43,111 matches
-
de turnuri. Fortăreața propriu-zisă se înălța măreață în interior, dominând orașul de la o înălțime de 400m. Impresia de forță, de inexpugnabilitate, era amplificată de natura înconjurătoare ce o străjuia din trei părți, sporindu-i măreția și farmecul: la nord-est curgea râul Orontes, la sud stânci înalte de cretă, greu accesibile, dublau peretele de piatră, iar la vest, la numai câțiva kilometri, marea. Cruciații în Europa nu văzuseră nimic asemănător. Era prima dată când ei întâlneau un oraș cu adevărat fortificat, după
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
atunci printre ei numărându-se Raymond de Saint Gilles, Tancred de Sicilia și dârzul Godefroy de Bouillon. Aceștia au preluat conducerea cruciadei și, în 1099, în fruntea unei armate de curând constituite, au plecat din Antiohia și mergând pe valea râului Orontes, s-au îndreptat spre Tripoli. În drum au cucerit fortăreața Hisn-al-Akrad - devenită Crac des Chevaliers - apoi au coborât de-a lungul coastei spre Jaffa, după ce guvernatorul din Tripoli li se alăturase. O deviere scurtă spre Ramla, o ultimă încăierare
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
doar pentru scurtă vreme. În timpul războiului ruso-turc din 1735-1739, Kolceak-Pașa a fost comandantul-șef al forțelor armate otomane pe frontul din Moldova. Luptele principale au avut însă loc în Crimeea. În anul 1738, când centrul ostilităților s-a mutat pe râul Bug, comanda armatei otomane a fost preluată de Veli-Pașa, Colceag păstrându-și funcția de comandant al Cetății Hotin. După înfrângerea armatei otomane în bătălia de la Stăuceni (azi în Ucraina), la vest de Hotin, de către generalul rus Burkhard Christoph von Münnich
Iliaș Colceag () [Corola-website/Science/313366_a_314695]
-
în general de calote glaciare, prin care pătrund doar vârfurile mai înalte, formând așa-numitele "nunatak"-uri Cel mai mare lac de pe insulă este lacul Hazen, cu o suprafață de aproximativ 540 km. Pe insula Ellesmere există numeroase pârâuri și râuri relativ scurte, alimentate de calotele glaciare și de ghețari. O parte semnificativă a insulei Ellesmere, cca. 84.000 km este acoperită de calote glaciare și de ghețari. Până în secolul al XX-lea, coasta de nord-vest a insulei era acoperită de
Insula Ellesmere () [Corola-website/Science/313375_a_314704]
-
Stenkul a fost descoperită o pădure fosilă din paleocen-eocen. În anul 2006, paleontologul Neil H. Shubin de la Universitatea Chicago a anunțat descoperirea unei fosile din Paleozoic (de acum cca. 375 milioane ani), numită "Tiktaalik roseae", într-o fostă albie de râu din insula Ellesmere. Fosila prezintă numeroase caracteristici de pește, dar și caracteristici de tetrapod. Primii locuitori ai insulelor arctice canadiene aparțineau așa-numitei Culturi paleo-eschimose timpurii sau Pre-Dorset, care în urmă cu cca. 4000 de ani a început să se
Insula Ellesmere () [Corola-website/Science/313375_a_314704]
-
al 19-lea, datorită în mare parte unui avocat pledant englez, John MacGregor. În 1945 John MacGregor și-a construit propriul caiac, după modelul eschimos, și a petrecut o mare parte a sfertului următor de secol vâslind pe lacuri și râuri din Europa. În acest timp el a scris o serie de articole și de cărți, cea mai importantă fiind "A Thousand Miles in the Rob Roy Canoe", în care descrie experiențele personale în canoe. Aventurile lui MacGregor au atras mulți
Kaiac-Canoe () [Corola-website/Science/313395_a_314724]
-
care au loc la București câteva asemena concursuri. Cam în aceași perioadă se înfiripa și activitatea în cele două-trei centre de iachting. Celebrul canoist Bill Mason a dat o nouă dimensiune canotajului când a spus: „O plimbare cu canoea pe râuri vechi de când lumea e un prilej unic de a redescoperi legătura cu natura și cu Creatorul, care le-a făurit pe toate în vremuri demult apuse“. Nu sunteți de acord cu aceste cuvinte emoționante? Schimbările fundamentale, în conținut și formă
Kaiac-Canoe () [Corola-website/Science/313395_a_314724]
-
scurt într-un procedeu sportiv de înot, în bazine special amenajate. Activitatea competițională, este reglementată și se desfășoară sub tutela FINA (Fédération Internationale de Natation). Înotul de fond este înotul în ape deschise (engleză: "open water swimming"), în ape neamenajate (râuri, lacuri, mări, oceane) și constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanțe. În trecut s-au organizat concursuri de înot cu caracter sportiv pentru traversarea unor strâmtori (Canalul Mânecii, Gibraltar sau Dardanele) sau de-a lungul coastelor oceanelor sau mărilor, pe
Natație () [Corola-website/Science/313397_a_314726]
-
constă în parcurgerea prin înot, a diferite distanțe. În trecut s-au organizat concursuri de înot cu caracter sportiv pentru traversarea unor strâmtori (Canalul Mânecii, Gibraltar sau Dardanele) sau de-a lungul coastelor oceanelor sau mărilor, pe cursul unor fluvii sau râuri. Acestea se organizează și în prezent în diferite țări ale lumii. Traversarea înot a Canalului Mânecii între Dover și Calais este cea mai cunoscută cursă și măsoară 33 km. S-au organizat traversări într-un singur sens sau în ambele sensuri
