1,108 matches
-
permanent. Ce mai puteam adăuga? Pereții vechi, obosiți, purtau urme ale fostelor rafturi. De un perete era lipită o fotografie color de format mare ce reprezenta o plantație de cafea din America de Sud probabil. Se adunase atîta praf În colțurile ei Îndoite, Încît, cu siguranță, cel care a lipit-o acolo a și uitat de existența ei. Și totuși, cei din poză purtau pălării din paie cu boruri largi. Dacă priveai atent fotografia, observai să soarele strălucea puternic. Aici Însă, dincolo de perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Scena 2: Apartamentul fetei dispărute. Tânăra atrăgătoare și bătrâna îl cercetează. În hol, mama și Helen, cu brațele întinse la nivelul urechii și cu degetele arătătoare unite în forma unor pistoale imaginare, au dat încet ocol apartamentului imaginar, cu genunchii îndoiți și fundurile împinse în afară. — Stai! a zbierat mama, trăgând un șut zdravăn în ușa de la bucătărie. S-a deschis cu o violență neașteptată și s-a izbit cu putere de ceva care s-a dovedit a fi tata. —Cotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
luasem pe mine.) — Nu! (Am încercat să-l pun la loc.) — Dar ești frumoasă. (M-a mușcat blând de ceafă.) Și te doresc așa de taa-aare. Uite. Mi-a luat mâna și, prin material, i-am simțit penisul în erecție, îndoit și încordat și tinzând să ajungă la verticală. Sub atingerea mea, am simțit că se întărește și se îngroașă. Deodată, asta începea să pară o idee destul de plăcută, dar am făcut o ultimă încercare să-i iau gândul de la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Era între ele tristețe și poate ceva amărăciune, deși nu atât de multă pe cât fusese la început. Și mai era ceva, ceva mai plăcut. —Te rog, a zis Jacqui. M-au apucat durerile nașterii și n-am prieten. Cu inima îndoită am zis: —OK. La început obișnuiam s-o spun cu voce tare. Obișnuiam să spun, „Eu îl iubesc pe Aidan Maddox și Aidan Maddox mă iubește pe mine“. Trebuia să mă aud spunând-o pentru că era atât de minunat încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Bismillah...“, și că restul rugăciunii avea să urmeze. Dar asta nu s-a întâmplat înainte de capătul nopții, care a fost minunat de nesfârșită. Stăteam întinși unul alături de celălalt, atât de aproape că buzele mele fremătau la șoaptele ei. Picioarele ei îndoite formau o piramidă; genunchii erau creștetul, lipiți unul de altul. I-am atins, s-au despărțit, de parcă s-ar fi certat. Circaziana mea! Mâinile mele încă mai modelează uneori formele trupului ei. Iar buzele mele n-au uitat nimic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în acrochirisma. — Vezi? întrebă maestrul arătând spre cei doi. E un fel de joc în care loviturile sunt simulate cu palmele deschise, dar în care trebuie să cunoști anumite scheme de evitare și de apărare - îți aperi fața cu brațele îndoite. Privi cu atenție lupta celor doi. — La Roma s-a format o asociație a atleților profesioniști. Luptătorii, pugiliștii și pancratiștii au aceleași drepturi ca lucrătorii obișnuiți. Făcu un semn instructorului, care le dădu câteva ordine celor doi luptători. Acum, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din mai multe motive, explică Proculus. Unul dintre ele este că forma lui curbată îți îngăduie să-l înclini cu ușurință spre interior. Valerius luă scutul și începu să străbată galeria. Furca atârnată deasupra lui îl obliga să țină genunchii îndoiți și să stea aproape ghemuit. Umărul stâng, care sprijinea scutul, cedă după scurt timp din cauza efortului, brațul deveni rigid, iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
