1,581 matches
-
surpriză; la cât de idioți erau, ar fi putut intra și pe scurgerea de la cadă. Am apucat nenorocita de hârtie și-am pus-o într-o mapă, mapa într-un rucsac. L-am ridicat și pe Brutus și l-am îndesat tot acolo. Nu-i plăcea, dar parcă-l întreba cineva. L-am consultat încă o dată pe Lepidopteros, înainte să ies. Îmi pregătise un nou fișier, străluceau vreo trei căsuțe pe ecran; probabil lucrase noaptea, amorțit dar viu, ca toate programele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna, dar nimeni nu-l băga în seamă. Când flacăra risca să se întindă, Mihnea stropea repede animalul cu apa dintr-un pahar Berzelius. Înainte să se sune, căpățâna era prinsă la loc în șuruburi, cu blana smulsă și fleșcăită îndesată în urechi. Totul se termina în liniște și miros de sălbăticiune, ca la Grădina Zoologică. Melniciuc vâslea după sandale, se încălța cu dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
li se vedea eticheta cu prețul pe talpă. Se-așezau la masă și zăceau unele lângă altele, apatice, ușor excitate, abandonate ca un fier vechi. Vorbeau fără oprire, numai despre haine, concedii și metode de slăbit. Din când în când, îndesau câte-o gogoașă în gura copiilor, să nu mai țipe. Cândva, fuseseră atrăgătoare, poate chiar frumoase; acum erau doar trecute și reci, ca niște fotolii de piele. Ajunsesem un străin în propria mea țară, un intrus printre oamenii ăștia noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și lăsate vara, să țină răcoare). Se evaporaseră șanurile de la pantofi (cu arcurile lor groase, ca niște mânere), andrelele (nu vă puteți imagina ce se făcea cu ele, în afară de tricotat), „burleții“ (niște suluri umplute cu cârpe și cusute, care se îndesau iarna între geamuri, să blocheze curentul). Cineva ștersese din memorie și de pe galantare tenișii chinezești (albi, cu talpa verde, optimistă, făcuți să dureze o viață) și „pâslarii“ (niște papuci maro-cadrilați în formă de gheată, închiși cu capse negre de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rulau aproape, lipit, să nu intre nimeni între noi. Doar Hrușciov mai prinsese așa ceva: tablă groasă, sovietică, de tanc stalinist. Prin Moldova, țăranii își transportau cartofii cu ele, scoteau cu totul bancheta din spate, ca rapperii din New York, când își îndeasă woofere printre droturi. Celelalte două au trecut în spatele Vento-ului. Acum arătam ca o coloană prezidențială: doar noi și în față drumul drept, curat și liber. Apoi scenele s-au derulat cu repeziciune. Am văzut Vento-ul țâșnind dintre mașini și depășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
După ele soseau achizițiile tinere, „nașpetele“ cu breton și tocuri isterice. Prin liceu se mai vânturau câteva suplinitoare și niște sectanți cu etichetă în piept (mormoni sau martori, aterizați din America să predea religie), îi recunoșteai imediat după cămașa albă îndesată în pantalonii negri. Seara, când evadai spre casă, populația de puștoaice și bunicuțe se deplasa epuizată către stația de autobuz: „mamaiele“ călcau apăsat, în față, dizgrațios, ca niște doamne care au uitat să-și poarte hainele și feminitatea; fetele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
covoarele, altele plimbau câte-un cățeluș, zâmbind mârșav, caragialian. Nu le băgam în seamă. Mare greșeală! Mai târziu aveam să realizez că trebuia să mă uit cu mai multă atenție. Fetițele astea multe și mici, cu părul castron sau bucălat, îndesate în fustițe miniaturale și împinse pe stradă în pantofiori negri de lac, anunțau fără echivoc „marfa“ de mai târziu. Materialul părea promițător, trebuia doar cercetat respectuos și grijuliu. Era suficient să studiezi câteva detalii, pentru a depista „piesele“ în devenire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unui Lamborghini Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești de argint, verzui, cu arome de fier și mentă. Plonjase de la etaj și cufărul striat, cu capac din rafie și clapete aurii, în care bunica Aneta își îndesa pernele dolofane și răcoroase (exact cum îmi plăceau mie) și-o plapumă stufoasă de lână. Ultimul pe listă rămăsese șifonierul, sprijinit pe șase picioare în formă