2,617 matches
-
peste București, așezîndu-se ca o perdea imensă deasupra Terenului Hipic și a Grădinii Botanice. Aburi calzi ies din loc în loc prin gurile deschise de canalizare care se varsă direct în Dîmbovița, amestecîndu-se cu ceața mată care de cîteva zile a încremenit pe firul apei. Ce cloacă jegoasă mai e și cuibușorul ăsta, își zice Dendé pășind înăuntru zgribulit de frig, careva iar și-a făcut nevoile în fața ușii, nu mai există maniere dom’ Roja, zice Gulie, și toți își opresc privirile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de aceea chiar și în clipa de față se poate privi în oglindă cu aceeași plăcere cu care o făcea pe vremea cînd era holtei. Singura lui plăcere intimă de peste zi începe și se sfîrșește dimineața, cînd aflat la baie încremenit în fața oglinzii, luptîndu-se cu gazele din stomac care de obicei nu-i dau pace în timpul orelor matinale, își trece în revistă jucăriile cosmetice, care mai mult decît orice doctrine, idei politice sau răzvrătiri interioare l-au propulsat în viață, l-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
aveți ceva împotriva Piticului, chiar și numai pentru faptul că v-a acuzat mereu că sînteți niște vinituri în țara asta. Nenorocitul a știut întotdeauna s-o spună în așa fel, încît s-o simțiți ca pe-o insultă. Își încremenește privirea asupra periuței și a tubului cu pastă de dinți Cristal, îi place să-și studieze îndelung dantura, în timp ce desface căpăcelul de plastic și simte mirosul de mentă gîdilîndu i nările. Dacă v-aș spune-o franc în față, m-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mai aveam ca să-i umplu rezervorul, am văzut cu ochii mei că era ras, chiar s-a prelins puțin pe bară cînd i-am pus bușonul, zice. — Atunci care-i explicația, întreabă Monte Cristo, exact în clipa în care automobilul încremenește inert pe macadam. — Nu-mi vine să cred că am rămas fără benzină, nu reușește să-și revină Petrică după șocul primit și, deblocîndu-și ușa, sare primul din mașină încordat ca un arc. — Haideți să coborîm cu toții, zice domnul Președinte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bani mărunți. GÎndim cam prea pe termen scurt. Dar pe de altă parte, ducem pe umeri problemuța asta a speranței de viață. E un lucru absolut necesar, rînjește el. Se aplică aceleași reguli. Încerc să zîmbesc, dar simt cum Îmi Încremenește fața, de parcă toți mușchii și nervii din ea mi-au fost tăiați. — Știi toată chestia aia cu femeia misterioasă? Mi-am pierdut o grămadă de vreme cu ea, rîde el și clatină din cap uitîndu-se la mine ușor stînjenit. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
le-ai avut... ei bine, ai fi pus tu laba pe ea, frățîne. Trebia să ți-o spun. — Mda Ray, așa se-ntîmplă, Încuviințăm noi din cap. Despre asta-i vorba. Despre asta era mesajul lui Gus. Fața lui Lennox a Încremenit Într-un zîmbet estimativ, țeapăn În jurul gurii, cu ochii iscoditori, dar ciudat de neînsuflețiți și de mecanici, În stilul poliției. — Știi carei problema ta, rîde el glacial, n-ai pusîn practică ce propovăduiești. Nu putem zice nimic. Lennox ne vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
butonul spre un post de știri În limba franceză, limba bunicilor mei. Din câteva mișcări Îmi scot hainele. Ultimii, cum e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
trezit un zgomot surd venit de undeva din curtea din spate a casei. Ferestrele uriașe de la parterul casei de vizavi Îmi stârnesc o curiozitate morbidă. Silueta unei femei se vede ca o umbră chinezească. Iar am visat un ozene. Era Încremenit deasupra mării și, când m-am apropiat de mare am simțit o căldură ucigașă. Cinci iunie Iubitul ei are probabil, mai presus ca iubirea, un plan din care se Înfruptă cu lăcomie. Prin ferestrele de vizavi se văd ca prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
