4,882 matches
-
provincii îndepărtate. Imperiul e imens, are mii de glasuri. La Roma trebuie să se audă toate. Și Julius Caesar a înțeles că era nevoie de o reformă. Și a făcut-o. Ei stăteau în fața lui. Macro îl privea cu o uimire obtuză, iar inteligentul Callistus tăcea, cuprins de o neîncredere alarmată. Tânărul Împărat, care nu avea alți oameni cu care să se consulte, fu dezamăgit. Deodată Sertorius Macro izbucni: — E un risc enorm. Șase sute de senatori s-ar revolta. De la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
formule de construcție nemaivăzute la Roma. — Manlius, trebuie să studiezi edificiile părăsite de lângă Pantheon, acele horti care i-au aparținut lui Marcus Antonius, spuse Împăratul. Manlius, cu toate că era un executor rapid al ordinelor imperiale, de această dată fu cuprins de uimire și de o teamă nelămurită. Vorbești despre vechiul templu egiptean demolat de Tiberius, Augustus? — Despre acela, zâmbi Împăratul. — Oamenii nu trec cu plăcere pe-acolo, îndrăzni să spună Manlius. Se vorbește despre niște vrăji, despre zgomote în vreme de noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a coborât nivelul apei pompând-o în vechea galerie colectoare, până când din mâl s-a ivit coca de lemn, imensă, distrusă, dar solidă - înaltă de peste șaptezeci de metri - a ceea ce s-a numit „prima corabie“; și toți au văzut cu uimire că ea susținea ruinele unui edificiu din piatră. Mai târziu a apărut, la mică distanță, coca „celei de-a doua corăbii“, la fel de mare și la fel de distrusă. S-a descoperit o construcție desăvârșită, depășind orice imaginație și dovedind o tehnologie atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rece...“ Împăratul era cuprins de o mare neliniște, de senzația de singurătate, de o dorință de răzbunare cu neputință de potolit. Nu avu însă nici o reacție auzind povestea înveninată a lui Callistus; se gândi și, în cele din urmă, spre uimirea atât a grupului de populares, cât și a celui de optimates, îi invită pe Calpurnius Piso și pe soția sa pe Palatinus. Noblețea, puterea și periculozitatea acelei familii erau atât de mari, încât invitația lui păru un semn de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
porunci Împăratul. Callistus percepu duritatea din glasul lui și se îndreptă spre ușă. Sertorius Macro intră și, fără nici un preambul, îl anunță mânios: — Am zis eu: prea am stârnit interesele senatorilor. Calpurnius Piso, Silanus și Geminus complotează... Callistus păli de uimire; Împăratul se întrebă cine îl informase pe Sertorius Macro despre cercetările sale secrete. Își spuse însă că avea timp să afle. Ceea ce conta acum era că Macro îi acuza în gura mare pe ceilalți, pentru a demonstra că este străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au râs degeaba. Mai mult chiar, le vom spune că nu-i nimic de râs: Roma e în pericol. Sus, pe Palatinus, „băiatul“ are momente de nebunie: vrea cu adevărat să-l numească senator pe calul lui. Îl priviră cu uimire, iar el îi sfătui, cu obișnuitul său ton părintesc: — Încercați, încercați... Și când unul dintre ei povesti sub porticurile din For, cu prefăcută îngrijorare, că, după febra aceea, mintea Împăratului fusese tot mai răvășită, iar acum ajunsese într-un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o autoreflexivitate a existenței pure. Acel aer atât de natural de pe fețele celor ce participă și asistă la un banchet inițiatic devine expresia supremă a comunicării fiorului firesc al vieții. „Noi suntem aici În tablou și voi vă uitați cu uimire la noi. Vă uitați fără să Înțelegeți ce vă atrage spre această dărăpănătură În care ne-a fixat nebunul de Leonardo.“ E adevărat că noi, cei din afara tabloului, ne uităm febril, cu ochii măriți de spaimă, să nu ne scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
insuportabilă? Nu. Știu doar atât: că În noaptea asta Îmi voi face lecțiile mai conștiincioasă ca totdeauna, ca să răzbun visurile În care m-am scăldat după-amiază, În loc să Învăț. În mine clocotește ceva crud, ceva strivit prea mult, o mirare, o uimire, o revoltă, nici eu nu știu. Am primit vestea destul de calmă, dar i-am simțit din plin efectul. Nu mă zbat, nu disper, e de prisos. Nu credeam că o să se Întâmple, dar iată că s-a Întâmplat! Încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
