7,762 matches
-
colo, năclăiți de ulei; corabia însăși pare un mare leviatan, iar peste tot domnește o larmă asurzitoare. Dar, peste o zi-două, te uiți în jur și-ți ciulești urechile, pe aceeași corabie: dacă n-ar fi ambarcațiunile și cazanele care trădează baleniera, ai jura că te afli pe vreun vas comercial care navighează în tăcere, sub comanda unui căpitan pedant, maniac de curățenie. Spermanțetul în stare brută posedă o extraordinară virtute purificatoare. Iată de ce punțile unei baleniere par mai albe ca
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pironiți asupra acului ascuțit al compasului, privirea lui țîșnea ca o săgeată spre ținta ei; iar cînd începea din nou să se plimbe și ajungea la arborele-mare, aceeași privire fixa se ațintea asupra banului de aur prins acolo; înfățișarea lui trăda atunci aceeași hotărîre de neclintit, aceeași fixitate, la care se adăuga parcă și umbra unei dorințe aprige, dacă nu chiar a unei nădejdi. într-o dimineață însă, ajungînd în fața banului de aur, păru să simtă o atracție nouă pentru figurile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
repeziseră într-acolo, de la diferitele lor treburi; priveau țintă ca și cum ar fi fost fermecați spre balenă; clătinîndu-și în chip ciudat capul fatidic, aceasta înainta spre corabie printr-un brîu lat de spumă, desfășurat în fața ei. Prin întreaga ei înfățișare, își trăda firea aprigă, răzbunătoare, dorința de a pedepsi, răutatea veșnică. Orice-ar fi putut face omul, fortăreața albă a frunții ei se abătu asupra provei de tribord a corabiei, azvîrlindu-i în aer pe marinari, cu scînduri cu tot. Unii se prăbușiră
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
gras și dulce; gustul lui e cunoscut omului; s-ar potrivi perfect cu căpșunile, în loc de frișcă. Cînd se stimează peste măsură unele pe altele, balenele se salută move hominum în.a.). Aluzie ia generalul american Benedict Arnold, care și-a trădat patria în timpul bătăliei decisive date la Saratoga în 1777 între armatele americane și cele engleze. Lothario, personaj libertin într-o piesă a dramaturgului englez Nicholas Rowe î1674-1718). Daniel Boone î1735-1820), explorator și aventurier american, celebru prin cruzimea cu care extermina
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
zestrea culturală valabilă a trecutului, de felul celor de la Proletkult și R.A.P.P. din anii formării culturii URSS, În practica de creație a unor poeți - mai ales a unora dintre cei tineri - este vizibilă totuși o anumită atitudine care trădează mentalitatea proletkultistă. Asemenea poeți disprețuiesc studiul, nu-s exigenți față de lucrările lor, ignoră nepăsători culmile atinse de arta omenirii În dezvoltarea ei milenară, crezând că-și pot rezolva sarcinile versificând lozinci, exprimându-și abstract și superficial atașamentul față de noua noastră
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
au mers pe linia minimei rezistențe În materie de creație, exprimându-și prin versuri generale atitudinea lor față de moștenirea pe care ne-a lăsat-o Eminescu și imitând doar anumite particularități ale expresiei și tehnicii sale de creație. Acest fapt trădează o mentalitate superficială față de moștenirea clasicilor poeziei noastre. O atitudine creatoare față de această moștenire le-ar fi impus exprimarea atașamentului față de Eminescu prin ceea ce ar fi avut mai ales În propriul lor arsenal liric, mai original. Este ceea ce a făcut
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
asemenea ni se pare și analiza minuțioasă a procesului sufletesc al lui Cosma Popov». (Aurel Martin, La Taliane, În Almanahul literar, an.1, 1950, nr. l0, p. 119). „Și mai departe: «La Taliane Își are Însă și scăderile sale care trădează procedee de compoziție moștenite de la școlile literare burgheze (?). Momentul inițial al nuvelei, bunăoară - acela În care pescarii sunt tulburați mereu de mieunatul pisicii ascunse a lui Condrat, - este prea prelungit, dând mai degrabă impresia unei uverturi metafizice care anunță o
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
termenul neaoș corespunzător, se vede În articolul Teoria leninistă a reflectării și spiritul de partid În cultură (Pavel Apostol). Iată câteva fraze culese Întâmplător: «Expluzarea ideilor morale din artă coincide cu momentul primelor manifestări conștiente ale proletariatului român și Își trădează conținutul său de clasă Îndreptat Împotriva mișcării muncitorești, prin postulatul pe care se bazează: eliminarea preocupărilor sociale ale oamenilor de artă, Într-un moment În care ele erau determinate de apariția și prezența activă a clasei muncitoare În configurația vieții
