38,404 matches
-
comunismului și întărirea rolului Partidului Comunist în rândurile armatei. Acest ordin prevedea ca toți acei prizonieri identificați ca fiind „complet bolșevizați sau reprezentanți activi ai ideologiei bolșevice” să fie uciși. Hitler a emis acest ordin la o întâlnire a principalilor comandanți militari în martie 1941. Hitler a susținut că războiul împotriva Uniunii Sovietice „nu poate fi purtat într-o manieră cavalerească” datorită faptului că era un război al „diferențelor ideologice și rasiale”. El a declarat de asemenea că toți comisarii politici
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
emisă de generalul Eugen Müller pe 6 mai 1941 și cerea împușcarea tuturor comisarilor pentru a-i împiedica să ajungă în lagărele de prizonieri din Germania. Istoricul german Hans-Adolf Jacobsen a notat: „Nu a existat vreodată vreun dubiu în mințile comandanților armatei germane că ordinul nu lua în considerație în mod deliberat dreptul internațional; acest lucru este susținut de numărul neobișnuit de mic de copii scrise ale "Kommissarbefehl" care au fost distribuite.” Paragraful prin care generalul Müller cerea comandanților armatei să
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
în mințile comandanților armatei germane că ordinul nu lua în considerație în mod deliberat dreptul internațional; acest lucru este susținut de numărul neobișnuit de mic de copii scrise ale "Kommissarbefehl" care au fost distribuite.” Paragraful prin care generalul Müller cerea comandanților armatei să prevină „excesele” a fost îndepărtat la cererea OKW-ului. Brauchitsch a modificat ordinul pe 24 mai 1941, reatașând paragraful lui Müller și adăugând unul nou, prin care cerea menținerea disciplinei în armată în impunerea ordinului. Forma finală a
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
1941, reatașând paragraful lui Müller și adăugând unul nou, prin care cerea menținerea disciplinei în armată în impunerea ordinului. Forma finală a ordinului a fost emisă de OKW pe 6 iunie 1941 și a fost destinată doar celor mai importanți comandanți, care au fost instruiți să își informeze subordonați exclusiv verbal. Punerea în aplicare a Ordinului Comisarului a condus la executarea sumară a mii de sovietici. Istoricul german Jürgen Förster nota în 1989 că acest lucru nu este adevărat, de vreme ce majoritatea
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
care au fost instruiți să își informeze subordonați exclusiv verbal. Punerea în aplicare a Ordinului Comisarului a condus la executarea sumară a mii de sovietici. Istoricul german Jürgen Förster nota în 1989 că acest lucru nu este adevărat, de vreme ce majoritatea comandanților germani pretind în memoriile lor că ordinul nu a fost executat. Ce este sigur este faptul că anumiți generali germani au refuzat să execute ordinul. De exemplu, mareșalul Manstein a decis că ordinul este „împotriva onoarei unui militar” și a
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
este faptul că anumiți generali germani au refuzat să execute ordinul. De exemplu, mareșalul Manstein a decis că ordinul este „împotriva onoarei unui militar” și a cerut subordonaților săi să nu îl aplice. Pe 23 septembrie 1941, după ce mai mulți comandanți ai Wehrmachtului au cerut modificarea ordinului pentru a îi încuraja pe soldații Armatei Roșii să se predea, Hitler a respins orice îndulcire a tratamentului aplicat comisarilor politici. Când prevederile Ordinului Comisarului au ajuns să fie cunoscute în tabără sovietică, ele
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
Când prevederile Ordinului Comisarului au ajuns să fie cunoscute în tabără sovietică, ele nu au făcut decât să întârzie sau chiar să anuleze orice tentativă de capitulare a soldaților sovietici. Acest efect nedorit a fost folosit în apelurile repetate ale comandanților germani (de exemplu ale lui Claus von Stauffenberg) făcute la Hitler pentru modificarea ordinului. Hitler a anulat acest ordin pe 6 mai 1942. Problema acestui ordin a fost dezbătută pe larg în timpul ședințelor Tribunalului de la Nürnberg ca parte a discuțiilor
Directivă pentru tratamentul comisarilor politici () [Corola-website/Science/330011_a_331340]
-
sunt cele mai numeroase. Acestea sunt destinate să efectueze ofensiva pentru a învinge inamicul, pentru a prelua și păstra teritoriile sale, regiuni și granițe, să respingă invazii ale inamicului. Forțele terestre ruse, la rândul său, includ diferite tipuri de trupe: Comandant al Forțelor Terestre este general-colonelul Vladimir Cirkin, șeful Statului Major, general-locotenentul Serghei Skokov. Comandantul Suprem al Forțelor Armate este președintele în funcție al Rusiei, Vladimir Putin. În caz de agresiune împotriva Rusiei sau a amenințării imediate a acestei agresiunii, acesta
Forțele armate ale Federației Ruse () [Corola-website/Science/330028_a_331357]
-