siguranță Încet, Încet credința pierdută. Acest oraș aiurit și smintit, plin cu haite de câini vagabonzi, neliniștit, gălăgios, trădător, dar sentimental este singurul loc de pe pământ În care Antoniu a ales să trăiască până la sfârșitul zilelor. Antoniu deschide ușa și Încremenește În pragul ei: pe patul sărăcăcios În care doarme singur de atâta timp, bătrânul Kawabata, tovarășul lui de mizerie, fugarul Întors la vatră, respiră greu și fixează cu ochii Înfundați În orbite, tavanul. Deschizând ușa, odată cu Antoniu, În Încăpere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de undeva din capătul străzii, după care, tăcere. O ușă se izbește cu zgomot, În apartamentul de deasupra. Primul care rupe tăcerea este bărbatul: -Preotul vorbește În biserică despre castitate, sărăcie, supunere, și credință În Dumnezeu, cu un veșnic surâs Încremenit pe buze. -De ce ți se pare că are un veșnic surâs pe buze? -Nu știu să-ți spun, dar așa mi se pare. Se Îndepărtează amândoi de fereastră, ținându-se de mână. El apasă comutatorul și, lumina plăcută, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care ar fi putut să le picteze. A mormăit ceva și a Început, ca un chirurg să-și controleze ,,instrumentarul,, de lucru. A pictat frenetic, dar și extrem de concentrat, asupra subiectului. N-a avut nici un reproș asupra poziției În care Încremenisem. Îmi era frică să și respir, Îmi amorțise tot trupul, dar, asemenea unui stăpân care nu slăbește lesa câinelui pe care-l plimbă, nu mi-a acordat nici un moment de relaxare, dimpotrivă, de două-trei ori, când i s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și aceasta într-un stil de diletant, să ajung istoric militar - un domeniu de studiu în care, dacă aș fi reușit să-mi depășesc condiția de amator, aș fi putut excela. Totuși, când m-am însurat cu Antonia, totul a încremenit într-un punct mort. După cum am spus, a fost un adevărat noroc că m-am însurat cu ea. Antonia fusese, și încă era, o frumusețe oarecum excentrică în societate. Tatăl ei era un distins soldat de rând, iar mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei pe podea în lumina rece a soarelui. În timp ce scotocea prin buzunarele paltonului în căutare de țigări am avut convingerea că în clipa următoare îmi va spune să plec. Am început să înaintez spre ea și, văzându-mă, ea a încremenit pentru o clipă; apoi și-a continuat în mod ostentativ gestul de a-și aprinde țigara. Când a terminat s-a întors spre mine, cu mâinile atârnate în jos pe lângă corp, ținând într-una din mâini țigara aprinsă. Fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Răsuna ciudat în încăperile goale. Eram aproape hotărât să nu deschid. Simțeam că nu pot da ochii cu nimeni. Rosemary era la Rembers și nu exista în Londra nici o ființă pe care aș fi putut să o suport. Am rămas încremenit în loc așteptând ca sunetul să se repete. S-a repetat de trei ori, zgomotos, insistent. Răsuna atât de alarmant încât m-a determinat să mă ridic și să mă duc până la ușă. N-am putut suporta liniștea care se așternuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă ridic și să mă duc până la ușă. N-am putut suporta liniștea care se așternuse și, ca să nu-l mai aud încă o dată, am deschis ușa. Honor Klein stătea în semiîntunericul de pe palier. Ne-am privit în tăcere, eu încremenit cu mâna pe ușă, ea ținându-și capul plecat și privindu-mă pe sub sprâncene. Pe buzele roșii, arcuite, stăruia un zâmbet crispat abia perceptibil. M-am întors, permițându-i astfel să înainteze spre lumină în urma mea. Am intrat în salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu e-n stare să zică altceva decât tâmpenia aia cumplită, cu banii cheltuiți pentru cineva care acum e cadavru. Ce sunt, la urma urmei, aceste evreice care ne-au crescut din copilărie? În Calabria își au corespondentul în muierile încremenite pe băncile bisericilor, unde înghit tot rahatul ăla catolic, scârbos; în Calcutta, le vezi cerșind pe străzi sau, dacă-s norocoase, le găsești înhămate la un plug pe un ogor colburos. Numai în America, Rabbi Golden, își platinează aceste țărănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
