560 matches
-
noastră de la marginea satului la sfârșitul verii, după ce o goleau de apă, iar odată, Yron, fiul vecinilor, a sărit în cap în golul acela inflexibil, după care a zăcut timp de un an întreg fără să se miște, cu gâtul înțepenit, și toți spuneau că numai o minune îl va repune pe picioare. În nopțile cu lună plină mă strecuram acolo, săream poarta și mă uitam în adâncurile piscinei transfigurate de lumină, ca ruinele unui oraș canaanit mă privea înapoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
reușesc să mă hotărăsc în fața raftului, ce ar fi mai potrivit, bombonele colorate sau ursuleți de marțipan, sau inimioare poleite, poate că este totuși exagerat să decorezi cu inimioare un tort în formă de inimă. Simt deodată cum un os înțepenit mă izbește, fruntea mi se lovește de raft, mă întorc pentru a-i atrage atenția femeii aceleia tinere care mă lovise cu căruciorul, dar observ imediat că nu era un cărucior pentru cumpărături, ci căruciorul unui copil, care exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar săriră în picioare când Apone lătră la ei: ― Aten...țiune! Toți, ca unul: brațele lipite de corp, cu ochii ficși, concentrați asupra ordinului ce urma să vină din partea sergentului. Gorman îi trecu în revistă din ochi. Soldații erau mai înțepeniți decât în chesoanele criogenice. Locotenentul mai așteptă un moment înainte de a vorbi. ― Pe loc repaus. (Mușchii se relaxară, se rupseră rândurile) îmi pare rău că nu am avut timp să vă pun la curent înainte de plecarea de pe Gateway, dar... ― Locotenente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Nici o problemă. Totul este calm aici. ― Înțeles. Și nu luați nimic greu de transportat. Executarea! Naveta se ridică de pe pista de beton. Se imobiliză în aer, se răsuci, se luptă cu vântul și purcese la survolarea coloniei în direcția blindatului înțepenit. ― Vă captez vizual. Vântul se ridică puțin. Mă voi așeza cât mai aproape, îi informă Ferro. ― Recepționat, răspunse Hicks până să se întoarcă spre colegii lui. Gata? (Toți dădură din cap, cu excepția lui Burke.) Atunci, să-i dăm drumul. Comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de artropod care apărură în vârful pupitrului de care se rezemase. Dar capacitatea ei de a percepte mișcările devenise aproape la fel de acută ca și cea a detectoarelor roboților-santinelă. Se răsuci și, cu forțele dezlănțuite de teroare, trânti mobila de perete. Înțepenită, creatura se contorsiona nebunește. Își folosea picioarele și coada pentru a se degaja, timp în care fetița împingea cu toată greutatea ei pupitrul, gemând: ― Ripley! Mobila zvâcnea și se ridica datorită sforțărilor monstrului care-și degaja picioarele unul câte unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
frigider vechi, care venea de la paltonul lui. Timp de cîteva minute - de fapt cîteva zeci de secunde - pînă cînd trecu trenul, pupilele individului se făcuseră mici de tot În spatele ochelarilor și capul i se afundă În gulerul paltonului. Trupul lui Înțepenit tremura odată cu trepidațiile trenului, vibrînd de parcă era o foiță metalică subțire. Oare ce poveste Îmi mai Îndrugă? Dacă a venit să-mi mai spună ceva concret, treacă-meargă, dar dacă voia să-mi arunce iar praf În ochi ca adineauri? După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
caz de urgență pentru orice nevoie, în același timp circulația devine mai dificilă, dacă nu haotică. Un truism repetat de sute de ori este faptul că infrastructura română nu a urmat deloc același trend ascendent precum parcul auto. Infrastructura rămâne înțepenită în mlaștina românească și refuză cu încăpățânare să se extindă singură, să se îmbunătățească radical, să-și construiască autostrăzi și sute de tuneluri pentru a se pune la dispoziția noilor barbari români care parcă doar atât așteaptă: piste de avion
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
