4,590 matches
-
din care șapte monografii reprezentative, pe care le menționăm: Austria și Principatele Române în vremea războiului Crimeii. 1853-1856 (1972ă, Adevărul despre un destin politic - domnitorul Gr.Al.Ghica (18491856ă (1973ă, Geneza „chestiunii române” ca problemă internațională (1975ă, Diplomația europeană și triumful cauzei române. 1856-1859 (1978ă, Principatele Române în raporturile politice internaționale. Secolul al XVIII-lea (1986ă, Din istoria diplomației europene: anul 1859 la români (1996ă, Principatele Române în raporturile politice internaționale. 1792-1821 (1999ă. Scrise cu talent, înalt profesionalism și cu o
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
vorbesc despre o scrisoare pe care am trimis-o la Le Monde, În timpul r)zboiului din 1973, În leg)tur) cu poziția adoptat) de Franța. Vreau s)-l Întreb de ce nu a fost publicat). Reușesc Ins) s) m) abțin - un triumf asupra mea. În afar) de aceasta, Tatu nu pare a fi un om ce are o viat) ușoar) și nu v)d de ce i-aș strică seară de la Ierusalim- despre care În jurnalul s)u personal ar scrie, probabil, „O
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
prea mult de lume. De ce totuși un public de copii? Știam că Brook folosise Înainte această metodă, chiar și la Visul unei nopți de vară, spectacolul pe care Îl terminase cu puțin Înainte de Întâlnirea noastră, unde primii spectatori ai acestui triumf În pregătire fuseseră copiii. Brook susține că ei sunt publicul cel mai alert. „De ce?“, insist eu, neîncrezător. „Copiii ne dau cea mai bună lecție, pentru că reacția lor e directă și imediată! Faptul că nu știu nimic despre noi sau despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de ce ne-a chemat pe noi, regizorii tineri. Ideea era să ne alăturăm lui de la egal la egal În căutarea necunoscutului. Dovada că se poate căuta și altceva decât celebritatea ne-a dat-o chiar Brook, prin exemplul său: după triumful absolut la Londra cu Visul unei nopți de vară, el devenise regizorul căutat de toți. Criticii și publicul britanic Îl adulau ca pe nepotul spiritual al marelui Bard. Orice ar fi cerut, i s-ar fi pus la dispoziție. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de ales decât să mă resemnez, așteptând ca partenerul meu să-și Îndeplinească singur misiunea spirituală. Am stat așa cam până la unu noaptea, cred, plutind Într-o pasivitate metafizică, sau așa mă amăgeam, când cu un țipăt ce semăna a triumf, slăbănogul a sărit În sus, apoi aproape a leșinat În brațele mele. Am fost nevoit să-l car În jos pe scări, căci nu mai putea să-și coordoneze picioarele după atâtea ore de nemișcare. „Te-amînvins! Am câștigat lupta!“ „Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe ultimele acorduri ale muzicii, spectatorii să contemple sfârșitul marii actrițe care a fost Adriana Lecouvreur, moartă acolo unde a trăit, În teatru, ca Într-o piesă de Pirandello“. „Știi“, Îmi spune Neil, „eu tocmai am avut la Berlin un triumf cu rolul ăsta și la final nu mă mișcam de lângă ea. Nu m-aș simți bine să o las singură nici aici. Nu găsesc nici o motivație plauzibilă pentru a o părăsi“. „Îți dau eu motivația: dintr-odată, Maurizio Își dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
perplexă, ca după un mister. Medeea tocmai trecuse ca o nălucă prin sală, plecând spre lumea de dincolo, regina reîncoronată, pătată de sângele omenesc al copiilor, pătată și de umilință, după ce a Încercat să devină umană, dar nu a reușit. Triumf solitar, tragic. Apoi tăcere. Ca după o hipnoză? Ca după un cataclism? Tăcerea din Electra era diferită. Întreruptă sporadic de sunete de clopote tibetane, tăcerea Însoțea mișcarea rituală a Electrei. Nunta finală, preluată din versiunea lui Euripide, Încheia Întreaga seară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la Brâncuși. Acolo se refugiază Oedipe: În atelierul din Paris al lui Brâncuși.“ Citesc nedumerirea pe chipul președintelui: „Ce să caute Oedipe la Paris, la Brâncuși?...