38,404 matches
-
băieți. Pe Nicolae și Vasile care au fost dați la carte și au ajuns profesor și învățător și Gheorghe care a rămas pe curte, țăran în sat. Nicoale se căsătorește la 3 ianuarie 1937 cu Livia Bănea, sora avocatului și comandantului legionar Ioan Bănea și au împreună doi fii, pe Mihai care ajunge inginer mecanic la Uzinele Marșa și pe Horea care devine mai tarziu medic veterinar. Face școală primară în sat și apoi cursurile liceale la Liceul "Radu Negru” (1919-1926
Nicolae Petrașcu (om politic) () [Corola-website/Science/334279_a_335608]
-
doilea nivel are 300 de membri, numiți "akhydr" (cei binevoitori). Al treilea nivel are 40 de "awliyii'" numiți "abdiil" (înlocuitori), al patrulea - 7 numiți "abriir" (cei îndatoritori), al cincilea - 4 numiți "awtiid" (stâlpi), al șaselea are 4 numiți n"uqaba"' (comandanți, lideri). Al șaptelea nivel este ocupat de către "qutb" (pilonul central, axul), care este deținătorul celei mai mari autorități spirituale în cadrul "awliya" '. Fiind sursa fundamentală a grației divine către omenire, el este numit și "al-ghawth" (salvatorul). În conformitate cu tradiția sufi, cel mai
Wali () [Corola-website/Science/334283_a_335612]
-
(n. 26 octombrie 1867 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Batalionului 4 Vânători sau comandant al Regimentului 37 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, în perioada 21 noiembrie/3 decembrie - 3/16 decembrie 1916, comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 1
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
anilor 1916 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Batalionului 4 Vânători sau comandant al Regimentului 37 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, în perioada 21 noiembrie/3 decembrie - 3/16 decembrie 1916, comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 1/13 ianuarie - 1/13 mai 1918
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Batalionului 4 Vânători sau comandant al Regimentului 37 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, în perioada 21 noiembrie/3 decembrie - 3/16 decembrie 1916, comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 1/13 ianuarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 1 Vânători începând cu 26 octombrie/9 noiembrie
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Batalionului 4 Vânători sau comandant al Regimentului 37 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, în perioada 21 noiembrie/3 decembrie - 3/16 decembrie 1916, comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 1/13 ianuarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 1 Vânători începând cu 26 octombrie/9 noiembrie 1918, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania de eliberare a Transilvaniei
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
Regimentului 37 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, în perioada 21 noiembrie/3 decembrie - 3/16 decembrie 1916, comandant al Diviziei 2 Vânători în perioada 1/13 ianuarie - 1/13 mai 1918 și comandant al Diviziei 1 Vânători începând cu 26 octombrie/9 noiembrie 1918, distingându-se în bătăliile de la Mărăști și Oituz, în campania de eliberare a Transilvaniei și în lupta împotriva agresiunii Republicii Ungare a Sfaturilor (1919).
