564 matches
-
a cerșetorilor și mutilaților, a circului uman. Un fel de -hugolianăcour des miracles este adunătura imundă și grotesc vie în care "omul-fiară" plănuiește să-l aducă pe uriașul orb, Zahei. Ca un Quasimodo eșuat în tabăra nepotolită a "azilanților" lumii, încoronat, acela, ca Roi des Fous, Zahei pătrunde, obligat de șiretenia lui Panteră, în gura căscată a infernului. Naivitatea sa și malversațiunile călăuzei, capitularea imediată în mîinile escrocului amintesc de păpușa de lemn și tovarășii ei de drum. În planurile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Muzeului satului decât par a fi astăzi vecinii cu origine sănătoasă ai acelorași case. Și pentru că veni vorba de regi și regine, să amintim că amânarea distrugerii muzeului în 1973, cum era prevăzut, s-a datorat tot intervenției unui personaj încoronat. Dacă nu ar fi fost regina unei mici țări din Apus, care să-și exprime tristețea în legătură cu dispariția frumosului muzeu pe care tocmai îl vizitase, acest așezământ cultural ar fi fost nimicit încă de acum zece ani. E drept că
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
a aflat încă, dar cu haz în mod sigur!), a devenit cu adevărat o a doua capitală a țării! Ca pe vremuri. S-ar zice că, încetul cu încetul, reintrăm în normal: avem două capitale, avem și capete ca și încoronate, titulare de dinastie. Ne mai lipsește traiul bun de altădată. La Sinaia este din ce în ce mai greu de ajuns. Mașinile celor care s-au încumetat în perioada respectivă să ajungă pe Calea Prahovei au fost oprite timp de peste două ore, acolo unde
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
popor. Suveranul este vicarul zeilor pe pământ; pe de altă parte el reprezintă poporul înaintea panteonului. Nici un text descriind ceremonialul sacralizării n-a fost regăsit, dar se știe că suveranul era uns cu ulei, îmbrăcat cu un costum special și încoronat; în cele din urmă el primea un nume regal. Suveranul era și mare preot și singur, ori cu regina, el celebra cele mai importante sărbători ale anului. După moartea lor, regii erau divinizați. Vorbindu-se despre moartea unui rege se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o enormă cheltuială de energie și care lasă să subziste rădăcinile profunde ale conflictelor."59 Să ne amintim de frontispiciul alegoric ce precede ediția orginală a Leviathanului lui Hobbes; ieșind la suprafață deasupra pădurilor, cetăților și cîmpiilor, gigantul mustăcios și încoronat ține în mîna dreaptă o spadă și în cea stîngă o cîrjă mai jos, în față, o fortăreață, o catedrală; o coroană, o mitră, un tun, un trăsnet al excomunicării; o bătălie, un conciliu. "Primăria și NRF", două chei pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
destinație pentru turiștii americani. Pe aici aveau să treacă Frank Sinatra, Ava Gartner, Johnny Weissmuller, Buster Keaton, Tyrone Power, Errol Flinn, Marlene Dietrich, Gary Cooper, Marlon Brando, Rocky Marciano... Celebrităților din lumea cinematografului și muzicii li se vor adăuga capete încoronate, mari oameni politici, scriitori... Aici funcționa "Casino Parisien" și tot aici avea să funcționeze cazinoul dirijat de Meyer Lansky, care în anii de glorie aducea venituri mai substanțiale decât cel mai mare cazinou din Las Vegas. "Decembrie-Hotel Nacional", mesajul primit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
premergătoare epocii lui Petru cel Mare, și culmina cu scena sacrificiului de sine al credincioșilor fideli vechii ortodoxii ruse. Prin fumul autodafeului, peste cenușa celor care și-au dat viața pentru a-și apăra fanatic credința și tradițiile, Petru, copilul-țar Încoronat, pășea Încet, dar sigur, Înspre un viitor al modernizării și al „intrării În Europa“. În mod neașteptat, lucrul la această operă m-a Înseninat: m-am simțit atins și inspirat de armoniile complexe și de vibrațiile cutremurătoare ale polifoniilor ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nostru de întoarcere? * Puterea magilor regi ai Franței monumentalizată grandios și rafinat în Domul Invalizilor, edificiu construit chiar pentru invalizi, pentru mutilații glorioaselor războaie. Spiritul „eticii și echității” nu pare a le fi fost deloc străin acelor capete nu degeaba încoronate! * Pretutindeni, la Domul Invalizilor, la Luvru, la Versailles, s-a „lipit” - după cum observă cu umor Doina - și Napoleon. Ca orice parvenit. Ceea ce nu mă împiedică să-l admir ca pe unul din cei mai mari eroi ai istoriei, ca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
