38,310 matches
-
chestiunii evreiești va deveni mai evident în lunile următoare și va constitui cel mai important, aproape unicul motiv al rupturii dintre ei. În ultimele luni ale războiului, Iorga se plîngea întruna de uzurpare, mai ales de "uzurparea Partidului în Basarabia" practicată de Cuza și de Ion Zelea Codreanu; "atitudinile provocatoare" ale lor etc.14 Era esențial ca Iorga să caute sprijin în interiorul Partidului și să-și regrupeze susținătorii în vederea unei discuții lămuritoare, cu alte cuvinte, să reorganizeze Partidul pentru noua eră
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
domenii decît să-i atace fizic 115. Iorga era naiv; mult prea mulți studenți reprezentanți ai "Noului naționalism", considerau instituirea numerus clausus-ului, maltratarea sau izgonirea evreilor din universități (în unele cazuri neezitînd să-i schilodească sau să-i ucidă) mai practice decît "depășirea" studenților evrei la învățătură! Aceeași brutalitate se manifesta și în licee, iar de aici s-a răspîndit în ghetourile evreiești, în prăvălii, asupra evreilor nevinovați de pe străzi, a sinagogilor etc., ceea ce menținea starea de agitație din țară. "Studenții
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acestei povești nefericite -, mulțumiri adânci. Concluziile mele despre „Europa ca mod de viață” au fost influențate În mare măsură de scrierile unui strălucit avocat internațional, Anne-Marie Slaughter, ale cărei lucrări despre „statele dezagregate” pledează convingător pentru forma de guvernare internațională practicată de Uniunea Europeană, nu pentru că este În mod inerent mai bună sau pentru că reprezintă un model ideal, ci pentru că, În lumea În care trăim, e singura variantă viabilă. Pretutindeni În Europa, prietenii, colegii și publicul m-au Învățat mult mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drepturile - civile, legale, politice - nu mai existau. Statul a Încetat să mai fie garantul legii și al dreptății; dimpotrivă, În Noua Ordine hitleristă guvernul era prădătorul principal. Este notorie atitudinea naziștilor față de viața și integritatea umană, dar poate că moștenirea practică cea mai importantă lăsată lumii postbelice este felul În care tratau proprietatea. În timpul ocupației germane, dreptul la proprietate era În cel mai bun caz contingent. Evreii din Europa au fost deposedați de bunuri, case, bani, magazine și afaceri. Proprietățile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor la procesul-spectacol care Îi aștepta peste un deceniu. Comuniștii nu erau singurii care au Închis ochii la trecutul fascist sau nazist al oamenilor În schimbul susținerii politice. În Austria, autoritățile occidentale Îi favorizau adesea pe foștii fasciști, permițându-le să practice jurnalismul și alte profesii delicate: afilierea lor la regimul corporatist și autoritar din Austria antebelică fusese neutralizată de invazia nazistă și de antipatia lor față de stânga, perfect credibilă și din ce În ce mai utilă. În zona de frontieră din nord-estul Italiei, guvernul militar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
miracolului” italian. Sudul Italiei era oricum un caz dificil. În Franța Însă, micii arendași au fost stimulați prin noile prevederi legislative să investească În ferme, În timp ce existența unor sisteme ingenioase de credit agricol și a băncilor rurale le dădea posibilitatea practică să facă acest lucru. În paralel, noile sisteme de subvenții de stat pentru produsele agricole au stopat În sfârșit, după zeci de ani, declinul prețurilor, Încurajând fermierii să producă la capacitate maximă și oferind garanția cumpărării la preț fix a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i-a acuzat pe colegii foștii socialiști că slujesc guvernele reacționare prin sabotaj și „calomnii” antisovietice. După decimarea, arestarea sau absorbția principalilor adversari, rezultatele comuniștilor s-au Îmbunătățit Într-adevăr la alegerile din 1947 și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente asupra adversarilor rămași, intimidarea la secțiile de votare și falsul grosolan În numărarea voturilor. A urmat apoi, sistematic, formarea unor guverne În care Partidul Comunist (sau nou-formatul partid „al Unității” ori „Muncitoresc”) era clar majoritar: partenerii de coaliție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de unt (arbitrară și irealizabilă) cumpărând În vrac de la băcănie... Epurările și procesele, cu corul aferent de plăsmuiri, au distrus În Est și ce mai rămăsese din sfera publică. Politica și administrația au devenit sinonime cu corupția și represiunea arbitrară practicate În folosul propriu de o clică venală, mânată la rândul ei de teamă și suspiciune. Nu era o experiență nouă În regiune. Dar anti-guvernarea comunistă se remarca prin cinism: abuzurile tradiționale erau acum migălos