Aristide Lecca () [Corola-website/Science/334302_a_335631]
-
(n. 16 martie 1846, București - d. 7 februarie 1911, București) a fost un general de divizie român, șeful Statului Major Regal, comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, al Corpurilor nr. 3 Armată la Galați, apoi și nr. 2 Armată la București precum diplomat militar. Familia generalului a fost de origine română din Macedonia. Tatăl său Dimitrie (n. 11 iulie
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Warthiadi a fost absolvent al Școlii de ofițeri din 1859-1864 (Promoția Unirii) și făcut sublocotenent în Regimentul 1 Artilerie. În acest regiment a devenit locotenent (1868) și căpitan (1871). În anul 1877 a fost trecut la rangul de maior și comandant de divizion în Regimentul 2 Artilerie. În această funcție a luptat în Războiul de Independență al României, conducând divizionul său în luptele de la Plevna, Opanez, Vidin și Smârdan. A comandat bombardamentele de la Smârdan. La 30 august 1877, din divizionul său
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
pe 22 februarie 1885, locotenent-colonelul a comandat un mare număr de șei de cavalerie în numele Ministerului de Război al României. După terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Ministerului de Război al României. După terminarea funcției sale la Viena a comandat Regimentul 2 Artilerie. La 10 iulie 1888 a fost numit colonel precum comandant al artileriei Corpului 1 (1888-1891), apoi al corpului 2 Armată (1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la rangul de general de divizie, a servit ca comandant al Corpului 3 Armată Galați (1906-1910), și 2 Armată București (1910-1911). Încă în luna noiembrie 1909, bun un an înaintea morții sale la vârsta de abia 64 de ani, generalul Warthiadi a fost sărbătorit de camarazii din Corpul 3 Armată
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
-lea al Angliei și al reginei Philippa de Hainault. Prin mama ei, Cecily a fost nepoata regelui Henric al IV-lea al Angliei. Ea a fost mătușa lui Richard Neville, conte de Warwick, unul dintre cei mai importanti lideri și comandanți militari ai generației sale, mătușa reginei Anne Neville, și ruda reginei Catherine Parr, a șasea soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. În 1424, când Cecily avea nouă ani, a fost logodită de tatăl ei cu pupilul său
Cecily Neville, Ducesă de York () [Corola-website/Science/334327_a_335656]
-
Hermann Friedrich Staabs, din 1913 „"von Staabs"" (n. 11 martie 1859, Aachen - d. 7 septembrie 1940, Kassel) a fost unul dintre generalii armatei Germaniei (Prusia), din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 37 Infanterie, Diviziei 3 Infanterie și Corpului XXXIX Rezervă, cu gradul de general de infanterie. A îndeplinit funcția de comandant al Corpului XXXIX Rezervă în campania acestuia din România, din anii 1916-1917. Staabs și-a început cariera militară
Hermann von Staabs () [Corola-website/Science/334360_a_335689]
-
1940, Kassel) a fost unul dintre generalii armatei Germaniei (Prusia), din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 37 Infanterie, Diviziei 3 Infanterie și Corpului XXXIX Rezervă, cu gradul de general de infanterie. A îndeplinit funcția de comandant al Corpului XXXIX Rezervă în campania acestuia din România, din anii 1916-1917. Staabs și-a început cariera militară ca sublocotenent la "Regimentul 62 Infanterie" (Prusia) la 14 aprilie 1877. De la 1 octombrie 1879 la 31 ianuarie 1884, a fost adjutant
Hermann von Staabs () [Corola-website/Science/334360_a_335689]
-
est. Forțele sale au luptat în cadrul Corpului XX Armată aflat sub comanda generalului Friedrich von Scholtz în Bătălia de la Tannenberg și în Prima Bătălie de la Lacurile Mazuriene. În perioada 15 iunie 1915 la 6 iulie 1916 von Staabs a fost comandant al "Diviziei 3 Infanterie". Divizia a luat parte în bătălia de spargere a fontului rusesc de la Przasnysz și la luptele de urmărire de pe cursul inferior al râului Narew. În septembrie forțele diviziei au atins localitatea Wolkowysk ocupând începând cu 20
Hermann von Staabs () [Corola-website/Science/334360_a_335689]
-
fost aproape imediat transferat la Royal Navy Air Service pentru a fi pregătit ca pilot. Pregătirea lui Warneford a început la Hendon, după care a trecut la Upavon unde și-a încheiat-o la 25 februarie 1915. În decursul antrenamentului, comandantul , ar fi spus: „acest tânăr ori va face lucruri mărețe, ori se va omorî singur.” Instructorul de zbor al lui Warneford de la acea vreme, , i-a observat priceperea ca pilot, dar a aranjat în mod special să se asigure că