Natație () [Corola-website/Science/313397_a_314726]
-
pe Dunăre între Măcin și Ghecet (13 Km), iar în 1923 cursa s-a desfășurat între Brăila și Galați, devenind tradițională. Au mai fost organizate concursuri de fond pe diferite distanțe: Constanța - Techirghiol, pe Dunăre la Călărași și Brăila, pe râul Bega la Timișoara, pe lacul Floreasca cursa anuală denumită „Traversarea lacurilor”. În prezent au fost reluate numeroase concursuri de înot fond în ape deschise cum au fost cele pentru traversarea lacului Surduc, lacului Văliug, Bezid, Snagov etc. La nivel mondial
Natație () [Corola-website/Science/313397_a_314726]
-
2.830 m. De asemeni parcurge 3.000 de drumuri, căi ferate și linii utile - aflate atât sub cerul liber cât și în subteran și de asemeni 1.500 de căi navigabile cu lățimi de până la 500m (cum ar fi râul Ceyhan în Turcia. Oleoductul ocupă un coridor lat de opt metri și este îngropat de-a lungul întregului său parcurs la o adâncime de cel puțin un metru. În paralel cu oleoductul BTC se află gazoductul din Caucazul de Sud
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan () [Corola-website/Science/313402_a_314731]
-
1965]); Cântec mândru-n țară-auzi (cântec -sârbă, cules de Ludovic Paceag, B.S.M.M. [1965]); Bate maica la portiță (cântec - sârbă, B.S.M.M. [1965]); Aoleu, frate peline cântec moldovenesc - horă, B.S.M.M. [1965]); Dragu-mii în sat să joc (cântec, B.S.M.M. [1965]); Dragoste-ai un râu de foc cântec - sârbă, B.S.M.M. [1966]); Sârba militarilor (joc popular, B.S.M.M. [1967]); Hora lăutărească (joc popular, B.S.M.M. [1967]); Sârba săltată (joc popular, B.S.M.M. [1967]); Hora tineretului (joc popular, B.S.M.M. [1967]); Hora chirigiilor (joc popular, B.S.M.M. [1967]); Sârba din nai (joc
Gheorghe Sîrghie () [Corola-website/Science/313407_a_314736]
-
calcaros, Păduri de fag de tip "Luzulo-Fagetum", Păduri medio-europene de fag din "Cephalanthero-Fagion", Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană ("Vaccinio-Piceetea"), Tufărișuri cu specii sub-arctice de "Salix", Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu "Myricaria germanica" de-a lungul râurilor montane și Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii") ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică Pietrei Craiului. Flora parcului
Parcul Național Piatra Craiului () [Corola-website/Science/313453_a_314782]
-
fag din "Cephalanthero-Fagion", Păduri acidofile de "Picea abies" din regiunea montană ("Vaccinio-Piceetea"), Tufărișuri cu specii sub-arctice de "Salix", Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu "Myricaria germanica" de-a lungul râurilor montane și Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii") ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică Pietrei Craiului. Flora parcului național este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în concordanță
Parcul Național Piatra Craiului () [Corola-website/Science/313453_a_314782]
-
cristatus"), tritonul de munte ("Triturus alpestris"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"), broasca-roșie-de-munte ("Rana temporaria"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea") sau salamandra de foc ("Salamandra salamandra"); precum și trei specii de pești: mreană vânătă ("Barbus meridionalis"), chiscar de râu ("Eudontomyzon mariae") și zglăvoacă ("Cottus gobio"). Accesul în parc se poate face pe drumul național DN73A pe ruta: Brașov - Râșnov - Zărnești, de la Brașov, sau pe drumul național DN73D, pe ruta: Pitești - Câmpulung - Zărnești, dinspre Pitești. În vecinătatea parcului se află
Parcul Național Piatra Craiului () [Corola-website/Science/313453_a_314782]
-
cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin", "Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi", "Fânețe montane", "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și "Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane") ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților. Parcul natural se suprapune sitului Natura 2000 - "Ceahlău", la baza desemnării căruia aflându-se câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a
Parcul Național Ceahlău () [Corola-website/Science/313457_a_314786]
-
tranziție și turbării oscilante (nefixate de substrat), Peșteri în care accesul publicului este interzis, Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii"), Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase, Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane și Vegetație lemnoasă cu "Salix elaeagnos" de-a lungul cursurilor de apă montane; ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică Munților Banatului. Fauna parcului este una diversificată și reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări
Parcul Național Semenic - Cheile Carașului () [Corola-website/Science/313454_a_314783]
-
