682 matches
-
etajul șapte, chiar lângă... — Se poate, spune cu un surâs. Dar mă gândesc și la alte variante... — Sau cea de la Dolce & Gabanna, de la etajul trei, adaug. M‑am uitat mai devreme la ea. Sau cele de la DKNY. — DNKY? zice Erin, încrețindu‑și fruntea. Nu cred că... — Sunt noi, îi spun. Cred că au venit ieri. Sunt atât de drăguțe. Ar trebui să le vedeți! Mă întorc și mă uit atent la îmbrăcămintea ei. Știți ceva? Fusta mov de la DKNY ar arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit la ea, apoi îmi mut privirea. — La ce te uiți? spune, în clipa în care apare o reclamă la Cola light. — Mă uit la Cafeaua de dimineață, îi răspund. Acuma vine rubrica de sfaturi financiare. — Ce? Chipul i se încrețește de iritare. Bex, dă pe altceva. Vrea să ia telecomanda, dar eu o înșfac înaintea ei. Nu! zic, uitându‑mă fix la ecran. Vreau s‑o văd. Muzica familiară de la Cafeaua de dimineață izbucnește zgomotos dinspre ecran, în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se spărgeau cu furie valuri enorme, ce puneau nopții albe panașuri de spumă. Se opri stupefiat. Din negură se ivea dintr-o dată o masă de apă cum nu-și putuse imagina vreodată că ar putea exista pe lumea asta, se încrețea pe culme, se înălța tot mai mult și se prăbușea asupra pământului, stârnind acel zgomot surd, apoi se retrăgea cu un murmur, ca să-și reia atacul cu forțe reînnoite. Marea! înțelese că acolo se afla teribila mare de care vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Lesley cu entuziasm. Le-am zis că o să le dau Înapoi avansul pentru apartament de Îndată ce voi Începe să câștig niște bani din lecții. — Așa mă gândeam și eu. Ce voiai să zici cu Action Man mai Înainte? Fruntea i se Încrețise din cauza efortului de a-și aminti ce-o nedumerise. I-am zâmbit cu blândețe, Întrebându-mă dacă ar trebui să mă aplec spre ea și să o bat ușurel pe mână. — Nu-ți bate căpșorul tău frumos cu asta. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
tenul e mai deschis la culoare? M-am holbat la ea uimită. — E doar o iluzie dată de reflectoare, Lesley, i-am zis cu blândețe. În zilele noastre, se pot realiza lucruri uluitoare cu ajutorul lămpilor cu halogen. — Serios? spuse ea, Încrețindu-și fruntea și examinând cu atenție revista. Aici scrie că are o boală de piele rară. Ușile se deschiseră larg și intră o femeie Însărcinată, cu pântecul umflat maiestuos, ca o pânză de corabie. Pe frunte, părul Îi era coafat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
aș prea putea să Încap În el. Ați fi amabile să aflați cui Îi aparține și să-l returnați, cu scuzele mele? Ridică obiectul ca să-l vedem și noi. Era vorba de un pulover la baza gâtului, cu o bandă Încrețită la poale, pe care l-am recunoscut de Îndată. — O! exclamă Lesley. ăsta Îmi pare a fi al lui Rachel, nu crezi, Sam? Ea poartă foarte mult negru. Dar și tu, de altfel... Pe când ea rostea asta, eu luam deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să se facă de râs când Încearcă să te invite la bar, dar se bâlbâie. M-am uitat lung la el, nevenindu-mi să cred. — Deci, care-i răspunsul? Da sau nu? Derek se distra de minune. Fruntea mi se Încreți din cauza uimirii profunde. — Dar, am Înțeles greșit. Credeam că Brian nu are Încredere În mine! A aranjat ca eu și Fliss să discutăm, la taraba ei, și-apoi m-a urmărit și ne-a spionat. Credeam că mă ține sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cel mai mic, spuse superiorul, care nu pricepuse ironia. Ministrul scoase caseta din aparat și Începu să desfășoare banda. Când termină, o strânse Într-o scrumieră mare de cristal și apropie de ea flacăra unei brichete. Banda Începu să se Încrețească, să se chircească și, În mai puțin de un minut, era transformată Într-un ghemotoc Înnegrit, casant și inform. Și ei trebuie să fi Înregistrat dialogul cu directorul de serviciu, spuse superiorul, Nu contează, oricine putea simula o conversație prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
buzunar, și-l tot căuta transpirînd pînĂ-l găsea. Apoi Îl băga În alt bzunar și după aia trebuia să-l caute din nou. Transpira din greu În timpul acestor căutări, așa că acum era roșu la față și părul i se Încrețise. Acum părea că ar trebui să poarte nu numai cravata de școlar, ci și o șepcuță din aia mică, de care poartă elevii din clasele primare. Ați auzit de vorba aia, că anumite Întîmplări Îi fac pe oameni să Îmbătrînească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
