818 matches
-
la periferia conștiinței lui Ixtl. Trupul lui vlăguit se simți scuturat de un fior. Cele patru brațe i se întinseră, iar cele patru picioare îi zvâcniră, mânate de o forță oarbă. Era doar o reacție musculară. Privirea lui năucă și împrăștiată se însufleți brusc. Cu un efort extraordinar, își concentra toate energiile în direcția de unde veneau semnalele. Dar chiar în timp ce făcea acest efort, punctul de unde porneau semnalele se și deplasase în spațiu. Abia atunci îl străfulgeră gândul că putea fi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Și morții munți, din piatra lor uscată, 315Astfel copila - nvioșază murii, Pe când în bolta geamului s-arată Copil al apei, cerului, pădurii, A lumii - ntregi mai drăgălașă fată. Ea asculta pe-al primăverii oaspăt 320În dimineața ce-i zâmbește proaspăt. Împrăștiată fulgerează roua În viorii, strălucitoare boabe, Țărâna - Nvie-n primăvara nouă, Răcoare-i vântul ca miros de ape; 325Părea c-ar fi plouat, deși nu plouă Decât lumină, ce nu mai încape. Cu gura, fața, ochii ei, ea râde Privind în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci 327 {EminescuOpVI 328} ochii ei, două isvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. Cine-o vedea cu părul ei galben și lung, despletit, - și împrăștiat ca creții unei mantii de aur pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă cu dalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor, culcată pe un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
adormiseră răpuși de oboseală. Melania Lupu surâdea până și în somn, Valerica Scurtu crispată, cu bărbia înfiptă în piept, Grigore Popa gemea. Degetele încîrligate rămăseseră înfipte în poalele halatului vătuit. Sculptorul dormea adânc. Somn tânăr, destins, cu mâinile și picioarele împrăștiate, alungând, nesuportând odihna unui al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase capul peste marginea fotoliului. Mărul lui Adam se zbătea viu, ca un animal mic prins în cursă. Vâlcu se apropie pășind fără zgomot. Îi prinse delicat ceafa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sprijin, lăcașul unei umbre care nu va mai cădea niciodată. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas câte ceva, tot așa aici câteva fragmente împrăștiate, zdrențe murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scânduri putrede, o bucată de plastic pe care vântul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la îndoială norocul în care presupunea că se scaldă. După Centura Industrială, pe șosea, pe terenurile pustii ocupate de barăci, se vede un camion ars. Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată înainte de extinderea focului. Pământul e ud de jur împrejur, dovadă că pompierii au intervenit, dar, după toate aparențele, au ajuns târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
poate că mă Îndrept confuz către un loc; știu că nu poate fi aici, dar caut numai să-mi amintesc unde e, ca Belbo, care căuta Într-un vis o adresă uitată. Întâlnesc un grup obscen. Râd toți deșănțat, merg Împrăștiați, obligându-mă să cobor de pe trotuar. O clipă mă tem să nu fie trimiși de Bătrânul de pe Munte și să nu fie acolo special pentru mine. Nu e adevărat, dispar În noapte, dar vorbesc o limbă străină, care șuieră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la pândă jos, la recepție, așteptând să afle deznodământul. — Deci cum a mers? Nu vindem. Ce veste grozavă. Credeam că mama ta e foarte pornită. — Era. Atât de pornită, încât a uitat să-i pomenească tatei de întâlnire. Ce femeie împrăștiată. Așa că a trebuit să-i amintesc eu de asta. A fost genial, Stevie, fermecător ca-ntotdeauna. Ochii lui Stevie se aprinseră de o încântare subită. — Poate că au greșit diagnosticul. Poate că a avut doar un atac minor. Toată treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