“, dar merg Înainte, Înflăcărat pe ultima sută de metri: „Ideea mea este cea a triumfului artei (glasul bine impostat - acum, la nevoie, se vede că am Învățat ceva de la maestrul Finteșteanu), și asta vine din faptul că nici o soluție politică nu e ideală, că nici un sistem social - nici cel sovietic, nici cel capitalist - nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acțiunea scenică. De câte ori nu lucrăm cu plăcere, convinși că direcția În care mergem e cea bună, și totuși rezultatul e, contrar așteptărilor, un eșec! Dar norocul și muza au vrut ca Hoffmann, ca și Turandot la Londra, să fie un triumf și să continue să figureze În repertoriu până În prezent. Holender a fost În al nouălea cer. În anii ce au urmat, am revenit la Viena să regizez Văduva veselă, pe care am menționat-o deja, apoi Werther. Aceasta a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fustiță și barbă), care Îi incită pe bărbați să-și caute gloria acolo unde le e menirea, nu lenevind printre jupoanele femeilor, ci la război. Văzând că ideea războiului are priză la bărbați, Hebe Îl trimite pe Cupidon să ducă triumful iubirii În ținuturi Îndepărtate, dacă În Europa dragostea nu mai e posibilă. Furtuni spectaculoase pe mare, folosind mașinăriile de scenă ale teatrului baroc, nu ca o reconstituire de muzeu, ci cu un clin d’œil contemporan, travestiuri savuroase și quiproquouri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un bis al celebrului calumet de la paix, În care era angajat tot colectivul de soliști, dansatori, mimi, acrobați, alături de coriștii și muzicienii ansamblului Les Arts Florissants. Grațioasele zeițe ale teatrului baroc mi-au spulberat, cu bucuria și Încrederea lor În triumful dragostei, și ultimele rămășițe ale melancoliei. Ce ușurare! Am ieșit din depresie. Debut la Metropolitan Dată fiind atmosfera destul de convențională a lumii operei din New York (fapt paradoxal Într-un oraș atât de efervescent), nu e de mirare că primeam invitații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ansamblului, Împroșcând foc și scântei În momentele de mare suspans care duc la succesul final: statuia ieșea În toată splendoarea ei din carcasă, aterizând, după o tumbă În stil de hopa-mitică gigantic, la picioarele sculptorului. În timp ce corul intona o odă triumfului artei, un actor, Întruchipându-l pe Însuși Berlioz, plutea prin aer, de unde arunca foi cu paginile finale ale partiturii, cu cerneala Încă umedă. Imaginea evoca asociația artistică dintre Cellini și Berlioz. Amândoi au fost gata să sacrifice totul În numele unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sovietul local). Mai târziu au apărut pe pagini cuvinte mai lungi; iar la sfârșitul volumului maro pătat cu cerneală, o povestire adevărată, logică Își desfășura proporțiile ajunse la maturitate („Într-o zi Ted i-a spus lui Ann: Hai să...“), triumful și recompensa supremă a micului cititor. Eram fericit la gândul că Într-o bună zi s-ar putea să capăt și eu o asemenea abilitate. Vraja s-a păstrat și, ori de câte ori dau peste o carte de gramatică, răsfoiesc imediat până la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i să nu se adeverească, îi domolește Țamblac avântul eroic. În palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se pierd în largul Mării Marmara legănat în vise de mărire, urzind planuri nebunești de cucerire, triumful Islamului asupra Europei. Dacă visele furtunosului Padișah se vor împlini, dacă popoarele Europei vor cădea sub călcâiul de fier al Fatihului, o întunecată epocă, ca un zăbranic negru -, se va așterne asupra Europei și a milenarei sale culturi. Și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noi cineva, spune Ștefan cu recunoștință. E un mare cărturar, o conștiință a veacului nostru, îl cunosc, spune Stanciu. Când am fost la Cracovia, mi-am notat cuvântul lui, spune Tăutu. Ascultați: "...Mateiaș, trăgând pe sama sa toată măreția acestui triumf și, cu neobrăzata sa deșertăciune, atribuindu-și sieși meritele altuia, nu s-a rușinat, cu trufașa lui mândrie, să se fălească către regii și principii Pământului că "oamenii săi, sub hatmanul său Ștefan" palatinul Moldovei..." "Hatman"... M-a înălțat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mi-ai trimis vestea că vin!. Ci spune odată!! îl zgâlțâie el. Boierii freamătă, chiuie ca la nuntă. Veni-le-ar numele! strigă Mihail. Iaca! Spun! Podagra! Podagra?! Podagra Padișahului!... Și ciuma!... Și ciuma?! Ciuma! Podagra și ciuma! repetă în triumf căpitanul Gherasim. Au ridicat tabăra de la Adrianopole, să nu se întindă molima. Oastea adunată de plecare spre Moldova s-a risipit. Acuma, de-or veni... la anu', poate... la anu' de-or mai veni... La anu'?!... șoptește Ștefan aiurit. