37,948 matches
-
Giula, apoi a urmat gimnaziul la Oradea și la Arad. După absolvirea studiilor gimnaziale, urmează dreptul la Pesta și Pojon, între 1802-1806, iar în anul 1807 susține la Viena examenul în drept roman și statistică. Sperând să urmeze o carieră diplomatică studiază limba turcă la "Institutul pentru limbile orientale" din Viena. Nereușind să-și urmeze visul în diplomație, în anul 1808 acceptă un post de funcționar la cancelaria comitatului Bichiș, dar la scurt timp renunță și se reîntoarce, în același an
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
în cadrul poemului și în viața familiilor implicate. Povestirea descrie lupte individuale ale diferiților eroi ale ambelor părți, sfârșitul pe câmpul de luptă al personajelor principale, modul în care au fost desfășurate formațiunile militare în fiecare zi de ambele părți, lupta diplomatică, întâlnirile și discuțiile dintre eroii și comandanții epopeii înainte de începerea luptei în fiecare zi, armele folosite. Capitolele ("parvas") care conțin descrierea luptei(VI-VIII) sunt considerate a fi cele mai vechi. Pe baza informației astronomice și literare din "Mahabharata", este
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
descoperiți în timp ce se aflau în exil(care trebuiau să și-l petreacă incognito) și astfel nu poate să fie de accord cu returnarea regatelor. Înainte de începerea războiului, dezmoșteniții regatelor Pandava și , sfătuiți de Krishna, au încercat să găsească o soluție diplomatică și pașnică a conflictului. , fratele mai mare al lui Krishna, îi sfătuiește pe Panadava să trimită un sol pentru a câștiga susținerea bătrânilor familiei cum ar fi , , , , și chiar , cu mesajul “Să încercăm să evităm conflictul armat pe cât posibil. Numai
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
soție păgâna și una ortodoxă. Gediminas au avut cel puțin cinci fiice și șapte fii, ale căror căsătorii au contribuit la extinderea și consolidarea influenței Marelui Ducat în zonele de est și de vest a Lituaniei. Aceste căsătorii arată talentul diplomatic al lui Gediminas în construirea de alianțe cu statele vecine care împărtășesc obiectivele sale de a distruge Ordinul Cavalerilor Teutoni.Căsătoriile fiilor lui Gediminas l-au ajutat să-și consolideze puterea dinastiei asupra diferite teritorii din Marele Ducat, în timp ce căsătoriile
Gediminas () [Corola-website/Science/327162_a_328491]
-
cel mai populate din lume, a fost considerat în Occident ca o mare pierdere strategică, fapt ce a determinat să se pună întrebarea, cunoscută de public la momentul respectiv: „Cine a pierdut China?" Ca urmare, Statele Unite a rupt ulterior relațiile diplomatice cu China, ca răspuns la preluarea comunistă în 1949.
Teoria dominoului () [Corola-website/Science/327178_a_328507]
-
asupra Holsteinului (Austria) și Schleswigului (Prusia). Momentul în care, Austria susținea cu presiuni instalarea principelui de Augustenburg, iar Prusia urmărea anexarea efectivă a ducatelor - apar și neconcordanțe între actualii aliați, politica de comun acord eșuează, în cele din urmă acordul diplomatic încheiat se arată a fi un “fiasco-total” pentru Austria. Deși Prusia, oarecum sau mai mult onorific, susținea legitimitatea suverană a lui Augustenburg, aceasta o trata din perspectiva unui interes primordial, de anexare de către Prusia. Mai există o problemă care stă
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
fi un “fiasco-total” pentru Austria. Deși Prusia, oarecum sau mai mult onorific, susținea legitimitatea suverană a lui Augustenburg, aceasta o trata din perspectiva unui interes primordial, de anexare de către Prusia. Mai există o problemă care stă la baza declanșării conflictului diplomatic și armat dintre Austria și Prusia. Încă din perioada noului rege Wilhelm I al Prusiei, anul 1858, Austria manifesta un interes deosebit asupra modului principial de exercitare a puterii în cadrul unei eventuale Germanii Unificate. Austria își considera legitimă poziția de
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
în cadrul unei eventuale Germanii Unificate. Austria își considera legitimă poziția de a instala un conducător în fruntea Germaniei, postulând prin faptul că, atât ca administrație guvernamentală cât și fortă armată, primează, contrabalansând poziția Prusiei. Încă din 1848, conform unui principiu diplomatic de concurență, promulgat de Austria cu privire la regența și suveranitatea Germaniei Mari, se fac presiuni continue asupra Parlamentului de la Frankfurt. Propaganda parlamentară va ofensa interesele prusace cât și pe Bismarck, în cele din urmă. Odată cu apariția generalului Otto von Bismarck pe
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