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
ocazie la o vizită a comandorului Groves la Hendon pentru a-i cere lui Warneford să facă o demonstrație a îndemânării sale la zbor. Impresia favorabilă pe care i-a produs-o lui Groves a cântărit mai mult ca ideile comandantului escadrilei de atunci, că Warneford nu ar fi bun de ofițer din pricina indisciplinei. Warneford a fost inițial trimis la Flotila 2 de pe din Kent, dar a fost mutat la scurt timp (7 mai 1915) la o unitate operativă din cadrul Flotilei
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
prin telegraf. Deși regele a telegrafiat și Amiralității pentru a grăbi decorarea lui Waterford, aceasta nu a avut loc în timp util. În schimb, aflat pe continent la 17 iunie 1915, Warneford a fost decorat cu legiunea de onoare de către comandantul armatei francez, generalul Joffre. După un prânz oficial, Warneford a mers la aerodromul de la Buc pentru a lua un avion și a-l duce RNAS la Veurne. După un zbor scurt de test, el a mai urcat la bordul avionului
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
resursele pentru a îndeplini această promisiune. Istoricul Richard Kluger descria însă dificultățile acestei misiuni: În cei cinci ani de după aprobarea Tratatului, Statele Unite au cheltuit 12 milioane de dolari (310.000.000 după valoarea actuală) în zonă, iar generalul Winfield Scott, comandantul armatei americane, estima că pentru securizarea efectivă a frontierei ar fi nevoie de încă de patru ori pe atât. Oficialii mexicani, frustrați de neaplicarea acestei garanții de către Statele Unite, au cerut despăgubiri pentru pierderile suferite de cetățenii mexicani în urma raidurilor. Statele Unite
Achiziția Gadsden () [Corola-website/Science/334372_a_335701]
-
s-a simțit amenințată de prezența trupelor germane din pădurea Hürtgen, unde aceștia din urmă puteau constitui o bază de atac. Deși comandatul Diviziei I de infanterie SUA a cerut garnizoanei orașului să capituleze, germanii au rezistat până pe 22 octombrie. Comandanții americani au considerat că este necesar de asemenea să îndepărteze amenințarea pe care o reprezenta barajul de pe Ruhr. Apa lacului de acumulare putea fi eliberată de germani, transformând în terenuri mlăștinoase căile de înaintarea în aval ale aliaților. Comandanții americani
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
octombrie. Comandanții americani au considerat că este necesar de asemenea să îndepărteze amenințarea pe care o reprezenta barajul de pe Ruhr. Apa lacului de acumulare putea fi eliberată de germani, transformând în terenuri mlăștinoase căile de înaintarea în aval ale aliaților. Comandanții americani Bradley, Hodges și Collins au ajuns la concluzia că cel mai scurt drum spre baraj traversează pădurea. Istoricii militari sunt de altă părere însă. Istoricul american Charles B. MacDonald a descris acțiunile din pădurea Hürtgen ca fiind „o bătălie
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
generată de calitatea și numărul drumurilor, dar și de lipsa de mijloace de transport și combustibil. O bună parte a proviziilor au fost transportate cu mijloace improvizate sau de cărăuși până pe linia frontului. Avantajul principal al germanilor era însă experiența comandanților și a multor dintre soldați, care luptaseră pe diferite fronturi o lungă perioadă de timp și își însușiseră deprinderile necesare luptei în condiții de iarnă sau în teren împădurit. Americanii, în ciuda stagiilor de pregătire pe care le urmaseră, erau în
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
a 353-a. Diviziile comandate de generalul Hans Schmidt erau cu efectivele incomplete, dar cei 5.000 de militari (din care 1.000 în rezervă) erau experimentați și bine pregătiți. Germanii dispuneau de puține piese de artilerie. Pe timpul desfășurării luptelor, comandanții germani au trimis în zonă mai multe mari unități pentru întărirea defensivei. Optimismul comandanților americani, care se așteptaseră ca trupele germane să fie slabe, demoralizate și gata să se retragă, a fost contrazis de desfășurarea luptelor. În această fază, luptele
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]