37,442 matches
-
Nu Iorga era cel care poseda abilitatea politică de a alcătui un astfel de guvern și de a-l face operabil. Dacă e să-l considerăm drept "luptător", lupta lui în politică semăna cu lupta lui Don Quijote cu morile de vînt, fără influența moderatoare a unui Sancho. Odată, Iorga a fost invitat la Palatul Regal, dar cei care l-au invitat nu s-au gîndit deloc la cum avea să se întoarcă el acasă într-o noapte înghețată de iarnă. A
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
bridge în Aleea Vulpache (locuința de la București a Lupeascăi) sau un tîrg care trebuia încheiat cu colonelul Gavrilă Marinescu sau cu Max Aușnit. Poporul lui își manifesta zadarnic dragostea în fața porții Palatului. Regele era interesat doar de comorile palpabile. Iar vînturile reci care băteau dinspre Moldova ucideau dragostea disprețuită a națiunii române. Atunci cînd Carol i-a părăsit pe prințesa Elena și pe fiul său Mihai, Brătienii au avut un presentiment. Privind lucrurile retrospectiv, exilarea lui Carol era justificată, în ciuda faptului
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
oameni au avut de suferit. Nu există alt loc cu care să poată fi comparat în privința ororilor cu acesta. Proverbele românești sînt dovezi mai bune ale instinctului național al românilor decît multe cărți de istorie: "Apa trece, pietrele rămîn"; sau "Vîntul culcă iarba, dar n-o smulge din rădăcini"; sau, cel mai ilustrativ: "Nu-i da, Doamne, românului cît poate să ducă!" Popoarele supraviețuiesc prin luptă, altele supunîndu-se, iar unele reușesc să facă ambele lucruri la momentul potrivit. Aceste schimburi de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
veacuri și continuă să vuiască, acolo unde bogățiile sînt atît de ispititoare și pe unde trec drumurile hoardelor (...). Sîntem atît de puțini printre atît de mulți! Orice altă națiune ar fi plecat și s-ar fi risipit (în cele patru vînturi) ale lumii. Dar noi am rămas neclintiți! Iorga, la declanșarea celui de al Doilea Război Au doborît pinul acela bătrîn și falnic pentru că arunca o umbră prea deasă... Rînduri scrise de Iorga înaintea asasinării sale Zorile zilei de 10 mai
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
s-a renunțat la ea. Chiar ținînd cont de teroarea atotstăpînitoare, funeraliile au fost remarcabil de dezolante. Foarte puțini au cutezat să vină să vadă cum este coborît în groapă sicriul lui Iorga, sub șfichiuirile reci ca gheața ale crivățului, vîntul care năvălește în Valahia venind din stepele Rusiei. Nu s-a ținut nici o cuvîntare. Familia Iorga era indignată de lașitatea și oportunismul înaltei societăți bucureștene, ajunse la culme mai ales după crimele de la Jilava. Capătul drumului lui Iorga a fost
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
privi oamenii care trec, sau pur și simplu unde se pot plimba fericiți în liniște. Whyte și colaboratorii lui măsurau totul - cât de lată trebuie să fie o bordură ca să se poată sta confortabil pe ea, în ce măsură soarele, umbra și vântul afectează folosirea parcului, și cum împrejurimile - clădirile cu birouri, șantierele sau școlile - afectează viața locuitorilor. În esență, Whyte era un om de știință al străzilor - unul dintre primii care au făcut acest lucru, fapt de-a dreptul uimitor, dacă ne
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
Nu este Fifth Avenue, nici Main Street, pe care se fac plimbările de seară. Este un loc unde mașinile accelerează, unde se evacuează gaze de eșapament, este mult asfalt, plus că mai sunt și elementele care țin de vreme - ploaie, vânt, frig sau căldură toridă. În fiecare parcare din lume este mereu vreme proastă. Hai să ne alăturăm celor care se grăbesc să intre în magazin. Ce vezi în fața ta? Vitrine. Și ce este expus? Tot soiul de chestii. Sau sunt
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
cele mai aglomerate a restaurantului. Femeile se gândesc puțin înainte de a alege locul unde vor servi Big Mac-ul și se îndreaptă spre partea mai retrasă, la mesele care permit puțină intimitate. De fapt, femeile nu se prea dau în vânt să meargă singure în restaurante fast food. Ele constituie un procent destul de mare din cumpărătorii care apelează la serviciul drive-thru și servesc masa în mașină, în parcarea restaurantului. Se poate observa abordarea feminină a shopping-ului în magazinele unde acestea
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
oamenilor. Faptul că ne este oarecum rușine să vorbim despre aceste afecțiuni determină această ignoranță vrednică de plâns în tratarea lor, după cum au arătat studiile întreprinse de compania de medicamente care le-a produs: cumpărătorii nu se prea dădeau în vânt să-l abordeze pe casier sau chiar pe farmacist cu astfel de probleme. (Pentru mine personal, a fost un proiect care m-a luminat pe deplin, deoarece nici eu nu eram chiar sigur ce produs era indicat pentru unele probleme
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
certându-se Îngrozitor cu guvernantele noastre). Din locul meu de la masă vedeam brusc, printr-una din ferestrele dinspre apus, un miraculos caz de levitație. Acolo era expusă, pentru o clipă, silueta tatei În costumul lui alb de vară, umflat de vânt, desfășurându-se superb În văzduh, cu membrele Într-o postură ciudat de degajată și cu fața lui frumoasă, imperturbabilă, Întoarsă spre cer. De trei ori zbura astfel, În strigătele puternice de hei-rup ale bărbaților invizibili care-l aruncau În sus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să le aibă lângă canapeaua ei. De fapt nu avea nevoie de ele, căci nimic nu se pierduse. Așa cum o trupă de actori ambulanți poartă cu ei pretutindeni, cât timp mai știu Încă replicile pe dinafară, o câmpie bătută de vânturi, un castel Învăluit În ceață sau o insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere, soarta lui Hamphrey Îmi provoca un nod În gât mai special decât orice carte de Dickens sau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere, soarta lui Hamphrey Îmi provoca un nod În gât mai special decât orice carte de Dickens sau Daudet (mari creatori de noduri În gât