românești, de unde cu groază am ieșit acum nouă ani!" Iar acum "de la Rolland și până la octogenarul Georg Brandes, îmi deschide brațele. Voiți s-o cunoașteți? Iat-o:/ Societatea Academică de Istorie Universală (care se fălește cu cincisprezece prinți și capete încoronate, și în fruntea căreia figurează regina Maria a României) îmi trimite statutul, invitându-mă să-i fiu membru onorific, și prin secretarul ei, d. H. Laumonnière, ofițer al Instrucțiunii Publice, îmi cere "documentarea necesară și un portret în vederea unui studiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală încoronată, stema heraldică a Bizanțului de odinioară. Haricleea, te rog... vreau liniște, șoptește Maria (în grecește). Doamna Maria stă la o măsuță florentină, cu ochii plecați pe o carte; ochii mari, încremeniți, o trădează nu citește. E înveșmântată într-o rochie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai puteam fi uns domn... Și nu eram decât de-o șchioapă... Dihonia a început cu fiul cel mare al Voievodului, Iliaș-Vodă. Doamna Stanca, mama fratelui său vitreg Ștefan, a uneltit să-l otrăvească pe Iliaș, ca să-și vadă feciorul încoronat. Iliaș-Vodă a înșfăcat-o de păr și a înecat-o în hârdăul cu apă de ploaie din curtea Cetății... Ștefan, fiul Stancăi, cu ajutor leșesc îl înfrânge pe Iliaș și-și răzbună mama, arzându-i lumina ochilor cu fierul înroșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o glumă bună: "Oastea țării?!" Care oaste?! Care țară?! Mai avea țara oaste?!... Oaste aveau boierii, "oastea lor personală". Se războiau între ei ridicând sau alungând domnii, își hrăpeau unul altuia moșiile, chiar pentru ibovnice se războiau... Vânătorii de capete încoronate, mercenarii cu simbrie, se vindeau celui care plătea mai mult. Împărțiți în tabere, scoteau săbiile, se încăierau între ei ca orbeții, pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni ziua-n amiaza mare tremurau în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
primejdie. Sângele mânjește, lasă urme. Lovitura trebuie să vină pe furiș, tăcută, nevăzută, neștiută, fulgerătoare, ca mușcătura de năpârcă mortală. Un praf, un prăfuleț cât o buburuză, o înghițitură strecurată... Am cercat-o: a doborât un taur. Otrava! Câte capete încoronate n-au fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o gânganie... Sfântă otravă! Speli paharul, ești curat ca lacrima, nici o urmă, nu te știe nici gându', nici pământu'... Îi aud clopotul de îngropăciune sunând... Va fi sărbătoare și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu deșarte năluciri și vise de mărire? După "Strălucitul Pod Înalt", a vuit Europa. Clopotele! Tămâierea! Osanalele! "Sabia lui Hristos"! Toate aistea te îmbată, ușor-ușor te fac să-ți pierzi capul. Trufia e un păcat ce bântuie în multe capete încoronate și le face să piardă măsura puterii, asemuindu-se unor mici dumnezei, ceea ce pricinuiește multe greșeli și suferințe popoarelor pe care le ocârmuiesc. Nălucite vise? Ohooho! hohotește Ștefan. Nici nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
această vale a Rinului. Să facem aici, la poalele muntelui nostru, un oraș bogat. Să le Îngăduim oamenilor să ajungă la bunăstare, să le dăm legi generoase. Să facem din acest colț de lume un ținut Înfloritor, astfel Încât toate capetele Încoronate care vor să poarte război și să Încheie pace să alerge la noi pentru a ne cere sprijinul. Atunci noi vom fi cei care dictează condițiile, atunci ne vom putea Înarma ca să ne putem apăra. Atunci prinții electori vor trebui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de umbră care o Înconjoară e mai Întunecat. Hai la ducele Bertold. O fi voia soartei cea care m-a amestecat În Întâmplarea asta neobișnuită. Își spuse că va trebui să fie foarte precaut. Ca Întotdeauna, destinele care secerau capetele Încoronate atrăgeau În vârte jul lor alte destine mai umile. Auzise multe despre du cele Bertold, nepotul episcopului de Konstanz. Simeon Își aminti cu recunoștință de monseniorul episcop. „Un om sfânt“, Își spuse. „Dacă și Bertold ar fi numai pe jumătate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
respectă promisiunile, nu e cu adevărat Împărat, și vasalii săi au tot dreptul să nu-l recunoască și să nu-i fie credincioși. Eu, un simplu cavaler, n-aș fi putut niciodată să-mi calc cuvântul dat. și un cap Încoronat, Împărăteasa văduvă, a călcat cuvântul pecetluit de inel, al soțului ei. Aud mereu că vremea pumnului a trecut și că nici un războinic nu are voie să-și capete drepturile cu sabia. Dar uneori trebuie să o facă... Domnii noștri Zähringer