de la Frankfurt. Propaganda parlamentară va ofensa interesele prusace cât și pe Bismarck, în cele din urmă. Odată cu apariția generalului Otto von Bismarck pe scena politică germană, Prusia prin el adoptă o poziție refractară față de manifestele austriece, întreținute atât la nivel diplomatic cât și în cadrul guvernelor. Prusia îi datorează succesul, nu atât regelui Wilhelm I, cât primului său ministru Otto von Bismarck, cancelar începând cu 1862. Pentru a asigura hegemonia Germaniei, acesta vrea să declare război Austriei. El considera că Germania era
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
principiului naționalităților, era de partea unității Germaniei, sau cel puțin a Germaniei de Nord sub controlul Berlinului. Prusia susținea normalizarea acestei situații, a suveranității asupra unei eventuale Germanii Unificate. Această traiectorie politică susținută de Prusia, cauzează diverse șicane în sfera diplomatică, aceste litigii fiind mediate sau soluționate, mai exact, prin conflictul dintre Austria si Prusia. Pe 10 iunie Otto von Bismarck a trimis statelor germane un proiect de reformă a Confederației germane, care prevede excluderea Austriei din aceasta, astfel Bismarck a
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
zărit la nord de Constanța, intrând în Marea Neagră și înotând. Soarta sa rămâne necunoscută. În februarie 1941 Mircea Eliade a fost numit în postul de consilier cultural la Legația Română de la Lisabona, părăsind astfel Anglia, ca urmare a ruperii relațiilor diplomatice între România și Marea Britanie. Scriitorul a locuit în această perioadă la Lisabona, dar în vara anului 1941 a închiriat casa de vacanță a avocatului Costa Pinto de la Cascais, un fost sat pitoresc de pescari de lângă Estoril transformat într-o stațiune
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
fructifica pe planul universal al științelor activând în cadrul limitat al unei culturi minore. Cred că am de spus ceva mare”", notează în 25 noiembrie 1943. În urma schimbării politicii externe a României după evenimentele de la 23 august 1944, aproape toți funcționarii diplomatici de la Lisabona au fost rechemați în țară, dar lipsa banilor, dificultățile de transport și internarea soției lui Eliade într-un sanatoriu au împiedicat plecarea către România. Nina Eliade a murit la 20 noiembrie 1944, iar scriitorul a decis să rămână
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) . Începând din septembrie 2006, Sorin Ducaru îndeplinește misiunea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO. În semn de recunoaștere a meritelor sale diplomatice, ambasadorului Ducaru i-au fost acordate următoarele distincții: Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) "„pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”" , Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofițer (2007) "„în semn de înaltă apreciere pentru
Sorin Ducaru () [Corola-website/Science/327295_a_328624]
-
a României pe lângă NATO. În semn de recunoaștere a meritelor sale diplomatice, ambasadorului Ducaru i-au fost acordate următoarele distincții: Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) "„pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”" , Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofițer (2007) "„în semn de înaltă apreciere pentru activitatea remarcabilă desfășurată în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin care a asigurat reprezentarea cu succes a strategiilor de politică externă ale României”" , Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler
Sorin Ducaru () [Corola-website/Science/327295_a_328624]
-
William Clito, în scopul de a încerca să provoace o ruptură la curtea engleză. Henric s-a confruntat cu dificila situație a creșterii puterii lui Clito și a recunoscut că pentru a contracara, fiica lui trebuia să facă o căsătorie diplomatică. A aranjat ca ea să se căsătorească cu Geoffrey de Anjou. Matilda a fost indignată, deoarece Geoffrey era văzut sub ea ca rang și experiență de viață, însă nu a putut face nimic pentru a preveni căsătoria. Matilda a fost
Împărăteasa Matilda () [Corola-website/Science/327289_a_328618]
-
de pe coastă au fost distruse în chip de represalii, iar populația lor a fost nevoită să se refugieze în Grecia continentală. Orgoliul rănit al națiunii grecești a căutat, în această perioadă, să compenseze prin gesturi simbolice eșecurile suferite pe plan diplomatic și militar. În acest context ideologic trebuie plasată și organizarea administrativ-teritorială din 1924 a regiunii Tracia, recent integrate. Prin decret prezidențial, președintele Republicii Elene a recunoscut constituirea a numeroase comunități, folosind denumirile lor date de locuitorii greci, dar și reluând
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
vrea și ajutorul Spaniei în războiul său împotriva Angliei. În acest scop, ambasadorul Franței Charles-Jean-Marie Alquier, fost convenționalist, regicid și prieten al lui David, inițiază cu Talleyrand, ministrul afacerilor externe, întoarcerea la o tradiție moștenită de la Vechiul Regim: obiceiul cadourilor diplomatice. Primul Consul îi oferă regelui pistoale fabricate în manufactura de la Versailles, rochii ale marilor croitori parizieni și bijuterii pentru regină și, de asemenea, o armură superbă pentru influentul prinț Manuel Godoy. La rândul său, Carol al IV-lea îi oferă