de profesor să gândească. Câte creiere nu-și risipesc potențialul din lipsa unui imbold extern sau intern? Câte idei rămân nenăscute din pricina comodității, a indiferenței? Marcu avea nevoie de prezența profesorului, acesta fiind un catalizator misterios care-i angrena mecanismele înțepenite ale celulei nervoase. Din când în când simțea nevoia să se ducă la Alexe, dorința aceasta devenise un viciu și ca orice viciu avea nevoie să se învăluie în taină. Își premedita vizitele cu foarte multă atenție, se pregătea minuțios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
albastru, spre mijloc, pe niște ziare, mama pusese pătlăgele ne înroșite, culese din grădină ca să fie ferite de asprimea brumei și să se coacă la căldura ce încă mai radia, înglobată în interiorul lor. În cameră plutea un miros incitant, închis. Înțepenită acolo în pag, Carmina avea senzația că se află într-un sanctuar, obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din buzunarul hainei, fiind conștient că erau undeva sub hârtia și chestionarul pe care le-am Îndesat În el. — Normal că mi-am dat seama. De cum a intrat. Comportamentul acela politicos. Masculinitatea aceea rafinată. I-am zis-o. Cu degetele Înțepenite, am aprins bricheta. Manșetele, vesta, cravata. Zici să era o uniformă. Am inspirat adânc. Și apoi spatula aceea absurdă. Un fetiș, bănuiesc? — Nu fi naív, Anton. Felix e bolnav. Dora mă luă din nou de braț. Suferă de epilepsie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la bustul gol; unii Își etalau tatuajele care arătau ca niște boli de piele exotice. Un muncitor tocmai ieșea din pivniță, cărând găleți pline cu mortar. Mergea cu pași fermi, dar afectați, ca de marionetă, cu brațele alungite și gâtul Înțepenit, dat pe spate. Pe pieptul lui, un cuplu de Îndrăgostiți se străduia din răsputeri să-și acopere organele genitale. Pe umărul unui coleg, ocupat să smulgă din tavan o nebunie de ghemotoc format din cabluri electrice, o sirenă se unduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru un titlul așa de stupid. Dar Dora părea dezinteresată de ideile mele despre politicile de alegere a unui titlu. În schimb mi-a arătat fotografia care ilustra articolul, o poză ovală pe orizontal, care conținea o mulțime de figuri Înțepenite, care interacționau vag. — Îi recunoști pe oamenii aceștia? M-am aplecat Înainte. Poza nu era doar eliptică, dar avea și marginile estompate, ca portretele vechi, astfel că, dacă stau să mă gândesc, semăna cu un ochi urduros. Numai după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ei din familia Kazanci În raza ei vizuală, În afară de cea care zăcea În sicriul din spate, bineînțeles, Însă nici asta nu intra În raza ei vizuală atâta vreme cât nu se Întorcea. Pe măsură ce Înaintau prin traficul gelatinos, atât de aglomerat și de Înțepenit, străpuns ici și colo de breșe neașteptate, În fața lor a apărut o camionetă Coca-Cola de un roșu strălucitor. Când semaforul s-a făcut verde și au Început iarăși să Înainteze, pe banda din dreapta lor s-a ivit un convoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Când se Întâmplase? Unde fusese el În timpul ăsta? Se ridică Încet Într-un genunchi, apoi În picioare. Se Întoarse spre Cilindrul E, dar, din cine știe ce motiv, ușa de trecere era Închisă. Încercă să Învârtească roata ca s-o deblocheze: era Înțepenită. Nu mai văzu pe nimeni. Unde erau ceilalți? Apoi Își aminti ceva În legătură cu Ted. Ted murise. Avu o imagine a calmarului izbind trupul lui Ted de pereții sasului. Apoi Fletcher Îi spusese să se Întoarcă și acționase Întrerupătorul de putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se Învârtească singură. Trapa se deschidea. Probabil că avea vreun buton de siguranță, pe care-l... Ieși brusc deasupra apei, trase aer În piept, se scufundă din nou. Reveni, dar nu putu să se urce În cilindru. Era mult prea Înțepenit, avea mușchii Înghețați, corpul nu-i mai răspundea la comenzi. „Trebuie să reușești, Își spuse. Trebuie să reușești“. Se prinse cu degetele de metal, scăpă, se prinse din nou. „Mai trage o dată. O singură dată!“ Își ridică pieptul peste rama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
