KorAP: Find »[drukola/base=superb & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...148 149 150 ...249 >

6,212 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

de lungă. Mama n-a părut pe deplin satisfăcută, dar n-a mai insistat. — și acum, voaluri, a continuat Lucille, după ce croitoreasa fusese concediată. Mă gândeam la un voal amplu, cu o bordură cu broderie bogată... Vera are o selecție superbă. M-am uitat la ceas. La birou mă așteptau, cu siguranță, cel puțin cinci mesaje vocale enervate - acum, că Stanley ieșise din peisaj, se părea că nu mai exista nimic care să-i distragă gândurile de la muncă. Nici măcar preț de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
în urma lor. Așa că acum, eu și Randall eram singurele persoane rămase în spatele bisericii. Preț de-o clipă, ne-am uitat unul la altul, fără să scoatem nici un cuvânt. Îmbrăcat un smokingul ăla elegant, Randall era frumos precum Cary Grant. — Ești superbă, mi-a spus el încet. — Mulțumesc, i-am răspuns. și tu, la fel... vreau să spun că ești frumos. Eram un cuplu perfect, de revistă, pe cale să avem nunta perfectă, de revistă și să pornim într-o viață perfectă, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
aibă loc. Așa că nu mergem mai departe cu nunta. Uluită, Lucille a alunecat pe spate - și s-a prăbușit în brațele mamei mele. Mi-am scos inelul de pe deget și i l-am dat lui Randall. Cu toate că era o bijuterie superbă, eram bucuroasă că scăpam de el. Aveam să-i duc dorul, dar eram și teribil de ușurată. — Incredibil, a șoptit Mandy, înainte să plece ca să-l anunțe pe preot. — Mulțumesc, mi-a spus Randall, sărutându-mă cu blândețe pe obraz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
mie cartea. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă n-ai fi fost tu, Claire. Stai puțin - am ceva pentru tine - un cadouaș în semn de mulțumesc. Luke și-a deschis haina și a scos un pachețel superb ambalat. — Luke, chiar nu trebuia... — Tu doar deschide-l. Am desfăcut încet ambalajul argintiu. Înăuntru era o cărticică subțire. — Prima colecție de poezii a tatei, am șoptit. În ochi mi-au răsărit imediat lacrimi. Unde ai găsit-o? Asta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

o să fie atât de rău cum îmi închipui eu c-o să fie, eu mă întorc acasă repede. Pe jos. A fost. A fost chiar mai rău. în blugi și cu cămașa lui roșie, Wilt părea complet aiurea. — Dragă Eva, arăți superb! îi spuse Sally atunci când, până la urmă, cei doi soți Wilt izbutiră să o găsească, căci gazda lor stătea de vorbă cu un bărbat învelit într-o pânză ce abia îi acoperea coapsele, făcută dintr-un prosop de bucătărie acoperit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
sară peste introduceri și să intre direct în subiect, ca să rezolve povestea. Oricum se va procopsi cu ea. — Salut, spuse el, conștient că aluneca în americăneasca în fața căreia Eva deja cedase. Fata îi aruncă o privire goală și se îndepărtă. — Superb, zise Wilt și-și termină paharul cu băutură. După zece minute și după alte două pahare de băutură, discuta deja despre lectura rapidă cu un omuleț rotunjor, care părea profund interesat de subiect. în bucătărie, Eva tăia felii niște baghete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
6 Sally, complet dezbrăcată, stătea întinsă pe puntea vasului de agrement, cu sânii ei fermi ațintiți înspre cer și cu picioarele larg desfăcute. Lângă ea, Eva stătea întinsă pe burtă și se uita în jos, la apă. — O, Doamne, e superb! murmură Sally. Am eu pasiunea asta adâncă pentru spațiul rural. — Ai o perioadă de pasiune adâncă, îi spuse Gaskell în timp ce dirija haotic vasul înspre o ecluză. Gaskell avea pe cap o șapcă de căpitan și purta ochelari de soare. — Dragule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Ăăă... picioarele nu păreau potrivite cu sânii, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Inspectorul Flint nu înțelegea. — Erau prea subțiri și cumva boțite... — Care erau așa? Picioarele sau sânii? — Picioarele, desigur, zise Barney. V-am spus că avea niște sâni superbi, mari și... — O să tratăm cazul ca pe o crimă, îi spuse inspectorul Flint directorului colegiului după zece minute. Directorul stătea pe un scaun, în spatele biroului său, și se gândea disperat la publicitatea negativă. — Sunteți absolut convins că nu există șanse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
stabilim ce sunt eu. — Știu ce ești tu, Wilt! Ești un afurisit de negustor de vorbe, un contorsionist verbal, un rahat de hăcuitor al logicii, un Houdini lingvistic, o enciclopedie de informații nedorite... Inspectorul Flint rămase în pană de metafore. — Superb, inspectore, superb! Nici eu însumi n-aș fi putut s-o spun mai bine. Un hăcuitor al logicii, dar, vai!, nu și al propriei mele soții. Dacă urmăm aceeași linie argumentativă, Eva a rămas așa cum era, neschimbată, în ciuda gândurilor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
sunt eu. — Știu ce ești tu, Wilt! Ești un afurisit de negustor de vorbe, un contorsionist verbal, un rahat de hăcuitor al logicii, un Houdini lingvistic, o enciclopedie de informații nedorite... Inspectorul Flint rămase în pană de metafore. — Superb, inspectore, superb! Nici eu însumi n-aș fi putut s-o spun mai bine. Un hăcuitor al logicii, dar, vai!, nu și al propriei mele soții. Dacă urmăm aceeași linie argumentativă, Eva a rămas așa cum era, neschimbată, în ciuda gândurilor și meditațiilor ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