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
profesie sau un domeniu de activitate) . Termenul mai este folosit și pentru a reprezenta un diplomat cu o misiune specială și temporară sau, în sens figurat, o persoană cu o misiune oarecare. Într-un sens comun, termenul se aplică reprezentantului diplomatic al unui guvern, staționat într-o capitală străină. ul beneficiază în țara gazdă de imunitate diplomatică. Ambasadorul își poate pierde acreditarea și implicit privilegiile când este declarat de țara gazdă "persona non-grata". În acest caz, bunele practici diplomatice duc la
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
cu o misiune specială și temporară sau, în sens figurat, o persoană cu o misiune oarecare. Într-un sens comun, termenul se aplică reprezentantului diplomatic al unui guvern, staționat într-o capitală străină. ul beneficiază în țara gazdă de imunitate diplomatică. Ambasadorul își poate pierde acreditarea și implicit privilegiile când este declarat de țara gazdă "persona non-grata". În acest caz, bunele practici diplomatice duc la retragerea respectivului ambasador de pe teritoriul țării gazdă pentru a nu amplifica starea conflictuală. Ambasadorul a apărut
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
aplică reprezentantului diplomatic al unui guvern, staționat într-o capitală străină. ul beneficiază în țara gazdă de imunitate diplomatică. Ambasadorul își poate pierde acreditarea și implicit privilegiile când este declarat de țara gazdă "persona non-grata". În acest caz, bunele practici diplomatice duc la retragerea respectivului ambasador de pe teritoriul țării gazdă pentru a nu amplifica starea conflictuală. Ambasadorul a apărut ca o nevoie a diplomației statelor mici ca dimensiuni de a menține relații pașnice și de a asigura relații de prietenie sau
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
se cerea să fie originar din țara pe care o reprezenta, iar în cazuri excepționale, negustorilor cu reședința într-o capitală străină li se acorda statutul de sub-ambasadori. Mult timp ambasadorii au fost priviți cu neîncredere, presupuși spioni utilizând imunitatea diplomatică. Ambasadorii venețieni informau guvernul despre statul unde erau acreditați în acest sens trimițând rapoarte, inițial o dată pe săptămână, apoi mult mai frecvent. Venețienii au conștientizat importanța contactelor dintre ambasadă și țară astfel că la rapoartele trimise de ambasadă, acestora le
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
ambasadă și țară astfel că la rapoartele trimise de ambasadă, acestora le erau trimise "awisi" - buletine de știri prin care cei din străinătate erau informați asupra evenimentelor din patrie. Iar pentru a nu fi citite de către străini, venețienii utilizau cifrul diplomatic care a fost o preocupare permanentă pentru Veneția. În secolele XV - XVI calitățile cerute unui ambasador erau: Ambasadorii italieni în secolul XVI primeau două serii de instrucțiuni, primele erau oficiale, iar celelalte secrete. Li se recomanda să se orienteze la
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
să dobândească prieteni influenți prin intermediul mituirii. Aceste recomandări erau necesare mai ales în cadrul negocierilor tratatelor care era o procedură complicată din cauza reminiscențelor feudale și principiilor supremației papale. Un suveran putea declara un stat vasal, deci nu putea să aibă reprezentanță diplomatică, dar odată tratatele semnate ratificarea lor era obligatorie, un suveran putea refuza ratificarea unui tratat doar în cazul când exista dovada unei flagrante abateri de la instrucțiunile primite de ambasador. Școala diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
un stat vasal, deci nu putea să aibă reprezentanță diplomatică, dar odată tratatele semnate ratificarea lor era obligatorie, un suveran putea refuza ratificarea unui tratat doar în cazul când exista dovada unei flagrante abateri de la instrucțiunile primite de ambasador. Școala diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența ambasadorilor francezi în foarte multe state europene: la Roma, Veneția, Constantinopol, Viena, Londra, Madrid, Lisabona, Copenhaga, Berna, München. Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția școlii diplomatice
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența ambasadorilor francezi în foarte multe state europene: la Roma, Veneția, Constantinopol, Viena, Londra, Madrid, Lisabona, Copenhaga, Berna, München. Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția școlii diplomatice franceze limba franceză va înlocui limba latină. Școala diplomatică franceză a fost ilustrată de figuri importante ca Vergennes, ministrul lui Ludovic al XIV-lea care a fost ambasador al Franței în Turcia și un extraordinar negociator. Cel mai semnificativ moment
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]