713 matches
-
oarecum îmbătrînite artificial. Ochelarii cu rame de metal contribuiau la impresia asta. Și totuși ceva nespus de naiv și de neajutorat se citea pe fața ei: o expresie de fetiță de zece ani, amestec de frică și de timiditate. Uneori încrețea nasul ca un ursuleț panda, iar gura cărnoasă stătea deschisă într-o expresie de blândă perplexitate. Părea atât de curată, atât de îngrijită (parcă mirosea de departe a săpun de lux) încît ai fi spus: o străină, sau o păpușă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și de lături ale mahalalei. Stratul cu lalele ardea sub cerurile dumnezeiești cu flăcări galbene și roșii. Cum sufla o briză caldă, dar răvășitoare pentru păr, Maria își scoase baticul din poșetă și și-l legă sub bărbie. Fire castanii, încrețite cu drotul, fluturau totuși în urma ei, scăpate de sub pânza de mătase artificială, imprimată cu imagini de la Sinaia. Maria zâmbea - și Nea Gigi, strungarul cu păr bălțat și un ochi beteag de la un fir de șpan, se uita după șoldurile ei
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
acela ieftin, cu gust de bomboane, pe buzele domnișoarei cu ochi căprui! Sub cerul care gonea ca un fum negru, destrămat, deasupra, era singurul lucru colorat și viu. Doi ochi nerimelați și o gură în formă de inimioară. Câțiva zulufi încrețiți cu drotul fluturând dintr-un batic. Maria zâmbea. Un zâmbet bun și cinstit ca un guleraș alb la o rochie de vară, singura pe care tânăra muncitoare și-o poate permite. Cunoscuta rochiță cu buline și pliseuri. Pentru că nu vroia
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că, în definitiv, rămăsese în viață. Surorile, cu degetele umede împletite, pășiră pe podele de vitrine sfărâmate, peste ghete ortopedice împrăștiate peste tot - o schijă spărsese talpa uneia, de o palmă lățime, lăsând să se vadă înăuntru, pe un așternut încrețit de satin, un minunat revolver de damă, cu șase țevi și minuscul mâner de sidef; în altul se afla un lingou mic de aur; în al treilea, un pion de șah, din cristal strălucitor -, peste pălării cu voaletă și plăci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
visător-paranoică și sub ochii lui cu gene femeiești totul corespundea totului într-o vastă și cristalină conspirație. Ieșind de pe bulevard, se afundară pe străduțele spectrale și sonore din spatele hotelului Ambasador. Maria își scoase baticul de pe cap și-și lăsă buclele, încrețite cu drotul, să-i fluture pe spate. Ziua începea să coboare spre seară, dar aerul era la fel de cald și vântos, izbind muchiile de sticlă ale clădirilor, eviscerate de pustietate și tăcere. Pașii îi duseră, ciudat și oarecum inevitabil, spre strada
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lua mâna de pe părul meu tuns scurt, cu breton, și, dacă liftul era tocmai la șapte, putea rămâne așa mai bine de un minut. Între timp ne privea, în umbra scării, ară-tîndu-și pe sub sprâncene ochii foarte, foarte albaștri, cu fruntea-ncrețită de efortul de a privi drept. Fața-i era frumoasă și tânără, inteligentă, dar respirația încărcată de un damf de vodcă ne făcea să ne-o ținem pe-a noastră, pe toată durata cât, înghesuiți în lift, urcam până la cinci
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
M-a cutremurat doar borcanul gros de jumătate de metru în care pluteau doi prunci siamezi, contopiți la nivelul bazinului, așa încît două trunchiuri ieșeau oblic dintr-un singur trup de la brâu în jos, cu doar două picioare cu degetele încrețite de umezeală. N-ai fi putut spune, privindu-le țestele golașe și ochii dați peste cap, ce sex aveau cele două făpturi, dar pubisul lor comun era de fetiță. Pe culoarele ce se imbricau tot mai mult, suind și coborând
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tot astfel până la a miliarda pagină, unde Dumnezeirea este la puterea Dumnezeire. Mitoză și meioză, doi, patru, opt, șaisprezece, treizeci și doi, șaizeci și patru, morulă, blastrulă, gastrulă, și cele trei învelișuri embrionare scânteind ca o sticlă moale pe când se-ncrețesc, se înfășoară, se resorb, formează tuburi și muguri, se despart în puncte catastrofice, se reântâlnesc ca să schițeze fețe și membre, organe și pielițe, sisteme și aparate. Pește, reptilă, batracian, mamifer, săptă-mîna a patra, a cincea, a șasea, a șaptea. Luna