era altceva decât norul greoi și negru al ferestrei, în care cel așteptat nu apărea. În spate, se auzeau mișcările rapide ale fiului. Dida înțelese că Mircea Claudiu își schimba hainele, să iasă, ca în fiecare seară, cu țâfnoasa sa superbă parteneră și zâmbi, din nou, cretin, pierdută în coșmarul din fereastră. Când se va roti, din nou, spre încăperea festiv luminată, vor fi trecut două săptămâni. O seară festivă, de data asta. Masa de sărbătoare, acoperită cu damasc. A doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și e prea destul. Valetul Vasile a și revenit, într-adevăr, perfect mut și surd, cu mișcări abia perceptibile. Pe măsuța cu rotile, lângă tava cu paharul și sticla Courvoisier apăruse teancul de reviste colorate Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a pierdut adoratul fiu, ca să vezi, avea și un fiu, acces la tragedia populară, să vezi și să nu crezi, bravo Vasile, îți cunoști meseria, mă închin, vino să-ți strâng laba. Dar Vasile dispăruse, așa cerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acolo unde câștigul nu suferă amânare. Ochii lor străluceau. Trufie era, nu doar lăcomia succesului, în privirile descurcăreților. „Sună-l pe Vlăduț, amantissime, că te-a căutat ieri fiică-sa, aia cu blănurile...“ Și era aprilie, ora unsprezece, bioritmul optim, superbă dimineață de vineri, deja vineri, în goana bezmetică a calendarului și vorbelor. Așa că nea Gică Teodosiu receptase fără întârziere apelul trimis către tov Titi, o sunase imediat pe Liliana, de la depozitul special, fiica tovarășului Vlăduț, șeful serviciului special, cumnatul Smarandei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
lipite de ale sale. Goală, albă, lungă, subțire, o față îngustă și palidă și mari ochi verzi și buze moi, murmur, lipite de buzele sale, murmur, murmurând: iartă-mă. Întindea sânii sticloși, stângul, dreptul, să-i recunoască, să-i sărute. Superbe, delicate fructe, palid-violacee, tari, zemoase, cu biberonul lung și amar. „Iartă-mă, Dominic.“ Își lipise gura de lobul urechii lui clăpăuge. „Da, m-am uitat în portofel. Să-ți aflu numele. Iartă-mă, Dominic“, și reluă ritualul, să-l trezească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
a și dat colțul, a dispărut. — Cine era? — Una... Emilia. N-are importanță. Emilia, Emilia Ianuli o cheamă.. Fănică pare dispus să divulge mai mult, dar fostul coleg se grăbește. Accelerează pașii, se grăbește să prindă din urmă cometa. Degeaba, superba dispăruse. În fața teatrului, aglomerație. Spectatorul se îndreaptă spre ghișeu. În spatele ghișeului, o păpușă cu zulufi vorbește cu o păpușă cu coc. Spectatorul bagă capul în vizor. Păpușa nu se sinchisește. Spectatorul tușește, provocator. — Ce doriți? Când să răspundă, jucăria rotise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ghinion, maimuțico. Caracter, asta e!“ Mai bine nu, nu mai avea putere de scandal. Seara se dovedise, în definitiv, generoasă. Fănică îl ferise de indigestie, apoi îi oferise o variantă comestibilă a biografiei sale, apoi a salutat-o pe trecătoarea superbă, planetară. Da, fusese o seară ospitalieră, în grădina cu minuni a Domnului. Așa că fostul profesor reluă incursiunile. Ori de câte ori se simțea obosit și deprimat, gata să-și abandoneze proiectul, cobora în rumoarea străzii. Instantaneul, disponibilitățile, fantezia realului? Fundătura realului! Energie dospită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Nu-i nici o înlocuitoare! Am revăzut-o recent. A venit la mine, la spital și... — Deci, pacientă. Totuși, pacientă. — Nici vorbă. Ea este leac, nu boală. — Moartea, domn’ doctor, asta-i! Marea Târfă din Apocalipsă... Bucuria senină, nepăsarea fericită, vitalitatea superbă a Morții. — Lasă metaforele, copile. A venit la spital pentru un pacient. — A, o fi chiar fostul combatant. Un pacient de gală, da da! L-au ruinat, doctore. Tovarășii săi exemplari i-au plasat moartea alături, în pat, să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
e meseria mea. Păi și vecinul meu Toma, tot cu realitatea se ocupă. Un expert al realității, cum spuneam. — Aiurezi și eu pierd concertul, copile. Doamna avizitat un tânăr student, asta a fost. Un student eminent, de altfel. Un băiat superb, de care s-a interesat cu o gingășie infinită, angelică. Domnul doctor Anton Marga își descheie, iritat, gulerul cămășii apretate. Purta un costum ușor, de vară, în culoarea albăstrelelor. Costum ușor, de vară, deși interlocutorul său se credea în iarnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
trupului, poți fi sigur. Terapia unei concentrări care pune răul în paranteză. — Păi, angajați-o, domn’ doctor... Faci și o comunicare științifică, prețioasa idee ți-ar purta numele și nemurirea. Angajați-o la spital! Doamna Moarte, cu masca ei strălucitoare, superbă, cu sufletul caritabil și trupul terapeutic. Vestala inițierii în zădărnicie. Pământ! Pământ!, strigă corăbierii. Femei! Femeia din pământ care ne reobișnuiește cu pământul. Adevărul prim și ultim. Pământ am fost, în pântecul pământ ne întoarcem. Chiar așa, copile. Lilit, prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
s-a înscenat o tâmpenie acolo, în provincie. De fapt, niște exagerări bine regizate. În legătură cu relația mea delicată... extrem de delicată pot spune, cu adolescenții. Între care mă număr, firește. Ei o simt, o simt, drăcușorii, o simtfrățiorii noștri perfizi și superbi. O simt, pușlamalele, splendorile, o simt, da, da. Nu am mai putut reveni în învățământ, am fost suspendat. Am părăsit orașul, firește. Provincia nu-și suportă rebelii, înțelegeți. Soții Gafton, domnul Matei, doamna Veturia au fost foarte înțelegători, foarte primitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
obișnuia, s-o atârne pe cuierul din fața oglinzii. Profesorul rămase o clipă locului. Din oglindă, îl scruta privirea severului Tavi. Zâmbi, schiță un salut javrei, scoase geanta de pe umăr, dar se răzgândi. Nu o atârnă, intră cu ea în sufragerie. — Superbă zi, scumpă doamnă. O limpezime, o frăgezime, o șovăială! Nu mă mai săturam să întârzii pe străzi, prin stații, nu mă mai săturam. Pe noi,captivii, primăvara ne turbează, ne înnebunește, asta e. Pe masă se aflau deja pregătite tava

