5,174 matches
-
afară. Dezgustat, se duce și o varsă într-o pubelă pe două roți. Epuizat, se prăbușește lângă fântână. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE scoate capul din fântână, agățat cu mâinile de marginea fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Păi, ce faci? BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Ce fac? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu? BĂRBATUL CU BASTON: Iartă-mă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Într-o bună zi ai să mă lași înăuntru. BĂRBATUL CU:BASTON: Nu te las eu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu știu ce se-ntâmplă de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Au rămas fără apă. BĂRBATUL CU BASTON: Înseamnă că a fost și pe la ei. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu știu. Se pare că a fost. (În acest moment de sus coboară o funie și cineva fluieră scurt.) BĂRBATUL CU BASTON (Tresărind.): Au lăsat funia. Ce să le dau? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Dă-le tomberonul. Și cere-le și niște apă. BĂRBATUL CU BASTON: Le cer. (Agață unul dintre tomberoane de funie și fluieră scurt. Tomberonul este tras undeva în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ne mai luăm după regulament, noi ne luăm după guvernator... Vă stricați ochii, domnule. E beție de cuvinte ce zice acolo... ARTUR: Uite ce zice... După fiecare execuție călăul are dreptul să se odihnească trei zile pe banii primăriei... CĂLĂUL (Tresărind.): Scrie așa ceva acolo? ARTUR: Negru pe alb. CĂLĂUL: Lăsați-o baltă. Mă băgați în mormânt. Mă doare ficatul... GARDIANUL: Vezi, Grubi, vezi? Drepturile tale... CĂLĂUL: Și ce? Eu n-am nevoie de drepturi. Eu prefer îndatoririle... GARDIANUL: Zău, Grubi, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
doi și le face semnul cunoscut pe obraz.) Mulțumesc. Eu, domnule, de patruzeci de ani n-am avut nici o pată. ARTUR: Ce noroc! COLONELUL: Dar înțelegeți? Nimic, nimic, nimic. Și tocmai acum, adineaori... când m-am dus la tomberon... ARTUR (Tresare.): V-ați dus la tomberon? COLONELUL (Cu mândrie.): Da, m-am dus la tomberon! Pentru că eu, domnule, pentru serviciile pe care le-am adus orașului, am voie ca o dată pe lună... să răscolesc cu bățul în tomberonul guvernatorului! ARTUR: Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
când o să-mi ceară capul? Unde e capul? De ce l-ați lăsat să scrie? Cine i-a dat litere? Așa se începe o plângere? Unde v-a fost capul? (Icnind, se lasă jos.) Sunt terminat... Sunt un om sfârșit... GARDIANUL (Tresare.): Papini? Parcă Giovanni Papini... CĂLĂUL: Nu știu. (Către ARTUR.) Domnule, Giovanni Papini a scris Un uomo finito? ARTUR: Da, Giovanni Papini. GARDIANUL (Aplecat peste COLONEL.): Giovanni Papini a scris-o. COLONELUL (Isteric.): Nu vreau! Nu mă interesează! Vreau să mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
reuși să deschidă chepengul. Pe fondul acestor eforturi se apropie apocalipsa. Zguduituri ușoare, apoi tot mai violente, explozii îndepărtate, explozii apropiindu-se, urletele unor sirene etc., totul în crescendo și cu pauze lungi. MACABEUS (Zvâcnește prin somn.): Au venit? PARASCHIV (Tresare prin somn, își schimbă poziția.): Nu. MACABEUS (Agitat în somn; își trage cioturile mâinilor de pe trupul celuilalt.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Gest de nervozitate prin somn.): Nu. MACABEUS (Suspină, hârâie.): Au venit? Au venit? PARASCHIV (Prin somn.): Hm? (Pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
somn. PARASCHIV: Nici eu. INAMICUL: Ar cam trebui să dormim... oarecum... Să avem puteri... MACABEUS: Mai e puțin și se luminează... INAMICUL: Dacă adormi ai să te simți mai bine... Își potrivește culcușul și ia poziție de somn.) (Pauză.) MACABEUS ( Tresare.): Hei! PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți dormi. MACABEUS: Să văd.... (Se întoarce și el de câteva ori, își caută un loc bun de somn; respirație lentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce-i? MACABEUS: Ai simțit? