1,026 matches
-
asemenea o rețea de iscoade prin care întotdeauna erau bine informați cu toate evenimentele din țară și străinătate, cu toate mișcările în zonă și intențiile inamicului, respectiv ale organelor de securitate cu care intraseră deja în beligeranță, într-o luptă încleștată pe viață și pe moarte. Din grup făceau parte, pe lângă Olimpiu Borzea, învățătorul Pompiliu Stanciu din Viștea de Jos, doctorul Lucian Stanciu, țăranul Gheorghe Borzea, muncitorul Gheorghe Borzea, studentul Ion Bucelea, tânărul Vasile Bucelea de numai 18 ani, Vasile Bucelea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că le puteai pipăi gândul, era atât de limpede ce le trecea prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
rearanjat mobila și a lăsat astea. Am arătat spre urmele de pași cenușii și am realizat că dădeam aiurea din gură și că eram ud leoarcă de sudoare. - Bret, vreau să-mi dai pistolul. Am coborât privirea. Mâna mea era încleștată pe mânerul pistolului calibru 38. Am inspirat și m-am uitat la palma celeilalte mâini. Mica înțepătură părea să se fi vindecat deja de la sine. Foarte calmă, mi-a luat arma și a început din nou să vorbească, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Sarah s-a sfârșit la fel de brusc cum începuse atunci când Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ușor de detectat. Mai jos se vedea un gard viu, îngrădind jumătate din porțiunea nordică a casei, pe care l-am cercetat din priviri până când am remarcat pisica. Stătea lungită într-o rână, spinarea arcuită, dinții ei mici și galbeni încleștați într-un rânjet hieratic, intestinele vărsate pe pământ, năclăite cu nisip. Ochii îi erau strâns închiși din cauza, credeam eu, durerii. Dar când scriitorul m-a forțat să privesc mai de aproape, am realizat că ceva i le scobise. Pământul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar n-am reușit. Pentru că și eu m-am simțit mizerabil în casa aia. Am inspirat din nou. I-am făcut pe toți de-acolo să se simtă mizerabil. Nu mai trebuie să te-ascunzi. I-am văzut falca fragedă încleștându-se și descleștându-se, în timp ce privea prin parbriz. - Vreau să-mi spui ce se-ntâmplă. M-am întors pe scaun în așa fel încât să stau cu fața la el. Aveam brațele încrucișate. - Despre ce? întrebă el, alarmat. - Despre băieții dispăruți. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-am repezit prin baie în camera lui. În clipa dinainte de a o lua din pat am vânturat sabia de lumină de jur împrejur. Sarah se trăsese spre tăblia patului când arătarea încercase să se tragă în patul ei. Își încleștase gura într-unul din stâlpii de susținere ai patului și îl zgâlțâia, răgind. - Ce se-ntâmplă? strigă Robby, din baie. Am urlat scârbit și am ridicat-o pe Sarah din pat. Când o duceam pe Sarah spre baie, arătarea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu mine căutam cea mai facilă ieșire din impas? Dar apoi totul a luat sfârșit. S-au semnat hârtiile. Am fost primul care a ieșit din cabinet. În momentul în care am apăsat pe butonul liftului a trebuit să-mi încleștez falca, să nu izbucnesc în plâns. Ca să mă liniștesc mi-am pipăit în mantaua de ploaie pistolul pe care acum îl aveam permanent asupra mea. Pe Fifth Avenue abia dacă am putut ridica brațul să opresc un taxi care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stil), nici cu noi standarde de profesionalism, dar, în fine, spune povestea, ilustrează scenariul și, atunci cînd caută cîte un efect mai deosebit, știe unde să l caute (de exemplu, la Orson Welles, ale cărui tablouri din Falstaff, cu oșteni încleștați în noroi, preced cu trei ani tablourile foarte asemănătoare realizate de Nicolaescu la Călugăreni). și e de la sine înțeles că Amza Pellea e tot ce-ar trebui să fie un erou. Dar revederea acestui film e pentru mine o experiență
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Service din 1969 (cu George Lazenby în rolul unui Bond îndrăgostit profund), a fost un relativ eșec comercial și producătorii au lăsat să treacă aproape 20 de ani pînă să recidiveze (cu Timothy Dalton în rolul unui Bond care-și încleștează des maxilarele și-și ia în serios munca). Nici Lazenby, nici Dalton nu sînt cine știe ce : primul e prea neexperimentat ca actor, celălalt prea monoton în seriozitatea lui. Daniel Craig însă e cu totul altceva. Ca și Bond-ul din cărțile
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și descoperă una care dă spre scară. E momentul s-o șteargă, ce mai casă de nebuni! "Un minut! strigă cea born again, ați uitat certificatul!" Îi întinde o bucată de hârtie și adaugă disprețuitor: "Puteți pleca." Pornește, cu mâna încleștată pe balustradă, punând ambele picioare pe aceeași treaptă înainte de a coborî pe următoarea. Dacă stai să te gândești, organizarea bandei ăsteia nici nu e greu de descifrat. Doctorul Sinus este creierul, tânărul oficiantul, cele două femei au doar roluri subalterne
