39,409 matches
-
N în aceeași manieră, și așa mai departe. În stânga, este o diagramă de cablaj a mașinii Enigma. Pentru a simplifica exemplul, sunt arătate doar patru componente din fiecare. În realitate, existau 26 de lămpi, taste, prize și cablaje în interiorul rotoarelor. Curentul trece de la baterie (1) prin comutatorul bidirecțional de litere (2) spre tabloul de prize (3). Tabloul de prize permite recablarea conexiunilor între tastatură (2) și roata fixă de intrare (4). Apoi, curentul trece prin priza (3)—neutilizată, deci închisă—prin
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
de lămpi, taste, prize și cablaje în interiorul rotoarelor. Curentul trece de la baterie (1) prin comutatorul bidirecțional de litere (2) spre tabloul de prize (3). Tabloul de prize permite recablarea conexiunilor între tastatură (2) și roata fixă de intrare (4). Apoi, curentul trece prin priza (3)—neutilizată, deci închisă—prin roata de intrare (4), prin cablajele celor trei (în cazul Wehrmacht Enigma) sau patru (în cazul variantelor Kriegsmarine M4 sau Abwehr) rotoare (5) și intră în reflector (6). Reflector trimite curentul înapoi
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
Apoi, curentul trece prin priza (3)—neutilizată, deci închisă—prin roata de intrare (4), prin cablajele celor trei (în cazul Wehrmacht Enigma) sau patru (în cazul variantelor Kriegsmarine M4 sau Abwehr) rotoare (5) și intră în reflector (6). Reflector trimite curentul înapoi, pe o cale diferită, prin rotoare (5) și roata de intrare (4), și apoi prin priza S conectată cu un cablu (8) la priza D, și la un alt comutator bidirecțional (9) care aprinde lampa. Schimbarea continuă a căii
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
și B, ultimul rotor se afla înainte de un "reflector" (în , adică „roată de inversare”), o piesă patentată, care deosebea familia de mașini Enigma de diferitele mașini cu rotor proiectate în acea perioadă. Reflectorul conectează ieșirile ultimelor rotoare în perechi, redirecționând curentul electric înapoi prin rotoare pe un canal diferit. Reflectorul asigură că transformarea operată de Enigma este propria sa inversă: astfel, criptarea și decriptarea sunt aceeași operație și este efectuată de același mecanism. Dar reflectorul i-a dat mașinii Enigma și
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
celor două litere înainte și după unitatea criptografică principală, cu rotoare. De exemplu, când un operator apasă E, semnalul este deviat spre Q înainte de a intra în rotoare. Un număr de până la 13 astfel de perechi puteau fi folosite simultan. Curentul trecea dinspre tastatură spre tabloul de prize și mai departe spre rotorul de intrare ("Eintrittswalze"). Fiecare literă de pe tabloul de prize are două intrări. Introducerea unei mufe deconecta intrările superioară (dinspre tastatură) și cea inferioară (spre rotorul de intrare) ale
Mașina Enigma () [Corola-website/Science/313967_a_315296]
-
cu o viteză de 6,5 km/h. Experimente asemănătoare au fost efectuate de americanii Mose Farmer, în 1847 și Charles Grafton Page (1812 - 1868), in 1851. Aceștia au realizat, independent, mai multe vehicule feroviare acționate prin motoare electrice de curent continuu, alimentate prin baterii aflate la bord. O experiență similară a fost efectuată în 1864, la Versailles, de către francezii Louis Bellet și Charles de Rouvre. Aceștia au realizat un vehicul poștal cu patru roți, denumit "Locomotive porte-lettre". Alimentarea electromotorului se
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
de Rouvre. Aceștia au realizat un vehicul poștal cu patru roți, denumit "Locomotive porte-lettre". Alimentarea electromotorului se realiza de la o baterie fixă printr-o a treia șina centrală. Aceasta invenție a făcut trecerea de la vehiculele electrice autonome (cu sursa de curent aflată la bord) la vehiculele electrice propriu-zise. Perfecționarea mașinilor electrice de curent continuu datorată invențiilor și descoperirilor lui Antonio Pacinotti (1841 - 1912), Werner von Siemens (1816 - 1892) și Zenobe Theophile Gramme (1826 - 1901) au deschis noi perspective evoluției tracțiunii electrice
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
Locomotive porte-lettre". Alimentarea electromotorului se realiza de la o baterie fixă printr-o a treia șina centrală. Aceasta invenție a făcut trecerea de la vehiculele electrice autonome (cu sursa de curent aflată la bord) la vehiculele electrice propriu-zise. Perfecționarea mașinilor electrice de curent continuu datorată invențiilor și descoperirilor lui Antonio Pacinotti (1841 - 1912), Werner von Siemens (1816 - 1892) și Zenobe Theophile Gramme (1826 - 1901) au deschis noi perspective evoluției tracțiunii electrice. Au loc diverse încercari de realizare a unor linii electrificate, printre acestea
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
