6,091 matches
-
multe pagini. Motivul pentru care ne-am mărginit la atât este foarte simplu: din punctul nostru de vedere, subiectul în sine al acuzației de plagiat nu merită nici pe departe volumul de cuvinte, polemici și pasiuni care a fost deja împrăștiat în noosferă. Atenția atât de disproporționată de care s-a bucurat își are, în mare măsură, cauzele în afara lui. Tocmai aceste cauze ne-au îndemnat la scris. Dar nu pentru a intra pe terenul lor, ci dimpotrivă, pentru a ne
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
coșmarești: „Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-un strat gros, moale, de nămol, împrăștiind același iz. Se uită înspăimântată împrejur. Nici urmă de pajiștea înflorită, pe care se așezase. Un ochi de mlaștină răsărise dintr-odată sub picioarele ei, ca și când ar fi existat acolo dintotdeauna.” Impresionează intensitatea sentimentului: „Simt atât de intens nevoia de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fizică. De aceea am evitat să ironizez. Fă din cuvinte flori, nu arme, spunea cineva. Și așa viața omului este atât de fragilă... Ca un fir de păpădie pe care, o pală mai puternică de vânt, îl poate rupe și împrăștia în cele patru zări. La ce bun să ne mai și otrăvim sufletul și mintea astfel? Nu este păcat? Efemeritatea existenței noastre pe Terra ar trebui să ne facă mai buni, mai îngăduitori. Cel puțin așa consider eu. Tu crezi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Mirajul străinătății l-a cuprins imediat și încet, încet a pierdut contactul cu cei rămași în țară, ținea legătura doar cu ai lui. După câțiva ani, s-a întors unde copilărise. Locurile păreau neschimbate, doar copiii de altă dată crescuseră, împrăștiindu-se prin lume. A întrebat-o pe mama despre vechiul lui prieten. - Grig? A avut niște necazuri aici, a încercat să le rezolve și într-un final a plecat. Unde? Nimeni nu știe, de mai bine de doi ani. Dar
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Da, e a mea... Mulțumesc. O privesc insistent. Aș putea să jur că n-am mai văzut-o și totuși am senzația că o cunosc. Nu cred să aibă mai mult de 8-9 ani. Ochi albaștri și câțiva pistrui simpatici, împrăștiați pe obraz. Un palton subțire, în carouri alb-negru, îi înfășoară trupul destul de firav. - Cum te cheamă ? - Alma. - Ce nume frumos! Îmi pari tristă, Alma. Cine te-a supărat? - Tu! Tresar. La acest răspuns nu m-aș fi așteptat. O privesc
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să nu strivească florile mici, albe, împrăștiate prin iarbă... Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-un strat gros, moale
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-un strat gros, moale, de nămol , împrăștiind același iz. Se uită înspăimântată împrejur. Nici urmă de pajiștea înflorită, pe care se așezase. Un ochi de mlaștină răsărise dintr-odată sub picioarele ei, ca și când ar fi existat acolo dintotdeauna. Dar era sigură că nu-l văzuse înainte... Era
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ieri. Dacă printr-o minune ar fi să-mi îndeplinesc o dorință, n-aș vrea decât ca, purtată de perechea de brațe puternice, să devin iar o pasăre micuță, apoi păpădie... cea mai răsfățată și mai aurie dintre toate, cele împrăștiate pe covorul verde al ierbii. A fost odată ...cum nu va mai fi... FLASH 28 (Different is beautiful) Se vede? Din afară? Sunt convinsă. În fața lumii mă simt, de cele mai multe ori, mai transparentă decât o fereastră proaspăt spălată. E verde
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
a ales Petruță cu un reumatism care l-a chinuit toată viața. După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, ba chiar de la izbucnirea lui, boierii au fugit din țară și au rămas conacele pustii, că și slugile s-au împrăștiat. Așa a ajuns Cociocoaia să se mărite cu Sofronie de la Roșcoaia. Între timp Petruță a crescut doi boi de mai mare dragul, pe care i-a luat Cociocoaia la Roșcoaia, la Sofronie. Au fost și la notar și Sofronie a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
