38,404 matches
-
urcați în vagonul arestaților și trimiși cu regimentul 91 la Most. În vagon se urcă și oberfeldkuratul Lacina, beat, care nu putea fi refuzat, având grad superior. Marek povestește pățaniile cu "Lumea animalelor". La ora regulamentară de eliberare, doctorul Mráz, comandantul trenului, nervos că nu-i ies la socoteală efectivele, îl lasă pe Švejk în arest. Švejk povestește episodul cu ciorbagiul Schreiter. La Viena, venind de la popotă cu cina oberfeldkuratului, este interceptat de locotenentul major Lukáš. La Most este din nou
Peripețiile bravului soldat Švejk () [Corola-website/Science/331218_a_332547]
-
impus, reușind să-și asigure poziția dobândită, aceea de suveran al imperiului. La întoarcerea dintr-o campanie împotriva bizantinilor, al-Mutasim a realizat faptul că se planifică înlăturarea să de la tron, de către al-Abbas bin al-Ma'mun împreună cu un numar de comandanți militari. Al-Abbas, al-Shah bin Sahl, Amr al-Farghana, 'Ujayf bin 'Anbasa și Ahmmad bin al-Khalil au fost toți executați. În anul 836, al-Mu'tasim a fondat nouă capitala a imperiului, la Samarra, unde a construit un complex de palate și și-
Al-Mu'tasim () [Corola-website/Science/331224_a_332553]
-
depus jurământul de credință și a devenit noul calif al Imperiului Abbasid. Istoricii au pus adesea accentul pe lipsa de cultură a califului al-Mu'tasim, în comparație cu fratele său, al-Ma'mun, însă acesta s-a remarcat prin calitățile sale de comandant militar și de suveran, sub conducerea căruia, Califatul Abbasid a continuat să fie o entitate politică și militară solidă.
Al-Mu'tasim () [Corola-website/Science/331224_a_332553]
-
precum Folies-Belleville ori Bobino erau recomandate pentru petrecerea timpului liber. Un mare număr de unități germane au fost trimise prin rotație în Franța pentru odihnă și refacere. Printre germani circula mottoul „"Jeder einmal in Paris"” („toată lumea o dată în Paris”) iar comandanții le asigurau subordonaților „vizite recreaționale” în oraș. Un mare număr de artiști celebri precum Edith Piaf, Yves Montand sau Les Compagnons de la chanson și-au început ascensiunea în timpul ocupației. Piaf a locuit într-un apartament din aceeași clădire cu bordelul
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
de arme și acoliții lor, în urma unui acord voluntar cu conducătorii militari. Generalul, care a fost numit până la dizolvarea Sfântului Imperiu Roman în anul 1806 „Generalfeldzeugmeister”, a fost pe timpul armatelor mercenare în secolul al XVI-lea și al XVII-lea comandant suprem al artileriei. După Căpitanul de Câmp (Feldhauptmann) și Feldmareșalul a fost cel mai înalt ofițer al armatei. Paralel a fost creată denumirea pentru acest rang de asemenea pentru generalii de infanterie. Cavaleriștii au purtat numele de „general de cavalerie
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
și generalii de cavalerie au purtat apelativul „Excelență” și ca insignă la guler trei stele argintii pe bază aurie de brocat. Titlul a fost șters după Primul Război Mondial. General-Feldzeugmeisterul a fost din timpul regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei comandant suprem al tuturor trupe de artilerie la același nivel cu General-Feldmareșalul. El a purtat ca insignă la guler și pe epoleți două țevi de tun încrucișate. Ofițerul a și deținut un înalt rang la curte. În secolul al XIX-lea
Feldzeugmeister () [Corola-website/Science/334052_a_335381]
-
ce controla insula în această perioadă, a ordonat renovarea edificiului. Pe lângă aceata, venețienii au întărit și zidurile orașului rezultând unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa. Între anii 1570-1571, Ciprul a fost cucerit de trupele otomane conduse de către comandantul Lala Mustafa Pașa. În timpul asediului asupra orașului din 1570, episcopul Francesco Contarini a ținut o ultimă predică creștină în catedrală în care îndemna oamenii, refugiați în locaș, să fie curajoși și să-și păstreze credința. La scurt timp după aceea
Moscheea Selimiye din Nicosia () [Corola-website/Science/334051_a_335380]
-
episcop și pe alți prelați prezenți. Statuile, crcuifixurile, altarele și restul mobilierului au fost aruncate afară și distruse, iar edificul a fost spălat și pregătit pentru ziua de vineri. Pe data de 15 septembrie, la rugăciunea de vineri, în prezența comandantului Lala Mustafa Pașa, catedrala a fost oficial transformată în moschee. După trecerea locașului la islam, edificiul a devenit proprietatea Fundației Sultanului Selim, fiindu-i adăugate și două minarete. În perioada otomană, aceasta era cea mai mare moschee din Cipru și