realizată de Siemens avea numai 3 CP (2,2 kW) și atingea o viteză maximă de 7 km/h reușind să transporte 18 călători pe o linie expozițională, având un traseu circular de 300 m lungime. Locomotiva era alimentată cu curent continuu de 150 V prin intermediul uneia din șine și a unei a treia șină centrală. În patru luni de funcționare, acest trenuleț electric (ecartamentul era doar de 49 cm) a transportat peste 86.000 de vizitatori. Doi ani mai târziu
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
Frankfurt pe Main, în 1884). În SUA, printre pionierii tracțiunii feroviare putem menționa: Thomas Alva Edison (1847 - 1931), Stephen D. Field și Leo Daft (1843 - 1922). Astfel, în 1880 prima locomotivă electrică americană a fost realizată după proiectele lui Edison. Curentul electric era preluat prin șina de rulare. În 1883, societatea americană "Electric Railway Company" realizează o locomotivă electrică ce putea remorca un singur vagon cu 16 locuri. Aceasta a fost expusă în Chicago și Louisville. În 1883, pe linia "Saratoga
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
are loc o extindere a aplicării tracțiunii electrice în cadrul liniilor ferate americane (tracțiunea cu abur pierde teren), dar și al tramvaielor electrice. Începând cu 4 august 1895, "Baltimore & Ohio Railroad", introduce în exploatare linia de contact aeriană, alimentarea fiind cu curent continuu de 675 V. Primele linii ferate electrificate europene au fost Sissach - Gelterkinden și Gütschalp - Mürren din Elveția, inaugurate în 1891. Liniile funcționau cu curent continuu și aveau ecartament îngust. Prima linie europeană electrificată cu ecartament normal a fost tot
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
august 1895, "Baltimore & Ohio Railroad", introduce în exploatare linia de contact aeriană, alimentarea fiind cu curent continuu de 675 V. Primele linii ferate electrificate europene au fost Sissach - Gelterkinden și Gütschalp - Mürren din Elveția, inaugurate în 1891. Liniile funcționau cu curent continuu și aveau ecartament îngust. Prima linie europeană electrificată cu ecartament normal a fost tot în Elveția și anume Burgdorf - Thun, inaugurată în 1899. In acest caz, s-a adoptat alimentarea cu curent alternativ trifazat: 750 V și 40 Hz
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
Elveția, inaugurate în 1891. Liniile funcționau cu curent continuu și aveau ecartament îngust. Prima linie europeană electrificată cu ecartament normal a fost tot în Elveția și anume Burgdorf - Thun, inaugurată în 1899. In acest caz, s-a adoptat alimentarea cu curent alternativ trifazat: 750 V și 40 Hz. Apariția rețelelor de curent alternativ trifazat a condus la o împărțire a părerilor privind modalitatea de alimentare a căilor ferate electrificate. În afară de electrificarea cu curent continuu, s-au adoptat și variantele: Pentru stabilirea
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
ecartament îngust. Prima linie europeană electrificată cu ecartament normal a fost tot în Elveția și anume Burgdorf - Thun, inaugurată în 1899. In acest caz, s-a adoptat alimentarea cu curent alternativ trifazat: 750 V și 40 Hz. Apariția rețelelor de curent alternativ trifazat a condus la o împărțire a părerilor privind modalitatea de alimentare a căilor ferate electrificate. În afară de electrificarea cu curent continuu, s-au adoptat și variantele: Pentru stabilirea unui sistem unitar de alimentare electrică, au avut loc congresele internaționale
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
In acest caz, s-a adoptat alimentarea cu curent alternativ trifazat: 750 V și 40 Hz. Apariția rețelelor de curent alternativ trifazat a condus la o împărțire a părerilor privind modalitatea de alimentare a căilor ferate electrificate. În afară de electrificarea cu curent continuu, s-au adoptat și variantele: Pentru stabilirea unui sistem unitar de alimentare electrică, au avut loc congresele internaționale feroviare la Berna (1910) și Torino (septembrie 1911). Din nefericire, problema n-a putut fi rezolvată, subliniindu-se că fiecare sistem
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
din Germania, Austria, Elveția, Suedia și Norvegia s-au pus de acord și au adoptat sistemul cu tensiunea de 15 kV și frecvența de 16,66 Hz. În SUA se menține, și după Primul Război Mondial, sistemul de alimentare cu curent continuu de 3 kV. Acest model (și cu varianta de 1,5 kV) este urmat și de unele țări europene: Franța, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Spania. Chiar și Italia, care utilizase curentul alternativ, se îndreaptă către această soluție. Disputa dintre
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
după Primul Război Mondial, sistemul de alimentare cu curent continuu de 3 kV. Acest model (și cu varianta de 1,5 kV) este urmat și de unele țări europene: Franța, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Spania. Chiar și Italia, care utilizase curentul alternativ, se îndreaptă către această soluție. Disputa dintre cele două mari sisteme de electrificare a durat aproape o jumătate de secol, până când, prin anii 50', a apărut un al treilea, și anume cel monofazat de 25 kV și frecvența industrială
