37,948 matches
-
permis o normalizare a relațiilor cu Europa Occidentală, dar există încă rețineri în ceea ce privește admiterea țării în Uniunea Europeană. Între 1910 and 1916, o serie de teorii antisemitice ale conspirației iudeo masonice au vizat partidul, fiind alimentate în guvernul britanic prin intermediul corespondenței diplomatice dintre ambasadorul britanic la Constantinopol Gerard Lowther și șeful contraspionajului britanic în Egipt, Gilbert Clayton.
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
cel mai important opozant al mișcării elene era Imperiul Rus, chiar dacă trebuia să ia atitudine împotriva unei puteri musulmane, asupritoare a creștinilor. Revoluția elenă a complicat și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
petrol să devină o resursă vitală industrială la începutul secolului al XX-lea. Importanța dată de britanici era legată de faptul că această regiune era puntea de legătură dintre Mediterana și posesiunile din India Pentru guvernul otoman, (cunoscut în cercurile diplomatice ale timpului ca „Sublima/Înalta Poarta”, de la " La Porte Sublime", termenul prin care francezii numeau poarta dinspre Bosfor de acces al delegațiilor străine în Palatul Topkapî), Grecia era o provincie centrală. Pierderea acestei regiuni nu putea fi tolerată, așa cum fusese
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Marea Neagră, aveau o influență politică uriașă în Rusia. Problema principală a sprijinitorilor intereselor elene în Rusia era aceea că problema Greciei era doar una dintre chestiunile în conflict între Sankt Petersburg și Partă. Altele mai importante din punct de vedere diplomatic erau încercările Rusiei de impunere a protectoratului asupra Principatelor Dunărene și a Serbiei, încercarea de acaparare a porturilor dunărene și de la Marea Neagră, dreptul marinei militare țariste de traversare neîngrădită a Bosforului și Dardanelelor și anexarea teritoriilor otomane din Caucaz. Victoria
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
motive neclare. Înfrângerea Franței în războaiele napoleoniene a dus la întărirea supremație navale în mediterana. Linia directoare a politicii franceze în Mediterana a rămas aceeași ca pe vremea lui Napoleon Bonaparte - contracararea hegemoniei britanice - dar de această dată prin mijloace diplomatice și nu prin război. Guvernul francez și-a concentrat atenția, la fel cu Napoleon în 1798, asupra Egiptului. Franța a echipat și antrenat o armată terestră și o flotă moderne pentru regiumul lui Muhammad Ali Pașa. Aceste acțiuni au fost
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
I se opunea oricărei mișcări revoluționare. În ciuda sprijinului fervent al cauzei elene în cercurile naționaliste ruse, Alexandru I nu s-a arătat dornic să îi provoace pe Metternich și Castlereagh și să ofere grecilor mai mult decât un sprijin limitat diplomatic. În timpul Congresului de la Verona din 1822, Castlereagh l-a convins pe țar să ignore cauza grecilor, până atât încât să refuze să primească delegația elenă la conferință. În același an, Alexandru I l-a forțat pe ministrul său de externe
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
ruse oriunde pe continent pentru zdrobirea revoluțiilor liberale. Pe de altă parte, el se dorea să fie considerat un cruciat și un eliberator ortodox. Din acest motiv, el nu resimțea niciun fel de frică față de o acțiune unilaterală. În cercuirile diplomatice se considera că este o problemă de timp pentru ca Rusia să declare război otomanilor. Propunerea lui Canning în această nouă situație a fost inițierea unei intervenții comune. Dacă intervenți Rusiei era inevitabilă, atunci el dorea să se asigure că avea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
care cerea mult tact. El intrase în rândurile personalului Royal Navy la 13 ani ca aspirant și și-a croit drumul spre vârful ierarhiei militare prin muncă și mult curaj. Era un marinar vitez, dar îi lipsea cu desăvârșire finețea diplomatică, calitate pe care o atribuia în derâdere camaradului său francez H. de Rigny. În plus, el er un susținător al cauzei grecilor, fiind membru al „London Philhellenic Committee”. Codrington avea instrucțiuni precise, să impună un armistițiu și să asigure respectarea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