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și el cu aceiași măsură: Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite peste ochii înfundați. Haina ei trecea din toate părțile peste merginile sicriului și ajungea la pământ ... Mânile reci, transparente de albe, cu degetele lungi și subțiri încleștate de piept ... Era un cadavru de-o înspăimântătoare frumuseță 308... Cel care striga în vers, cu-atâta sinceritate și amar, Pe mumă-mea, sărmana, atâta n-am iubit-o, avea să-i descrie chipul în proză, căci nimic nu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ast-noapte m-am culcat tîrziu. Tîrziu, după ce am băut cu Livia o sticlă de băutură primită de ea. De ce am băut?! De dragul de-a mă simți bine?! Sînt un prost! Acum am un cap de-o tonă și ochii încleștați de somn, nici măcar nu-i pot întredeschide să văd ceasul de pe masa de lîngă fereastră. Mihai, zău că mă supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă pieptul să se arcuiască frumos femeile blonde au cei mai frumoși sîni! -, mijlocul, rotund, e strîns de bluza coborîtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi mîna stîngă, mai liberă, îmi lasă umărul, se ridică și mă lovește de cîteva ori peste cap. Degetele i se înfig în părul meu, la ceafă, trăgînd cu putere. De usturimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea, gustîndu-se reciproc... încet... tot mai încet... Și iarăși aștept... Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul de pe Calea Victoriei, la contrafort, cînd am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamna Cristina, aprinzîndu-și țigara. Nu știam că ești și sentimental... Credeți că vă prinde cinismul? Se ridică de pe pat, își trece palmele peste fustă, aranjîndu-și-o, își aranjează și bluza, oprindu-și un timp palmele pe mijloc, acolo unde a fost încleștat brațul meu, apoi merge la oglindă și-și trece de cîteva ori palmele peste buclele blonde, după care, cu un calm desăvîrșit, se întoarce spre mine, rămînînd sprijinită de marginea mesei. Vezi, Mihai, începe să rîdă doamna Cristina, mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să lucrez la Serviciul tehnic, spune Don Șef într-un tîrziu. Deocamdată, decizia e dată pentru postul de inginer principal la Reziduuri. Reziduuri?! Ce să faceți acolo, la "groapa de gunoi"?! Don Șef tace. Privește fix înainte, mîinile i se încleștează pe volan, strînge din dinți și apasă pe accelerație. Arunc o privire prin parbriz și observ cum ne apropiem vertiginos de stopurile unui camion, care merge în fața noastră. Don Șef! țip eu, arătîndu-i. Șeful face o mișcare bruscă, rotește puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu tragere de inimă... Și-n ce, mă rog, se măsoară "tragerea de inimă"? În... În sticla de coniac primită de la pacient? întreb eu cinic. În exploatarea sentimentelor umane în condiții limită? Livia tresare și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea stupefiată. De unde știi c-am fost propus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
foarte serios. Oare vorbește despre mine? — Aș vrea să te mai văd, rostește Eduard zâmbitor (habar nu am de ce mi-a displăcut zâmbetul lui la început). Mâine... Ce faci mâine? înghit în sec, să-mi alung stupefacția care mi a încleștat gât lejul. Trebuie să-mi revin. Mă duc la olimpiada de română, cu clara mea minte din această noapte, să văd ce compunere poate ea născoci..., îi răspund, cu gravitate. (încep să-mi recunosc glasul.) îmi place lite ra tura
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un albastru de catifea. Nu mai știu cum mă trezesc cu sarafanul pe jos și cu bluza albastră aruncată pe un scaun. Mă înfior de frig și atunci Eduard mă ia în brațe și mă duce în camera lui. Mă încleștez toată în brațele lui, ca și cum, dacă m-aș desprinde din ele, m-aș desface în fărâme și aș dispărea pentru totdeauna. E întuneric în camera lui, îmi spun cu mirare, lăsându-mă inconștient în voia degetelor lui, care continuă să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Iar el, în locul unei înălțări, a căzut, s-a prăbușit în gol, așa cum tot tu, Edo, m-ai inspirat să scriu. De ce m-ai împins, Edo, să-i influențez destinul? Nici n-a început bine ficțiunea, că s-a și încleștat, într-o strivitoare ciocnire, cu realitatea. 12. Ziua mea a fost ca mine. Un amestec lipicios de cioburi în diverse culori și forme, ce se băteau cap în cap, într-un vârtej hao tic, din care se auzea, când și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Voi da-ntr-o parte perdeua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mansardei mele și vom privi toată noaptea la lună... Ah! te iubesc, țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El se lipi ca un șarpe de ea și o strânse cu putere, astfel încît se-ncleștase amândouă aceste corpuri într-o îmbrațoșare lungă și nervoasă... Apoi el recăzu obosit de o simțire nemaicunoscută pe spata bancii, își închise ochii și-și lăsă capul pe spate... Luna-l bătea drept în față. Cezara... Ea veni drept înainte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]