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Așa i-aș fi spus junelui care mă privea prea stăruitor. Evident, Tolea pregătise o cu totul nouă tactică, o provocare inedită, înainte de a se retrage de pe câmpul de luptă. — Ieri-seara, mă plimbam singur prin parcul Carol. Deodată, un june superb. Arăta artist, mă privea, am simțit, de mai mult timp. Parcă m-ar fi urmărit. Doamna făcu un vag gest de plictiseală. Profesorul, consternat, refuză să înregistreze. — Bineînțeles, nu m-am ferit. Era o privire-flacără, grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată, un june superb, o flacără grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-l înjur... Doamna făcu un gest agasat. Un gest de lahamite, pe care îl repetă, fără să-i mai dea timp să se mire. — E bine să știi că nu mă cheamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de răbdare, de pricepere. Ca și la copii, de altfel, ca la copii. N-ai văzut... cuplurile fără copii nasc câte o potaie. Înfiază, vreau să zic. Bâlbâitul a făcut, deci, și asta, câștiga bine, potaia. Șapte mape galbene cu superbe fotografii de câini. Toate rasele, toate convingerile politice, toate clasele sociale, toate opțiunile erotice. Pentru ce se fotografiază câini, asta vrei să știi? Păi, suvenir, pusi-pusi. Dar și pentru stabilirea rasei. Atâtea cazuri disputabile, oho! Rasismul la câini e cumplit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu răspundea, tăcea ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]