provizii pentru forțele otomane din Grecia. El ar fi trebuit să folosească forța militară doar ca o ultimă soluție.. Pe 29 august, Poarta a respins în mod oficial prevederile Tratatului de la Londra, ceea ce a avut ca răspuns numirea unor reprezentanți diplomatici occidentali la Nauplion. Pe 2 septembrie, guvernul provizoriu grec a acceptat condițiile armistițiului. Lui Codrington îi rămânea doar sarcina să impună măsuri restrictive otomanilor. Golful Navarino este un port natural vast pe coasta de vest a Messiniei (în partea de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
nu se știe dacă mai ținea de Salonic ci mai de grabă de Constantinopol, pt.ca Sucidava era direct supusă prefectului Gerontie al Constantinopolului. Dar Justineanei par să fie supuse episcopiile din Ad Mediam și Morisena. Dar Justinean se poartă diplomatic cu mare atenție față de drepturile onorifice bisericești; astfel în 529 el declară biserică din Constantinopul în frunte tuturor celorlalte și episcopul ei patriarh ecumenic, iar în 533 recunoaște pe Agapet al Romei ca șef al tuturor bisericilor (Codex I, 1
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
s-a împlinit termenul Alexei a refuzat să-l cedeze. Polonia a cedat Kievul Moscovei în 1868. Când regele Carol I al Angliei a fost decapitat de parlamentari sub conducerea lui Oliver Cromwell în 1649, ultragiat, Alexei a rupt relațiile diplomatice cu Anglia și a acceptat refugiații regaliști în Moscova. De asemenea, el a interzis comercianții englezi în țara sa și a oferit asistență financiară pentru "văduva neconsolată a gloriosului martir regele Carol I". Ca urmare a Rebeliunii Sării, Alexei a
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
(de la cuvântul francez "mobilisation", "mobiliser" - a pune în mișcare) este o serie de măsuri extraordinare care se pot institui, în principal, în domeniile militar, politic, economic, social, administrativ, diplomatic și juridic, planificate și pregătite pe timp de pace, precum și a acțiunilor desfășurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la apariția sau iminența unei amenințări grave care poate afecta suveranitatea, independența și unitatea statului, integritatea teritorială a țării si democrația constituțională
Mobilizare () [Corola-website/Science/325702_a_327031]
-
Chinei în timpul perioadei Muromachi, (1336 - 1573), nu a reluat și plata tributului În conformitate cu una dintre cronicele coreene, "Samguk Sagi" (삼국사기, 三國史記), regii Goguryeo au trimis un ambasador la curtea împăratului Guangwu din dinastia Han în anul 32. În urma acestei misiuni diplomatice, împăratul chinez i-a recunoscut titlul de rege conducătorului coreean.. Relațiile de vasalitate dintre China și Coreea au fost stabilite în timpul perioadei „celor trei regate coreene”.. Aceste relații au continuat până la înfrângerea Chinei în războiul cu Japonia din 1894-1895.. În
Tribut () [Corola-website/Science/325693_a_327022]
-
bunurile defunctului și cele ale acceptantului confuzionau și deci dacă debitele defunctului depășeau activul, moștenitorul plătea cu bunurile sale. Renunțarea la moștenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu excepția cazului în care, îndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, succesibilul nu acceptă moștenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanță, deși cunoștea deschiderea moștenirii ca
Moștenire () [Corola-website/Science/325802_a_327131]
-
Imperiului Rus) și Christopher Lieven (ambasadorul rus la Londra) au semnat la Sankt Petersburg un protocol cu privire la medierea conflictului greco-otoman. Protocolul a fost prima recunoaștere politică a Greciei, al cărei nume a fost pentru prima oară prezent într-un document diplomatic. Acest protocol a fost de asemenea prima încălcare a politicii Sfintei Alianțe după ce puteriele europene se exprimaseră împotriva revendicărilor elenilor în timpul Congresului de la Verona >. În iulie 1825, grecii s-au adresat din nou guvernului britanic cerându-i să medieze în
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
George Canning cu puterile europene. Prima reacție a lui Metternich față de acord a fost de neîncredere în eficacitatea lui, considerându-l doar „o lovitură de sabie în apă”, dat fiind faptul că nu avea și o componentă militară. În corespondența diplomatică cu Franța, Metternich a subliniat că protocolul este contrar Sfintei Alianțe și că amenință echilibrul puterii stabilit în 1814 - 1815. În același timp, Canning a depus toate eforturile pentru ca să atragă Franța de partea poziției britanicilor. Textul protocolului a fost comunicat
