1,417 matches
-
care felinarele nu se aprinseseră încă. Dacă își încorda însă ochii, putea vedea limpede în lumina difuză, albăstrie. Nu era nimeni în jur. Deodată, o mișcare subită, alături de ea, o făcu să tresară și să se dea cu un pas îndărăt. Apăruse ceva, dincolo, de cea de-a treia ladă de gunoi. Vulpea-mascul, care se uita la ea. Capul animalului, cu ochii triști și botul zebrat de dungi întunecate, avea o înfățișare aprigă. Alex își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un bărbat, care-și vâra în grabă cămașa albă în pantalonii negri. Bărbatul era Emma. Tom rămase atât de surprins, atât de șocat, încât făcu un salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele de ușa de la intrare. Emma, roșu ca para focului, respirând agitat, părea mai curând mâhnit. Coborî în hol, făcu un pas sau doi, privindu-l cu severitate pe Tom. Neavând ochelarii, își îngusta ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
devenind mai furios din această pricină. — Eu sunt de partea lui George, declară Alex. — Și eu, sări Gabriel. Simt că George a revenit în sânul nostru. Încă de când l-a salvat pe Zet, George și-a răscumpărat păcatele, a venit îndărăt, îl pierdusem din vina noastră, pentru că exagerăm tot ce face el, cu toții exagerăm, ne agățăm de fiecare lucru pe care îl face și declarăm că e mârșav. — Dar nu e o mârșăvie să... începu Brian. — E ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
străvechi, coarde dinainte de a fi început totul. — Care „totul“? întrebă Alex, dar George nu-i răspunse la această întrebare. Știi, mă simt schimbat. Poate că Gabriel a avut dreptate. Cum a spus? Că „mi-am răscumpărat păcatele“, că „am venit îndărăt“. — Te simți schimbat? În ce fel? Ruby intră cu sendvișurile, apoi se retrase. — Sunt lihnit. Vrei și tu? Nu, mulțumesc. George începu să înfulece cu lăcomie. Nu mai pusese nimic în gură de o zi. Apoi spuse: Noi plecăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să văd... m-am dus îndărătul mașinii și am încercat să o împing? Sau mi-am imaginat numai lucrul ăsta? Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, te implor să-mi spui adevărul, te implor! Involuntar, părintele Bernard făcu un pas îndărăt, degajându-se din mâinile care-l încleștau. Spuse: — Ai sărit din mașină și te-ai dus la marginea canalului. Bineînțeles că nu ai încercat s-o împingi. A fost un accident. — Ești sigur... în fața lui Dumnezeu? — Da. George nu păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
izbucnirea jetului de apă ce simbolizase forța unei energii curative, menite să-i alunge gândul de la o Hattie îndepărtată de el pentru totdeauna, transplantată în lumea invizibilului. Chiar și remușcarea era o provocare lesne de înfruntat. Și acum, fusese zvârlit îndărăt într-o eră anterioară, cu toate datoriile lui neîmplinite, o eră în care totul era abia de făcut. Dar ce anume erau aceste datorii și această hidoasă libertate, și acest ceva cu care îl tortura noul simț al posibilităților! Gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
afla, apoi își scoase și haina. Aceeași anxietate nervoasă, excitantă, înfricoșătoare îl împingea să continue, să meargă tot mai jos. Își spunea: „Trebuie să văd izvorul, trebuie să-l văd, este unica mea șansă și, de îndată ce-l văd, urc imediat îndărăt. Nu a avut loc nici o catastrofă, pur și simplu nu e nimeni aici“. Coborî încă un lung șir de trepte tremurătoare, care păreau suspendate în gol și străbătu un nor gros de abur. În stânga apăru o bucată masivă de zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ennistone. Oricum, Alex nu primi un răspuns la întrebarea ei, nu pentru că Ruby s-ar fi rușinat să i-l dea (deși chestiunea o frământa), ci pentru că în acele momente sărmanul ei cap era plin de alte gânduri. Se trase îndărăt cu un pas, îndepărtându-se de scară, și-i spuse lui Alex: — Vulpile acelea... — Ce-i cu vulpile? Sunt rele, duhuri rele, lucruri rele. Aduc nenoroc. Fac să se întâmple nenorociri. Nu fi proastă. Asta-i o superstiție idioată, țigănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iei tot restul. Hattie îi dăruise lui John Robert „ziua“ pe care i-o ceruse, adică vineri. Dar în acea dimineață, după lamentabila lui izbucnire sentimentală, nu mai putuseră discuta normal. Amândoi erau puțin speriați și foarte doritori să dea îndărăt. El îi spunea întruna: „Îmi pare rău“, iar ea îi răspundea: „E în ordine“. „Apologia“ lui John Robert, „explicațiile“ lui bolborosite se transformaseră într-o lungă trecere în revistă a tuturor întâlnirilor lor și a amintirilor comune, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
