15,959 matches
-
Republicii a convertit, în puține ceasuri, câteva sute de mii de bravi cetățeni la cel mai fanatic republicanism. Tamagnini Barbosa, adevăratul responsabil al lichidării sidonismului, e arestat, împreună cu toți fruntașii sidoniști care luptaseră împotriva militarilor și monarhiștilor. Strada, răscolită de verbul lui Antonio José de Almeida și condusă din biroul lui Afonso Costa - devenit mare avocat la Paris - își impune tot mai viguros voința. Și când voința aceasta nu e ascultată, izbucnesc greve, explodează dinamita sau cade guvernul. Și guvernele cad
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că emoția nu răzbate nicăieri sub perioadele acelea masive, bine echilibrate, care se leagă una de alta într-un ritm arhitectonic, suprapunîndu-se, traversîndu-se, înlănțuindu-se. Proza lui e - dacă nu colorată sau electrizată de emoție, ca a atâtor maeștri ai Verbului - caldă de îndelunga familiaritate cu gândul. Nu scria decât despre lucrurile asupra cărora meditase mult și cu aplecare. "Eu eram un băiat cu o idee serioasă", își amintea de conferința de la Vizeu în A minha resposta. "Trăiam absorbit în ideea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe lângă neistovita oratorie a unui José Antonio de Almeida? Cum îndrăznea acest cărturar să vorbească maselor cu același lexic și același timbru cu care vorbise studenților de la Coimbra, maselor portugheze care fuseseră ani de-a rândul dinamizate, posedate, isterizate de verbul frenetic al lui José Antonio de Almeida?!... Și cu toate acestea, Salazar, îndrăznea să rămână el însuși: un dictator care nu uita că este portughez, creștin și profesor; un dictator care-și considera dictatura ca un "sacrificiu" adus neamului său
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca anulare sau realizare prin eșec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate și destin, prizonierul petrecut în torționar, păzitorul petrecut în hoț de conștiință, coborâre în infern, revelație a Dublului, două chipuri, două jumătăți ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghițit de cunoașterea supremă prin moarte. Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii și distrugerii de forme, pe modelul nu numai al naturii oarbe, dar și al artefaxurilor omenești, cărora autorul le cunoaște resorturile, materia, grandoarea și decadența
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie... 27. Numele celui care a fost odată nu poate forma subiectulnici unei propoziții cu verbul la prezent și, gândind bine, nici la trecut. "Hanibal a învins la Cannae" e necorect; afirmă minciunos o existență, aceea a lui Hanibal. Căci, pentru a fi operant cândva, ceea ce e denumit de subiectul propoziției trebuie să existe, să fie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lemn este. A spune orice lucru despre om care a murit este prostie mare." Doamna Sabina Duvid, neînțelegînd nimic, a combătut totul. Dar Haim Duvid avea dreptate: numele celui care a fost odată nu poate forma subiectul nici unei propoziții cu verbul la prezent, și, gândind bine, nici la trecut. "Hanibal a învins la Cannae" e necorect; afirmă minciunos o existență, aceea a lui Hanibal. Căci, pentru a fi operant cândva, ceea ce e denumit de subiectul pro-poziției trebuie să existe, să fie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
unei mai strânse apropieri decât "Adela" de până acum. (Ea însăși, mai cordial decât "Adela M...".) 0 revoluție tot atât de complicată este: "Iubitul meu prieten". Oricât ar fi o formulă, "iubitul", mai ales din partea unei femei, conține încă în el căldura verbului din care provine, iar "prieten" suprimă distanța pusă de insipidul "maître", care de altfel nu se mai potrivește astăzi. Dar o diferență de douăzeci de ani între doi oameni exclude apelativul "prieten", mai ales din partea celui mai tânăr. (Discipolul meu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
este, în Biblie, cunoașterea carnală, echivalentul uzual al actului sexual. Iar consecința imediată a cunoașterii este facerea. "Pedeapsa" constă în repetiție, în ceea ce devine mecanic în actul lor, în șansa dată numărului de a-i domina. A avea este un verb prin excelență fizic (despre cutare personaj se spune că a avut zece neveste, treizeci de copii și o sută de turme de vite), pe când a fi rămâne metafizic. Devenind fertilă în urma cunoașterii, femeia capătă calitatea de natură umană (fiind principalul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