văi ("Valea Piscu Înalt, Valea Morsu, Valea Piatra Roșie, Valea Curături, Valea Taița - Nifon, Valea lui Puiu, Valea Cozluk, Valea Jugului, Valea Adâncă, Valea Seacă, Valea Plopilor, Valea Fagilor"). Apele de suprafață ale ariei protejate aparțin bazinelor hidrografice ale câtorva râuri cu debite mici, tributare Dunării și Mării Negre; astfel: râul Taița (ce drenează Depresiunea Taița superioară-Horia) cu afluenți săi de dreapta (Curături, Valea Purcăreți, Valea Vinului și râul Crapcea); Pârâul Luncavița (ce drenează depresiunea omonimă) cu afluentul său de stânga "Valea
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
Valea Curături, Valea Taița - Nifon, Valea lui Puiu, Valea Cozluk, Valea Jugului, Valea Adâncă, Valea Seacă, Valea Plopilor, Valea Fagilor"). Apele de suprafață ale ariei protejate aparțin bazinelor hidrografice ale câtorva râuri cu debite mici, tributare Dunării și Mării Negre; astfel: râul Taița (ce drenează Depresiunea Taița superioară-Horia) cu afluenți săi de dreapta (Curături, Valea Purcăreți, Valea Vinului și râul Crapcea); Pârâul Luncavița (ce drenează depresiunea omonimă) cu afluentul său de stânga "Valea Fagilor"; râul Cerna (afluenți Bordeiul Bratu, Megina) și "pârâul
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
Valea Fagilor"). Apele de suprafață ale ariei protejate aparțin bazinelor hidrografice ale câtorva râuri cu debite mici, tributare Dunării și Mării Negre; astfel: râul Taița (ce drenează Depresiunea Taița superioară-Horia) cu afluenți săi de dreapta (Curături, Valea Purcăreți, Valea Vinului și râul Crapcea); Pârâul Luncavița (ce drenează depresiunea omonimă) cu afluentul său de stânga "Valea Fagilor"; râul Cerna (afluenți Bordeiul Bratu, Megina) și "pârâul Sorniac". Principala caracteristică a rețelei hidrografice este alimentarea acesteia cu apă rezultată în urma ploilor. Clima Munților Măcinului este
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
debite mici, tributare Dunării și Mării Negre; astfel: râul Taița (ce drenează Depresiunea Taița superioară-Horia) cu afluenți săi de dreapta (Curături, Valea Purcăreți, Valea Vinului și râul Crapcea); Pârâul Luncavița (ce drenează depresiunea omonimă) cu afluentul său de stânga "Valea Fagilor"; râul Cerna (afluenți Bordeiul Bratu, Megina) și "pârâul Sorniac". Principala caracteristică a rețelei hidrografice este alimentarea acesteia cu apă rezultată în urma ploilor. Clima Munților Măcinului este una temperat-continentală cu influențe stepice în partea sudică și mediteraneene pe creste și vârfuri. Temperaturile
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
interzis, Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii"), Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin ("Androsacetalia alpinae" și "Galeopsietalia ladani"), Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase, Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane și Vegetație lemnoasă cu "Salix elaeagnos" de-a lungul cursurilor de apă montane; habitate ce adăpostesc, conservă și protejează o gamă diversă de floră și faună specifică estului lanțului carpatic meridional. Fauna parcului este una diversificată și reprezentată de
Parcul Natural Bucegi () [Corola-website/Science/313455_a_314784]
-
anul 2003 prin "Hotărârea de Guvern nr. 230" din 4 martie (privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora) să se restabilească limitele și suprafața parcului național. Acesta cuprinde zona carstică de pe cursul mijlociu al râului Nera (coloana vertebrală a parcului) și cursul pârâului Beu spre amonte, incluzând Lacul Dracului, faimoasele cascade ale Beușniței, lacul Ochiul Beului și "Cascada Șușara". Parcul național reprezintă o zonă montană cu abrupturi calcaroase, doline, lapiezuri, peșteri (Peștera Lenuța, Peștera de sub
Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița () [Corola-website/Science/313468_a_314797]
-
și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii)", "Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion)", "Peșteri în care accesul publicului este interzis", "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și "Vegetație e herbacee de pe malurile râurilor montane". Parcul natural se suprapune sitului de importanță comunitară Natuara 2000 - "Cheile Nerei-Beușnița", la baza desemnării căruia aflându-se câteva specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992
Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița () [Corola-website/Science/313468_a_314797]
-
a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică);astfel: zece specii de mamifere: ursul brun ("Ursus arctos", lupul ("Canis lupus"), râsul ("Lynx lynx"), vidra de râu ("Lutra lutra"), liliacul mic cu potcoavă ("Rhinolophus hipposideros"), liliacul comun ("Myotis myotis"), liliacul de iaz ("Myotis dasycneme"), liliacul mare cu potcoavă ("Rhinolophus ferrumequinum"), liliacul cu urechi de șoarece ("Myotis blythii") și liliacul cu aripi lungi ("Miniopterus schreibersi"); un amfibian din
Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița () [Corola-website/Science/313468_a_314797]