prea mult timp, Norman. Vreau să pleci. Ținea arma Îndreptată cu fermitate spre el. Norman avu senzația acută a absurdității situației: se Întorsese ca să salveze pe cineva care nu dorea să fie salvat. Ce mai putea face acum? Beth stătea Înțepenită acolo unde el nu putea ajunge, n-o putea ajuta. Abia Îi mai rămăsese lui timpul necesar să plece, iar În plus trebuia să-l mai ia și pe Harry... „Harry, Își zise el deodată. Unde era Harry acum? Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta a fost, domnule Mihail, și nimeni altul decît mine nu vă putea spune cum a murit inspectorul principal al Serviciului, Leonard Bîlbîie. * Mihai Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat de nimeni, și găsind o cușcă liberă, deschisă, m-am culcat în ea. Dimineața, când m-am trezit, un îngrijitor se zgâia la mine. Credea că visează probabil. Era atât de caraghios cum stătea înțepenit, cu ochii holbați, încît i-am făcut semn cu mâna. Atunci a luat-o la fugă și a revenit cu alți îngrijitori. Ce a urmat a fost foarte confuz. Ei m-au scos de-acolo și, socotindu-mă nebun, au
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. Singurul păcat al acestor binefaceri e că sânt uneori incurabile", râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. "Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?" "Vă înșelați, doamnă", m-am apărat. Dar fără s-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ard câteva lumânări. E liniște, pe jos sunt urme de sânge, cârpe murdare și cărămizi sparte, iar ceara se scurge agale pe mâinile cadavrului. Dau la o parte cearșaful și, în cea mai urâtă morgă din lume, văd limpede trupul înțepenit al celui pe care până odinioară îl strigam tată. Are urme de sânge pe gât, e murdar și îmbrăcat cu niște haine jerpelite, fără o cizmă și cu o șosetă ruptă. Developez în viteză imagini cu șobolani de diferite mărimi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mă pulverizează, mă cerne și mă frământă. Alo. Vocea necruțătoare mă prăbușește de la înălțimea celor unșpe centimetri, de pe culmile blănii mele de șinșila împrumutate. Vocea lui, cea mai iubită. Ștefan, reușesc să articulez în telefon, mă aud șoptind cu obrajii înțepeniți, în timp ce creierul zbiară că nu, nu se poate. Ștefan, rostesc, obișnuindu-mi buzele din nou cu fie care literă, în timp ce mintea repetă ceea ce știa toată lumea, ceea ce ziarele scriseseră acum doi ani, dispărut în misiune, atac cu bombe capcană, mama lui
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
o pauză în care s-au înfruntat numai privirile și nici unul n-a spus nici o vorbă: doi cocoși de forțe egale, de mărimi egale, cu crestele la fel de sângerii și gheare la fel de ascuțite pândindu-se înaintea saltului mortal într-o clipită înțepenită în loc cât istoria lumii de lungă și nimeni în jurul lor să-i ațâțe. Pe urmă cocoșul de pe marginea terasei a cedat privirilor celuilalt și a spus: „Nu știu să răspund.“ „Bine. Fie. Știu eu.“ A făcut iar o pauză în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi trebuit să existe. Înaintând spre el în foșnetul de mătase al picioarelor ei extraordinare, zicându-i: hei, hei, uită-te la mine, unde naiba te uiți? îmboldindu-l cu degetul în piept și zicându-i: „hei, ce naiba stai așa înțepenit ca o statuie? vreau să-mi răspunzi în clipa asta: pe mine de ce mă uiți? a trecut ședința, te-a apăsat destul, eu vreau să trăiesc, trebuie s-o uiți și să trăiești cu mine, nu ești în stare?! O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
reîntorsese pentru a pune ordine între lucrurile lăsate moștenire, mobile, tablouri, bijuterii, veselă și hârtii. Casa golită aproape cu totul de lucruri arăta mai mare dintr-odată și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în alții, încremenind cu ciocurile în vânt în jurul câtorva găuri ce vor fi fost copci părăsite. Nici o altă mișcare. Toate erau înghețate până pe malul celălalt și chiar și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile maronii și verzi, turla bisericii înălțată deasupra lor se distingeau într-o lumină cenușie și murdară, nefirești și străine. Se auzea hămăitul plictisit și singuratic al unui câine care nu se vedea, repetat de câteva ori de ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]