777 matches
-
acestora; uneori, acestea ajung la cataclisme sociale. România nu a excelat niciodată în ceea ce privește organizarea societății pe baze democratice și respectarea drepturilor omului, iar suita de dictaturi și guvernări dictatoriale din România care parcă nu mai încetau atestă cu vârf și îndesat, această stare de lucruri. Înșiruindu-se una după alta, după dictatura carlistă, a venit cea legionar-antonesciană, apoi cea pe care participarea la un război nu avea cum să o evite, iar ieșirea din războiul împotriva Națiunilor Unite și trecerea alături de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de sub sprâncene, acuma se uita la bătrân. Vorbea din gât privindu-l țintă, parcă-l întreba ceva. Moșneagul se îndreptă spre el: — Ce spui? Grădinarul bolborosi iar câteva vorbe și-și întoarse ochii spre mortul liniștit. Nu știu ce spui, bre! zise îndesat bătrânul, pâcâind din lulea. Grădinarul, de la înecat își purtă ochii cu lumina de milă spre mine; apoi, cu brațele puse pe genunchi, cu bărbia rezemată de brațe, rămase un timp uitându-se la podar. Se sculă după aceea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumitrache Hazu, cu un zâmbet blajin pe obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi mândri ca ș-ai dumitale... Apoi oamenii cum se cade îndată se înțeleg, răspunse Ion Băieșu, celălalt gospodar, un român îndesat și vârtos, cu mustața ca pana corbului, cu ochii verzi, iuți la privire. Dumitrache Hazu își cercetă în car sumanul și traista, după aceea se îndreptă, nalt, și-și pipăi în chimir punga plină de parale: două hârtii de câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o mulțime de-ale ei... Ce să-i faci? N-a venit ea prin pustietățile noastre, pentru c-a alungat-o binele de pe unde-a fost... „Madama“ trecu iar grabnic, ca o dungă neagră, pe după geamlâc. Apoi se auziră pași îndesați și boierul deschise ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta cu mânile în buzunările pantalonilor și-i privea. Zâmbea. —Ei, moș Nastase, vorbi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bun. Ce era la el acasă, în valea Preluncilor, era una - și dincoace, în pădure, și aici la hochstand, adică la observator, era alta. Când să pășească peste rovină, la Parmac, văzuse pe muchea de deal din dreapta semnele mari și îndesate ale labelor ursului. Le urmărise un timp; după ce înțelesese că ocoleau îndărăt, le lăsase, hotărând în sine să le caute a doua zi, căci acuma avea a cerceta locul anumit al pătulului. După ce ieșise iar în potecă și călcase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe marginea farfuriei. Uite, a șuierat. Joey tot se mai holbează la ea. —La balcoanele ei. Asta a venit din partea lui Kate cea de doisprezece ani. Mama s-a uitat chiorâș la ea. —Ești fiica maică-tii cu vârf și îndesat. Du-te înapoi la masa copiilor. Du-te! Biata ta mătușică Margaret e acolo încercând să vă țină în frâu pe toți. O să-i spun ce-ai zis despre pălăria ei. Nu te osteni. O să-i spun chiar eu. Kate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pierdut printre pădurile din Gallia Narbonensis. Rotocoale de fum negru se ridicau spre cer, împinse de un vânt prevestitor de rele. Prin perdeaua aceea deasă care acoperea totul, se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Salix. Numai că acum el era cel care trebuia să lupte. Marcus se ridică. — Mă duc, zise calm. E rândul meu. Valerius îl privi neliniștit. — Cu cine o să lupți? — N-ai auzit? Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care e punctul lui slab? — Furia. Se lasă orbit de furie. Mânia e bună, dar când lupți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut altceva decât să atingă mingea cu racheta - și, cum avansase jignitor de mult, returul lui a fost doar un voleu nereușit Mingea galbenă a picat în centrul terenului meu ca o invitație. Am lovit-o jos, cu forță și îndesat, spre reverul lui Fielding, după care m-am împleticit precaut până la fileu. Mare greșeală. A fost momentul ales de Fielding pentru a lansa o lovitură trasă cu ambele mâini. Mingea a trecut fremătând peste fileu, s-a înălțat ușor, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să mă războiesc cu vremea. Atunci mă iau de zeii vremii. Îi fac praf. Îi izbesc ca picioarele, cu pumnii și mârâi. Oamenii se uită și uneori râd, dar nu-mi pasă. Brațele și picioarele mi se avântă cu mișcări îndesate, ca în dansul unui karateka, țintind cerul. Și țip cât mă ține gura. Lumea crede că am înnebunit, dar prea puțin îmi pasă. Așa, ceva nu admit. E cineva care nu permite ca vremea să fie așa de posomorâtă. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
face reclamele alea, alea care nu mai sunt difuzate? — Chiar eu. — Ah. Dădu din cap. Mie mi se păreau al naibii de distractive reclamele alea Toți eram de părerea asta — Mulțumesc, Martin, am spus. Se ivi și chelnerița cu farfuria mea bine îndesată și aburindă. Tot ea luă și comanda lui Martin. M-a surprins și de data asta cu preferința Lui tipică mocofanului standard - ouă, șuncă și cartofi prăjiți. Nu, nu cred că scriitorii câștigă prea bine. — Pită? întrebă fata, care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
privirea lui de actor pe care și-o înfipse drept în ochii mei. Am rămas așa multă vreme. Nu sunt sigur, dar cred că își experimenta puterile hipnotice asupra mea. Apoi își expedie paharul cu apă, izbindu-l cu încheieturile îndesate ale pumnului, pe barul lucios din oțel, imprimându-i o mișcare de surfing, stil western. Paharul se opri clătinându-se la câțiva centimetri de capătul tejghelei. — Spunk...? am spus eu. Dar Spunk tocmai plecase. Mi-am comandat calm o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de nuc, nemaipomenit de frumos. Era prins cu cureaua domnului Jones. Ceea ce însemna că acesta era obligat să-și folosească ambele mâini ca să-și țină pantalonii. Asta îi dădea destul de mult de lucru. Alte câteva informații despre domnul Jones: era îndesat și miop. Ochii săi clipeau foarte des, refuzând să-și accepte miopia. Avea trei inițiale: B. C. Jones, esquire. B venea de la Beauvoir și C de la Chanakya. Erau nume istorice, nume cu care să faci impresie, iar domnul Jones, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
firul argumentației încă de pe la început. Bănuia că și Irina cu Elfrida pățiseră la fel. Ridică privirea și-i văzu în pragul ușii pe Cerkasov și Moonshy. înfățișarea lui Moonshy îl surprinse. Arăta cu totul altfel decât vocea sa: era bărbos, îndesat și de statură medie. — Domnul Moonshy a venit să-și prezinte omagiile, spuse Cerkasov. Tocmai pleca. Moonshy spuse: — Am venit ca să vă spun că plec, nu ca să-mi prezint omagiile. Și mai ales nu lui! zise el, arătând cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că Joe, gardianul, știa că eu îl aștept l-a salvat de la a fi dat afară imediat cu forța. Purta o haină kaki jerpelită cu buzunare ireal de umflate, cu câte trei aparate atârnând de fiecare parte a corpului său îndesat, și duhnea a bere. M-aș fi uitat la el cu dispreț chiar dacă nu ar fi întârziat atât de mult. —Tu trebuie să fii Tony Muldoon, am spus pe un ton rece, din scaunul de șef din spatele biroului de recepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Se considera vinovată că ea și colectivul nu fuseseră mai atenți cu mine și mă pierduseră din mijlocul lor. Când am revenit, m-a căutat din primele zile. — Ți-au venit mințile la cap, soldățelule? Îmi veniseră cu vârf și îndesat. Mă căuta la Bibliotecă. Mergeam sus, în sălile de la istorie și ne hârjoneam, îmbrățișați, până la epuizare. Coboram amețiți iarăși în sala de lectură. Se măritase în vara aceea. Soțul era inspector școlar în Bucații din Vale. Spunea că ține la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cari mai fărî di căpătâi... Partidu’ șî republica... Republica șî partidu’ mami’ lor! Șî tăț îs tovarâș. Di-i mari di-i mititel... ― Și crezi că în satul nostru nu vom auzi aceleași vorbe? Le vom auzi cu vârf și îndesat, Stafidă. Acum, însă, vom urca totuși într-un tren, care sper să ne ducă la ai noștri. La cei dragi... Până la sosirea trenului, au stat zgribuliți într-un colț de peron, feriți de ochii lumii. Au așteptat ca să urce toți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Cred cî am leșânat... Oari ci fac băiețî ciia?”