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă s-a luminat puțin... PARASCHIV: Taci... Vezi poate poți dormi. MACABEUS: Să văd.... (Se întoarce și el de câteva ori, își caută un loc bun de somn; respirație lentă.) (Pauză.) MACABEUS (Tresare iar.): Hei! PARASCHIV (Care tot timpul își mângâie trompeta.): Ce mai e? MACABEUS (Privind spre chepeng.): Parc-a răsărit o stea... O vezi? PARASCHIV: O văd. MACABEUS: Deci am dreptate... PARASCHIV: Ai... MACABEUS: Vezi? (Se așază la loc.) (Pauză.) INAMICUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Către călător.): Vrei să plecăm? Da? Nu minți? Aseară... tot timpul m-ai mințit... N-am vrut să-ți dau nimic de mâncare... pentru asta... (Undeva se aud aripile unor păsări; pare că o pasăre gigantică trece peste gară.) HAMALUL (Tresărind.): Ce-i asta? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O pasăre! IOANA: Un fâlfâit! Ce frumos fâlfâie... Nu-i așa că fâlfâie frumos? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O pasăre uriașă... trece o pasăre uriașă peste noi... IOANA: Unde-i? Vreau s-o văd? Întotdeauna mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
speli în mare, se fac din nou albe... HAMALUL (Fericit.): Și ale mele? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și ale tale... HAMALUL: Am să fiu atât de fericit... (Aproape că adoarme pe bancă.) Atât de fericit... cum n-am mai fost niciodată... (Tresare, își revine brusc.) Țipă cineva! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cine? HAMALUL (Ascultă câteva clipe.): Țipă după ajutor! IOANA: Unde? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: O fi vreun semn, o altă împleticeală... HAMALUL: Nu, nu... Țipă cineva, cu adevărat... Parcă se rupe ceva, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în camera de sus... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Acolo nu... Mai stau puțin... Mi-e foarte frig... Și mă tem să nu aud din nou... picăturile acelea de apă... picăturile acelea blestemate de apă... căzând în paharul meu... Brusc tresărind, privind în direcția în care a plecat Grubi.) Ioana! Se întorc! IOANA: Se întorc? Îi vezi? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Îi aud... Îl aud pe tatăl tău cum îl înjură pe Bruno... Ha, ha, ha... Ce urât îl înjură! IOANA: Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mână găinile ude spre coteț. ─ Piii-ca, pi-ca, pica! zice băiatul. Pii-ca, pica!. Sus la etajul șapte, blocul D 3, scara C, apartamentul 91, domnul Popa a ațipit în fotoliul său, odinioară oranj, dinaintea televizorului, un Temp de pe vremea lui Dej. Tresare cu putere când, la pupitrul din Calea Dorobanți 191, o mână vrăjmașă sănătății mintale și auzului ascuțit dă la maximum volumul de difuzare. A, doamna Vasilescuuuuu! buciumă TVR 1. Vezi mamă, acum trebuie să iau și-un detergent scuuuuump! Ariel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara Carbon tresare, zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la Cislău! Iar ea era cât p-aci să se înece în propria cadă, colac peste pupăză! Iese repede din apa băii încercând să nu privească deprimanta vopsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Kurt Vonnegut, Jr. Confesiunile lui Howard W. Campbell, Jr. Lui Mata Hari Cu suflet mort, respiră oare omul Ce-n viață niciodată nu și-a spus „Asta mi-e patria, ăsta mi-e pământul!“ A cărui inimă nicicând n-a tresărit Când pașii l-au întors din nou acasă Din rătăcirile de pe un țărm străin? Sir WALTER SCOTT 1 TIGLATH - PILESER AL TREILEA... Mă numesc Howard W. Campbell, Jr. De origine sunt american, după reputație, nazist, din vocație, fără naționalitate. Scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o mai țin. Cizmarul răsucea cureaua, prefăcându-se interesat de vorbăria bătrânelului. În cele din urmă îi înapoie centura. Clătină din cap neputincios, resemnat. - Zău, n-am instrument. Și e păcat s-o stric. Asta-i de muzeu, tataie. Bătrânul tresări atins. Trase cureaua. - Te rog, nu-s tataie cu dumneata. A doua oară când mă faci așa. Dacă nu respecți vârsta, respectă măcar istoria. Fii cuviincios. Am lucrat în diplomație. Intendent. Toate ambasadele mă cunoșteau. „Pancratz Temelie“, așa-mi ziceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce să facă. Tot popor rămâne, oricum ar fi să-l iei. Slăbănogul, veselindu-se, se aplecă iarăși și, ușor, de parcă ar fi mângâiat un prunc adormit, atinse de câteva ori broscuța pe capul bulbucat. Brotacul începu să orăcăie. Țongu tresări. Aruncă crenguța spre broscuța din băltoacă. Scuipă scârbit spre ochiul de apă stătută. Acela prinse crenguța. O strânse în pumnul înmănușat și se lăsă înghițit iar de smârcul din care se ițise. - Și poate că și eu am apărat poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la locul ei. Greoi, se duse la microfon. Scoase scrisoarea. Își drese glasul și dădu să rostească primele cuvinte ce-i veniseră în minte. „Provocările continuă...