pentru a prelua și păstra teritoriile sale, regiuni și granițe, să respingă invazii ale inamicului. Forțele terestre ruse, la rândul său, includ diferite tipuri de trupe: Comandant al Forțelor Terestre este general-colonelul Vladimir Cirkin, șeful Statului Major, general-locotenentul Serghei Skokov. Comandantul Suprem al Forțelor Armate este președintele în funcție al Rusiei, Vladimir Putin. În caz de agresiune împotriva Rusiei sau a amenințării imediate a acestei agresiunii, acesta decretează impunerea legii marțiale pe teritoriul Rusiei sau în anumite regiuni în scopul de
Forțele armate ale Federației Ruse () [Corola-website/Science/330028_a_331357]
-
și a forțelor sale armate pentru respingerea agresiunii. Președintele Rusiei constituie, de asemenea, și conducerea Consiliului de Securitate al Federației Ruse, acesta aprobă doctrina militară a Rusiei, numește și eliberează din comanda supremă a Forțelor Armate ale Rusiei. Președintele, în calitate de comandant suprem, concepe și planuri pentru construirea Forțelor Armate, un plan de mobilizare a Forțelor Armate, planurile de mobilizare a economiei pentru efortul de război, un plan de apărare civilă și alte acte în domeniul construcției militare. Șeful statului susține, de
Forțele armate ale Federației Ruse () [Corola-website/Science/330028_a_331357]
-
11 ani. Dadiv s-a întors în Scoția după negocierile unui tratat și a condus țara până la moartea să neașteptată, în 1371, fără să aibă moștenitori. Linia de succesiune a trecut la Casa de Stewart. Wduard Bruce a fost făcut comandantul Abației Kinloss și a fost numit judecător în 1597. A fost numit apoi Lord al Parlamentului cu titlul de Lord Kinloss în 1601. Eduard Bruce l-a însoțit pe James al VI-lea care pretindea tronul englez, în 1603. Ca
Casa de Bruce () [Corola-website/Science/331046_a_332375]
-
îndelungat. Mercenarii concediați, rămași fără surse de trai, s-au organizat în bande, unele de mărimea unui corp de armată. Regele Angliei, Eduard al III-lea (1327-1377), a ordonat retragerea trupelor care ocupau fortărețele de pe teritoriul francez. O parte din comandanții acestora s-au supus ordinului, însă alții au păstrat pozițiile de luptă sub pretextul unui război necesar cu Regele Navarrei. Mercenarii germani, gasconi, flamanzi, bretoni au rămas fără contract. Împreună cu aventurieri francezi și cu mica nobilime sărăcită de conflict, aceștia
Întârziații () [Corola-website/Science/331052_a_332381]
-
a doua conflagrații mondiale au părut că îi dau dreptate. În 1925, Royal Air Force (RAF) a verificat capacitatea forțelor aeriene de acțiune independentă față de restul trupelor în timpul acțiunii din Waziristan. Operațiunea, cunoscută mai apoi ca „Războiul lui Pink” după numele comandantului de escadrilă Richard Pink, a folosit doar forța aeriană prin instituirea blocadei aeriene și executarea de atacuri aeriene împotriva țintelor terestre timp de 54 de zile. Campania britanică împotriva triburilor răsculate a fost încununată de succes, RAF pierzând doar doi
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
escadrilă Richard Pink, a folosit doar forța aeriană prin instituirea blocadei aeriene și executarea de atacuri aeriene împotriva țintelor terestre timp de 54 de zile. Campania britanică împotriva triburilor răsculate a fost încununată de succes, RAF pierzând doar doi oameni. Comandantul suprem al forțelor din India Britanică, generalul Sir Claud Jacob a considerat că a fost "satisfăcător... rezultatul acestor operațiuni... Eu consider că o combinație a acțiunilor terestre și aeriene ar fi adus rezultatul dorit într-o perioadă mai scurtă de
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile forțelor terestre pe ambele fronturi - de vest și de est. După atacurile Operațiunii Argument (cunoscută și ca „Marea Săptămână’’) din februarie 1944, noul comandant al Forței Aeriene a 8-a, Jimmy Doolittle, a permis în martie 1944 avioanelor de escortă P-51 Mustang să zboare mult înaintea formaților de bombardiere pe care ar fi trebuit să le protejeze. Această acțiune era o tactică de
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
Trebuie amintit că în timpul ultimei conflagrații mondiale, germanii au folosit autostrăzile pe post de aeroporturi). Planificatorii sovietici plănuiau folosirea forțelor speciale Spețnaz pentru atacarea aeroporturilor NATO în cazul izbucnirii unui conflict. Atacurile declanșate de forțele speciale sunt considerate de unii comandanți o metodă eficientă de luptă împotriva unui inamic superior numeric sau tehnologic. Britanicii au creat Special Air Service în mod special pentru atacarea avioanelor și aeroporturilor naziste. Dată fiind eficienței scăzute a propriei aviații prin comparație cu cea a sud-coreenilor
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
și au solicitat punctele de vedere ale "Kriegsmarine" și "Luftwaffe". Planul forțelor terestre prevedea un atac pe țărmul estic al Angliei între The Wash și Tamisa al trupelor plecate din porturile Țarilor de Jos, care traversaseră Marea Nordului. "Reichsmarschall" Hermann Göring, comandantul "Luftwaffe", a răspuns cu o scrisoare de o singură pagină în care declara că o acțiune combinată având ca obiectiv o debarcare în Anglia nu trebuie să fie actul inițial al războiului, ci cel care ar urma să pună capăt