reflectante. Este, de fapt, o oglindă în fața oglinzii, iar femeia nu poate fi presupusă decât goală, "mai goală decât o femeie goală", cum spunea Ibrăileanu. Două oglinzi față în față înseamnă o proliferare infinită a spațiului, o u-topie. Un alt verb, echivalent vulgar al acelui "a cunoaște" biblic, este a poseda. Verbul proprietății și al întemeierii sociale fiind, în același timp, înțelegerea actului sexual doar ca înmulțire, drept cantitate. Omul încearcă să-și ia asupra lui Dumnezeu o revanșă numerică, tinzând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poate fi presupusă decât goală, "mai goală decât o femeie goală", cum spunea Ibrăileanu. Două oglinzi față în față înseamnă o proliferare infinită a spațiului, o u-topie. Un alt verb, echivalent vulgar al acelui "a cunoaște" biblic, este a poseda. Verbul proprietății și al întemeierii sociale fiind, în același timp, înțelegerea actului sexual doar ca înmulțire, drept cantitate. Omul încearcă să-și ia asupra lui Dumnezeu o revanșă numerică, tinzând spre un număr infinit. Numai că acest număr este infinit doar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în scenele electrizante. Limbajul ușor desuet capătă pertinență stilistică, întrucît exprimă ipostaza oarecum nepotrivită a suspinătorului cvadragenar. Este un exemplu, printre altele, de felul cum autorul are instinct artistic, detașîndu-se subtil de personaj. Senzualitatea se manifestă prin folosirea repetată a verbului a simți. Perceperea concreteții iubirii, chiar când femeia lipsește, sporește impresia de senzualitate. Ideea este exprimată discursiv, apelând la imagini metaforice explozive ori la sintagme oarecum comune în inventarul lexical al îndrăgostiților patetici: - "În piept, însă, încep să se zvârcolească
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
comentariu, iar acesta un artificiu pentru mascarea abuliei fizice. Personajul, cu complicitatea naratorului-autor, refuză trăirea directă în favoarea glosei, a comentariului. Analiza este astfel principial ocolită, ceea ce se observă și la nivel lexical. Cuvântul semnificativ din acest punct de vedere este verbul a simți, folosit de nenumărate ori: "Îmi simțeam sufletul alarmat și fericit"; "Am simțit ca o catastrofă oprirea trăsurii la poarta casei"; cuvintele Adelei "mă făceau să simt și mai mult prăpastia dintre mine și femeia de alături"; Toată viața
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
universitate, cursuri despre Zen și budismul Mahayana, dar viața mea, în sine, n-ar fi putut să fie mai lipsită de Zen decât este, și puținul pe care am fost în stare să mi-l apropriez - am ales cu grijă verbul ăsta - din experiența Zen a fost un rezultat adiacent al faptului că mi-am urmat calea mea naturală de extrem non-zenism. În mare parte pentru că Seymour m-a implorat, literalmente, să procedez astfel, și știam că Seymour nu se înșală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
alunecările de stânga din media, dar când eu am sugerat asta, el a miorlăit imediat că speră să fie ceva „un pic mai subtil“ decât atât. A durat secole ca să mă facă să înțeleg amănuntul precis al folosirii insidioase a verbelor de către știriști. Mie mi se părea cam prostesc. Dar de dragul armoniei, m-am prefăcut convinsă. A fost doar un singur moment stânjenitor în timpul cinei și n-a avut legătură cu mine. S-a petrecut atunci când Sheba a încercat s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare? Quid est veritas? Întreabă Motanul Negru. Prințesa din basme, berberica, Așteaptă sărutul și verbul. Ochii aud întunericul, Auzul ucide moartea, Periculos, perifericul Își scrie cărțile, Cartea. Plictisul, verde parfum Naște monștri de cârpă, Doar Bergerac face-un drum Spre Lună să nu se surpe. Simplu, fals suicid Trece prin gând și se stinge, Noi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aflat în timpurile de pace dinainte, când viața curgea lentă neînchipuind urmările ce-aveau să vină. Marga Popescu. Pentru mine se constituia greu, aproape imposibil, existența unei clase de eleve, iar pe ea, autoritară, la catedră, de unde preda fie conjugarea verbelor, fie curentele literare franceze; pentru mine rămânea, și acum, călătoarea anonimă din tren peste creștetul și fața căreia îmi căzuseră privirile într-o confuzie simultană de timp - o învălmășeală de gânduri ce nu reușeau să se închege, apoi nimic. Curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acum la scrierea acestor