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și anume: Această persoană e sinceră cu mine sau nu? Această persoană mă dorește sau nu? Această persoană e sinceră cu mine sau nu? Când este vorba despre o relație, cu toții avem aceeași mare temere: că încrederea ne va fi trădată de seducătorul sau seducătoarea fără inimă, care o să se joace cu sentimentele noastre. Pentru că toți seducătorii ăștia au aceeași slăbiciune și aceeași putere. Slăbiciunea lor constă în faptul că nu ascultă. Nu ne ascultă pentru că, în fond, personalitatea noastră nu
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
tinerețea petrecută în Anglia scrisese poezii și fusese corespondent al Daily Express, The Westminster Gazette și The Spectator -, el nu renunță la gusturile înalt literare. Dacă, cel puțin la început, rafinamentul nu se putea manifesta în subiectele abordate, numele personajului trădează obsesia de a aparține aristocrației spiritului. Thomas Malory scrisese, în plină resurecție medievală, faimoasa Le Morte d’Arthur, cartea-standard a cavalerismului „fără pată și prihană”. Ciclul legendelor arthuriene a ajuns la noi mai ales în varianta straniului scriitor-pușcăriaș: intrigant politic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
aparțin lumii vechi - individualismul protestant nu putea fi străin de componenta acut etică a comportamentului său. Marlowe e moral nu doar prin educație, ci și din instinct: forța lui provine din adâncul atașament față de aliați, pe care nu i-ar trăda cu nici un chip. Ambiguitatea unora din finalurile romanelor sau, în orice caz, omiterea multor amănunte ce provin din aducerea la lumină a adevărului decurg din contractualismul pe care Marlowe înțelege să și-l asume fără rest. Răceala detectivului, spațiul de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și a celei americane - așa cum o întâlnim în textul spiritual intitulat „Notes (Very Brief Please) on English and American Style” (Chandler, 2000, pp. 35-38) - nu e, însă, aceea a unui „grămătic”, ci a cuiva interesat de mentalitatea exprimată, influențată și trădată de limbaj. Aerul de aparentă obiectivitate, faptul că avantajele sunt mai puține decât dezavantajele nu trebuie să inducă în eroare: Chandler a pus degetul pe câteva puncte esențiale, care demonstrează, implicit, de ce invazia romanului polițist american a scos în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
început, ștacheta la înălțimi inaccesibile cititorului său „natural”. Preocuparea cvasiobsesivă de a stabili norme, de a identifica filiații și, într-un cuvânt, de a oferi onorabilitate unui gen căruia nu-i era străină prostituția (adică remunerarea pe baze cuantificabile contabilicește) trădează o proastă așezare în raportul cu îndeletnicirea de pe urma căreia își asigura existența. Așa se explică lipsa evidentă de simpatie pe care i-o trezesc majoritatea promotorilor literaturii polițiste. Cele câteva excepții - toate din familia de spirit a lui Dashiell Hammett
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ca o izbucnire atipică, nu este o flacără orbitoare, multicoloră, sau fulgerul albastru al unei descărcări electrice. Răul e banal, pentru că există pretutindeni. Îmbrăcămintea cenușie a lui Eddie Mars este un perfect echipament de camuflaj, după cum cafeniul hainelor lui Canino trădează natura teratomorfă a ucigașului plătit. Nu trăsăturile feței, nu gesturile sau limbajul îl caracterizează pe Eddie Mars, ci deghizamentul, talentul impresionant de a-și ascunde ghearele în catifeaua agresivă a insignifianței: Era un om cenușiu, îmbrăcat complet în cenușiu, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
posesor al unor înspăimântătoare calități paranormale), cartea rămâne, totuși, în umbra romanului de debut. O soartă nemeritată, mă grăbesc să afirm, având în vedere calitățile neobișnuite ale narațiunii, intrigii și funcționării în plan artistic a personajelor. Conexiunea shakespeareană - abandonată ulterior - trădează una din ambițiile (niciodată ascunse, de altfel) ale lui Chandler. Deși a îmbrăcat în perfectă cunoștință de cauză hainele unui gen subaltern, el n-a renunțat nici o clipă la ambiția onorabilității literare. Frecventele - prea frecventele - aluzii culturale din roman ne
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Simple Art of Murder - sunt și stăpânii oamenilor. Asasinatul și trădarea rămân strâns legate de forța pustiitoare a banului. Figura demonic-angelică a cântăreței de cabaret Velma Valento, devenită doamna Grayle, soția unui multimilionar bătrân, e simptomatică pentru această lume. Velma trădează nu o dată, ci de două ori: îl vinde poliției pe Moose Malloy, protectorul și amantul ei din perioada în care-și câștiga viața în cabaret, iar apoi îl sacrifică pe Lindsay Marriott, complicele de după evadarea din lumea promiscuă a primei
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
