fel de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
căci, dacă este adevărat că orice gîndire logică se realizează cu ajutorul unei limbi, la fel de adevărat este că orice limbă nu poate exista și nu se poate dezvolta fără existența unei gîndiri logice. În mod similar, studiul logicului (care cuprinde și structurarea teoriilor) solicită participarea limbii, nu numai ca mijloc de expunere (căci aceasta este situația în cazul oricărei cercetări), ci și ca mijloc de investigare a fenomenelor studiate, iar cercetarea limbii nu se poate realiza fără a apela la modelele logice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de articulare în vorbire determinînd aspectul imaginilor acustice, a valorilor fonologice la nivelul limbii. Dar, arată G. Ivănescu, temperamentul se manifestă și în mod direct în limbă în cazul unor fenomene de natură spirituală, precum este analogia 299. Implicat în structurarea și în manifestarea conștiinței lingvistice și participant la conturarea bazei psihologice -considerată, în sens larg, atît ca formă de existență a limbii, cît și ca principiu de schimbare al ei− , psihicul, ca trăsătură particularizantă a unei comunități, se relevă ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unitățile lexicale antrenate în realizarea construcției sînt legate prin conținut și prin relațiile dintre ele de trăsăturile cunoștințelor redate și de sistematizarea cunoașterii privitoare la un anumit compartiment de realii. Sistematizarea și aspectul cunoștințelor pot fi însă determinate atît de structurarea științifică a cunoașterii despre acel compartiment de realii, cît și de structura limbii în general, adică de structura glosocosmosului, de profilul atribuit de limba însăși cunoașterii. În acest mod, construcția ideatică poate fi dependentă într-o oarecare măsură de mijloacele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al lui. Desigur, o altă limbă (limba-scop) nu poate oferi decît uneori condiții de a respecta același statut pentru termenii din limba-sursă cu un anumit model structural sau cu anumi-te posibilități de relaționare (pe baza radicalului), care determină nuanțarea sau structurarea conținutului. Numărul unor astfel de termeni nu este însă foarte mare, dacă limba-scop se caracterizează printr-un nivel ridicat de dezvoltare și de cultivare. Pe de altă parte, în unele lucrări nu apar inovații conceptuale și terminologice marcante, iar aceasta
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structuri mentale, a obiectelor și a trăsăturilor acestora. Cu toate acestea, nu toate numele au acealși rang din punctul de vedere al abstractizării. Astfel, cele care realizează semnificarea obiectelor, proceselor, calităților etc., privite ca realități concrete, prin intermediul semnificației (care este structurarea lingvistică a conținutului și corespunde noțiunii sau conceptului) și trimit, prin urmare, la entități sensibile, extralingvistice și extralogice, alcătuiesc latura primară a limbii și sînt, după G. I v ă n e s c u, nume substantive 367, deoarece au
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și interioare. În actul creației științifice și artistice, această imposibilitate este transformată în virtute, în posibilitatea de a contrapune lumii reale o lume creată și irepetabilă (antropocosmosul), care, prin relația cu o anumită limbă, se particularizează potrivit trăsăturilor ei (prin structurare în glosocosmos). Fiind și o construcție subiectivă, glosocosmosul se realizează în infinite configurații, fără ca vreuna dintre ele să coincidă cu cosmosul. În analizele de acest tip, Blaga pleacă de la premisa că metafora ține indisolubil de existența și de manifestarea umană
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
într-o manieră proprie, nu urmărește să amelioreze sau să concureze cunoașterea de tip științific, fiind concepută, de la început, ca ceva diferit de aceasta. Dar, atunci, toate considerațiile lui Noica în legătură cu metodele, conceptele și realizările științei -începînd de la interpretările și structurările lingvisticii și pînă la noțiunile și operațiile matematicii− nu-și au locul într-o asemenea analiză. Ca atare, din punct de vedere metodologic, textul lui Noica este paradoxal, fără perspectivă și ineficient, căci, în vreme ce Heidegger sau Wittgenstein ignoră existența unei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]