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lor granulate grosolan, am găsit xilogravuri cu șerpi, fluturi și embrioni. Fetusul unui copil etiopian de sex feminin atârnat de gât Într-un borcan de sticlă Îmi producea un șoc neplăcut ori de câte ori nimeream peste el; nu prea mă dădeam În vânt nici după hidra Împăiată de pe planșa CII, cu cele șapte capete de broască țestoasă și dinți de leu așezate pe șapte gâturi spiralate și cu trunchiul ei ciudat, puhav, cu niște tuberculi cu nasturi pe părți și terminându-se Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii de pânză cu tălpi de sfoară, pe partea de cort expusă vântului, În timp ce eu Îndesam o plasă de fluturi pliantă Într-o pungă de hârtie maro. Următoarea imagine Înfățișează Încercarea noastră de evadare prin pătrunderea Într-un cinéma cufundat În beznă de lângă Cazino (aflat, desigur, dincolo de limitele admise). Am stat acolo, ținându
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nedumereau majoritatea gesturilor lui. Înveșmântată Într-un halat de mătase ce-i flutura În jur și purtând mănuși ajurate, mai degrabă obiect de epocă, decât o persoană vie, bunica și-a petrecut aproape toată viața pe o canapea, făcându-și vânt cu un evantai din fildeș. Avea Întotdeauna lângă ea o cutie cu boules de gomme sau un pahar cu lapte de migdale, precum și o oglinjoară de mână, căci aproape la fiecare oră Își pudra fața cu un puf mare roz
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urcam la fiecare două zile pentru a mă interesa dacă fuseseră În sfârșit achiziționați pentru mine noul specimen Hairstreak al lui Champan sau recent redescoperitorul White al lui Mann. Am Încercat să jucăm tenis pe un teren public; dar un vânt de iarnă fugărea pe el frunzele veștede și, pe lângă asta, Lenski nu prea știa să joace, deși insista să ni se alăture, cu paltonul pe el, Într-o asimetrică partidă În trei. Mai târziu, ne petreceam aproape toate după-amiezile pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din lemn, deasupra unei vâlcele cu ferigi În partea mai veche, dinspre râu, a parcului nostru de la Vira. Exact așa cum era sau poate și mai perfectă. În cel adevărat lipseau o parte din geamuri și frunzele fărâmițate fuseseră măturate de vânt. Podețul Îngust care se arcuia peste vâlcea În porțiunea sa cea mai adâncă, pavilionul Înălțându-se În mijlocul lui ca un curcubeu condensat era atât de alunecos după o rafală de ploaie, Încât părea uns cu o alifie Închisă la culoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În acest spectacol, Încât, pe lângă el, reflexele romboidale, colorate, produse pe pardoseala pavilionului de Întoarcerea soarelui, păreau niște rubedenii sărace. O clipă mai târziu a Început prima mea poezie. Ce a declanșat-o? Cred că știu. Fără nici o adiere de vânt, simpla greutate a unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală și apoi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț de o clipă simțisem că inima și frunza erau la unison. 2
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În aceeași clipă o mașină (cu număr de New York) trece pe șosea, un copil sparge ușa de sticlă a verandei vecinilor, un bătrân cască Într-o livadă din Turcmenia Învăluită În ceață, un grăunte de nisip cenușiu este purtat de vânt pe planeta Venus, un oarecare doctor Jacques Hirsch din Grenoble Își pune ochelarii de citit și miliarde de asemenea nimicuri se petrec - toate alcătuind un organism momentan și transparent de evenimente, al cărui nucleu este poetul (lungit Într-un șezlong
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale mele, roase de curiozitate, era să cadă de pe „torpedoul“ roșu al familiei, cotind brusc spre pod. În serile ploioase Întunecate, Încărcam felinarul bicicletei cu bucăți magice de carbură de calciu, le aprindeam cu chibritul, ferindu-mă de rafalele de vânt, și după ce Închideam astfel În sticlă flacăra albă, pedalam cu prudență În Întuneric. Cercul de lumină răspândit de felinar scotea la iveală porțiunea netedă a drumului dintre rețeaua lui centrală de băltoace și lungile porțiuni de iarbă de pe margine. Clătinându
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de concentrare introduse de Lenin. Exilații politici fugeau din Rusia cu ușurință, ca Într-o farsă, ca dovadă celebra fugă a lui Troțki - Moș Leo, Moș Crăcilă Troțki - zburând vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele, vederi nu tocmai neobișnuite printre democrații ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuvinte de laudă pentru strădaniile mele nocturne, strâmbau din nas la alte preocupări ale mele, cum erau entomologia, farsele, fetele și, mai ales, sportul. Dintre jocurile pe care le-am practicat la Cambridge, fotbalul a rămas o oază măturată de vânt În mijlocul unei perioade destul de tulburi. Îmi plăcea la nebunie să fiu portar. În Rusia și În țările latine, această artă galantă a fost Întotdeauna Înconjurată ca un nimb de unică strălucire. Distant, solitar și imperturbabil, celebrul portar este urmat pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]