de gheare: o arătare masivă, astupând jumătate din cameră, în așteptarea evacuării. În mijlocul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai poți ieși, masa mare din sufragerie care se-apleacă peste tine și, împreună cu măsuța mică de la capul patului, te mușcă noaptea de picioare. Toate puteau fi rezolvate prin mijloacele științifice ale organizării imobiliare: geamurile se închideau, colțurile parchetului erau îndesate cu vată și bucăți de ziar, draperia trebuia crăpată, iar mobilierul îndepărtat din dormitor. Rămânea doar strictul necesar: ferestrele și dulapul de haine cu patru compartimente. Până și patul fusese demontat și înlocuit cu un cadru metalic și două saltele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și fericit: încă n-aveam de gând să mă prăbușesc, iar negriciosului îi purtam o simpatie vecină cu recunoștința pentru faptul că mă ajutase să vizitez constelațiile folosindu-se de-un calup de oase, și nu de sticla de bere îndesată-n palton. În fond, ne-am fi putut chiar împrieteni, el cu perciunii de depeșar și cercelul prins în ureche, eu cu baladele lui Jimmy Sommerville și jurnalul lui Cyrile Collard și, sub cearșaful de zăpadă al Bucureștilor, mai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria aici, sigur ar fi comandat legumele și-o salată de vinete cu roșii. Sub masa din stânga, un copil se juca printre picioarele părinților, cu ciocolata morfolită de șnurul fesului. Era adorabil, Caragiale i-ar fi dedicat câteva rânduri. Le îndesa pe-amândouă în gură, cu metodă și dezinvoltură. Din când în când, se agăța cu mâna liberă de picioarele părinților, ca o lăcustă uriașă. Mi-am luat prin surprindere tovarășii: „Auzi, Mihnea, noi de ce n-avem familie?!“ „De unde știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niște stele pitice după Marea Implozie. Acolo e copilul pe care l-am pierdut, embrionul cărnos desprins cu racleta de corpul femeii tăcute, tăcere mai apoi devenită groază, silă, ură. Acolo sunt eu, puștiul cu breton și-o mașinuță Matchbox îndesată-n buzunarele cu nuci și corcodușe.. „Poet, omul nostru...“, l-a apărat Mihnea. „Și savant. Stele, hyper-spațiu, avorturi. Mereu mi-am dorit să scriu despre moarte.“ „Ți-au luat-o alții înainte. Vezi că scrisoarea asta nici măcar nu-i semnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pare că le-am nimerit locul de-ntâlnire.“ Am făcut cocoloș hârtia, cu gândul s-o arunc în spatele unui raft. Studenții făceau frecvent chestia asta, se distrau cu fișe, ambalaje de gumă sau bilete vechi de-autobuz. Până la urmă, am îndesat-o în buzunar. Mihnea avea dreptate, trebuia să fim cu ochii-n patru. Știam (adică auzisem) că piața de carte era controlată de două mari organizații: Uniunea și-Academia. Fiecare lucra cu secta ei: Uniunea cu Editorii, Academia cu Anticarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și i-am ajutat și pe ei. În afară de valijoara și servieta lui Mihnea, nu trăgeam după noi decât o sacoșă de umăr și-un geamantan gol. În sacoșă, îndesasem actele și niște țoale de schimb, nu multe, să nu atragă atenția vameșilor. Cât despre geamantan, mă inspiram din experiențele trecutului: se întorcea ticsit de haine, ca o burtă de gravidă umplută cu pulovere și cardigane (era o diferență între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu lapte, părea vesel, zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem acolo mobilul și-un briceag elvețian. „Tot supărați?“, am căutat să deschid o discuție. Bineînțeles că nu mi s-a răspuns; doar taiwanezul a venit repede lângă mine și, zâmbind fericit, mi-a vârât tava sub ochi: „Kaffee? Tee?“ Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cafenea. Nici nu părea dificil s-o identifici: firma „Rocco“ fusese trasă cu neoane portocalii, șerpuitoare, iar prin geamul enorm, de-acvariu, sclipeau scaunele metalice și banchetele de Ikea. Atmosfera de nikel și perne pătrățoase contrasta perfect cu restul cartierului, îndesat în viluțe de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i s-a șterpelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
