553 matches
-
hârtie. Sadako Sasaki de doisprezece ani, suferindă de „boala bombei atomice“, a ajuns până la șase sute patruzeci și patru. Copiii din toată lumea îi trimit în fiecare an mii de cocori. Cocorii însoțesc sufletul în paradis. Desene cu cocori încadrează ferestrele caselor îndoliate, iar morții sunt împodobiți cu bijuterii în formă de cocor. Cocorii sunt suflete care au fost odată oameni și poate că or să mai fie, peste mai multe vieți. Sau oamenii sunt suflete care au fost odată cocori și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deloc a moarte, îmi aminteam bine : odată, când murisem pentru un timp, mă năpădise o nemărginită melancolie plăcută și senină. Atunci, mă cufundam într-un fel de bunătate duioasă și resemnată, pluteam în zonele unui regret imens, nedureros, ci doar îndoliat. Acum, nimic din toate astea : stăteam ca o piatră sau ca o creangă sau ca o sălbăticiune, cu simțămintele unei pietre, ale unei crengi sau ale unei sălbăticiuni, într-o participare deplină și activă. Eram o părticică din nimic, gata
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
el mai mult decât în mine. Și m-am gândit la biata Safta, care, până acum atât de încrezătoare în steaua ei, atât de plină de voie bună, se duce de Anul Nou, pe drumuri înzăpezite, acasă, la o familie îndoliată, în care durerea e proaspătă, și iar mi-a venit să plâng. M-am gândit la Mișu, fratele lui Alexandru, la care-mi place șuvița de pe frunte și la ce-o să facă din medicina lui și, imediat apoi, la doctorul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
luat-o razna și susțin că mortul e un martir. Cred că a fost o chestie intenționată? Spun tot felul de lucruri. O revelație subită străbătu chipul lui Davis. Deci din cauza asta te duci la casa shiva. —Poftim? — La casa îndoliată. Am primit o înștiințare că te vei duce acolo, ca reprezentant neoficial. Se pare că israelienii au insistat. Asta demonstrează respectul față de individ și dovedește că nu a fost eliminat pentru că era un adversar al procesului de pace susținut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
el. Imediat ce-și aminti aceste lucruri, simți durerea care le însoțea. Edward. — Haideți, veniți, vă rog. Gazda ei neoficială, care apăruse iarăși de undeva, o împingea acum pe Maggie în față. Oamenii stăteau la rând pentru a cunoaște familia îndoliată. Încerca să asculte ce se vorbea în față, dar nu înțelegea nimic: ebraică. În sfârșit veni și rândul lui Maggie să strângă mâna membrilor familiei, înclinând respectuos capul în fața fiecăruia, încercând să-și țină buzele în așa fel încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era atrăgătoare, chipul ei emana un simț practic extrem de solid. Maggie presupuse că ea era capul familiei. Apoi fiul. Pe jumătate ridicat, o privea cu răceală. Era înalt, îmbrăcat mai neglijent decât s-ar fi așteptat ea într-o casă îndoliată, cu blugi de culoare închisă și cămașă albă, ambele părând scumpe. Părul, de un negru intens, era bine tuns. După felul în care gravitau oamenii în jurul lui, părea să fie o persoană importantă sau de succes, într-un fel sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai mare șansă la independență pe care o vom mai putea vedea vreodată. Cred că știți ce aveți de făcut. Capitolul 32 Ierusalimul de Est, joi, 9.40 a.m. Pentru a doua oară în săptămâna aceea intra într-o casă îndoliată. Era o însărcinare nouă pentru ea, deși cunoștea pe alții pentru care acest lucru reprezenta o procedură standard din repertoriul negociatorului. Într-o săptămână crucială din cadrul negocierilor de pace din Irlanda de Nord, de exemplu, doi tineri, buni prieteni - unul protestant, celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de niște adolescenți palestinieni furioși. Doar asasinarea lui Afif Aweida, revendicată de un grup israelian marginal, părea să fie o tentativă explicită de sabotare a negocierilor. Dar nimeni nu avea cum să fie sigur. Așa că vizita lui Maggie la casa îndoliată a lui Aweida nu avea totuși încărcătura emoțională a vizitelor echivalente din Belfast, de acum mulți ani. Nu se afla acolo ca să jelească doi tineri, un evreu și un arab, care fuseseră împușcați în timp ce beau împreună. În realitate, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era sursa acestuia, un grup de femei înghesuite în jurul alteia mai bătrâne, înveșmântată într-un negru amorf, înzorzonat. Chipul ei părea umflat de lacrimi. Se formă un culoar pentru Maggie când aceasta se strădui să-și facă loc printre cei îndoliați. Unele femei își frecau neîncetat fețele cu palmele, ca și cum ar fi încercat să înlăture un praf care nu putea fi îndepărtat. Altele stăteau ghemuite și loveau podeaua. Era scena unei dureri cumplite. În cele din urmă, Maggie ajunse în capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