“ Înainte de a deschide gura, mai tuși odată. Își potrivea glasul, parcurgând încă o dată lista. Tresări. Abia atunci observă că în stânga lui un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Parcă venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau să elibereze Bucureștii. De câte ori auzea o voce guturală, vorbind rusește, tresărea răvășită. Ștunțkovici îi dăruise câteva nopți de pasiune cum nu mai întâlnise până atunci. Parcă toți ciulinii stepei ruse îi pârpoleau trupul, șfichiuri de crivăț îi răvășeau sufletul și nesfârșite hoarde de cazaci tot dădeau să intre în ea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Lovi de câteva ori în geamul portierei, chiar lângă urechea șoferului. Acela întoarse capul nedumerit. Îi făcu semn să coboare gemul. Îi arătă apoi să deschidă portiera dinspre femeia aceea. Ocoli mașina și începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise portiera aceea. Bărbatul se opinti și încercă să tragă femeia afară din mașină. - Ce-ai... Ce... Eu nu... Bâiguia, somnolentă. Încerca să se opună, buimacă, agitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vocea aceea nu mai era o voce de șansonetist, ci venea din interiorul ei, un fel de revărsare a cântecelor închise în fiecare strop de sânge, în fiecare zvâcnet al inimii, melodii venind și plecând din ea în dusul repirției. Tresări dintr-o dată speriată. Dacă toată avalanșa aceea de trăiri ciudate, neobișnuite, nu era doar joc și răsfăț al îchipuirii, nu era doar beție a simțurilor? Dacă miracolul era chiar în ea, în tot trupul ei, nu venea de niciunde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o spună generalului chiar Tomnea azi, pe seară, când îl aștepta să se întâlnească la Palat. Dar nu trebuia să le știe Virginel pe toate. Mai bine să creadă că Pârțângău făcuse treaba. - Păi de-aia îl plătesc, chicoti Chiosea. Tresări înveselit de gândul că s-ar fi putut să plătească degeaba avocatul. Observă cum vidanjorul dădea semne de sperietură. Scosese furtunul acela gros și, din ușa cabinei, privea holbat ciudățenia aceea atârnată în capătul lui. - Ie-te-te, se hlizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
combinația cu Soporan, când prefectul încă era cu ferma aia cu tractoarele din Deltă. Ce tot o dați cu îngerii... Chiosea dormea dus, cu gura întredeschisă, cu broboane de transpirație năvălind printre țepii bărbii nerase. Vergilică îl zgâlțăi de umăr. Tresări. - Îngerii au căzut de la revoluție, dom’ Aulius. Acuma e alt timp. Acușica noi suntem îngerii, dacă e să vorbim așa, mai poetic. Cum ar vrăji-o Burtăncureanu, de-ar fi să v-o explice! Dom’ Goncea e îngerul nostru ăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu palmele: își privea degetele lungi, ținându-le între ochi și sursa de lumină din tavan. Apoi privirile îi alunecară pe antebrațe și trunchi. În sfârșit, îl regăsi pe Samuel, ghemuit și emoționat, neîndrăznind s-o atingă. Deschise gura și tresări când o cantitate însemnată de salivă i se prelinse pe piept. Se șterse nedumerită cu palmele, găsind astfel o primă utilizare apendicelor osoase ce atârnau la capătul unor membre lungi și fragile. Atenția i se fixă apoi din nou asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
strângeau o tavă nevăzută. Se uita în gol și nu părea că mă aude. Buzele îi murmurau un nume. Am apucat-o de mână, poate mai violent decât aș fi vrut. — Tu ești surdă, Kristine, n-auzi? Mișcă-te! A tresărit cu groază și s-a precipitat în adăpost. Câteva înjurături și blesteme au rămas să se dizolve în urma ei. Am înaintat morocănos. În semiobscuritatea din pivniță, încercarea de a o strânge în brațe nu mi-a izbutit. A preferat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Fiona a crezut că-mi pierdusem cunoștința. M-a prins de mână. Prin ochelari îi vedeam amândouă pupilele, mari, înconjurate de albul ochilor. Cum nu purtam costum de cauciuc, degetele ei înmănușate s-au prelins pe pielea mea și am tresărit. I-am făcut semn să se ducă și să mă lase în pace. Nu voia. Atunci m-am întors și m-am îndepărtat. Fiona mă urmă din nou și din nou îmi semnaliză direcția greșită. Mă înfuria. Am lovit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]