Înveșmântate Într-o retorică a egalității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după ce dezertase din armata franceză În timpul războiului ciudat (drôle de guerre) din 1939-1940, Thorez a petrecut următorii cinci ani la Moscova. Partidul Comunist Francez era, pe scurt, un partid-satelit de Încredere, chiar dacă oarecum rigid: un vehicul perfect pentru ideile și practica staliniste. Generația de studenți de după război, sedusă de lideri și directive, de disciplină și de perspectiva acțiunii cot la cot cu „muncitorii”, a fost atrasă tocmai de rigiditatea PCF - cel puțin În primii ani, la fel cum partidul ceh sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era de neconceput pentru minoritatea europeană din acest teritoriu. Prin urmare, politicienii francezi au evitat mult timp să se gândească la acest subiect. Nici un guvern francez, cu excepția Frontului Popular al lui Léon Blum În 1936, nu dăduse atenție guvernării scandaloase practicate de administratorii coloniali din Africa de Nord. Naționaliștii algerieni moderați ca Ferhat Abbas le erau bine cunoscuți politicienilor și intelectualilor francezi de dinainte și de după al doilea război mondial, Însă nimeni nu se aștepta ca Parisul să satisfacă prea curând modestele lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să lichideze surplusul, subvenționând revinderea lui În afara Pieței Comune la prețuri sub nivelul celor europene. Acest mecanism evident ineficient a fost rezultatul unor tocmeli aprige. Micile ferme ale Germaniei necesitau subvenții ridicate pentru a supraviețui. Fermierii francezi și italieni nu practicau prețuri deosebit de mari, dar nimeni nu Îndrăznea să le spună să limiteze producția și, cu atât mai puțin, să le ceară să-și vândă produsele la prețul pieței. Fiecare țară le-a dat fermierilor ceea ce doreau, iar costurile au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin, să le ceară să-și vândă produsele la prețul pieței. Fiecare țară le-a dat fermierilor ceea ce doreau, iar costurile au fost suportate În parte de consumatorii urbani, dar mai ales de contribuabili. Existau precedente pentru PAC. Tarifele vamale practicate În Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea Împotriva importurilor de cereale ieftine din America de Nord erau relativ similare. De asemenea, În timpul Marii Crize de la Începutul anilor ’30 au existat diverse tentative de a ridica prețurile produselor agricole, cumpărând surplusurile și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era interesat de măsurile inovatoare ce au caracterizat statul asistențial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Olanda și din țările de limbă germană - eliberarea cetățenilor de sub autoritatea morală tradițională a fost, evident, mai puțin limpede, dar nu mai puțin spectaculoasă. Tranziția a fost frapantă În Marea Britanie. Până la sfârșitul anilor ’50, cetățenilor britanici le era interzis: să practice jocurile de noroc; să citească sau să vizioneze materiale considerate de către cenzori „obscene” sau periculoase din punct de vedere politic; să propovăduiască (și cu atât mai mult să comită) acte homosexuale; să pună capăt unei sarcini, ca medici sau ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Gaulle, Macmillan și, să nu uităm, Hrușciov) conducea Încă treburile continentului. Stridența anilor ’60, aerul poseur și complezența narcisistă asociate pentru totdeauna cu acest deceniu sunt, luate la un loc, obositoare. Dar la vremea lor, pentru cei care le practicau, ele erau noi și nemaivăzute. Strălucirea rece a artei contemporane sau cinismul filmelor de la sfârșitul deceniului păreau proaspete și autentice, după comodele convenții burgheze din trecutul recent. Vanitatea solipsistă a epocii - tinerii convinși că pot schimba lumea În trei pași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puterile occidentale dezavuau În premieră orice „intervenție armată sau amenințare cu o astfel de intervenție Împotriva altui stat participant”. Ce-i drept, probabilitatea ca NATO sau Statele Unite să invadeze blocul sovietic era de mult neglijabilă; dimpotrivă, singura țară care a practicat după 1948 astfel de intervenții armate era... Însăși Uniunea Sovietică - de două ori. Faptul că acestor clauze din Acordurile de la Helsinki (Împreună cu Principiul IV, care afirma că „statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante”) li s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