impresia că vrei să ți se întâmple una ca asta. — Așa crezi? spuse încet Takamori. L-a făcut să se simtă foarte caraghios. Și-a întors privirile spre apa șanțului care împrejmuia Palatul. — Păi, da. Așa cred pentru că ești un împrăștiat și habar n-ai pe ce lume trăiești. Ești în stare să mă confunzi și pe mine cu vreo altă domnișoară sau să permiți unei femei necunoscute să te certe crezând că e mama. Nu-i chiar atât de simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntîmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pînea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară. [1928] * SOMN Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntîmplă molcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pâinea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară. SOMN Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă. Se
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
bibliotecă. — Da? Mă opresc lîngă el și mă uit la ce se uita și el: cărțile lui Dan, nici una de ficțiune, amestecate cu cărțile mele de design și edițiile copertate ale unor opere de ficțiune, cu diverse cadouri de nuntă Împrăștiate ici și colo (boluri de cristal cărora nu le-am găsit niciodată vreun rost, cutii de porțelan de Limoges care ar fi mai potrivite În casa bunicii lui Dan decît În a mea) și cu numeroase fotografii ale lui Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ăstuia pe care-l avea În față, dăduse toate asigurările că nu este Însărcinată și că nu are copii. Fusese forțată să-i anuleze pe Kevin și pe Valentina, când ei erau singura rază ce dădea un sens vieții sale Împrăștiate, singura ei lumină. — Nu, Îi răspunse papițoiul vag. Ceilalți nu vor primi mesajul. — Mesajele de confirmare au fost deja expediate toate? Întrebă Emma. Vocea ei scrâșnea ca o unghie pe tablă. Tânărul șef, stânjenit de franchețea operatoarei, se ridică de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și mai neajutorată creatură pe care o văzuse vreodată. Și, ținând-o neîndemânatic În brațe, intrase În cele din urmă În camera „acelei tipe“: așa Îi zicea Majei pe vremea aceea. Erau buchete de trandafiri, de lăcrămioare și de orhidee Împrăștiate pretutindeni, pe măsuță, pe lângă pereți. Plutea În salon un miros de flori și de medicamente. Era acolo și mama ei, o damă În taior, cu nasul cioplit de un chirurg estetician și cu pielea nefiresc de Întinsă pe pomeții obrajilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
el, urcaseră În trenulețul de Ostia. Trenulețul intră sub pământ, străbătând galerii pline de funingine, negre, Întunecate, mirositoare, aproape sufocante - apoi ieși iar la suprafață. Se umplu. Alerga printre cartiere strălucitoare de marmură și zgârie-nori și apoi prin periferii din ce În ce mai Împrăștiate, apoi printre pini, oleandri și palmieri, trecând dincolo de enigmaticele ruine milenare, și În cele din urmă se opri. Căsuțe joase cu varul corodat de aerul mării și hoteluri neîngrijite cu draperii Învrâstate ce acopereau terasele ca niște pleoape se aliniau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
are destulă minte ca să-și dea seama cine-i vrea binele, se pare că și-o caută cu lumânarea. Bine și-așa, fie cum vrea ea. Atunci ofițerul pe nume Gyurka a aruncat pe jos sertarul rupt, acolo, lângă tacâmurile împrăștiate, spunând așa să fie, tovarășe maior, să facem cum vreți dumneavoastră, să mergem. Atunci ofițerul pe nume Gyurka s-a uitat la mama, a dat din cap și, întorcându-se către mine, mi-a spus că e-n regulă, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
goale. Dr. Pérec se citea pe o plăcuță din alamă de pe ultima ușă. Era Întredeschisă, sigiliile fuseseră smulse. Fersen Împinse canatul ușii cu piciorul, intrară. Întreg cabinetul era răscolit, sertarele biroului vechi fuseseră Întoarse cu fundul În sus, dosarele deschise, Împrăștiate, umpleau podeaua. - Cineva ne-a luat-o Înainte, bombăni Lucas. Marie suspină, descurajată. - Va fi nevoie de multe ore pentru a clasa iarăși totul și a descoperi ce s-a furat... Fersen Își scosese deja mobilul. - Asta dovedește că sîntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Contemplă consternat dosarele risipite pe podea. - Și cînd mă gîndesc că le-am rînduit pe toate În ordine alfabetică! chițăi el pe un ton tragic. Lucas Își puse placid arma În toc, Marie Îl ajută pe Stéphane să adune foile Împrăștiate. - Am muncit ca nebunul! Pentru nimic! Nu lipsea nici măcar un dosar, nici măcar o pagină! Și nimeni nu ia Mésadrol În afară de Kersaint... - Fie că vizitatorul care ne-a precedat n-a găsit ce voia, fie că a fost Întrerupt Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