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
Charlottenburg. Aceeași firmă realizează și prima locomotivă electrică cu o astfel de alimentare, în 1898. Această locomotivă avea 16 tone, viteza maximă de 60 km/h și puterea 176 kW. Alte firme care au contribuit la dezvoltarea tracțiunii feroviare în curent alternativ trifazat sunt: "Brown Boveri & C. SA Baden" și "Ganz" din Budapesta. Unul dintre cele mai celebre tronsoane feroviare cu o astfel de alimentare este linia "Valtellina", aflată în partea nordică a țării, la poalele Alpilor. Aceasta a fost dată
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
semnificativă în domeniul transportului feroviar electrificat este "Italiana Westinghouse". Aceasta a produs, după licența "Ganz", partea electrică a locomotivelor electrice. Dintre cele mai notabile astfel de vehicule feroviare se remarcă: După cel de-al Doilea Război Mondial, rețeaua feroviară de curent alternativ trifazat din Italia a fost înlocuită cu sistemul de curent continuu de 3 kV. În Germania, rezultate spectaculoase s-au obținut pe linia experimentală Marienfelde - Zossen (lângă Berlin), unde s-a utilizat un tren electric automotor realizat de "Siemens
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
produs, după licența "Ganz", partea electrică a locomotivelor electrice. Dintre cele mai notabile astfel de vehicule feroviare se remarcă: După cel de-al Doilea Război Mondial, rețeaua feroviară de curent alternativ trifazat din Italia a fost înlocuită cu sistemul de curent continuu de 3 kV. În Germania, rezultate spectaculoase s-au obținut pe linia experimentală Marienfelde - Zossen (lângă Berlin), unde s-a utilizat un tren electric automotor realizat de "Siemens & Halske" și "A.E.G.". Spre deosebire de situațiile anterioare, unde a treia fază
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
din trei fire amplasate la nivele diferite. La 27 octombrie 1903, această ramă electrică a atins o viteză-record de 210,2 km/h. Cu toate performanțele obținute, Germania nu a adoptat acest sistem de alimentare, optând ulterior pentru alimentarea cu curent alternativ monofazat sau continuu. Alte rețele de căi ferate care au utilizat alimentarea cu curent alternativ trifazat: Acesta a fost cel mai vechi sistem de alimentare pentru tracțiunea electrică feroviară. Se utilizau substații de transformare alimentate la sistemul energetic trifazat
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
atins o viteză-record de 210,2 km/h. Cu toate performanțele obținute, Germania nu a adoptat acest sistem de alimentare, optând ulterior pentru alimentarea cu curent alternativ monofazat sau continuu. Alte rețele de căi ferate care au utilizat alimentarea cu curent alternativ trifazat: Acesta a fost cel mai vechi sistem de alimentare pentru tracțiunea electrică feroviară. Se utilizau substații de transformare alimentate la sistemul energetic trifazat de 50 Hz. Transformat de la înaltă tensiune, 110 kV, la 1.500 V, curentul alternativ
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
cu curent alternativ trifazat: Acesta a fost cel mai vechi sistem de alimentare pentru tracțiunea electrică feroviară. Se utilizau substații de transformare alimentate la sistemul energetic trifazat de 50 Hz. Transformat de la înaltă tensiune, 110 kV, la 1.500 V, curentul alternativ era transformat în curent continuu cu ajutorul unui grup rotativ motor-generator. Linia de contact furniza o tensiune de alimentare de la 550 V până la 4.300 V. Ulterior, aceasta s-a standardizat la valorile: 750 V utilizată la tramvaie, 1.500
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
a fost cel mai vechi sistem de alimentare pentru tracțiunea electrică feroviară. Se utilizau substații de transformare alimentate la sistemul energetic trifazat de 50 Hz. Transformat de la înaltă tensiune, 110 kV, la 1.500 V, curentul alternativ era transformat în curent continuu cu ajutorul unui grup rotativ motor-generator. Linia de contact furniza o tensiune de alimentare de la 550 V până la 4.300 V. Ulterior, aceasta s-a standardizat la valorile: 750 V utilizată la tramvaie, 1.500 V și 3.000 V
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
feroviare. Astfel, țări ca Franța, Spania, Olanda, Japonia, Anglia, Suedia, Australia ș.a. mai utilizeaza și astăzi tensiunea de 1,5 kV, iar cea 3,3 kV este utilizată în unele zone ale fostei URSS. În România, tensiunea de 750 V, curent continuu, este utilizată la tramvaie și troleibuze, la unele linii miniere și la cele cu ecartament îngust. Printre cele mai celebre locomotive de curent continuu figureaza cele franceze din seriile SNCF-C.C.-7100 si SNCF-B.B.-9000. La 12 februarie
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]