KorAP: Find »[drukola/base=înăbușit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...42 >

1,031 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar a urla cu sălbăticie, cu ochii căscați de spaimă ațintiți asupra lumii care-l împresoară și care-l ucide. Gemetele slăbesc înăbușite; sângele năvălește pe gură, iese ca niște flori pe blana albă, printre coaste - și ochii se rostogolesc ca niște globuri crunte, apoi rămân neclintiți, plini de lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere. Mulțimea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
O neplăcere a tinereții, cât de ușoară, multe năcazuri îți aduce. Stam, îmi făceam socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
numai o clipită, luceau cu bunătate. —Bine Chivo, pentru asta, pentru că ți-a fost milă de mine, să știi că am să-ți cumpăr o păreche de cercei... Ea tăcu, apoi zâmbi. Urmă un răstimp de tăcere. Un cucoș trâmbiță înăbușit, afară. Întunericul din ferestruică slăbea. O căldură ciudată mă învăluise; sângele îmi năvălise în obraji. Nu mai puteam spune nici o vorbă; nici nu aveam ce spune. Făcui un pas; fata tresări. Întinsei brațul drept, o apucai de mijlocul strâns tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat cei doi lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
măi țigane, vorbi Băieșu. Suie în car. Este loc și pentru tine. Ahoo!... Sări de pe draghină și se alătură prin stânga de boi. Carul se opri. Încovoiat din mijloc, țiganul făcea pași rari, cu picioarele desculțe, prin pulberea drumului. Gemea înăbușit, cu ochii încrețiți. Dumitrache Hazu întinse mânile și-i ajută să se urce. Îl privi cu luare-aminte și-l întrebă: De mult te-a apucat? — Dă vreun ceas... gemu țiganul, grămădindu-sepe scânduri, cu genunchii la gură. Auleu! tare mă arde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tăiată din lespede, o căprioară cenușie, într-o mișcare gingașă de oprire. Altfel era o tăcere așa de grozavă: mă opream și dintotdeauna îmi auzeam bătaia inimii în coșul pieptului. Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul pământului. Treceam printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și rămurelele începură să-i bată c-o ploaie deasă. Din vreme în vreme boierul mormăia cu mânie. Gavril mergea înainte, deschizând drumul. - Și deodată dădură-n tăietură - și, oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
apoi pe hudița umedă, prin umbra zaplazurilor și a zidurilor. Din când în când trecea pe lângă ea, prin umbră, câte un locuitor tăcut al mahalalei. Nici n-o băga în samă; își căta de drum. Ea se oprea, asculta răsunetul înăbușit al pașilor, apoi pornea iarăși. Un vânt cald cu mirosuri de pe bălțile stătute de la răscruci sufla în răstimpuri; noaptea era fără lună, și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur și ca o nesfârșită pleavă a boabelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o ducea în răstimpuri la buze, îi arunca o lucire fugară pe obraji. Înainte de a ocoli colțul, în hudiță, azvârli țigara. Apoi se opri plecându-și capul cercetător. Haia făcuse doi pași spre el. —Cine-i? întrebă el cu glas înăbușit. — Domnule Ștefan... Domnule Bucșan... eu sunt... nu mă cunoști?... Haia Sanis!... Aha!... vorbi tânărul. Te cunosc... și începu a râde încet, cu prietinie. La râsul lui, fata simți cum îi tremură o căldură dulce în piept. Șopti pripit: Nu ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși. Lasă-mă! gemea înăbușit fata. Lasă-mă, că mă așteptă acasă. Ah! lasă-mă! Acuma ți-am spus tot, ți-am spus că-mi ești drag, lasă-mă! Vin să ne întâlnim mâni; acuma lasă-mă! Vin aici mâne-sară, merg unde vrei, acuma lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica! Omoară-mă! Am să mă duc în lume! Lăsați-mă-n pace!... Nu-mi trebuie nici pânea voastră, nici nimica! Am să mănânc pâne neagră, am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bădică? întrebă fata. Niță nu răspunse. Se apropie, se opri lângă dânsa, îi căuta mânile și i le cuprinse. Am înțeles eu cine poate fi... vorbi iar fata. Ce vrei? M-am gândit așa să vin să te văd... răspunse înăbușit flăcăul. Fata se lăsă prinsă de mijloc, și Niță, apropiindu-și-o la piept, îi simțea mireasma de busuioc din sân. —Bădică, vorbi deodată fata încet, vină la mine ziua, ș-om sta la vorbă... Acuma du-te, că vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
veni doi-trei și-ți scot cele mai bune vite, dacă n-a fi o leacă de pază... Trecând iar pe la coșere și șoproane, strigă, cu glasu-i aspru, și oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme și călugărița singură în casa boierească... zise cu voce joasă Faliboga. Contabilul e bătrân și se culcă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
petrecuseră într-o clipă, și vitele mugeau prin împrejurimi. - Căzut în brânci, Niță Lepădatu nu mai avu când să se ridice; acoperișul de paie căzu greu peste el. Se simți pierdut; numai o clipă mai auzi urletul cânelui; chemările-i înăbușite se stânseră în sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour, ea se strecură ușor pe gura podului și se dădu jos pe scară. Apoi înălță ochii în sus, așteptându-și ibovnicul. Dar dintrodată inima i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