Moscheea Selimiye din Nicosia () [Corola-website/Science/334051_a_335380]
-
înalte grade de general în armată pe timpul Sfântului Imperiu Roman, apoi în Imperiul Austriac, Austro-Ungaria și în prima republică a Austriei până în anul 1938. Noțiunea de Feldmarschalleutnant a apărut împreună cu aceea unui feldmareșal timpuriu în secolul al XVII-lea. Atunci comandantul de oști a alăturat unui feldmareșal un „sub-mareșal”, adeseori numit și „locotenent (Leutnant) al feldmareșalului”. La început datoria sa era supravegherea străzilor și a locurilor pentru aprovizionare precum și a santinelelor. De asemenea, era responsabil cu gruparea forțelor armate în bătălii
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
de comenzi. Începând cu Războaiele Napoleoniene în 1792, multe din aceste funcții au fost delegate generalilor de brigadă sau coloneilor capabili, asistați de maiori și ofițeri mai tineri subalterni. Generalii cu rang de Feldmarschalleutnant au devenit mâna dreaptă a generalilor comandanți, preluând divizii de artilerie, cavalerie sau infanterie. Ei au rămas de regulă șefi ai Statului Major, care, în anul 1811, a fost subîmpărțit după planul contelui Josef Radetzky în trei departamente, dirijate tot de un Feldmarschalleutnant sau un „Generalmajor” ("GM
Feldmarschall-Leutnant () [Corola-website/Science/334061_a_335390]
-
Al doilea nivel are 300 de membri, numiți "akhydr" (cei binevoitori). Al treilea nivel are 40 de "awliyii'" numiți "abdiil" (înlocuitori), al patrulea - 7 numiți "abriir" (cei îndatoritori), al cincilea - 4 numiți "awtiid" (stâlpi), al șaselea are 4 numiți "nuqaba"' (comandanți, lideri). Al șaaptelea nivel este ocupat de către "qutb" (pilonul central, axul), care este deținătorul celei mai mari autorități spirituale în cadrul "awliya" '. Fiind sursa fundamentală a grației divine către omenire, el este numit și "al-ghawth" (salvatorul). Șiiții au văzut aici referința
Muhammad ibn `Ali al-Ḥakīm at-Tirmidhi () [Corola-website/Science/334100_a_335429]
-
francezilor, sistemul de înlocuire a luptătorilor din prima linie era limitată de rețeaua de unități de instruire pe care Franța fusese capabilă să o recreeze după august 1944. Mai mult, capacitatea de înlocuire a soldaților a fost redusă de decizia comandanților de „albire” ("blanchir") a forțelor franceze din Alsacia prin trimiterea soldaților senegalezi cu experiență de lupă și a altor trupe coloniale în sud și înlocuirea lor cu unităti ale FFI, neomogene din punct de vedere al pregătirii și experienței de
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
infanterie americană se mutase în Munții Vosgi la mijlocul lunii decembrie, înlocuind militarii epuizații ai Diviziei a 36-a de infanterie. Astfel, Divizia a 3-a era deja pe pozițiile care îi permiteau sprijinirea atacului împotriva pozițiilor germane. Generalul Jacob Devers, comandantul Grupului de Armată al 6-lea și-a dat seama că francezii au nevoie de sprijinul sporit al americanilor și a aranjat transferul în zonă a încă unei divizii a SUA. Pentru această misiune a fost transferată din zona Ardenilor
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de trupele americane cu sprijinul blindatelor și distrugătoarelor de tancuri. Pe 26 ianuarie, pe latura de sud a pădurii Riedwihr, o unitate de infanterie germană sprijinită de tancuri a atacat dinspre Holtzwihr pozițiile Companiei B a Regimentului al 15-lea. Comandantul companiei, locotenentul Audie Murphy, considerând că situația este net defavorabilă americanilor, a ordonat oamenilor săi să se retragă în pădure. După retragerea companiei, locotenentul a luat poziție de tragere pe un distrugător de tancuri avariat M10 Wolverine și a deschis
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
generalului Eisenhower. Grupul de Armată a 6-a SUA și-a continuat înaintarea spre Rin, din dreptul frontierei elvețiene spre nordul Strasbourgului. Armata a 19-a germană, deși nu a fost distrusă în totalitate, a pierdut numeroși militari experimentați, iar comandanții ei au fost obligați să îi completeze efectivele prin recrutarea unor soldați din rândul "Volkssturm". Germanii au pierdut 55 de vehiculule blindate și 66 de piese de artilerie. Eliminarea prezenței germane din Punga Colmar a permis Grupului de Armată al