distincte. Când Își dădu seama ce avea În fața ochilor Își Întoarse brusc capul, silindu-se să privească În direcția opusă; era prea târziu. Văzuse craniul murdar de pământ, cu orbitele goale, de care atârnau șuvițe de păr alb. Văzuse vertebrele Împrăștiate, amestecate cu țărâna. Înțelesese. Continuând să Îndese rămășițele În sacul de plastic, groparul Îi aruncă o privire lui Michel, rămas lângă el, năucit. — Mereu aceeași poveste..., mormăi el. Nu se pot abține, trebuie să privească. Un sicriu nu rezistă douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
umbrită de castani și duzi, al cărei capăt se pierdea în câmp. Macedoneanul a murit căzând din cireșul amar din curte, Dumnezeu să-l ierte! Ce dulceață făcea ea din cireșele acelea! Punea și murături, însă avusese întotdeauna capul prea împrăștiat ca să le pună cumsecade. Mereu ieșeau moi, ude. Bietul Tase! Fusese bărbat odată și tâmplar priceput, gospodar cu cheag când o luase pe ea, cu destui ani mai tânără, iubind-o ca pe o păpușă cârlionțată cu ochi cafenii. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
moment se spune că a intrat nenorocul în neamul lui Anatol Osirică. Toți bărbații au făcut pușcărie, iar Anatol chiar a murit la canal, în 1952. Partea femeiască nu mai apuca să-și găsească soț. Toate au plodit din sămânță împrăștiată. Ultima, Afiona, se povesea că ar fi plecat cu Chiru în Baltă. Nimeni n-a mai văzut-o de când au ridicat barajul. Georgiu Osirică a murit în noaptea anului nou 1967. Mai mulți funcționari, profesori, milițieni, doctorul Wintris și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nedorită de a medita asupra relației lor. Fără prezența ei fizică impunătoare care să-i amintească, era supărător de simplu, de exemplu, ca Hugo să înceapă să se întrebe de ce totuși se căsătoriseră ei doi. Legătura lor fusese repezită și împrăștiată, între excursiile Amandei la New York, la revista Style. El se lăsase sedus de spectaculozitatea ei bătătoare la ochi, iar ea, bănuia Hugo, fusese cucerită de ceea ce dădea pe spate toate femeile: părul lui sălbatic strălucind până la perfecțiune, trăsăturile dăltuite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare, precum și frica de-a mai dormi noaptea, singur, în baracă, într-un loc reperabil adică, îl conduc spre minuni realizate în lucrul său. Din depozitul de sfărâmături împrăștiate și lepădate parcă în dușmănie pe câmp, Ulpiu reconstituie, lucrând noapte de noapte, o colecție nemaiîntîlnită de 29 de vase de cult, pentru care până și infatigabila Cosiția înțelege că va obține, pe piața antichităților, un regat. Experții se simt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
U.P. (Urmărire Permanentă). E drept, se pare, că și ei, nevinovații, făcuseră sită împușcînd mortal vreo câțiva împuțiți de ofițeri... Era sau nu era așa? I se împăienjeniră ochii. Îi pocniră urechile. Și leșină... Dar vezi că și-așa, împrăștiat vraiște pe pătura lui infectă, fiertura Suveranului continua să-și realizeze efectul și, chiar și leșinat, secvența existențială din creierul lui Doru Cișmea se reîmprospăta. Își aminti în spasme constructiviste și reci cum, după capturarea lor, fiecare dintre cei trei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte! Se dezmorțise puțin. Simți mirosul veșted al frunzelor de salcâm, scuturate și împrăștiate. Ca să-i treacă de urât, începu să fluiere. Trapul ușor al mârțoagelor abia se auzea. A străbătut Cioplea și de acolo a călcat peste niște grădini de zarzavat neîngrădite, lăsând în urmă mahalalele. Nici nu dăduse de ziuă când a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]