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de aviație. Hitler a refuzat la început oferta, dar a acceptat în cele din urmă participarea unui mic contingent de avioane de vânătoare și bombardament "Corpo Aereo Italiano", care să participe la campania aeriană a "Luftwaffe" din octombrie/noiembrie 1940. Comandant Generalfeldmarschall Gerd von Rundstedt Generalfeldmarschall Wilhelm Ritter von Leeb Începând cu august 1940, "Luftwaffe" a început o serie de atacuri concentrate - "Unternehmen Adlerangriff" - asupra unor ținte din Regatul Unit pentru distrugerea RAF și câștigarea superiorității aeriene deasupra Marii Britanii. Campania a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de stat major. Marele amiral Karl Dönitz considera că superioritatea aeriană nu este suficientă. Dönitz a declarat că germanii nu aveau nici controlul asupra spațiului aerian, nici al mărilor și nici nu aveau vreo șansă să le cucerească. Erich Raeder, comandantul "Kriegsmarine" în 1940 aprecia că britanicii nu și-au mobilizat în luptă niciodată întreaga flotă. În continuare el considera că o invazie germană în Anglia ar reprezenta o chestiune de viață sau moarte pentru britanici, care nu ar ezita să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
U-Panzer" ori "Unterwasser Panzer" (tanc subacvatic) era un tanc mediu Panzer III ori Panzer IV modificat, cu o turelă etanșată. Spațiul dintre turelă și blindaj era etanșat cu un furtun gonflabil, iar manteletele și gura tunului și mitralierei precum și cupola comandantului erau acoperite cu dopuri dintr-un cauciuc special. Odată ce tancul ajungea pe uscat, toate acoperirile și etanșările erau îndepărtate prin detonarea unor încărcături explozive. Aerul necesar funcționării motorului și supraviețuirii echipajului era aspirat în tanc printr-un furtun lung de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
estică. Bateriile trebuiau să acopere principalele rute de transport de la Dover la Calais și de la Hastings la Boulogne. Ele nu puteau proteja rutele cele mai vestice, dar zone întinse ale zonelor de invazie urmau să fie totuși sub acoperirea lor. Comandanții britanici erau conștienți de amenințarea reprezentată de artileria germană care domina Strâmtoarea Dover și, pe 4 septembrie 1940, șeful Marelui stat major al Marinei a semnat un memoriu în care sublinia că dacă germanii „... ar putea să cucerească controlul asupra
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
un dezastru pentru germani, iar alți cercetători au numit planul amfibiu german un „[[Bătălia de la Dunkirk|Dunkirk]] pe invers”. Robinson consideră că superioaritatea uriașă a Royal Navy în fața "Kriegsmarine" ar fi transformat „Leul de Mare” într-un dezastru. [[Adolf Galland]], comandantul "[[Luftwaffe]]" în timpul pregătirii invaziei, a afirmat că planurile pentru invaziei nu erau serioase, iar în rândul "[[Wehrmacht]]ului" s-a făcut evidențiat un uriaș sentiment de ușurare când Leul de Mare a fost anulat. Feldmareșalul [[Gerd von Rundstedt]] împărtășea opinia
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
determinarea guvernului britanic să înceapă negocieri. El a notat că [[Napoleon]] nu a reușit să invadeze Anglia, iar dificultățile pe care a trebuit să le depășească împăratul nu fuseseră rezolvate de planificatorii Leului de mare. De fapt, în noiembrie 1939, comandanții flotei germane de război au elaborat un studiu cu privire la posibilitatea invaziei din Anglia în care au ajuns la concluzia că o asemenea acțiune are nevoie de îndeplinirea a două condiții - asigurarea superiorității aeriene, respectiv navale, pe care Germania nu avea
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Ca și în "Saints Row 2", jucătorul ia controlul liderului găștii „the Saints” (), care se luptă pentru controlul total al orașului cu alte trei găști. Din cauza intensificării conflictelor dintre ele, STAG (Special Tactical Anti-Gang), o forță de poliție condusă de Comandantul Cyrus Temple este trimisă să facă liniște în Steelport. Următorul joc din serie, Saints Row IV, a apărut în luna august a anului 2013. Mai jos sunt enumerate personajele jocului și actorii care au participat la dublarea lor:
Saints Row: The Third () [Corola-website/Science/331190_a_332519]
-
adultă, este trimisă în mai multe misiuni ca agent de teren, făcând deseori pereche cu Ryan, de care devine atrasă. În urma unei misiuni în Somalia, decimată de război, Jodie află că ținta pe care a omorât-o nu fost un comandant de armată, ci chiar președintele ales pe cale democratică. Furioasă, Jodie decide să abandoneze agenția și să dezerteze, în ciuda rugăminților lui Ryan. Pentru că este urmărită de forțele CIA, ajunge pentru o scurtă perioadă să trăiască alături de oamenii străzii, ajutând pe una
Beyond: Two Souls () [Corola-website/Science/331175_a_332504]