664 matches
-
cu calm, cu seriozitate, imparțialitate, tenacitate, și de ce nu, cu zâmbetul pe buze și cu deplina convingere că foarte curând se vor înregistra progrese în cadrul procesului instructiv-educativ. Pe lungul drum al formării profesionale, ar fi de dorit să nu ne încovoiem sub orgoliul perfecțiunii, pentru că viața trăită numai pentru o idee, este o viață chinuită, falsă, care arată diferite feluri „de a nu trăi, trăind”. Ar trebui să fugim de ea, să fugim de inerție, de stereotipia actelor, de mecanizarea lor
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
nu va zmulge,prin lupta, una, de la vreun cavaler vestit. Rinaldo o porni apoi către pădurea Ardenilor, faimoasă pentru nenumaratele fapte de arme ce se petrecuseră în ea. De la primii pași făcuți în această pădure , el a întâlnit un bătân încovoiat sub povara anilor, care de cum l-a vazut i-a spus ,cu spaimă,că ținutul era cutreierat de un cal sălbatic, cu neputință de îmblânzit, care zdrobea și răsturna tot ce-i ieșea în cale. A-l ataca, a adăugat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și fugitivă, nu mai aprinde lumina însuflețită și simțirea ascultătorului. Nu mai aprinde tremurul de altădată din drama blândului Nazarinean, biciuit și țintuit pe cruce pentru eliberarea din moartea veșnică a omului. Banul, în zilele noastre, stăpânește interesul general. Românul, încovoiat de lipsuri, se bălăcește în propriile sale păcate și neputințe și nu percepe adâncul prăpastiei în care coboară și e târât, zi de zi, de cruzimea celor fără Dumnezeu și nu mai caută drum de întoarcere, care este unul singur
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
din senin. Iarba era culcată la pământ. Vântul creștea repede În intensitate. Nu se vedea nici un nor, dar văzduhul Întreg era cuprins de tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic, a cărui furie mătură totul În cale. * Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl lăsam să urce, când simții ceva atingîndu-mi marginea rochiei. Mă uitai brusc în jos. încovoiat ca un echer, ciudatul personagiu, grav, religios, îmi atingea piciorul cu fruntea, apoi sărută poalele hainei. . . de trei ori poate. Mă zmucii, dar omul, calm, urca acum scara tacticos, cu pași frânți, porniți din unghiul unor oase a căror încheieturi
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de zece zile și de cât timp înainte o fi fost acolo! Era ajunsă la faza acadelelor și portocalelor. Bietul Bonifaciu își închipuia probabil că e la secția boalelor infantile. E foarte gobeur sau foarte tolerant. Se mulțumește cu fărămiturile. încovoiat mai tare, așa cât să i se ascundă fața mică și suavă, Greg trebuie să fi străbătut sălile, împărțind cu gestul blagosloveniei bacșișuri personalului, în spitalul unde fecioarele despletite își descărcau păcatele - își închipuia Mini. - Conștiința lui trebuie să fi
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de un veac, parcursă de la cucerirea primei sfori de pământ de către doamna Calliope și până acum, când rămăsese un biet burghez nomad, care aducea cu el abia pânza unui cort, pe care să-1 întindă în marginea orașului. Un gentilom ruinat, încovoiat de greutatea răspunderii de a fi compromis nobleță unei generații: Cine mai e acum Doru Hallipa?" Mini simți problemele astea mari iscate acolo - a materialităței, a iubirei de pământ - ca pe niște blocuri grele, așezate de o parte și de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vei zice: " Nu găsesc nici o plăcere în ei"; 2. pînă nu se întunecă soarele, și lumina, luna și stelele, și pînă nu se întorc norii îndată după ploaie; 3. pînă nu încep să tremure paznicii casei (mîinile), și să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc cei ce macină (dinții), căci s-au împuținat; pînă nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); 4. pînă nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele), cînd uruitul morii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85079_a_85866]
-