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Se gândi cine anume i-ar fi putut implanta lui o sondă psi. Nu era cazul, desigur, dar medita o clipă asupra avantajelor pe care le-ar fi avut cineva care i-ar fi putut controla visele. Fruntea i se încreți. Probabil că fiecare om din Univers ar fi avut de câștigat dacă el n-ar fi avut visul în urma căruia găsise mesajul Abatelui din vechime. Ziua aceea fusese una agitată. Încercase mai bine de două ore să scape de fratele
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
noi nu mai suntem siguri ce vei face cu secretele acelea. Simțim că te-ai schimbat. Și unii dintre noi chiar se întreabă cum ar arăta Ordinul dacă ar avea în fruntea lui un om cu... însușirile tale. Rim își încreți fruntea și o scrută pe femeie. ― Știi bine că asta nu se poate decât dacă împăratul îmi ordonă să o fac. Și nu cred că ar fi bine pentru voi. Eu unul nu pot să nesocotesc un ordin direct. Nu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pe malul unei mări. Erau incapabili de orice sentiment, în sensul uman... - Seducător... - Nu și pentru mine, strâmbă din nas Alaana. Cel mai gingaș și deopotrivă mai spectaculos moment al minții umane este acela în care șovăie. Fruntea Oksanei se încreți. - Si Maestrul lor? - Nu era soldat, din câte știu eu. Singurul lui rol era acela de a înlocui quinții care mureau de bătrânețe sau în luptă. - Mureau în luptă? - Niciodată pe teren, dar când un crucișător spațial explodează sau se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
brâu. Balamber îl atenționă pe marcoman: — Ai un câine idiot. Riști să-l pierzi curând. Audbert, alb la față, suspină resemnat, dar și ușurat. — Veniți, zise el, îi spun nevestei să taie un porc. Dar o să trebuiască să așteptați puțin. încrețindu-și buzele pe sub mustața lungă și neagră, Balamber consimți; își îndreptă apoi spinarea, își aranjă pe talie brâul verde cu auriu - culorile ce desemnau din vremuri străvechi clanul său -, îi făcu, în sfârșit, semn marcomanului să se dea la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trecut de cincizeci de ani, dar se spune că încă e un taur, pe Sfânta Sabie! Și tu? îndrăzni Audbert, în vreme ce hunul ridica din nou paharul de pământ. — Eu, ce? — Ți-ai luat nevastă? Sau ai o concubină? Balamber își încreți fruntea, strângând din buze, se foi puțin pe bancă, pe urmă, cu paharul încă sus, ridică din umeri și răspunse: — Balamber nu-și ia nevastă! Cât despre concubine... să ai una a ta e mai rău decât să te însori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce-am zis? Vreau să împlinesc ceva pentru care poporul meu să-și amintească totdeauna de mine, ceva care să-mi obțină favorurile regelui meu și despre care să se vorbească peste veacuri, seara, în jurul focurilor de tabără. Ea reflectă, încrețindu-și fruntea: — Asta nu depinde de nimeni altcineva decât de tine. Balamber dădu din mână nerăbdător: — Nu-mi vorbi în șarade. O să reușesc sau nu? — Ca să aflu, va trebui să întreb spiritele pădurii. Mai târziu, dacă vrei... Nu, nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți și, încrețindu-și fruntea, încercă să recite: — „Tatăl nostru, care ești în ceruri. Da... care ești în ceruri. Sfințească-se numele Tău și împărăția Ta și iartă păcatele... păcătoșilor, da, păcătoșilor... și... și...“ Apucându-se de păr cu violență, disperat, își lovi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un punct aflat la ultima cotitură pe care o puteau vedea, se stârnise un nor de praf la mică înălțime. I-l arătă lui Chilperic: — Uită-te acolo, jos. Aplecându-se în șa ca să vadă mai bine, fiul lui Gundovek încreți fruntea și, brusc, încuviință: — Vin, spuse el alarmat. Or să măture toată mulțimea aceea și or să fie curând aici. Așadar, în a doua zi de călătorie întâlneau, în sfârșit, dușmanul. Sebastianus își mută privirea către o porțiune mai apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la Genava. Sunt noutăți: ieri, după plecarea ta ,un mesager de a Genava. Avem noutăți: alaltăieri, o ștafetă din Italia i-a adus lui Gundovek un mesaj de la Flavius Etius. E un soldat de-al tău. îl cheamă... Așteaptă... își încreți fruntea, încercând să-și amintească. Sebastianus o ajută: — Vitalius? — Vitalius, da! Probabil că e foarte atașat de tine, fiindcă mesagerul a spus că atunci când Gundovek i-a asigurat că erai încă în viață... în sfârșit, acela, de bucurie, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