baltag. Le-am dat pe toate în fântâna de la canton, apoi ne-am despărțit. Vărul meu a plecat în sat în Tansa, iar eu am plecat acasă la Glodenii-Gândului și ca să le înfiorez pe toate neamurile lui Ciolac și să împrăștii bănuiala crimei, m-am dus și l-am anunțat pe Sava, pe fratele lui Ciolac, care era și el pădurar ca și Ciolac în aceeași pădure și i-am spus că, trecând pe drumul cu pricina l am văzut pe
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
acumulată de-a lungul anilor. Îmi pare nespus de rău pentru el, pentru că încă nu realizează cât ajutor de Sus a primit și măcar pentru asta ar trebui să învețe și el să iubească, să ierte, să aibă răbdare, să împrăștie Lumină în jur (pentru că are cu prisosință acest dar) și să i facă pe toți din jur, indiferent de comportamentul lor, să se simtă bine în prezența lui. Asta l-ar ajuta și pe el să se simtă mai bine
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
aceste condiții, la începutul anilor ’70, experții români au început să se întrebe, în literatura de specialitate, dacă este nevoie de dezvoltare rurală. Multe sate erau considerate prea mici și prea izolate ca să merite investiții, iar faptul că gospodăriile erau împrăștiate ici-colo însemna că multe parcele de pământ rămâneau necultivate. Regiunile cu cele mai izolate așezări erau cele muntoase, iar județele cu un număr mare de asemenea localități aveau nevoie de bani mulți pentru servicii, transport și comunicații. Potrivit planificării socialiste
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
unui lot800mp/lot - Număr camere/locuință - 2, 81cam/locNumăr persoane/locuință - 3, 10 pers/locNumăr persoane/gospodărie - 3, 38 pers/gosp. Structura orașului este relativ omogenă, mai puțin în satele desfășurate pe dealuri cu pante mai mari unde locuințele sunt împrăștiate. Gospodăriile beneficiază parțial de facilitățile oferite de echiparea tehnico-edilitară (apă, canală În mare parte locuințele sunt ăn stare bună și foarte bună,construite din materiale durabile. Din totalul locuințelor 27% sunt construite din materiale durabile, circa 43% sunt construite din
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
Gândul egoist al bărbatului care nu acceptă cu toată inima schimbarea partenerei din amantă în mamă... Dorința de a întârzia în sfera de atracție a instinctului acuplării este partea „întunecată” a naturii masculine. Este ca o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a revărsat-o în suflet mica vietate din uter va stinge freamătul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de modestia ta. Te-am urmărit îndeaproape; m-am bucurat la fiecare izbîndă a ta; și, da, nu mă reține nimic să recunosc: te iubesc ca pe copilul meu, fiule! Cei doi se priveau adînc în ochi. Spusele lor se împrăștiaseră în văzduh și cădeau acum înapoi la rădăcina copacilor, ca o ninsoare fierbinte, sfărîmînd frigul zilei de primăvară abia mijită și dezghețînd zăpada iernii trecute. Mare Arus, de la voi am învățat tot ceea ce trebuie să știe un lup. Mai puternic
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
necazuri. Poate am să știu să te ajut cu vreun sfat, sau poate că nu. Dar nu lăsa greutățile să te apese și nu le-nfrunta de unul singur. Eu sînt aici. Lupino își ridică privirea din pămînt. Ochii Hanei împrăștiau scîntei. Sau era doar o părere? Avea să-i fie dor de Hana, de blîndețea ei, de observațiile ei ascuțite despre lume, de înțelegerea de care dădea dovadă. Știa că Hana l-ar fi înțeles, dacă i-ar fi împărtășit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
O secundă de ezitare, după care țîșni. Vîntul îi umflă nările fremătînde. Tăie aerul cu viteza unui fulger și ateriză precis, exact în mijlocul grupului de căprioare. O secundă de ezitare, după care săriră. Șocate, disperate, înnebunite de spaimă, căprioarele se împrăștiară în toate direcțiile, țipînd gutural tardive avertizări de pericol. O secundă de ezitare, după care încremeni. Cine era? Ce făcea aici? Ce forță străină lui îl stăpînea? Ca smuls dintr-un coșmar, Lupino se dezmetici în clipa imediat următoare. În
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