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de mânia grozavă a lui Mahomed n-avem scăpare! Doamne Dumnezeule, apără și ferește! se crucește Juga. Nu numai noi suntem în primejdie. Tăvălugul turcesc, ciuma războaielor de jaf și cotropire, se întinde spre inima Europei. Visul lui Mahomed e triumful Islamului asupra Europei. De fapt, războiul nostru e un război pentru pace, pentru pacea noastră, pentru pacea Europei. De s-ar uni mai micile și mai marile Puteri ale Europei, teroarea otomană ar fi o amintire urâtă a istorie. Chinuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de o mare lumină. Mașinile, camioanele circulau cu farurile aprinse, claxonând aproape neîntrerupt, șoferii ne făceau semne cu mâna. Li se răspundea de pe trotuare, le-am răspuns, țin minte, și eu. Emoția clipei făcuse din introvertitul de mine un exuberant. Triumful consensului național, al spiritului de fraternitate a rămas legat în amintirile mele despre acea zi, și despre cele următoare, vreo zece-cincisprezece, de porțiunea de pe bulevardul Șulea, dintre Sălăjan și Ozana, străbătută impetuos, radios, pe la începutul după-amiezii, când am crezut că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lucru, mănânc pe apucate, fie că scrisul merge neîmpiedicat, fie că, cel mai adesea, trebuie să reiau aceeași pagină de nu știu câte ori. Câteodată mă apucă disperarea, e ceva infernal. Dar până la urmă are loc o exaltare, o exultație comparabilă cu triumfurile erotice, răsplătind cu dobândă uzurară toate chinurile, exasperările și pierderile de încredere. „Cine m-a pus, cine m-a blestemat să scriu ? Ce rost are ?” - toate aceste vituperări sunt uitate atunci, sau rămân în amintire ca niște văicăreli derizorii, ca
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Pe noi, „naivii”, adică pe noi, lucizii, evenimentele acestea nu ne miră. Nu le mai speram, dar nu ne miră. Cum apare azi celebra întrebare a lui Stalin, așa de gustată de lumea unui Averell Harriman : „Câte divizii are Papa?”. Triumful oligofreniei S-au împlinit patru decenii de când în sinistra toamnă a unui an bogat în dezastre s-a săvârșit o crimă atât de cumplită, încât însăși stupiditatea ei strigătoare la cer pălise sub imensa ei oroare. Un om de geniu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Iorga i-a tăiat țării întregi răsuflarea. Fapta aceasta a fost resimțită de toți ca o decapitare a nației. Furia bestialității împotriva spiritului, ura dementă ̀ mpotriva culturii și inteligenței și-au găsit în uciderea lui Iorga o împlinire cutremurătoare : triumful oligofreniei. Atentatele contra culturii și făuritorilor ei sunt atentate la esența națiunii respective și la esența umanității ca atare. Lucrul acesta a fost simțit și ̀ înțeles atunci de cvasi unanimitatea conștiinței românești. Iorga spusese răspicat, mereu, ̀ în campaniile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sforțărilor, la așa ceva să se supuie. Dar noi suntem cu toții numai expresia actuală a unui popor care a trăit veacuri întregi./ Putem slăbi, și putem fi zdrobiți. Dar aceia n-au avut slăbiciunea și nici nenorocirea. Cu luptele, suferințele și triumfurile lor, ei sunt acolo, în fund, și nimeni nu-i poate atinge./ Ei sunt indestructibili” (Neamul românesc, 30 martie 1940 ; cf. N. Iorga, Ultimele, Craiova 1978, p. 90). Altă dată, cu mulți ani ̀ înainte, Iorga scrisese într-un articol
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
spulberate, fără nici o putință de resemnare, „senină” sau nu ; se vede asta din gravitatea și vehemența poetului (a „discursului”, cum se zice azi și cum, aici, se și nimerește). El își păstrase până târziu o credință semeață și candidă în triumful poeziei (cu P mare), al artei, al moralei greierului. Arbora credința aceasta ca un panaș, așa cum arbora Don Quijote credința în triumful cavalerismului rătăcitor, în frumusețea Dulcineei și în „istoricitatea” lui Amadis de Gaula. Dar poate că, totuși, „formica lume” nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
zice azi și cum, aici, se și nimerește). El își păstrase până târziu o credință semeață și candidă în triumful poeziei (cu P mare), al artei, al moralei greierului. Arbora credința aceasta ca un panaș, așa cum arbora Don Quijote credința în triumful cavalerismului rătăcitor, în frumusețea Dulcineei și în „istoricitatea” lui Amadis de Gaula. Dar poate că, totuși, „formica lume” nu va reuși, în cele din urmă, să corodeze fără de rest esența „cicadică” a vieții. Și Ezechiel întrevedea o reînviere a Ierusalimului
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]