38,404 matches
-
din Africa. Gheorghe Jienescu (1894-1971), ofițer de infanterie ulterior aviator, luptă în Primul Război Mondial. După război este instructor de zbor la Școala Militară de Pilotaj Tecuci, în 1926 având grad de căpitan. În 1934 lt.-com. Jienescu este numit comandant al Flotilei de Luptă de aviație de vânătoare și bombardament. În 1940, comandor, devine șef de stat-major al Comandamentului Forțelor Aeriene. Între 1941-1944 este subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Aer în guvernele Ion Antonescu. După război este
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
este o clasă de super-portavioane cu propulsie nucleară în serviciul Marinei Statelor Unite, care a primit numele după amiralul Chester W. Nimitz, comandantul Flotei din Pacific al Marinei americane, ultimul amiral de flotă din Marina SUA. Cu o lungime totală de 333m și un deplasament de peste 100.000 tone aceste portavioane sunt cele mai mari nave construite și aflate în serviciu vreodată, fiind
Clasa de portavioane Nimitz () [Corola-website/Science/331694_a_333023]
-
a ajuns înapoi în Pacificul de Sud întâlnindu-se cu Horneț, iar restul forțelor navale aliate din Pacificul de Sud, la 24 octombrie, la 506 km nord-est de Espiritu Sânto. În al doilea rând, la 18 octombrie, amiralul Chester Nimitz - comandantul Aliaților din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralul Frank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C. Kinkaid și pe viceamiralul Robert Ghormley cu viceamiralul William Halsey în funcția de comandant în zona Pacificului de Sud: persoană aflată în această funcție comandă
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Sânto. În al doilea rând, la 18 octombrie, amiralul Chester Nimitz - comandantul Aliaților din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralul Frank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C. Kinkaid și pe viceamiralul Robert Ghormley cu viceamiralul William Halsey în funcția de comandant în zona Pacificului de Sud: persoană aflată în această funcție comandă forțele aliate în campania de la Insulele Solomon. Nimitz simțea că viziunea lui Ghormley a devenit prea îngustă și pesimista ca să fie capabil să conducă forțele aliate în mod eficient în
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
-i atacă. Forțele navale japoneze includeau patru portavioane, deoarece "Hiyō" pe 22 octombrie a suferit accidental un incendiu, care l-a forțat să se întoarcă la Truk pentru reparații. Forțele navale japoneze erau împărțite în trei grupe: Kondo era și comandantul celor trei forțe , care aveau în dotare în total 212 avioane. Pe partea americană grupul operativ era format din portavioanele Horneț și Enterprise sub comanda generală a amiralului Thomas C. Kinkaid - a trecut la nord de insulele Santa Cruz la
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
distrugătoare s-a retras din lupta și s-a îndreptat spre Truk pentru reparații. Forțele de portavioane americane au primit veste de la avioanele lor de atac la 08:30 că avioane de atac japoneze se îndreaptă spreei. La 08:52, comandantul forței de atac japoneză a reperat grupul operațional "Horneț" (Task Force Enterprise era ascuns de o furtună de ploaie) și a desfășurat avioanele sale pentru atac. La 08:55, portavioanele americane au detectat avioanele japoneze care se apropiau pe radar
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Zuihō", s-a prăbușit în apă lângă distrugătorul "USS Porter". În timp ce Porter salva echipajul TBF-ului, a fost lovit de o torpila, probabil, de la avionul american prăbușit în apă și abandonat, provocând pagube și omorând 15 membri ai echipajului. După ce comandantul Grupului operativ a dispus sabordarea distrugătorului, echipajul distrugătorului a fost salvat de către distrugătorul "USS Shaw" care apoi a scufundat "USS Porter" cu focuri de tun. Primul val de avioane de atac japoneze au început să se întoarcă pe portavioanele lor
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
navă și ucigând 57 de oameni din echipaj. Pentru a înrăutăți lucrurile, torpila de pe acest avion nu a explodat la impactul inițial, dar a explodat la scurt timp după aceea, provocând daune și mai mari. Focul părea inițial incontrolabil până când comandantul distrugătorului a ordonat că distrugătorul să se plaseze în siajul cuirasatului USS South Dakota, stropii mari ajutând la stingerea incendiului. Smith și-a reluat apoi rolul, trăgând cu armele anti-aeriene rămase în avioanele torpiloare care mai atacau navele. Avioanele torpiloare
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