răsărit și spre apus, deopotrivă. Nu plouase de atîta vreme! Aproape uitase cum arăta un nor, uitase sunetul ploii răcorind pădurea. Să îndrăznească să spere? Erau acestea semne că se apropiau de sfîrșitul secetei? În scurt timp, negura s-a împrăștiat pe tot cerul. Dac-ar fi tras-o cineva cu putere, și tot n-ar fi înaintat atît de repede. Era mijlocul zilei, dar acoperise soarele în întregime, lăsînd în locul luminii obositoare o ceață plumburie. La început, fulgere adînci au
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fost, sînt lîngă tine, pentru ce este și pentru tot ce va urma, tată! Era fiul lui cel care vorbise în felul acela matur. Și îi spusese "tată"! De ce altceva avea nevoie pentru ca, dintr-o dată, toată negura trecutului să se împrăștie, pentru totdeauna?! Înaintă emoționat. Picioarele, nesigure, îi tremurau nervos. Știa: singur, n-ar fi avut niciodată tăria să se apropie. Dar prezența tînărului lup îi renăștea curajul, speranța... Erau, împreună, acasă. Și, în tăcere, inima lui bolnavă suspină pentru cea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de respectul haitei mele dacă mi-aș pune mintea cu un pui. Spune, lupoaico, cîți Oameni se adăpostesc aici? Lupoaica îi răspunse fără resentimente. Doi Oameni. O femelă și un mascul. Haita lor a fost una numeroasă, dar s-au împrăștiat care încotro, în căutare de pămînturi roditoare. Ei singuri au rămas aici, împreună cu micuțul, puiul lor. Acum sînt plecați după hrană, și, ca întotdeauna, l-au lăsat în grija mea. Nu se vor întoarce înainte de apusul soarelui. Doi Oameni, spui
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pare, îi crea domniei sale un soi de complex mascat sub acea stare de nerăbdare în ale rezolvării de-a valma a problemelor care presupun o semnătură -, stâlpii ce străjuiesc aleea aveau deja două întrebuințări, dacă nu esențiale, măcar de dorit: împrăștie lumină chiar de când se înserează și au agățate pe ele coșuri de gunoi. Roșii. Culoare aleasă inexplicabil, dar deloc supărătoare. Și-apoi, independentă de voința, preferințele și starea de spirit a primarului sectorului 5. După ce ochii îți zburdă absent pe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
un insensibil evident plictisit de veșnicul alb-gălbui al foilor pe care le semna sau nu zilnic, i-a ascultat exact cât să nu-i dea afară înainte de a apuca să spună ceva. După ce primele rotocoale de abur subțire s-au împrăștiat în biroul neîncălzit al domnului primar, acesta a zâmbit cum numai portarii mai știu, adică așa, superior și profesoral, și le-a explicat de la obraz că dacă, să zicem, aleea domniilor lor s-ar fi numit măcar Alexandru Ioan Cuza, dacă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
imaginea cu floarea care se deschide. Femeia, noțiune pe care începuse să o cam uite, avea darul de a apuca țigara de filtru și de a o presa foarte puțin în fundul scrumierelor, încât aproape că particulele roșii nici nu se împrăștiau, darămite să se stingă. Dacă era suficient de rapid, salva chiștocul dintre celelalte, gata scofâlcite sau arse până la filtru, imediat ce respectiva duduie îl abandona. Când ajungea în casa scării, chiștocul era înnobilat deîn dată cu numele de țigară. O întindea
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lungul timpului din ochii aceia că nu înțelegea cum de nu secase izvorul din care tot izvorau. Ce reprezentau acum aceste lacrimi? Durere, dor, singurătate, deznădejde, iubire...? Îi era frig, un val de aer rece care parcă venea din interior împrăștiindu-se cu viteză prin toate celulele corpului. Era frigul pe care îl simțea de fiecare dată când era tristă. Citise pe undeva că persoanele depresive aveau mereu senzația aceasta de frig, chiar dacă aerul era suficient de cald. Iubirea era cea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
la apartamentul Karinei. Ana o ajută pe Karina să despacheteze, îi pregăti un ceai cât acesta făcu un duș, se asigură că totul este în regulă cu prietena ei și plecă liniștită acasă. Karina își luă cănița din care ceaiul împrăștia o aromă acrișoară de fructe de pădure prin aburii care se ridicau ca într-un dans senzual spre nările ei. Nu-i plăcea ceaiul, îi amintea de spital, alte amintiri urâte ale copilăriei, dar adora parfumul lui care o ajuta
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]