religie”. El impunea celor 35 de state „să promoveze și să Încurajeze exercițiul efectiv al drepturilor și libertăților civile, politice, economice, sociale, culturale și de alte feluri” și „să recunoască și să respecte libertatea individului de a-și mărturisi și practica religia sau convingerea, singur sau În comunitate, după cum Îi dictează conștiința”. Din această listă de drepturi și obligații, prolixă și aparent inofensivă, s-a născut mișcarea pentru drepturile omului. La un an după ce căpătaseră mult râvnitul lor acord internațional, liderii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colonii (și de piața captivă pe care acestea o reprezentau pentru exporturile portugheze necompetitive), neputând să mai exporte ca În trecut forță de muncă necalificată În Europa de Vest și constrânsă de termenii indispensabilelor Împrumuturi FMI să-și echilibreze bugetul și să practice rigoarea fiscală, Portugalia a traversat ani de șomaj și consum redus. Armata nu ieșise complet din scenă: conform Constituției din 1976, un „Consiliu al Revoluției” alcătuit din reprezentanți ai forțelor armate (numiți, nu aleși) avea drept de veto; În cursul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la putere (cu excepția „cripto-călugărilor” modernizatori din Opus Dei), În contrast cu spiritul neocruciat al „catolicismului național” din primul deceniu al regimului 12. În iunie 1968, plecându-se În fața realității moderne, Franco a admis În premieră principiul libertății cultelor, permițându-le spaniolilor să practice deschis orice rit. Dar, În acel moment, religia intra deja Într-un lung declin: Într-o țară care la Începutul anilor ’60 se mândrea cu 8.000 de seminariști, 12 ani mai târziu existau mai puțin de 2.000. Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist era dăunător mediului prin Însăși natura lui7. Scriitorii și oamenii de știință erau, pe bună dreptate, Îngrijorați de cenzură. Obstacolele ce stăteau În calea publicațiilor sau reprezentațiilor artistice variau considerabil de la o țară comunistă la alta. În Cehoslovacia, autoritățile practicau din 1969 o cenzură fățișă: pe lângă faptul că mii de oameni erau Împiedicați să publice sau să apară În public, numeroase teme, persoane sau evenimente nici măcar nu puteau fi menționate. În Polonia, Biserica Catolică crease prin instituțiile și publicațiile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la beneficiile aduse de noua Comunitate Europeană, dând mitul ratat al socialismului pe fabula de succes despre „Europa”. Dar, așa cum vom vedea, ei aveau priorități mai arzătoare. Est-germanii aveau și ei preocupările lor. Unul dintre paradoxurile Ostpolitik, așa cum era ea practicată de Brandt și de succesorii lui, era faptul că, transferând mari cantități de valută forte spre Germania de Est și copleșind RDG cu aprecierea, atenția și sprijinul lor, oficialii vest-germani anulau involuntar orice șansă de schimbare internă, inclusiv reforma economiei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
declin, medicilor li se tăia din salariu. Populația nu a crescut, În schimb rata mortalității cauzate de avorturi a depășit-o de departe pe cea din oricare altă țară europeană: fiind unica metodă de control al fertilității, avorturile ilegale se practicau pe scară largă În condițiile cele mai Înfiorătoare. Legea din 1966 a cauzat În următorii 23 de ani moartea a zeci de mii de femei. Rata reală a mortalității infantile era atât de mare, Încât după 1986 nașterea unui copil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu atât să Înfrângă forțele inamice, cât să-i facă pe cetățenii de alte etnii să renunțe la slujbe, case și pământuri pe teritoriile revendicate de sârbi 5. Această „epurare etnică” (o denumire nouă pentru o practică străveche) a fost practicată de toate părțile, dar sârbii erau de departe cei mai crunți. Pe lângă cele 300.000 de oameni uciși până la sfârșitul războiului din Bosnia, milioane de oameni au fost forțați să ia calea exilului. Cererile de azil politic În Comunitatea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
or, În Iugoslavia, pentru a putea fi menținută, pacea trebuia mai Întâi să existe, iar voința și mijloacele de a pacifica teritoriul lipseau. Cum se Întâmplase cândva cu războiul civil din Spania, poziția aparent neutră a comunității internaționale favoriza În practică agresorul: embargoul la livrările de arme aplicat Iugoslaviei nu i-a stânjenit cu nimic pe sârbi, care puteau apela la solida industrie de armament a fostei federații, dar i-a defavorizat drastic pe musulmanii din Bosnia și acest lucru explică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la jumătatea anilor ’90, un grup de tineri reporteri de investigație de la cotidienele El Mundo și Diario 16 au dezvăluit că guvernul lui González dusese un „război murdar” Împotriva terorismului basc În 1983-1987, autorizând și chiar Încurajând trupele speciale să practice răpirea, tortura și asasinatul, atât În Spania, cât și peste graniță, În regiunile basce din Franța de unde ETA opera frecvent (vezi capitolul XIV). Având În vedere reputația ETA, acest lucru nu ar fi reușit, poate, să-l discrediteze pe charismaticul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]