în bătaie, ba uneori tăindu-li-se chiar beregata.“ Mintea ei vagabonda atunci departe de ceremonia aceea a cicumciziei care se desfășura la câțiva pași de ea, departe de glasurile și clinchetele cupelor care-i ajungeau la urechi ciudat de înăbușite, ca prin vis. Se pomeni repetând: „Blestemata aia de Paradă!“ Și oftă, pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe maică-mea într-o fetiță. Îi sări de gât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dacă treaba pe care o au de făcut merge bine. Tot ce se leagă de căsătoria asta, refuz să mă... O palmă. Atât de violentă, că am văzut stele verzi preț de câteva clipe bune. Îndărătul meu, am auzit strigătul înăbușit al Wardei și al lui Mariam care, adăpostite în spatele unei uși, nu scăpaseră nimic din discuție. Tata mi-a apucat falca în mână, strângând cu putere și scuturând-o nervos: — Niciodată să nu-mi mai spui: refuz! Niciodată să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
familie. Pentru siguranța copilului proscris, pentru siguranța noastră, trebuia ca Tumanbay să câștige victoria. Când, în cursul zilei de duminică, mi-am dat seama că el pierduse definitiv partida, am izbucnit împotriva lui din pricina dezamăgirii, a fricii și a furiei înăbușite, declarând că n-ar fi trebuit niciodată să se lanseze într-o încercare atât de riscantă, să târască populația pe urmele lui și să atragă asupra ei mânia lui Selim. Deși era încă foarte slăbită, Nur s-a ridicat dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

Nu eu ți-am făcut-o. Cu tocurile, cu tocurile ei înalte! O femeie ți-a făcut-o. Legătura s-a întrerupt, dar cum mi s-a mai trezit mintea ia viață. O ușă s-a deschis violent și zgomotele înăbușite au țâșnit afară. Am simțit în clipa îngrozitoare care a urmat greutatea trupului ei care se clătina în timp ce încerca să-și găsească echilibrul, sprijinit de spatele meu și i-am auzit vocea spunând... Ce? Bah, nu, să terminăm cu relicva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
am spus eu, n-ai putea să-mi împrumuți niște bani, nu-i așa? Nu - cinci lire, nu mai mult. Mi-am uitat portmoneul acasă și Fiasco-ul e jos cu rezervorul gol. Alec a întârziat puțin. Am auzit voci înăbușite prinse în cadența învinuirilor și cererilor. Am auzit vocile copiilor liniștindu-se și stingându-se. Era rău, cât se poate de rău. În ultima vreme am mai trecut prin momente neplăcute și lungi, prin clipe de recesiune, dar nici una mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889

m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat... Liceu,- cimitir Al tinereții mele! * Proză Amorul, hidos ca un satir, Copil degenerat- Învinețit, transfigurat, Ieri a murit în delir. Aci, prozaici pământeni, Pe drumuri a murit, De zurnetul de bani înăbușit, În lumea asta cu dugheni. * Crize Tristă, după un copac, pe câmp Sta luna palidă, pustie- De vânt se clatină copacul- Și simt fiori de nebunie. O umbră mormăind pășește... E om... atât, și e destul; Și-acum ne-om

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

numeau Specialitatea Casei, spre marea nemulțumire a fetelor. Mai ales atunci când clienții lui erau bărbați. Iocasta se plimba de-a lungul coridoarelor imperiului ei. în spatele ușilor închise personalul era ocupat. Nimic nu-i plăcea mai mult Iocastei decât aceste sunete înăbușite, gâfâielile extazului adevărat, amestecate cu oftaturile prefăcute, care erau în mod clar mult mai artistice. Uneori i se părea că preferă această stimulare auditivă actului în sine... dar apoi dădea ferm de o parte gândul ei deloc profesional. Era cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]