știu eu ce-și spun și ce pun la cale... Lina a vorbit prima și Maimuța s-a apucat să traducă: — Zice că o ai babană. — Bag mâna-n foc că le zice asta la toți băieții. Pe urmă au încremenit pe loc în desuurile lor, cu privirile ațintite asupra mea - în așteptare. Dar și eu am rămas în expectativă. Și cum îmi mai bătea inima-n piept! Trebuia să mi se-ntâmple odată și-odată, cu două femei... și-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
semnalelor, fețele Îngrijorate, clinchetul de pahare și coloanele de cifre - pata neagră din mintea casierului. Vântul se opri pentru un interval de zece secunde, iar fumul care măturase Înainte și Înapoi cheiul și pogoanele de metal În rafale repezi rămase Încremenit În aer În tot acest interval. Ca niște nomade corturi cenușii i se păru lui Myatt fumul, În timp ce-și căuta un drum prin noroi. Uită că pantofii lui de piele Întoarsă erau ruinați și că ofițerul vamal fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă zgâiesc la insigna lui. Ochii polițistului se dau peste cap până ce nu li se mai vede decât albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară ceva roz. E vârful limbii. Număr în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vînt. Și deodată, din față, se repede în furie spre cursă un obstacol alb, confuz, care nu poate fi recunoscut în jocul nervos al fazelor farurilor. Însoțită de un buf puternic, înfundat, făcînd să-i scuture zdravăn interiorul, mașina a încremenit. Pasagerii au înlemnit și ei, ridicați de pe locuri sau numai izbiți cu piepturile de spătarul scaunelor din față. Singură, cățelușa din brațele bătrînei scoate un scheunat scurt, ascuțit, ca un ac înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ham spune femeia încet, luîndu-l în brațe. Taci; ham vrea să facă nani. Am murmură copilul, ca o completare, apoi, ducîndu-și mîna între picioare, apăsîndu-și-o, se uită fix în ochii mamei, spunînd: Ala! cu un ton de reproș, după care, încremenește cîteva clipe, continuînd să privească în ochii mamei, rămasă în așteptare. Ala murmură el fără convingere, relaxîndu-se. Femeia strînge din buze, caută într-o sacoșă, de unde scoate pantalonași, cu care începe să-l schimbe. Ala murmură copilul, cînd se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Alo, alo ! Alo!!... De afară se aude cum vîntul învăluie zăpada, izbind-o în ferestre și sub streașină. Cred... îngînă șoferul cred că se face undeva un contact, sau s-a rupt firul... Vine un sunet foarte slab. Toți au încremenit. Chiar și focul din vatră. Doar viscolul, afară, urlă ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
înfiorat de acel mai, care ar fi putut să-l trădeze. Te cred, tata, sigur că te cred rîde ușor fata. Mai ales că bunica a fost o femeie foarte frumoasă, mult mai frumoasă decît... frumoasa mea mamă. Săteanu a încremenit. Apoi, peste numai o clipă, palma lui lovește cu zgomot obrazul fetei. Tata! tresare Doina stupefiată. Altădată, spune Săteanu calm, vrînd să o dreagă să n-o mai bagi pe mama ta în vreo glumă de felul ăsta. Este mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întreabă, începînd să-și îmbrace blana. Să nu mai țipi încă o dată, răspunde Mihai că dacă nu intru eu în spital cu inima, îmi intră Miliția în casă, cu forța, chemată de vecini, să vadă ce se petrece. Maria a încremenit cu mîna întinsă, de care îi stă agățată blana. Privirea ei, mărită o secundă, pînă la explozia ochilor, se micșorează, arsă de urma durerii ce i-a întunecat întreaga față. Mihai înțelege că a atins cel mai dureros punct din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tatăl..., știu că-mi spunea... Cînd? Aa... Doar mi-a fost elev, la seral. Apucase odată să mi se plîngă... Săteanu?! s-a mirat fata. Nu-i ăla care te-a spus directorului că-i iei peste picior?... Bătrîna a încremenit. Trecuseră deja cinci zile, dar ea mai păstra încă încrederea că va veni. Credea cu atîta patimă încît, uneori, avea impresia că numai gîndurile ei îl vor naște, făcîndu-l să se întrupeze aici, în cameră. I se mai întîmplase o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]