încât una dintre podoabele ei de păr începe să alunece de la locul său. — Rdică-te, îi zic repede, încercând să opresc alunecarea podoabei. Eunucii duc registrul și sigiliul din piatră la mesele cu vase pentru arderea tămâii. Ei par să se încovoaie sub greutatea lor. Îmi scot capa de satin, așa cum cere eticheta, și mă înclin spre registru și sigiliu. După aceea stau în poziție îngenuncheată și mă întorc cu fața spre nord. Ambasadorul desface sulul și începe să citească din decret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi mâna înapoi! După ceva agitație de celaltă parte a perdelei, umbra doctorului revine. Mai mulți eunuci îl conduc la scaun, și mâna îi este împinsă dincoace de perdea, în mod evident nemulțumită. Stă pe marginea patului meu cu degetele încovoiate înspre înăuntru, ca un păianjen. Nici c-ar putea să-mi pese mai puțin. Vreau să aud din nou cuvântul „însărcinată“. Ridic mâna și o așez pe încheietura mea: — Asigurați-vă că este așa, doctore! pledez eu. — Succesul este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
i-au crescut niște buruieni. Kuei Liang este chemat să vină în față. Înfățișarea lui mă neliniștește. Expresia lui obișnuită, calmă și binevoitoare, e înlocuită acum cu o stare de agitație exagerată. Pare să fi îmbătrânit mult. Spatele îi este încovoiat și nu pot să-i văd chipul. Prințul Kung a venit cu el. Umbrele întunecate de sub ochii lor îmi spun ca nici unul dintre ei nu a dormit. Kuei Liang își începe raportul. Îmi amintesc expresia sa ca fiind una plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de neînlăturat. Mama vrednică, iubitoare și ocrotitoare, înconjurată altădată de copiii adorați, își consuma, discret, mâhnirea pentru absența lor. Când și tovarășul de viață a părăsit‐o pentru totdeauna, durerea, dorul și așteptările i‐ au îndoliat iremediabil inima. Cu spatele încovoiat de povara anilor, cu privirile stinse, cu sufletul răvășit de tristețile adânci, în casa îmbătrânită, goală și bântuită de amintiri a mai rămas doar ea, mama, ca să‐ i țină de urât singurătății. LE SĂRUT MÂINILE Cu migală și strădanie încerc
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
luat deoparte pentru o nouă discuție ca de la mamă la fiică. De data asta chiar era vorba de înălțimea mea și de faptul că mergeam așa de cocoșată, că aproape mă frângeam în două. —Stai dreaptă! Hai, nu te mai încovoia ca o salcie peste apă, a spus ea repede. Trage umerii spre spate și ține capul sus! Dumnezeu te-a făcut înaltă. N-are de ce să-ți fie rușine! Bineînțeles, nici ea nu credea o iotă din ceea ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Dacă îi dai lui Aghiuță un pachet de Kent, l-ai câștigat pentru un an. Iar Târfulița... cu o pudră am rezolvat multe. Îmi aduce și detergenți, ai văzut.“ Cuvintele năvăleau de fiecare dată asupra lui Mateiaș cu aceeași nerușinare, încovoindu-l, de-i tremura petiția pe care tocmai venise s-o citească soției. De parcă textul său ar fi fost brusc înlocuit printr-o versiune orală, total opusă. Înaltele principii pe care le tot repeta, zilnic, în retoricele sale bătălii? „Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două ore, închipuie-ți, și încă n-au curaj să admită public că s-a întâmplat ceva care n-a fost în puterea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
auzea altceva, continua să zâmbească, îngăduitoare. „Tu, tu ești diavolul! Nepăsarea și bucuria ta, nepotolite... Tu, nimfa răscoaptă, iapa în călduri. Perfectă, ca fructul oprit. Elementară, nesățioasă. Simplă, ca lumina și moartea. Tu, spurcăciune venerată, dorită de toți“... Profesorul se încovoiase, copleșit de vorbele ce nu se rosteau. Transpira, înnebunit de miracolul clipei care va pieri. „Emoție, atâta sunt. Emoție turbată, sorella. Emoția mă ruinează. Mă sălbăticește, mă anulează, amantissima“. Nu mai avea curajul să ridice privirea. Toma, iscoada salariată, dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