o stare de transparență prin care noi pluteam stângaci, În căutarea acelei forme care să ne reprezinte În entitatea pură a ceea ce se vedea Înăuntrul pupilelor larg deschise spre o lume interioară, interzisă și invizibilă pentru ceilalți. Acea impresie de uimire Îmi venea, cred, din prea marea concentrare asupra stării de copilărie, era o exacerbare instinctivă a intuiției că vitalitatea extremă pe care o voi putea atinge vreodată se consuma chiar În acea clipă; nu se știe de ce, dar mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fost un gest foarte natural. Hei, ai uitat de celălalt cercel, spuse ea râzând, căci Sachs își acoperise urechea într-un gest protector. Dar ți-a dispărul lănțișorul de la gât. Nici chiar Rhyme nu își putu opri un strigăt de uimire. Sachs își pipăia zâmbind gâtul și pieptul, intimidată totuși de faptul că își tot pierdea accesoriile. Sellitto râdea ca un copil. Până și Mel Cooper lăsase deoparte probele pentru a privi spectacolul improvizat de Kara. Sachs continua să privească nedumerită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
să spargă ușa de acces în bloc, căci o femeie în vârstă cu o pungă mare de cumpărături în mână din care răsărea un ananas uriaș era pe punctul de a ieși. Fără a-și putea ascunde un gest de uimire, ținu ușa deschisă cât cei doi polițiști intrară și îi răspunseră la întrebarea cu privire la motivul prezenței lor acolo: - Nu aveți de ce să vă îngrijorați, doamnă. Dacă suntem norocoși... Apartamentul 1J era la parter, departe de intrarea principală. Sergentul se poziționă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Canton Falls, care investighează cazul „Sfatului Patrioților” m-a sunat pe telefon pentru a vorbi cu Roland, spuse Rhyme. Am recunoscut prefixul: era același pe care îl avea și numărul de la restaurantul la care ați fost. Ochii lui Weir trădară uimire, iar Rhyme vorbi mai departe. - S-a dovedit că Bedford Junction e un sat lângă Canton Falls, unde Andrew Constable locuiește. - Și cine este acest Constable despre care tot vorbiți? izbucni el. Dar Rhyme putu vedea semne elocvente pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
devină evidente. Deși ar fi fost normal să urle, descoperise de fapt că e amorțit. În comă emoțională. Simțea același lucru și acum ascultând muzica, bașii amplificați, se părea, chiar de pânza întinsă a cortului. Aplauze difuze, râsete, murmure de uimire. În toți anii în care interpretase, i se întâmplae rareori să aibă trac. Atunci când îți știi numărul pe dinafară, atunci când ai repetat suficient, ce motive ai putea avea să fii agitat? Exact același lucru îl simțea acum. Totul fusese atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
care deja se îneca de râs, își șterse machiajul întunecat de pe față și dezlipi și sprâncenele groase, apoi unghiile roșii false care le acopereau pe cele negre și lucioase. Își recuperă apoi portofelul din mâinile lui Edward Kadesky, înmărmurit de uimire, pe care îl plantase atunci când se aruncase în el și în Sachs în tentativa de „evadare” pe ușă. Sachs clătina din cap, prea surprinsă ca să reacționeze. Și ea și Kadesky se uitau la corpul de pe podea. Tânăra iluzionistă păși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
am zâmbit punând ceainicul la fiert. Își împinsese ochelarii de citit pe creștetul capului, arătând, chiar mai mult decât de obicei, ca un profesor excentric. Sau așa cum ar trebui să arate unul. Avea sprâncenele ca niște smocuri zbârlite de o uimire permanentă: ondulându-se la colțurile exterioare, într-un soi de evadare sălbatică, deasupra ochilor săi ridicol de albaștri și senini. (Obiceiul lui de a-și răsuci și de a-și încreți sprâncenele în sus cu vârfurile degetelor câtă vreme studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cunoscut-o pe fata aia doar cu o seară mai înainte. — Excelent! Emmy bătu din palme și își vârâ picioarele înapoi în apă. Ia spune-mi, George, ce părere ai despre — Se opri în mijlocul propoziției și, cu gura căscată de uimire, se holbă la George care parcă se materializase chiar în fața ei. Înainte ca ea să mai apuce să gândească sau să zică ceva, el se strecură între picioarele ei, își sprijini genunchii de marginea bazinului și o sărută. Prea surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