folosite în conflicte. Țesutul, arta vestimentară, agricultura și alte domenii semnalează evoluțiile, progresele. Oamenii se detașează de natură și se îndreaptă din ce în ce mai mult spre cultură. în acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu dă îndărăt. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
aparține colectivității, adică unirii celor mulți, singura cale spre belșug” și altele câte, că Lung simți că i se clatină podeaua primăriei sub picioare „Acu’ patru ani mi l-au dat, cică e-al meu și acu’ mi-l iau îndărăt” își spuse. Nu înțelegea, întrebă pe cel din dreapta, unul mustăcios, cu căciulă fumurie în mâini, care îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fundul cărora clipocea un fir nevăzut de apă, și pripoare lutoase, cu malurile brăzdate de torente. Drumețiile Începuseră să-i placă. Abia cînd se Întorcea din nou acasă avea unele mustrări de conștiință. Se oprea În fața porții și se uita Îndărăt; decît să intre, ar fi preferat să se Întoarcă În pădure. Christina se arăta Însă de fiecare dată la fel de sigură și Încrezătoare, neclintită În hotărîrea ei, Încît seara, cînd Înșira din nou tăcut pietricele de felurite culori pe marginea mesei
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
p. 59). Naiv, îi cere lui Miron Constantinescu ajutor: „În situația în care mă găsesc, sunt silit să intervin pe lângă dv. ca să luați măsurile ce veți crede de cuviință pentru a se repara nedreptatea ce mi s-a făcut”. Cere îndărăt lucrurile personale, „hainele și rufăria”, biblioteca, un spațiu de locuit, o pensie. Oare ce a gândit Miron Constantinescu când a citit această scrisoare? Ștefănescu-Goangă a murit la trei ani după eliberarea din închisoare, fără să i se fi adus o
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
folosite în conflicte. Țesutul, arta vestimentară, agricultura și alte domenii semnalează evoluțiile, progresele. Oamenii se detașează de natură și se îndreaptă din ce în ce mai mult spre cultură. în acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu dă îndărăt. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îngreuiaseră, că parcă nici nu le mai putea mișca să rostească vreun cuvânt. Numai ochii i se roteau; harnici și neosteniți, pânditori, ca ochii șoimului, spre toate zările. Gloanțele soldaților împărătești secerau tot mai mulți dintre țărani. Nimeni nu da îndărăt. Toți năzuiau din răsputeri să intre în oraș, să se răfuiască acolo cu nobilimea. Ningea tot mai des și lui Onuț îi venea să chiuie de bucurie când văzu că ai iui dobândesc izbânda. Și chiar ar fi chiuit dacă
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
1970; Povestindu-vă, București, 1977; Petreceri, București, 1980; Și cum vă spuneam..., Tel Aviv, 1980; Pagini de carte, Tel Aviv, 1984; Ochiul diavolului, Așkelon (Israel), 1985; Sodoma și Caorsa, Tel Aviv, 1986; Avadică Abadică,București, 1995; Cu Dumnezeu înainte și îndărăt pe Strada Peca, București, 1996; Soarele umbrei (Romanul lui Pafnută Nunteș Patrat-Sfânt de democrație popularistă). Dosarul „Soarele umbrei”, București, 1997; Proza mea cu Bacovia, București, 2001; Între DA și NU, pref. Doina Uricariu, București, 2002. Repere bibliografice: Sonia Larian, „Teatrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288003_a_289332]
-
aparent carnavalești, propunând o nouă gramatică a textului, pot fi semnalate la unii dintre contemporani, nu lipsiți de har. Nu o dată, totuși, valurile de enumerări insignifiante cad în gol; redundanța, ticurile, manierismul proliferează. Cu Epica magna, Nichita făcea un pas îndărăt. Intervenise oboseala. Frapează autopastișarea, un anumit funambulism, o vizibilă diluție! În Laus Ptolemaei, trecerea de la concepte la poezie eșuează în prozaic și retorisme. În Necuvintele, câteva solilocvii pe teme existențiale, de genul: Ce este viața? Când începe și încotro se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui Dimov, vorbesc Istoria lui Claus și a giganticei spălătorese, Povesta acarului și a miraculoasei călătoare, O dimineață în curte, La cinematograf și nu numai. Încălzit, regizorul de spectacole uită ca, din când în când, să stea în loc, să cate îndărăt sau să privească înainte. Ce contrast, bunăoară, între Bacovia, un performeur al dicțiunii simplisime, și truculența lui Dimov, la care discursul trosnește de încărcătură! Își dau întâlnire, la acesta, achiziții ale fostului student (în filozofie, biologie, teologie), neajuns în posesia