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Ioan I. Popescu - numit și „Sanitarul” pentru a fi diferențiat de alți ofițeri cu același nume - (n. 27 aprilie 1866 - d. 1954, Penitenciarul Făgăraș) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 1917, și 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești. După război, generalul Ioan Popescu a fost ministru de finanțe
Ioan Popescu (Sanitarul) () [Corola-website/Science/334157_a_335486]
-
unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de șef de stat major a Direcței 6 Sanitare din Ministerul de Război, de unde a provenit și numele de „Sanitarul”. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 13 Infanterie, în perioada 24 decembrie 1916 - 30 august 1917, distingându-se în mod special în cursul Bătăliei de la Mărășești din anul 1917, când a condus divizia în cea mai grea luptă de pe frontul românesc din campania anului
Ioan Popescu (Sanitarul) () [Corola-website/Science/334157_a_335486]
-
1979. În 1979 Rosenne a fost numit ambasador al Israelului la Paris, post pe care l-a deținut până în 1983. În acest ultim an i s-a decernat Ordinul Legiunii de onoare a Franței (din anul 2000 cu rangul de comandant). În 1983 a devenit ambasadorul țării sale în Statele Unite, funcție pe care a îndeplinit-o în timpul guvernelor conduse de Menahem Beghin, Itzhak Shamir și Shimon Peres și în perioada administrației Reagan și a secretarului de stat George Schultz. În vremea
Meir Rosenne () [Corola-website/Science/334172_a_335501]
-
(n. 20 noiembrie 1872, Iași - d. 1957, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef de stat major
Gheorghe Dabija () [Corola-website/Science/334200_a_335529]
-
1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef de stat major al Corpului 3 Armată sau comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 6 Infanterie, în perioada 4/17 februarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918
Gheorghe Dabija () [Corola-website/Science/334200_a_335529]
-
poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef de stat major al Corpului 3 Armată sau comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 6 Infanterie, în perioada 4/17 februarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918 - 3/16 august 1919, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania
Gheorghe Dabija () [Corola-website/Science/334200_a_335529]
-
cele de șef de stat major al Corpului 3 Armată sau comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul”. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 6 Infanterie, în perioada 4/17 februarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 26 octombrie/9 noiembrie 1918 - 3/16 august 1919, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania de eliberare a Transilvaniei și în lupta împotriva agresiunii Republicii Ungare a Sfaturilor (1919). În
Gheorghe Dabija () [Corola-website/Science/334200_a_335529]
-
, născut ca Iulius Dunca de Sajó (Șieu), (n. 7 ianuarie 1825, Botoșani - d. 24 decembrie 1907, Lausanne) a fost un general de brigadă român, comandant de diferite divizii române și prefect al județului Constanța. Tradițiunea familii zice că un Dunca, venit din munți, de peste mare, vorbind o limbă de tot străină, ar fi imigrat în Marmația cu multe secole înainte, unde s-a căsătorit cu
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]
-
în 1858. La luptele pentru unificarea Italiei a participat, între alți ofițeri români, și . După ce Consiliul de miniștri aprobase pe 14 iulie 1860 trimiterea unui grup de șase ofițeri în misiune în Piemont, aceștia, între ei Iuliu ca căpitan și comandant al regimentului nr. 1, au părăsit țara pe 3 noiembrie al anului cu destinația Torino. În continuare ofițerul a luptat între 1860 și 1861 în Italia pe partea revoluționarilor sub generalul Manfredo Fanti (1806-1865) ca artilerist și la asediul Gaetei
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]
-
Italiei” în 1868 a fost numit cavaler al ordinului. După revenirea sa, a avansat rapid în cariera militară mai departe, obținând gradele militare de maior în 1864 și de locotenent-colonel în 1867. În anul 1870 a fost numit colonel și comandant al Regimentului nr. 1 Artilerie (1870-1871), apoi cel al Regimentului nr. 2 Artilerie (1871-1875). După aceea a căpătat comanda asupra artileriei teritoriale (1875-1876), apoi al Școlii Militare de Ofițeri 114 din București (1876-1877). Ofițerul a participat în Războiul de Independență
Iuliu Dunca () [Corola-website/Science/334214_a_335543]