se ÎmbrăcĂ cu el. Transpirase mult cît trăsese cu urechea, și acum i se făcuse frig pe veranda umbrită și străbĂtută de vîntul răcoros dinspre nord-vest. Ceea ce acoperea puloverul era un toc de pistol pentru umăr, a cărui piele era Încrețită și albită de la transpirație; În toc se afla un Colt 45, și greutatea sa constantă Îi făcuse un furuncul puțin mai jos de subsuoară. Se Întinse aproape de zidul casei, pe un pat de campanie. Asculta În continuare cu atenție. Pasărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ecran și căreia toate cronicile i-au ignorat prestația pentru a se concentra mai degrabă pe înfățișarea ei tânără, uimitoare. Își injectase atâta silicon în obraji, încât fața îi devenise aproape imobilă, incapabilă de vreo expresie. Fruntea nu i se încrețea deloc, iar pielea de pe față îi era ca de cauciuc tare; abia putea zâmbi; singurul mod în care își putea exprima cât de cât emoția era să-și miște straniu ochii. — Nu cred că e bine... continuă el, nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
dea înapoi lui Barney diamantul ăla uriaș. E înnebunită după ele! — Ce drăguț. De unde îi ai? ciripește Daisy. Daisy ciripește la fel în cazul hainelor și al pisoilor drăgălași: vocea foarte feminină, pe care și-o subțiază foarte tare, fruntea încrețită în efortul de a-și arăta drăgălășenia. —Sunt de la Harvey’s. Am dat o avere pe ei. Nici nu vreau să spun cât. Dar m-am gândit să-i port și la Whitstable, așa că... —Jake o să intre în transă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ceva de mâncare, În timp ce unchiul și Adelino Canepa nu mai conteneau să se salute ceremonios Între ei. Tot restul serii am auzit rafale Îndepărtate, spre coline. Partizanii Îi urmăreau pe fugari. Învinseserăm”. Lorenza Îl sărută pe păr și Belbo Își Încreți puțin nasul. Știa că Învinsese prin interpuși. În realitate, el asistase la un film. Însă preț de o clipă, riscând să primească glontele ricoșat, intrase În film. Cu greu și În goana mare, ca În Hellzapoppin’, când se confundă peliculele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
din lift, la parter, am dat nas în nas cu Maria și doamna Oacă. Coborâseră la recepție să aranjeze problemele legate de cazarea mea. Am surprins-o pe madam Oacă privindu-ne și zâmbind pișicher pe sub sprâncenele ei roșcate și încrețite de un permanent cu bucle mici. Asta m-a iritat teribil. Maria ne-a întrebat ce facem, cum se simțea fata ei? Mai bine? Sabina a trecut pe lângă ea de parcă n-ar fi văzut-o niciodată. Pe la spate, Maria îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
scălda, prietenos și jucăuș, picioarele celor prezenți. La rasul solului, pluteau cohorte de norișori ștrengari și diafani de pulbere diamantină, cu un miros suav, îmbietor, răcoritor. Reconfortant. Ca un balsam. Bursucul Trei-Coițe fixează plafonul fasciculat, ierbos-bărbos, cu privirile brusc deconcertate, încrețește agasat din bumbul nasului și fornăie: Absurd! Pas, de te odihnește. Pe furca lui Belial! A mai sosit unul! BAAL I Iar noului Vizitator i se asocia, acum, un Chip: Un tânăr, mai degrabă înalt, longilin, cu pletele și barba
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ți s-a întâmplat? ― Nu. Absolut nimic. ― Care-i ultimul lucru de care-ți amintești? ― Nu știu. ― Erai cu mine și cu Dallas pe o planetă străină. În explorare, interveni Lambert. Ce s-a mai întâmplat? Fruntea lui Kane se încreți, în căutarea firului prin ceața amneziei. Fragmente de amintiri rămâneau departe, prea departe. ― Era... da, asta e... un coșmar oribil în care mă simțeam... Unde suntem acum? Tot pe planetă? ― Nu. Am plăcerea de a te anunța, zise Ripley scuturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ambalajul unei gume de mestecat turcești Turbo (se pare că a Început să se dezghețe comerțul și ne-am umplut de tot felul de șmecherii colorate) pe cadranul coclit, deșurubînd cu grijă capacul subțiat de uzură, apoi scoțînd limbile fine, Încrețite de efortul Îndelungat de a arăta ora. Ai să vezi cum fumai Într-o seară În atelierul subteran al lui