personalului de pe bordul avioanelor. Japonezii, pe de altă parte, au pierdut 99 avioane și 148 de piloți și de membri ai personalului de la bord, inclusiv doi conducători de grupuri bombardiere, trei conducători de escadrile de bombardiere torpiloare, și 18 alți comandanți de grupuri de avioane. Patruzeci și nouă la sută dintre echipajele bombardierelor torpiloare japoneze implicate în lupta au fost uciși, împreună cu 39% din echipajele de bombardiere în picaj și 20% din piloții de avioane de vânătoare. Japonezii au pierdut mai
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
de Savoia. Cu experiența lui, era logic ca Marlborough să preia comanda armatei de opt mii de soldați trimisă în Țările de Jos, în primăvara anului 1689. În Bătălia de la Walcourt, din 25 august 1689, Marlborough și-a câștigat laudele comandantului armatei coaliției, Prințul George Frederick de Waldeck - "în ciuda tinereții sale, el a manifestat o capacitate militară mai mare decât cea a celor mai mulți generali după o serie lungă de războaie. El este unul din cei mai galanți bărbați pe care îi
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
forțelor franco-bavareze pe Dunăre. Prima întâlnire importantă a avut loc pe 2 iulie 1704, când Marlborough și prințul Louis-William de Baden-Baden au luat cu asalt Schellenberg, la Donauwörth. Evenimentul principal a avut loc pe 3 august când Marlborough - asistat de comandantul imperial Eugen de Savoia - a avut o victorie zdrobitoare asupra armatei mareșalului Tallard și a Electorului de Bavaria în Bătălia de la Blenheim. Întreaga campanie, pe care istoricul John Lynn o descrie ca fiind una din cele mai mari exemple de
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
au reușit să acționeze și ceea ce Daniel Defoe a numit "puterea constituției", a triumfat, iar regenții aleși de George au pregătit sosirea lui. Marlborough a fost primit cu cordialitate de rege. A fost numit din nou căpitan-general, maestru general și comandant de artilerie al Gărzii; ducele a devenit din nou un om influent la curte. Dar în 28 mai 1716 a suferit un accident cerebral la Holywell Chamber. Acesta a fost urmat de un altul în noiembrie, de data aceasta la
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
au recuperat codul de descifrare a comunicărilor radio germane, fiind astfel în măsură să decodeze mesajele germane. Cifrurile au fost date și britanicilor, care astfel erau în măsură să afle planurile germane. În același an Reinhard Scheer a fost numit comandantul Kaiserliche Marine, care avea o atitudine mai ofensivă decât predecesorul său. Cu 16 de cuirasate clasa Dreadnought germane, în comparație cu cele 28 ale Marinei Regale, flota germană avea puține șanse de izbândă într-o confruntare față în față cu flota britanică
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de gűnd ső organizeze raiduri în Marea Nordului și bombardeze coastele engleze, cu scopul de a atrage mici escadroane și unități navale britanice, pe care apoi să le distrugă cu forțe vanale superioare sau submarine. În ianuarie 1916, amiralul von Pohl, comandantul flotei germane s-au îmbolnăvit. El a fost înlocuit cu Scheer, care credea că flota germană a fost folosită prea defensiv, are nave mai bune și personal mai pregătit decât britanicii, și ar trebui să se angajeze în luptă cu
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
condusă de Prințul Eugen de Savoia și de către armata britanică condusă de Ducele de Marlborough. Marea Britanie, Provinciile Unite și Sfântul Imperiu Roman, alarmate de alianța dintre Franța și Spania, nu au văzut altă soluție decât începerea unui război de succesiune. Comandantul armatelor aliate era John Churchill, I Duce de Marlborough, al cărui șef adjunct era Prințul Eugen de Savoia, prietenul său apropiat. Forțele franceze se aflau sub conducerea Ducelui de Vendôme și a Ducelui de Burgundia, nepotul regelui Ludovic al XIV
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
de Marlborough, al cărui șef adjunct era Prințul Eugen de Savoia, prietenul său apropiat. Forțele franceze se aflau sub conducerea Ducelui de Vendôme și a Ducelui de Burgundia, nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Raporturile între cei doi comandanți francezi nu erau ideale: Ducele de Vendôme, numit și "Le Grand Vendôme", era un militar capabil, cu multă experiență, în vreme ce Ducele de Burgundia, fără experiență, 26 de ani, își datora poziția datorită faptului că era nepotul regelui Franței, și urmașul
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
prințului Eugen erau la Koblenz, în actuala Germanie. Astfel, cele două armate erau separate, în vreme ce armata franceză de 100000 de soldați (112 batalioane de infanterie și 216 escadroane de cavalerie) se afla deja masată la Mons. În luna iunie 1708, comandantul forțelor de coaliție, ducele de Marlborough, trebuia să obțină o victorie tactică, sau să facă juncțiunea cu trupele Sfântului Imperiu Roman, aflate sub comanda prințului Eugen, înainte de confruntarea cu inamicul. În acest moment, cei doi generali francezi au început să