îi văzuse Adriana vreodată. Mai mult decât frumoși — absolut încântători. Vânzătoarea atinse cu mare grijă unul din ei cu o unghie perfect îngrijită și spuse: Sunt minunați, nu-i așa? Adriana respiră pentru prima dată după un minut întreg de uimire. — Sunt deosebiți. Cu safire, cum sunt cei pe care i-a purtat Salma Hayek la premiile Oscar, șopti ea. Femeia ridică iute capul și se uită surprinsă la Adriana. — Vai, dar văd că te pricepi la bijuterii, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
avea să aducă viitorul. Lucrurile mergeau destul de bine când el a făcut pasul de a o cere de soție. Și nu numai că a cerut-o de soție, dar i-a și pus inelul pe deget în timp ce Leigh încremenise de uimire, apoi a sărutat-o pe gură că tot îi rămăsese deschisă, nevenindu-i să creadă. În viața ei nu fusese așa nepregătită pentru ceva și nu trebuia să fii un geniu să vezi că în ultimele câteva luni era chinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
părinții ei fugiseră cu unul dintre ultimele vase din Europa lui Hitler și locuiau acum, laolaltă cu mii de refugiați evrei, În Hongkew, un cartier trist cu case și blocuri de apartamente mizere, dincolo de regiunea portuară a Shanghai-ului. Spre uimirea lui Jim, Herr Frankel și mama Verei trăiau Într-o singură cameră. — Vera, unde locuiesc părinții tăi? Jim cunoștea răspunsul, dar hotărî să riște o Întrebare. Locuiesc Într-o casă? — Locuiesc Într-o singură cameră, James. — O cameră! Pentru Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe gulerul paltonului și pe fular. O nădușeală amestecată cu miros de gaz, lapte și naftalină răzbește pe sub straturile hainelor ca și cum ai fi o ceapă, nu o ceapă degerată. Ești plecat să cumperi un pachet de unt și descoperi cu uimire că cale trei magazine pe la care ai umblat sunt În inventar. E iarnă și pe ei i-au apucat inventarele, tramvaiul 15 a deraiat la Sfântul Ștefan și circulația este oprită, Mătasea Populară iese din schimb. Te zvârcolești prin zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
deja cu gândul acolo, nu? Dar n-o făcu. De fapt nu zise nimic. În vreme ce Phil turna șampania, ea pur și simplu stătea acolo toată numai zâmbet. Deci chiar ești gravidă. Ea și mătușa Sylvia schimbară niște priviri pline de uimire. —Dar, ești sigură? Adică poți să faci un copil la 50 de ani? OK, Cherie Blair a făcut unul la 45 de ani, dar și aia era destul de tare peste limită. Aici Sylvia s-a ridicat și s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
serios? spuse Chanel rânjind. Fi Încuviință. —Bineînțeles. Mușcă iar din ecler. —Saul a găsit suporturile de picioare pe eBay. Un doctor Își Înnoia echipamentul și nu mai avea nevoie de ele. Ruby dădea din cap, cu ochii larg deschiși de uimire. Nici Într-un milion de ani nu s-ar fi gândit că Fi e atât de degajată În ceea ce priveste sexul. Nu era genul. Purta Sebagos. Recicla. Lucra la filiala locală a National Childbirth Trust ca donator pentru pompe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
nu te dezarmeze- omul e o adevarată brută. — De fapt, nu trebuie să te deranjezi, Îi scăpă lui Ruby. Vezi, Îmi iubesc și Îmi accept corpul, considerând că sunt frumoasă Într-un mod unic. Claudia Încă se mai Încrunta de uimire când Îi sună mobilul. —Scuză-mă, Îi spuse Claudia lui Ruby, căutând prin geantă. Lovi „Răspunde“. —Mda? Ce? Claudia plescăi. —Uite, Marta, am fost destul de clară când ți-am spus că nu vreau să fiu deranjată cu chestiuni domestice În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
s. —OK, dar de ce m-ai mințit că te duci la spital? Nu putea să se uite În ochii ei. —A trebuit să mă duc la cineva. Avea probleme mari. Cine era? Nu pot să-ți spun asta. Clipi de uimire și râse Încet. Cum adică nu poți să-mi spui? — Pur și simplu nu pot. Trebuie să mă crezi. —Ce? Așa cum te-am crezut și când mi-ai zis că te duci la New York din cauză că Buddy a avut un atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
bătaia luminii. Părea unul dintre acele mici nevertebrate, cu exoscheletul anemic, care ies din pământ primăvara. Tot așa și ea părea să-și facă apariția dintr-o trudă. Mergea spre casă într-o zi oarecare a mizerabilei sale vieți, fără uimire. Ce caracter avea? De ce se machia atât de puternic? Sacul din petece colorate i se lovea de picioare. Trebuia să plec. Se oprise într-un con de umbră. Puse jos una din plase și-și atinse ceafa încălzită, își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]