Hefaistos (Rădoi, pe numele lui, un răcan brunet și simpatic din Constanța, care a primit pe mînă atelierul unității, Îngropat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de a atinge brațul lui George. Ce drăguț, plecăm deci în excursie? Răspunse George, zâmbind. Încetase să se mai învârtească prin salon și se așazese lângă cămin, uitându-se la maică-sa cu ochii lui îndepărtați unul de celălalt și încrețindu-și nasul scurt. Da, eu n-am nici un chef, dar Brian și Gabriel se țin de capul meu. — Oricum, încă nu-i momentul. De ce mi-ai vorbit acum despre excursie? Și n-ar fi timpul să renunțăm la povestea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
învăluit în pene de înger și arzând de entuziasm și de iubire. George îl interesa extraordinar pe Zet. Îl mirosea, ori de câte ori se putea apropia de el (ceea ce nu i se întâmpla prea des), cu un soi de fascinație care-i încrețea nasul. Dacă l-ar fi găsit pe George îngropat, cu siguranță că l-ar fi dezgropat cu labele. Când Zet văzuse poarta casei, începuse să alerge spre ea, dar rămăsese uimit de gestul asemănător al lui George. Gestul îi deșteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert era tulburat, poate chiar nervos. — Vă rog... bâigui Tom... nu există nimic pe care ați putea... vreau să spun, dacă există ceva... ce aș putea face... sau... — Există ceva ce ai putea face, spuse Rozanov. Îl măsura pe Tom, încrețindu-și fruntea brăzdată și răsfrângându-și și mai mult buzele mari, umede, cupide. Tom își spuse: „Dumnezeule! E în legătură cu George!“ Înainte de a mă explica... sau, oricum, înainte de a-ți prezenta ceea ce doresc să faci... sper că nu ai nimic împotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de a se ascunde devenise neinteligibilă și ținea de un trecut îndepărtat. Adam se strecură în cameră ținându-l în brațe pe Zet (avea dificultăți la urcatul scărilor). Lăsă jos cățelușul, care începu să alerge și să salte pe covor, încrețindu-și botul în ceea ce Adam numea „zâmbetul lui de salon“, și salutând pe fiecare în parte cu capul plecat și coada albă fâlfâind falnic. Tom se aplecă să-l mângâie. Zet, în extaz, se întoarse pe spate, cu burtica în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în cele două șanțuri de pe margini, și pleoapele-i sunt maronii și buhăite și de ce naiba și le-o fi boind așa! Arată patetică, îți face milă, niciodată până acum n-am văzut-o în halul ăsta!“. George zâmbi, își încreți nasul ca Zet, își arătă dinții pătrați și distanțați, și din nou păru tânăr. — Mă bucur că te văd, Alex. — Mă bucur că te văd, George. — Bill a fost cineva. Cu el aș fi putut sta de vorbă. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unde intraseră, iar pe pervazul prăfuit zări o scoică uriașă în formă de melc. Un ghioc. Mama se amuza în timp ce stătea de vorbă cu o doamnă pe intervalul dintre mesele cu mașini de cusut și bucăți de material cusut se încrețeau cu grăbire în vălurele, sub piciorul lor cu ac mișcător-bezmetic -, și ele amândouă aruncau rând pe rând priviri zâmbitoare-ocrotitoare spre el, mai întâi doamna și apoi mama. Doamna i se adresa lui strigându-i ceva peste mese, dar zgomotul era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ca să n-o las acasă în singurătate. La ieșirea din Gara de Nord, în timp ce ne îndreptam spre stația de tramvai, recunoscând locurile pe care tata, la începutul eternității sale, pentru prima oară nu le mai vedea, durerea ascunsă cu greu i-a încrețit fața într-un spasm fără a-i stăvili lacrimile. Dar a continuat și după aceea să fie nedumerită. Nedumerită și nefericită, așa cum fusese toată viața, fără să fi apucat vreodată să-mi spună cam ce-și dorise totuși de la viață
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prinde un fotoliu neocupat în mijlocul familiei,pentru odihnă. Că altă explicație nu am. Cât despre americani, dacă tot i-am pomenit, nici ei nu o duc mai bine: 8,8 ore de muncă zilnică pe parcursul a cinci zile!!! Ți se încrețește pielea de groază!...Și ați văzut unde au ajuns: tocmai la capătul lumii, acolo unde i-a și descoperit cu mare greutate Cristofor Columb Sen. Ori, pentru a nu vă răpi prea mult din timpul dumneavoastră de odihnă de la serviciu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]