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
acest moment, cei doi generali francezi au început să se certe: generalul Vendôme ar fi dorit să atace orașul Huy, în speranța că-l va provoca pe Marlborough să treacă la atac cu o armată inferioară. Disputa dintre cei doi comandanți francezi a fost rezolvată de Ludovic al XIV-lea, care a ordonat atacul în Flandra, astfel armata franceză a pornit spre est, spre orașul Braine-l'Alleud, punând în pericol Bruxelles și Louvain. Drept răspuns, Ducele de Marlborough și-a mutat
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
Rantzau, să-i încercuiască pe cercetașii avangardei franceze trimiși în recunoaștere pe malul drept al râului Escaut și să nu lase pe nimeni să scape. Din păcate planul a eșuat, iar câțiva cercetași fugari au reușit să-l avizeze pe comandantul francez al avangardei, locotenentul-general Charles-Armand de Gontaut, duce de Biron, despre prezența trupelor aliate pe malul de vest al râului. Când Biron a început să avanseze, a fost surprins neplăcut de importanța dispozitivului englez ce se afla într-un loc
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
atac și s-a aruncat asupra escadroanelor prusace. În ciuda unei lupte aprige, francezii au fost dispersați. Apoi Vendôme a luat o decizie dubioasă: a condus personal 12 regimente într-un atac corp la corp, ceea ce însemna că în timp ce unul dintre comandanți, Ducele de Burgundia se afla în cartierul său general fără nici o posibilitate de a verifica mersul bătăliei, celălalt comandant se expunea unui incontrolabil atac personal. Majoritatea istoricilor sunt de acord că aripa dreaptă engleză, slăbită, ar fi putut fi distrusă
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
luat o decizie dubioasă: a condus personal 12 regimente într-un atac corp la corp, ceea ce însemna că în timp ce unul dintre comandanți, Ducele de Burgundia se afla în cartierul său general fără nici o posibilitate de a verifica mersul bătăliei, celălalt comandant se expunea unui incontrolabil atac personal. Majoritatea istoricilor sunt de acord că aripa dreaptă engleză, slăbită, ar fi putut fi distrusă de o intervenție a aripii stângi franceze. Vendôme a înțeles acest lucru și a solicitat permisiunea Ducelui de Burgundia
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
Eugen. Manevra lui Overkirk a avut succes, mare parte a armatei franceze a fost dispersată și au fost luați mulți prizonieri, dar manevra nu a putut fi finalizată din cauza întunericului. Armata franceză s-a retras la Gent cu cei doi comandanți care se certau furioși. Se poate spune că doar întunericul și câteva poduri din pontoane rupte au salvat armata franceză de o distrugere totală. Din motive rămase necunoscute, aproape jumătate din efectivele franceze au rămas în rezervă pe un deal
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
fost decorat cu Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph. De la 14 aprilie 1914 până la sfârșitul războiului Domaschnian a fost șeful de stat major al Armatei a 10-a. În timpul Primului Război Mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo în calitate de comandant al Brigăzii nr. 60 de infanterie, in primul rând la luptele pentru capul de pod de la Gorizia lângă Oslavija (25 - 29 noiembrie 1915), care în cele din urmă au dus la înfrângerea inamicilor italieni acolo. De aceea a fost onorat
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
era alături de suveranul său, scandalizat de termenii propuși de aliați. Mulți tineri, care la început refuzaseră să se înroleze, au răspuns la apelul regelui. Abătuți după înfrângerile de la Ramillies și Oudenaarde, armata din Flandra regăsește speranța și optimismul datorită energicului comandant, mareșalul Villars. Ajuns la jumătatea lunii martie, Villars se îngrijește de confortul oamenilor săi și începe construirea unor linii defensive între taberele Douai și Saint-Venant. Aliații încearcă să exploateze avantajul obținut în anul anterior datorită victoriei obținute în bătălia de la
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
a forța problema, aliații trebuiau în primul rând să asigure un cap de pod fortificat, prin care aprovizionarea lor putea traversa râul în inima terenurilor Electorului de Bavaria. Pentru acest scop Marlborough a ales orașul Donauwörth. Electorul de Bavaria și comandantul trupelor sale, mareșalul Marsin, cunoscând obiectivul aliaților, au trimis contelui de Arco o forță de 12000 de oameni din tabăra lor principală de la Dillingen, pentru a consolida și apăra înălțimile Schellenberg de deasupra orașului. Respingând ideea unui asediu prelungit, Marlborough
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]