această viață. Treptat, Amir și Nimeni, Înarmați cu arcuri și pumnale, plecau În drumeții tot mai Îndepărtate. Trebuiau să aducă iarbă pentru cai de sub zăpezile căzute În josul văii pe unde veniseră. O scoteau, cu mâinile Înmănușate, de sub covorul alb, o Îndesau În desagi și o uscau În jurul focului. În alte zile, plecau la vânătoare. Se tăvăleau În zăpadă până ajungeau la fel de albi, apoi așteptau sosirea animalelor la un firicel de apă care se revărsa, jucăuș, pe sub crusta de gheață. Se obișnuiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
25% dacă pretindea să primească grâul și secara În vase umplute cu vârf. Dacă, prin tradiție, coșul cu boabe trebuia nivelat, atunci apărea o Întreagă micropolitică legată de modalitatea de nivelare. Trebuia instrumentul de nivelare să fie rotunjit, astfel Încât să Îndese boabele atunci când trecea pe lângă marginea coșului, sau trebuia să aibă marginea ascuțită? și cine să niveleze boabele? Cui să i se Încredințeze unealta respectivă spre păstrare? O astfel de micropolitică a apărut, după cum era de așteptat, și În jurul unității de
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
o învălmășală mare, năvăli de la spate și din lături, mai întâi asupra soldaților mercenari, care erau cei mai de pe urmă și începu să taie din ei. Polonii, luați pe neașteptate, alergară la arme și la cai și începură să se îndese unul intr-altul și să se împotrivească dușmanilor, care tăiau fără milă. Totul se petrecea în dezordine și învălmășeală și nu fără teamă și tremur, pentru că lipseau și comandanții și semnele, și dacă se îngrijea cineva de asta, nu era
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
nasul, scotea din buzunarul de la pantaloni, una mototolită și boțită, mare cât jumătate de prosop, în care-și prindea toată podoaba nasului, până la rădăcină și sufla, sufla de se cutremura catedra, apoi împăturea ușor toată pânza asta decolorată și-o îndesa iarăși în buzunarul pantalonilor. Știam de la seriile de dinaintea noastră fiindcă de cele mai multe ori, când un profesor vine prima oară în fața unor elevi sau studenți, aceștia îi știu de la înaintașii lor calitățile și metehnele și așteaptă să simtă pe propria piele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ai să-ncepi să exersezi. Hai încearcă, o să te ghidez io. Cornel a dat din cap cu putere, gîndindu-se că Radu i-ar întinde o capcană ca să-și bată joc de el. Hai, lasă mofturile, ia apucă punga asta. A îndesat punga în pumnul din strîns devenit brusc moale al unui Cornel incapabil să reacționeze și l-a împins aproape de balustradă, cu mîini din fier. Uite-l pe prostu' ăla, nu, nu cel cu pălărie, că-i prea aproape și o să
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ei se purtau ca niște copii, iar el ca un om mare. Îi plăcea de obicei să călătorească, totuși acum ar fi preferat să rămînă acasă sau să fi plecat într-o excursie cu părinții. Mama i-a făcut bagajul, îndesînd acolo lucruri pentru un an întreg. 2 Marcu spera să rămînă repetent, așa cum reușea de fiecare dată Radu. Atunci ar fi fost și el socotit elev problemă și s-ar fi luat măsuri în consecință. Părinții, că întotdeauna e vina
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
eroii din filme, cînd plecau într-o expediție. De-acum înainte, au să fie mai atenți la astfel de detalii. Doar treaba cu lanterna și-au amintit-o aveau la telefon. Ca să nu spună că pleacă cu rucsacul gol, au îndesat acolo totuși mîncarea (aici, Marcu a descoperit că, de fapt, mama lui Alin avusese grijă și-l aprovizionase pe fiu cu o caserolă plină cu pîrjoale și șnițele, ceea ce însemna că l-a trimis degeaba după haleală, poate se temea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
auzeam trecând o mașină pe stradă. În această situație dificilă, iată că intră pe ușă Mișu. Văzuse mașina cu număr străin în fața primăriei. A năvălit în birou să vadă „nemții” în carne și oase. Maaamă, ce de bunătăți!, a strigat îndesând în geantă bomboanele și ciocolata de pe masă, după care a alergat să-și ajungă din urmă colegii de școală și să se laude cu cele obținute. Noi v-am adus toate acestea pentru ajutorul ce i ați dat mamei cu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]