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile princiare, precum și vânătoarea nepotolită de privilegii care Îi Împingea pe curteni la conjurații și trădări. Nu o dată căzuseră victime capete Încoronate. „Bodo, Bodo, În ce viespar ai intrat,“ gândi el În timp ce-i privea cu atenție pe cei din fața lui. „Cum te-ai putut ascunde de mine până Într atât? Nu ți-am fost un părinte bun și Îngăduitor? Tu, o minte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nobil ca al tău nu se mai află. Dar, crede-mă, știu ce spun. Eu sunt un impulsiv, mi ar sta bine să rătăcesc În căutare de aventuri. Mi-ar plăcea să fiu un cavaler pribeag, și nu un cap Încoronat. Urăsc diplomația, ambasadorii și ceremonialul de la Curte. Mi-ar plăcea să Înnoptez sub cerul liber, cu spada la căpătâi, fără o suită de lingușitori În urma mea. Să călăresc prin păduri, să pot spune ceea ce simt, așa cum fac cu tine acum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
după ce află cine era, Începu să-l privească cu o anume sfială. În vinele acestuia curgea sânge albastru, care l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună zi pe tronul francilor. și bancherul avea mult respect pentru cape tele Încoronate, chiar dacă știa cât de goale erau buzunarele lor. Spre mirarea lui, Bodo primi noutatea cu oarecare indiferență. Jupânul Urs nu mai pricepu nimic. Să afli că ești prinț de sânge, fiu de rege și să nu ți ieși din minți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
strânseră Îngroziți În biblioteca cea mare. Ducele fusese foarte iubit, un stăpân bun și generos, care copleșise mânăstirea cu daruri și privilegii. Mai mult, chiar În acele timpuri când viața unui om nu avea Însemnătate, asasinarea mișelească a unui cap Încoronat era o crimă Îngrozitoare, care Îi cutremura pe supuși. Între timp, sosi un al doilea curier. Părintele Bernhard era reținut la castel de gravitatea situației, astfel că-l ruga pe stareț să se ostenească el Într-acolo, pentru ca Împreună cu doamna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
frumos și chipul său păstrase strălucirea tinereții. Toți văzură cu mirare lacrimi În ochii tânărului duce. — Am pierdut doi frați În aceste zile cumplite, Îi spuse el mai târziu eremitului. Părinte, e mult prea mult chiar și pentru un cap Încoronat. Sunt pierderi pe care nu le poți Înlocui niciodată... A fost ultima oară când stăpânul din Breisgau a fost văzut plângând. În cele câteva zile Îmbătrânise și o cută adâncă i se săpase pe frunte. Nici strălucirea ochilor săi nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de Bodo nu mai avu cu nimeni. L-a plâns toată viața și mergea În fiecare an să se roage la mormântul său. Epilog După ce Bertold fu așezat În mormântul din cimitirul mânăstirii Sfântul Petru, cu ceremonialul cuvenit unui cap Încoronat, bătrânul bancher Urs Își duse fiul iubit acasă la Zürich și-l Îngropă alături de Wilfriede. Fu trimis un curier la Curtea regelui Ludovic, pentru a-i anunța moartea fratelui său vitreg. Dacă această veste l-a Îndurerat sau dacă a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
înălțimile dealurilor pentru a vesti locuitorii din vale despre apropierea urdiilor tătărăști care veneau pe drumul Vasluiului spre capitala țării”. Nu știu care îi adevărul, dar aș opta pentru ultima variantă. Chiar de la primii pași făcuți în Bucium te întâmpină acei „seniori încoronați” - gorunii. Îi vezi plini de fală stând cu fruntea în soare neclintiți ca niște străjeri. Îți voi reda câteva rânduri dintr-un articol - iarăși un articol - intitulat „ În căutarea codrilor pierduți” în care spuneam: „...sunt falnici degajând o forță ce
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
și în dreapta dealul Vișanilor. Drumul curge liniștit. La o bucată de vreme, trecem pe lângă Ferma pomicolă Vămășoaia, din livezile căreia ne râd merele cu obrazul rumen. Nu prea departe de aici întâlnim un stejar din stârpea gorunilor - un fost cap încoronat. Ți-l mai amintești cred, dragă prietene, cum i-au rămas doar crengile desfrunzite, care par niște brațe întinse spre cer... Doar la baza coroanei mai avea câteva crenguțe vii, care în fiecare toamnă mă bucurau cu ghinda lor, din
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]