prin care îl invita să-l viziteze. Întâlnirea dintre Velma și Moose e scurtă și violentă. Prinsă în capcană, Velma descarcă cinci gloanțe în fostul ei iubit. În aceeași seară, Moose Malloy, monstrul cu forță de gigant, moare. De vreme ce fusese trădat de Velma, nu mai avea nici un motiv să trăiască. Din acest moment, explicațiile încep să curgă, misterele se destramă, iar personajele redevin ceea ce au fost întotdeauna: Velma, o obsedată de glorie și bani, care-și caută idealul - nesfântul Graal - trădând
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
trădat de Velma, nu mai avea nici un motiv să trăiască. Din acest moment, explicațiile încep să curgă, misterele se destramă, iar personajele redevin ceea ce au fost întotdeauna: Velma, o obsedată de glorie și bani, care-și caută idealul - nesfântul Graal - trădând și ucigând: ea l-a împușcat pe Moose, după ce-l ucisese pe Marriott, șantajistul care-i descoperise biografia deloc onorabilă; Moose rămâne consecvent imaginii din momentul intrării în scenă: un uriaș fără minte, obsedat de iubirea absolută pentru o femeie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
se aplică, evident, și lui Moose Malloy (despre care tot Marlowe afirmă că „nu era nici pe departe un adevărat ticălos”), dar și detectivului. În loc să accepte iubirea unei femei decente, care aproape îl divinizează (deși profund ironice, efuziunile lui Anne trădează pasiunea adevărată, fiind parte a unei strategii a seducției expuse vederii: „Ești atât de minunat, spuse ea. Atât de curajos, de hotărât și lucrezi pentru atât de puțini bani. Ești pocnit în cap, strâns de gât, lovit în bărbie și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Little Sister, unde doctorul Lagardie nu-și poate rezolva obsesiile decât omorând-o pe Dolores. Același scenariu funcționează și în Farewell, My Lovely, unde Moose Malloy este împușcat de femeia pentru care jertfise totul. Repetarea întâmplărilor de acest fel nu trădează nici pe departe penuria de subiecte a lui Chandler. Dimpotrivă, ele au rolul de a sublinia frecvența unor evenimente și existența unui model mental interiorizat de autor. Situațiile acestea existau pretutindeni în lumea imaginată de romancier și ieșeau la suprafață
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
La rândul lor, criminalii nu fac nici un efort pentru a-și ascunde repulsia față de modestia deprimantă a vieții sale. Un astfel de individ nu avea cum să nu fie suspect, și pentru unii, și pentru ceilalți. Refuzul de a-și trăda prietenul - pe Terry Lennox - îi atrage ura căpitanului Gregorius, șeful brigăzii criminale, un polițist dintr-o specie pe cale de dispariție, dar nu moartă încă, genul acela care rezolvă crimele cu ajutorul lămpilor puse în ochi, cu frânghia udă, picioare trase în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în următoarea fază, în care li se cereau mai întâi informații. Practic, până în acel moment, tinerii erau bătuți fără să le fie foarte clar de ce. Acesta era alt moment de cumpănă pentru cei torturați, întrucât trebuiau să decidă dacă își trădează colegii rămași în libertate, uneori chiar membri ai familiei, ori dacă îi înfruntă pe agresorii lor - verbal, desigur, întrucât fizic era deja imposibil. Având în vedere că fuseseră supuși torturii timp de câteva zile și nopți, ori, în alte cazuri
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
la Soroca. A avut numeroase funcții de conducere în Legiune și serviciul de informații legionar, fiind închis din 1948 la Iași, de unde a fost apoi transferat la Suceava. Ar fi aprobat mișcarea lui Bogdanovici, fiindu-i martor acestuia că nu trădează Mișcarea Legionară prin ceea ce întreprinde. De asemenea, ar fi aprobat și înființarea ODCC și ar fi condus întreaga acțiune de demascare, dar din umbră, pentru ca scopurile sale subversive să nu fie descoperite. Maximilian Sobolevschi ar fi acționat în FDC din
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Aceasta pare să fie însă doar poziția de suprafață, având în vedere că Bogdanovici a vorbit cu mai mulți lideri legionari din Suceava, printre care și Nicolae Cobîlaș, căruia i-a cerut să îi fie martor că acțiunea sa nu trădează spiritul legionar. Deși în documentele din anchetă se menționează că acesta din urmă ar fi încuviințat acțiunea, este mai probabil ca ultima adăugire să aibă rolul de a-l implica pe Cobîlaș în proces, cu atât mai mult cu cât
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
unei victime. Pe de altă parte, fratele lui Mihai Livinschi, Anton, era și el închis, acționând la Târgșor tot în sensul unei „reeducări”. Totuși, după informațiile care erau cunoscute de către agresorii săi, Davidescu și-a dat seama că Livinschi îl trădase. Între decembrie 1949 și 19 ianuarie 1950, la camera 4-spital a participat la torturarea mai multor victime, printre care Alexandru Bogdanovici, Ion Angelescu, Ion Soare, Nicolae Zaharia, Traian Găbureac 3. A condus acțiunea din camera 3-corecție, în februarie - martie 1950
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]