memorii, adică la aproape patru decenii de atunci, când toți am devenit înțelepți, când timpul a trecut, mai trece încă. Ce-a fost rămâne «trecut» sau poate deveni prezent - cum să spun? - printr-o improprietate a verbelor întrebuințate, născută din obsesia tinereții răpite, care-și cere dreptul la viață acum, abia acum, în spațiul tardiv al narațiunii” Îl văd ridicându-se: - „Când am ajuns acolo, am fost «poftit» (acesta e cuvântul), ca un musafir, într-o încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de vechii hopliți din falanga grecească. În epoca republicană, această armură era purtată de soldații de geniu romani în loc de lorica, deoarece proteja bine spatele. Tubicines: cei ce sunau din trâmbiță. Ulna: unitate de măsură egală cu un braț. Valete: imperativul verbului valere. Îndemn adresat soldaților, să fie puternici, să dobândească onoare. Vallum: tranșee, bastion, apărare. Vespasianus: Titus Flavius Vespasianus, născut lângă Rieti în anul 9 d.Hr., într-o familie de țărani; tatăl său încasa birurile. Vespasianus a urmat cariera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu este de mirare, atâta timp cât ne amintim, cu bucurie, nostalgie ori tristețe, că iubirea adevărată, iubirea împărtășită, cunoaște aceste stări și nu poate exista altfel decât prin suferință și sacrificiu... Lirismul Verei Crăciun se manifestă constant și sigur prin folosirea verbului și adjectivului, atât pentru descoperirea și ilustrarea explicită a timpului fizic și a feluritelor acțiuni desfășurate între tiparele acestuia de către ființe, plante, corpuri cerești, anotimpuri , cât și pentru ilustrarea unor imagini deosebite, adeseori unice, proprii naturii înconjurătoare ori specifice sufletului
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
care le corectam, pe motiv că erau pline de greșeli. Aproape În fiecare zi rămîneam la birou pînă la ora zece sau unsprezece noaptea, refăcînd, iar și iar, alte și alte pagini cu tăieturile și comentariile lui Sanmartí. Prea multe verbe la trecut. Sună mort, fără nerv... Infinitivul nu se folosește după punct și virgulă. Asta o știe oricine... În unele seri, Sanmartí rămînea și el pînă tîrziu, Închis În birou. Mercedes Încerca să fie de față, Însă nu o dată Sanmartí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de a afla poziția unui oraș pe globul pământesc; după numeroși faraoni egipteni, printre care Ramses și Tutmes, cu înfiorătoarele lor mumii, începură lecții din ce în ce mai grele: cu hărți și rezumate, cu reguli de învățat pe dinafară, cu traduceri încurcate și verbe de conjugat, cu examinări severe... Iar pe la începutul lui decembrie, odată cu primii fulgi de zăpadă, începură să pice și tezele, una după alta! Au fost cele mai grele și mai pline de emoții teze din cariera mea școlărească, desigur și
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
habar n-avem de aceste chestiuni gramaticale. De fiecare dată întreba în mod invariabil, automat, de parcă ar fi pus aceeași și aceeași placă de patefon: ― A fălfăi... a germina, a cuace... doi și la revedere, mogarale! Dacă nu te-ntreba verbe, te punea să-i declini următoarele combinații de substantive cu pronume, articole și adjective, știind dinainte că n-ai să răspunzi: ― Pălăria mea cea roșie... calul meu cel alb... fratele meu cel mic! și, fără să aștepte să deschizi gura
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
vrea să ne încuie, nu învăța nici unul, măcar de haz, să-i răspundă cum trebuia pe nemțește "a fâlfâi, a germina, a coace" etc. Pe cel prins afară din bancă îl lua de ureche, îl trăgea până la catedră, îl asculta verbe neregulate sau declinări, îi punea notă rea și-l trimitea la loc! În această primă oră de Germană, după vacanța de iarnă, toți erau convinși că ne vom distra "gras" și că vom râde cu lacrimi la ora lui Fischer
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ideogramă nu era un cuvânt, ci o poveste... trei orizontale... două lovituri piezișe... da... se contura forma unei ideograme simple, cea mai simplă care putea exista, cea cu care Începea Învățarea limbii chineze... era o casă... era Casa... trebuia un verb... două linii verticale... da... și o subliniere dedesubt... da... picioarele tăiate... semnul Întoarcerii... Umbra nu avea timp să vorbească, dar Îi spunea ceva, căci numai el studiase limbile asiatice la Veneția... casa... verbul a se Întoarce... linia de susținere de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]