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
personală, se observă de la primele pagini; dedându-se cu voluptate auscultării înaintașilor ("auscultare" în modul lui Nietzsche), ea intră în rezonanță cu un trecut esențializat, cu reverberații fascinante. Uneori trebuie să stăm în loc ori să ne regăsim sinele autentic privind îndărăt, în originar. Câte un pretext oarecare, bunăoară de ordin naturistic (ploaia, florile, anotimpurile) ori de alt gen (erosul, trecerea) și celelalte, duce în impalpabil; discursul lunecă de la desenul vibratil la reverie și meditație, acestea cu efecte de supra-text. De la concretul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aș vrea, n-aș îndrăzni pe față. / Și-n loc să te blestem și să hulesc, / Te laud, osândită pe viață" (Iubire). În cele din urmă, aceste 13 monologuri, niște scrisori deschise, larg îmbietoare, pun între paranteze situațiile dilematice, lăsând îndărăt trene de lumină, năzuind să sugereze ceea ce adesea ține de informulabil. Monologuri ca instrumente de cunoaștere! Erosul, formă de umanism fortifiant, e ritual în trepte suitoare. Totul e spus cu naturalețe, cu simplitate și concizie, cu candoare și feminitate, totul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în ea avea să se deschidă, munteanca stătu așteptînd și cugetînd. Acuma vedea adevărat și bine că vîntul a contenit. Căzuse jos în vale, și amuțise și el. Semnul era vădit. Mai înainte nu putea trece. Trebuie să se întoarcă îndărăt. Nu avea în ea nici cea mai mică îndoială, că între cei doi, Nechifor nu se afla. Pîn-aici nu ajunse, nici nu se mai găsea nimic viu din el”. Este limpede. După acest pasaj, femeia se simțea pregătită să întîmpine
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în ea avea să se deschidă, munteanca stătu așteptînd și cugetînd. Acuma vedea adevărat și bine că vîntul a contenit. Căzuse jos, în vale, și amuțise și el. Semnul era vădit. Mai înainte nu putea trece. Trebuie să se întoarcă îndărăt. Nu avea în ea nici cea mai mică îndoială că, între cei doi, Nechifor nu se afla”. Așadar, după cum își cunoștea ea bărbatul, nu putea fi doborît decît prin vicleșug omenesc. Nechifor a fost „doborît”, „ucis” în chip „mișelesc”, pentru că
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
istorii cu locuri de casă sau grădini pe care unii și-au clădit casele lor demult, alții recent, fără să se sinchisească că adevărații proprietari sunt În viață. Niște neamuri din satul natal s-au trezit, când și-au cerut Îndărăt pământul, că via și livada plantate de tatăl lor au fost „preschimbate” de niște hapcari din sat, oameni de bine ai Începutului de tranziție, care și-au turnat vile pe un loc care știau, și ei, și satul, că nu
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
ale „pariului cu agricultura”, nu vor putea fi descâlcite niciodată. Unii responsabili pentru acest dezastru produs al psihologiei colective se Întreabă cu uimire de ce, oare, unii „pământeni” țin cu strășnicie să recupereze locurile lor, de ce le vor cu atâta strășnicie Îndărăt, de ce fac crize de identitate atunci când constată că nu le mai pot recupera pentru că s-au risipit, vândute de cine nu le avea sau dăruite de autorități unor apropiați, schimbate, pierdute definitiv. Nu atât valoarea economică a acestor terenuri Îi
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
se Încadreze”. Părinții și cei patru copii locuiam Într-o promiscuitate dezolantă. Nu ne găseam locul. De Paști ne-am dus cu toții În satul „nostru”, la cimitir, la mormântul bunicului și apoi la moșul nostru Costică. Când am luat-o Îndărăt, pe jos, spre noua noastră reședință, cale de cinci kilometri, ne-am Înșirat pe drum, mai Întâi copiii, apoi părinții. Noi, cei mai mari, aveam cu noi un aparat de fotografiat vechi, cu burduf, cu care se puteau face numai
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]