până la ultimul sclav. — Ausper! striga Vitellius printre hohote de plâns. Glasul său răsuna în palatul pustiu. — Ausper... Îl zărea pe un coridor, apoi într-o sală, mereu departe, cu neputință de atins, făcându-i semn să se apropie cu degetul îndoit ca un cârlig. — Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu-se de Vitellius. Ți-e frig. Cu un gest hotărât, îi puse pe umeri lui Vitellius o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâncarea! Ce copil! Doar Kulfi tăcea. Privea creatura micuță din brațele mele, o creatură care părea să fi venit de pe cu totul altă planetă sau care fusese găsită în pădure, ceva străin și ciudat. Ochii copilului erau închiși și degetele îndoite strâns în pumni. Fața îi era roșie și capul ascuțit. Privea ciudățenia lui și simțea că o cuprindea o stare de pace și liniște. Furtuna se va sfârși în curând, lumea se va cufunda în tăcere, iar aerul, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fac rondul zornăindu-și săculeții cu bani. Pentru început, am servit o porție de sado-masochism în cabina 4A. Au pus gagica pe spate, au strâns-o ca pe un burduf și i-au înfipt o bâtă de baseball în spatele genunchilor îndoiți. Apoi au supus-o unor șocuri electrice. Părea foarte real. Era real? Vedeai linia șerpuitoare a fulgerului alb, în timp ce fata urla și se zbătea cu adevărat. M-am roit înainte de a-i fi făcut și clisma, așa cum era anunțat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe dos, în cele mai prost alese clipe. Selina era în pat când am intrat eu, ținându-mi paharul în mână. — Ce faci? am întrebat-o eu. — Citesc o carte. — Ce face? Ținea un exemplar din Sugar pe coapsele-i îndoite. Tot lângă ea era și un program TV. — Ce mai face Barry? — A, okay. — Ai văzut ce pipiță are? Cică o să se însoare cu ea. Zilele trecute iar s-a dat la mine. Nu e adevărat Ce s-a-ntâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prăpădit acele sinucigașe pe mine. Dedesubt se aflau dalele pătrate ale grădinilor semipavate - ochiuri de apă și mici fântâni, mobilă sculptată, o femeie în salopetă care își mânuia foarfeca țăcănitoare. Păsările New York-ului își băteau aripile și croncăneau printre crengile îndoite. Se poate spune despre păsările din New York că au cam murit, și cine le poate condamna pentru asta? Ele au avut de suferit transformările produse de Manhattan și de secolul douăzeci. Un porumbel englezesc obișnuit ar fi ca un cacadu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
impresiile furnizate de simțuri, cu fața licărind în timp ce își regiza preocupat filmul ultrarapid, Shadow încerca limita lesei, ca și alte limite ale mirosului, văzului și auzului. Apoi câinele s-a oprit să-și facă treaba lui de câine, cu picioarele îndoite. Nici o problemă pentru Shadow - nu ca mine, cu Morning Line, cu țigara, cafeaua, chinul obișnuit. — Bravo, spuse Martina. — Asta ce e? — O lopățică. A, da, am spus eu. Echipamentul complet - lopățica, fărașul și cutia pentru rahații de câine. Doamne, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să-i tragă o limbă peste gură. Era ultimul lucru de care puștiul ar mai fi avut nevoie, o altă umilință dintr-o seară cât se poate de nereușită. S-a întors Martina. Se aplecă deasupra băiatului cu genunchii ușor îndoiți, așa cum fac femeile când vor să-și inspecteze una alteia micile vlăstare și cărucioarele. — Ți-e bine? Se simte bine? — Da. Ți-au spus în cât timp vin? — E vineri seara. Noi ne-am uitat în jos și el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în clipa când Martina a deschis ușa. Iat-o plină de viață, cu un zâmbet care îi traversează toată fața... mai târziu am încercat să descopăr ce văzuse și cum o afectase. John Self întins pe burtă, cu un picior îndoit sfios, tulburat, dar jenat, în timp ce scotocea printr-un vraf de lucrări ale vechilor maeștri desfăcute ca un evantai. Oricum, iată ce a spus: — Te-am încuiat în casă. Unde e cheia pe care ți-am dat-o? Ești un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
decât sărăcăcioasă. Mișcările sale neregulate trădau faptul că și el era departe de a visa. Ochii i s-au închis pentru un moment. Când, inevitabil, i s-au întredeschis iar, a văzut-o pe Dolores stând în fața lui - un trup îndoit, îmbrăcat într-o cămașă grosolană, cu picioarele ca niște fuse și tremurând ușor. Invitația din ochii ei era evidentă. Au rămas astfel clipe îndelungate - obezitatea și slăbiciunea unite prin expresia dezgolită a dorinței. Apoi gura lui Virgil a tresărit ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spune frate-tu. Privirile ni se Întîlniră În vitrină. — Tu mi-ai arătat, ieri noapte, ceva ce nu mai văzusem niciodată, murmură Bea. Acum e rîndul meu. M-am Încruntat, intrigat. Bea Își deschise geanta, scoase o carte de vizită Îndoită și mi-o Întinse. — Nu ești singurul care cunoaște mistere În