grupele de haltere, orgia și beția și rugăciunile surdomuților. Da, forța imaginilor persista, într-adevăr. Profesorul privea, hipnotizat, fără curajul de a-l deschide, carnețelul gros și îngust pe care îl sustrăsese din prima mapă, mapa purtând titlul ÎNCEPUT. Se încovoiase, electrizat, peste mapa aceea verde cu fotografii din tinerețe: Tavi licean, Tavi funcționar, Marga, Gafton, Sonia, Claudiu. Ofițeri, cazarme, afișe rasiste. Jandarmi îngrămădind deportații în vagoane de vite într-o ploioasă dimineață de toamnă. Iarăși Matus, Claudiu și Tolea, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-o de când era o copilă. Îl văd pe tata cum o lovește pe mama cu o lopată. S-a întâmplat brusc. Fără veste. Nu-mi vine să-mi cred ochilor. E nebun. O face târfă pe mama. Trupul mamei se încovoaie. Mi se umflă pieptul. O lovește în față, în spate, strigându-i că o să-i rupă oasele. Mama e în stare de șoc, incapabilă să se miște. Tata o târăște pe jos, o lovește și o calcă în picoare, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
transformă pe cineva, peste noapte, din erou în nelegiuit și invers, barca familiei Zhou nu se scufundă niciodată. Deng Yin-chao nu vine la petrecerile dansante ținute în Palatul Poporului. Din când în când, își face apariția doar ca să salute. Își încovoaie spatele și îmi spune că sunt cea mai bună. Toate cuvintele frumoase. Nu știu ce-i zice despre mine soțului ei. Nu vorbește cu nimeni altcineva pe la spatele meu, deoarece știe că Kang Sheng este urechea mea, iar el este pretutindeni. Deng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Buni, care Îl așteptase fără o scrisoare, fără o vorbă, o jumătate de secol, și acum vedea că el pleacă Înainte ca ei mai aibă vreo șansă să se Întâlnească. Eram tata, un șarpe neiertător Îmi mușca stomacul și mă Încovoiam de durere, zâmbind fericit, din minut În minut avea să vină izbăvirea, revanșa propriilor mele reușite-nereușite. Eram mama, iată rolul meu cel mai ușor, nu-i deloc greu să Îmi Închipui ce i-ar spune mama, pisăloaga Casandră, Musafirului. * Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
personajul lăudat în Divanul țării Românești sau răsplătit de țarul Alexandru I cu cel mai înalt ordin, crucea Sfântul Vladimir, nu mai era nici măcar bogatul negustor armean care câștiga și împărțea bani sau daruri cu generozitate. De când îl descoperise îngenuncheat, încovoiat în rugăciune lângă fărâma de lumină a candelei, cu umerii adunați, smeriți între aripile unui arhanghel, pictorul văzuse acolo doar un om singur și o mare suferință. Ezitase. Ieșise din biserică. Revenise totuși. Se oprise la câțiva pași de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai zice! Că nu-i bun de nimica, nici ca primar, nici ca vecin - ce fel de primar e-acela care o lasă pe ea, și femeie și văduvă, să se ocupe de asta? Moș Iacob Își scade glasul, Își Încovoaie spinarea, Începe să șchiopăteze, se ține de pântece și scâncește ca un copil că el ar face asta, cu dragă inimă ar face-o, da-i taaare bòlnav, Îl doare-aici, „la inimă” - și arată, cu pumnul strâns, stomacul... - Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
timp se simți refăcut. Așteptă câteva minute, își trase sufletul și pipăi cu grijă stomacul cămilei care, fiind legată, nu se mișcase când îi sosise sfârșitul, limitându-se să încline capul. Când simți în mod sigur locul ales, șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva ori, căutând să mărească rana cât mai mult. Când scoase arma, țâșni un pic de sânge și apoi un jet de apă verzuie și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
apropiați și pe oaspeți, ochii lui caută În asistență o victimă, o buză care ar cuteza să freamăte, o privire care să nu fie Îndeajuns de pocăită, amintirea vreunei perfidii. Dar, din instinct, fiecare se strecoară În spatele vecinului său, Își Încovoaie spinarea, grumazul, umerii, așteptând să treacă furtuna. Negăsind o pradă care să-i cadă În gheare, Nasr Han Își Înșfacă veșmintele de ceremonie, le scoate unul după altul, le aruncă, furios, la pământ și le calcă În picioare, urlând, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
piciorul. Roma. Privit din spate, tatăl meu arăta ca un actor italian. Unul faimos. Mai demult, văzusem un film cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta. Tatăl meu era cu adevărat un bărbat frumos, chiar și privit din față. Drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]