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
în golful Navarino. După intrarea corăbiilor forțelor europene în golf, evenimentele s-au precipitat, acțiunea degenerând într-o bătălie navală între națiuni care nu se aflau în stare de război. Războiul ruso-turc izbucnit în 1828 a deschis o nouă problemă diplomatică. Conflictul viola prevederile tratatului de la Londra, care prevedea că niciuna dintre puterile semnatare nu va căuta să ocupe teritorii otoman. Ministrul de externe britanic John Dudley i-a cerut în martie ambasadorului rus la Londra, prințul Lieven, asigurări că Imperiul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
în martie ambasadorului rus la Londra, prințul Lieven, asigurări că Imperiul Rus nu va încerca să cucerească teritorii otomane. În aprilie, ministrul britanic a trimis o scrisoare ambasadorului francez, prințul de Polignac, într-o încercare de creare a unei alianțe diplomatice pentru zădărnicirea planurilor rușilor. Guvernul britanic propunea astfel celui francez negocieri pentru rezolvarea punctelor rămase în suspensie în tratatul de la Londra: granițele Greciei, volumul tributului anual și al compensațiilor pe care grecii urmau să le plătească pentru proprietățile otomanilor și
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
scris cu diferite texte, în special texte militare. Limba akkadiană s-a răspândit așa de mult încât a devenit limba diplomației. Chiar și Egiptul care avea sistemul său propriu perfecționat de scriere (vezi mai jos) a folosit akkadiană-cuneiformă în corespondența diplomatică. Limba sumeriană a sfârșit prin a rămâne patrimoniul unui grup restrâns de preoți și literați. În mileniul al II-lea î.Hr., în timpul babilonienilor, scrierea cuneiformă a atins forma sa clasică, așa cum apare în "Codul lui Hammurabi". Babilonienii au inventat dicționare
Istoria scrisului () [Corola-website/Science/325838_a_327167]
-
Mâli a atins apogeul civilizației sale în timpul lui Manșă Musa, unul dintre cei mai bogați oameni din istorie datorită aurului abundent din Mâli. Din anii 1400, regatul s-a prăbușit, fiind înlăturat de Songhai. În 1484, Portugalia a stabilit relații diplomatice s comerciale cu Imperiul Mâli, care s-a destrămat odată cu expansiunea Imperiului musulman Songhai. Songhai a devenit un regat prosper prin intermediul contactelor comerciale cu lumea arabă. Înainte de apariția imperiului Songhai, o mare parte din centrul Africii de Vest a fost controlată de
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
este o perioadă în istoria Europei caracterizată prin încercările de rezolvare a problemelor diplomatice și politice generate de decăderea Imperiului Otoman. Expresia nu este aplicată unei probleme anume, dar include o varietate de chestiuni apărute între secolele al XVIII-lea și al XX-lea, în special cele care au generat instabilitate în regiunile europene
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
reacție împotriva unei alianțe atât de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
cele două tabere aveau pretenții pe care sultanul nu le putea rezolva simultan. În 1853, sultanul a dat câștig de cauză francezilor, în ciuda protestelor vehemente ale călugărilor locali ortodocși. Împăratul Nicolae I a trimis un prințul Menșikov cu o misiune diplomatică specială la Poarta Otomană. În conformitate cu tratatele semnate de Imperiul Otoman și cel Rus, sultanul se obliga să „protejeze religia creștină și bisericile ei”, dar Menșikov a încercat să negocieze o nouă înțelegere, care ar fi permis Rusiei să intervină ori de câte ori
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
noile cereri ale rușilor în momentul în care a ajuns în capitala otomană. Lordul Stratford a reușit să-l convingă pe sultan să respingă tratatul propus de Menșikov, care aducea atingere suveranității otomane. Imediat după ce a aflat de eșecul misiunii diplomatice a trimisului său, împăratul Nicolae I și-a trimis trupele în Moldova și Muntenia, (principate vasale otomanilor, în care Rusia le considera gardianul bisericii ortodoxe), folosind ca pretext incapacitatea sultanului să apere locurile sfinte. Nicolae I a considerat că puterile
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]