Barcelona, Daniel. Am o surpriză pentru tine. Te aștept la adresa asta, azi la ora patru. Nu trebuie să știe nimeni că ne-am dat Întîlnire acolo. — Cum o să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Într-o noapte de iarnă din anul 1921, Irene Marceau l-a Întîlnit pe Julián Carax rătăcind pe străzi, neînstare să-și amintească nici cum Îl chema și vomînd sînge. N-avea la el decît cîteva monede și cîteva pagini Îndoite, scrise de mînă. Irene le-a citit și a crezut dă dăduse peste un autor faimos, bețivan de zile mari, și că poate vreun editor generos urma s-o recompenseze cînd el avea să-și recapete cunoștința. Asta, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la orizont, dar orizontul se rotea și tot ce fusese sus era acuma jos. În plus, un jos se căsca În dreapta sa și un sus În stânga. Sau viceversa. Cuza se afla multiplicat În patru locuri. Cu sabia la șold, genunchiul Îndoit și privirea ațintită-n depărtare. Privirile celor patru Cuza se Întretăiau Într-un cerc, care se cufunda deseori cu patul lui Noimann. Era posibil ca din toată această compoziție să lipsească un picior, care acum, iată, se afla În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abator de oameni, tristeți plictisite întuneric șters, timp întins în hăuri gust de ebonită arsă mohoreală pală, șantiere scurse prăpăstii murdare peste municipiu, oase învelite, dichiseală stinsă... Cenușii sunt toate : vise, descompuneri, frunze răvășite culori fără nume urme de iubire îndoit e vântul zboară peste inimi asfalt, smoală, plumb - umbre chinuite.
Smoal? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83717_a_85042]
-
demult aprinsă... îngenunchez precum la Liturghie Și spun o rugăciune pentru ei, Mama și tata dragi părinții mei Și pentru timpurile din copilarie Frunză învelișul pentru tine Gândul meu și grija mea, Nu o are orișicine Frunză, lacrimă de stea. îndoit și plin de teamă Văd apusu-nsângerat, Nimenea nu te mai cheamă Frunză verde-n ram uscat. Ploaie n-a căzut demult Rădăcina să ți-o spele, Nu am cum să mai ascult Frunză, doina ta de jele. Te-am
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Chagall, care a fost comisar, sau ceva în acest gen, în Vitebsk în timpul perioadei revoluționare sovietice. Ce legătură are asta cu rabinii lui verzi din frumoasele sale tablouri, sau cu tinerii lui evrei care zboară prin aer sărutîndu-se cu gâturile îndoite? Splendidul Nud deasupra orașului, pe care l-am admirat îndelung într-o retrospectivă Chagall la KSln, era tot ce putea fi mai demn de dispreț pentru un Maiakovski care cu adevărat se născuse să cânte revoluția proletară din Rusia. Un
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de lînă, unul alb și altul roșu. Înțeleg aluzia la comportamentul meu ursuz. La 8 martie, în prezența soției care zîmbește amuzată, Costică oferă replica bărbătească celor mai tinere dintre colege: un album. Mai bine zis un carton tăiat și îndoit stîngaci în formă de tartaj. Celei care îl deschide, dintre tartaje îi apare un petic de lînă neagră din mijlocul căruia, printr-o tăietură, țîșnește un cartonaș lung, cu vîrf bont și boit cu creionul chimic. Izbind cu pumnii în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
târât prin iarbă și pe sub tufișuri, ne-am zgâriat coastele, burțile, genunchii și coatele. Și până la urmă am dat de ei, da’ era prea târziu. De unde stăteam eu pitit, din ea nu se vedea decât o bucă și un picior Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca un cotoi și, de câte ori se opintea, ea icnea de parcă ar fi altoit-o cu o biciușcă. Am plecat dracului de acolo și n-am mai vrut să știu de ei. S-au Întors la Colibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și nicidecum un ciob de-Apocalipsă, daruri biblice se revărsaseră asupra mea, păgânul, dar umilul. Din pana cea măiastră zburau și se așezau singure pe neprihănita filă cuvinte parcă nu de mintea mea strunite. Eu le priveam doar și-o Îndoită simțire din adâncuri Îmi răscoleau: de teamă și-ncântare. În zborul lin ele se-nșiruiau Într-un anume fel, se desprindeau și-apoi se-alcătuiau În altul; când atingeau al coalei de hârtie chip, alcătuirea lor, de nerostit pentru prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]