l-am citit, știți? Eu cunosc Scripturile! Iar la mănăstire aveam și câteva cărți cu Psalmii lui Ieronim. Cunosc mulți dintre ei și, da, i-am învățat și pe ei, pe bagauzi, vreau să zic, și... Se întrerupse un moment; încrețindu-și fruntea, căută să reia firul poveștii. — Ce ziceam? Ah, da... Apoi însă lucrurile s-au schimbat. Banda se mărea de la o zi la alta. Foametea, violențele soldaților, abuzurile săvârșite de clarissimi... Au fost oameni spânzurați, sate arse și... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care îl apucase pe Eucherius de păr, Metronius îl întrebă: — Bine. îți închipui că asta va schimba oarecum planul nostru. Nu-i așa? — Fără îndoială. — Ce te gândești să faci? Rezemându-se cu o mână de creanga unui copac, Sebastianus încreți fruntea: — înainte de toate, adunarea. Dacă îi avem împotrivă pe bagauzii de pe Loira, va fi imposibil și să intrăm la Aureliana. Nădăjduiesc doar că Divicone o să-i poată convinge. Sper și eu că da, fiindcă, dacă nu reușește, viețile noastre n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe punctul de a comenta comportamentul lui Thorismund, dezvăluindu-le lucruri importante. Etius, în schimb, oftă și spuse obosit: — îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu? Așa e, Magister, aș vrea să iau parte la funeraliile lui Elvius Metronius. Etius încreți sprâncenele: — Metronius? Nu-mi amintesc să fi avut numele lui printre ofițeri. Sebastianus încercă să nu-și arate amărăciunea mai mult decât se cuvenea. — Nu era un ofițer superior, răspunse. Comanda legiunea bagaudică. Magister militum încuviință: — A! Șleampății ăia! Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o lăsase înfiptă în piept ca un semn de dispreț, căci acum era pătată de sângele unui trădător. Așadar, așa își găsise Taciturnul sfârșitul: în mica poiană, alături de fiul pentru care făcuse totul, sacrificând până și onoarea sa de războinic. încrețindu-și fruntea, privi întunecat împrejur, scormonind cu ochi scrutători desișul. Atacatorii lui Reinwalt puteau fi încă în preajmă și, chiar dacă nu erau, probabil, foarte numeroși, o confruntare între copaci i-ar fi dezavantajat foarte mult pe războinicii hiung-nu. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păstrez o cămașă veche de la soția mea? Doica îmi adusese lapte de măgăriță, miere și pâine. Pusese pe platou și un cuțit cu mâner de os. Îmi spusese că îl văzuse printre obiectele negustorului de mărunțișuri și-l cumpărase. Adăugă, încrețindu-și fruntea: „Servește mereu la ceva!“ Am luat cuțitul să mă uit la el. Era al meu! Continuă pe un ton tânguitor: „Da, în dimineața asta, fiica mea (voia să spună „târfa“) mi s-a plâns că cineva i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Domniei Noastre vremea, Pe-a bucuriei pasuri ne număram noi anii, De zece luni acuma, de când, cuprinși de-o vrajă, Noi numărăm cu spaimă ce-ncet a noastre zile Se strecur, de ne pare din ele-orcare-un an. Și gura-Ne-ncrețită uită demult ce-i râsul Și ochiul Nostru nu e în stare să plătească Priviri de mulțumire celor ce ne iubesc; În cap ei ne fugiră, uscîndu-se de vii, Necredincioși luminei, nopții necredincioși În loc de-a vedea ziua făpturile naturii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vremea, Pe-a bucuriei pasuri ne număram noi anii - Și azi, boieri, e-o lună de când, cuprinși de-o vrajă, Noi numărăm cu spaimă ce-ncet a noastre zile Se strecur, de ni pare din ele-oricare-un an. Și gura-ne-ncrețită de mult uită ce-i râsul Și ochiul nostru nu e în stare ca să nască Priviri de mulțumire celor ce ne iubesc, În cap ei ne fugiră, necredincioși luminei, Se simt doar pe ei înșii uscîndu-se de vii. Boieri, coroana
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Nimic din aste să nu le știe nime, Veghează zi și noapte - noapte și zi veghează, N-ai auzit nimica și n-ai văzut nimic! Vezi tu pecetea asta-n mânerul spadei mele? A ei încrețiture în cap ți se-ncrețească, Cu ea, cine va cere o trecere, să-i dai. De astăzi înainte tu nu mai ai stăpân Decât pe mine. MESTEACĂN Bine. SC[ENA] V - Bună vreme. - Vreme rea. Dar de unde ajung la cinstea să vorbești cu mine? - Cum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]