.... Până la Fântâna cu răchiți, au mers destul de ușor. Acolo, însă, li s-a pus de-a curmezișul un troian bine clădit în spatele malului înalt al drumului. În timp ce se lupta cu omătul îndesat, se întreba: „Oare gârla ce duce în Șărpării n-a fi troienită? De coborât la vale treacă-meargă, dar de urcat dealu’ a fi mare chin”... Pe la al doilea cântat al cocoșilor, moș Pavel intra cu sania pe poartă... În casă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să merg în urma ta - a reluat vorba Dumitru. ― Așa spune, băiete. Nu știi cum se cere în armată? Să vorbești tare și răspicat. ― Da’ știu că îți place milităria! Uite că ai să ai parte de ea cu vârf și îndesat - a răspuns Dumitru, dându-se înlături, să poată trece Todiriță. ― Nu-mi place, Dumitre, da’ ce să mai zic și eu, să-mi treacă de necaz? ― Cum o fi ajuns tata acasă pe așa un viscol? Parcă vine Crăciunul, nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
răspunsul violent al lui Nory se stinse. Se auzi un uruit încet și mici fantome simetrice trecură la distanță prin ceața luminoasă a nopței. - Trenul de 10, zise Lina. Tîrziu! și tot mai avem o bucată .. . Elena ca Elena! Tuși îndesat, strîngîndu-și pelerina de2 drum. - Are s(-i treacă, e tare, e tînără! Oare ce mă fac cu Lenora, acolo e greu! " Da! Gu Lenora!" repetă în gând Mini. - Ai auzit ce teatru a făcut lăcusta? râse Nory. Auzi Mini! Căuta
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Lică vărul! Lică Trubadurul?. Ce căuta acolo? Pe cât știu oamenii valizi erau la război. . . Lică Trubadurul organizator de rechiziții?. . . Lică dezertorul?. Bine că știu!. Când mi-o mai face cu ochiul. Lina se roși și se înecă în gușa ei îndesată, așa cum făcea când era nemulțumită. Dar încercă să râdă. - Lasă-1 în pace, Nory! Zău, lasă-1! Să nu-i spui! Mă amărăște tot pe mine pe urmă. Era în spital la evacuare, bolnav de tifos Când s-a vindecat l-nu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fi lovit cu un ciocan de lemn, dar cel puțin senzația e destul de vagă, un mesaj dureros ajungându-i la creier ca o felicitare din concediu: scurt, tardiv și, din fericire, fără să dezvăluie sentimentele reale ale expeditorului. Are capul îndesat între cearșafurile negre pline de praf, așa că nu-i poate vedea fața înroșită a celui care trudește la spatele lui. Este totuși conștient că izbiturile acestuia sunt subliniate de ritmul în care îi sunt pleznite fesele și de strigătele regulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fluierele de la picioare, cu pantalonii suflecați peste genunchi și labele băgate în colțuni. Părea că le supraveghează. Icnind cu satisfacție, deodată repezi arătătorul în ceva ce părea agil. Pe piciorul gol, degetul începu să danseze de andăratelea pînă ce, blagoslovind îndesat, insul captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala am înțeles ce se întîmpla acolo. Răspicat, am dat omului bună ziua. Dînsul ridică surprins privirea, nu atât jenată cît plină de spaimă. - Să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
venit!” La fel de solemn, întinse o mînă cordială. - Șezi! După ce ispiti stampilele de pe repartiție, strigă din ușă cu multă energie: - Tovarășu’ Niță!... Bă Niță! Unde, crucea mă-ti, ești!... Octav! - Aici, tovarășu’ viciu! răspunse un glas dogit. Numai după cîteva nașteri îndesate Octav apăru, bodogănind, din magazie. Era un pitic cu cap rădăcinos și jumătate de obraz trasă de sub ochiul însîngerat din care, în colțul ploapei, i se scurgea o lacrimă. - Băi, tovarășu’ Niță, de fiecare dată trebuie să-mi vărs bojogii
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]