imam-ul s-a oprit preț de o fracțiune sau două de secundă, savurând gustul pe care i-l lăsaseră În gură toate acele cuvinte sfinte. Apoi a Început din nou să recite. Tocmai ritmul acesta ondulatoriu mișca sufletele femeilor Îndoliate; nici una nu pricepea o boabă de arabă. Chiar și atunci când izbucneau În lacrimi și suspine, femeile aveau Întotdeauna grijă să nu plângă atât de tare Încât să acopere vocea imam-ului. Nu plângeau nici prea Încet, neuitând câtuși de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
iubitor care-și sfărîmă copiii În Îmbrățișarea suferinței. („Copiii Săi“, nici măcar nu e vorba de mine, e vorba de el și de mama.) Tăcerea noastră voia să Însemne: Doamne, Înțelegem, și În trupurile noastre doborîte acceptăm cu bucurie - o bucurie Îndoliată, Învăluită În negru, austeră și Îndîrjită, dar totuși o bucurie - această suferință pe care ai voit-o spre a ne aduce mai aproape de iubirea Ta. (Conceptul de „bucurie Îndoliată“ mă lasă cu gura căscată, eu care i-am citit totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Înțelegem, și În trupurile noastre doborîte acceptăm cu bucurie - o bucurie Îndoliată, Învăluită În negru, austeră și Îndîrjită, dar totuși o bucurie - această suferință pe care ai voit-o spre a ne aduce mai aproape de iubirea Ta. (Conceptul de „bucurie Îndoliată“ mă lasă cu gura căscată, eu care i-am citit totuși pe Tertulian, Pascal, Kierkegaard, Kafka, Schopenhauer, Beckett. În mare, el acceptă cu bucurie ca eu să crăp, și mă mai mir că am fost agorafob?) Pe copilul acesta noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ele, așteptându-i întoarcerea. Un scaun de lemn pătat de vopsea, cu șezătoarea roasă de nenumărate șederi, era aruncat lângă o masă de joc rabatabilă, acoperită cu o mușama deșirată și pătată. Samovarul de pe ea părea cuprins de o dezamăgire îndoliată, iar cănile ciobite erau împrăștiate împrejur fără scop. Fierăstrăul era aruncat pe podea, lângă o grămadă de cărămizi și bușteni, iar fundul unui butoi era sprijint de unul din pereții magaziei. Viața se maă făcea simțită numai în pânzele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
soției tot ce gândise, că nu era drept, Justa, ce mi-au făcut, dar e foarte posibil că, mergând spre ieșirea din cimitir, murmură acum tot ce-a rămas de spus. Tăcuse deja când își încrucișă pașii cu o femeie îndoliată care intra în cimitir, așa a fost întotdeauna, unii sosesc, alții pleacă, ea spuse, Bună ziua, domnule Cipriano, adresarea respectuoasă se explică prin diferența de vârstă dar și prin obiceiurile de la țară, el răspunse, Bună ziua, nu i-am spus numele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în lacrimi auzindu-ne, iar bărbații și-au frecat ochii cu pumnii umezi. Aveam inima frântă, dar eram mângâiată de unul dintre ultimele daruri pe care mi le făcea Meryt acolo, pe patul de moarte: devenisem parte a familiei ei îndoliate. Într-adevăr, am fost tratată ca femeia cea mai în vârstă rămasă în familie și mi s-a dat cinstea de a-i spăla brațele și picioarele ofilite. Am înfășurat-o în inul cel mai fin care se găsea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu vor mai putea face nimic Împotriva lor. Gwenaëlle Își asigură fiul că va fi alături de ei, că va ști să facă În așa fel Încît Juliette să sufere cît mai puțin cu putință renunțînd la această sarcină. Cu sufletul Îndoliat, Ronan admise În cele din urmă că nu era altă soluție. CÎnd ajunse la abație, Juliette, fericită și Încrezătoare, i se aruncă În brațe. Trecu printr-un adevărat calvar să se desprindă din Îmbrățișarea ei, trecu prin toate chinurile mințind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
asupra acestui subiect secretarei mele de atunci, Rosamund, care a făcut un neobișnuit comentariu personal. Mi‑a mărturisit: - Cred că Înțeleg ce vreți să spuneți. Am fost convins după aceea că așa și era. Nikki, moștenitorul lui Ravelstein și principalul Îndoliat - existau numeroși rivali - locuia În apartamentul apropiat de al nostru. Între cele două apartamente exista un spațiu verde În care puștii se zbenguiau și Învățau să arunce și să prindă. De la fereastra dormitorului meu vedeam ceea ce fusese cândva locuința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cu gândul... O, Doamne, simt că-mi pierd mințile!... Precum în Cer așa și pe pământ... ...Era în ziua de Înălțarea Sf. Cruci, pe la amiază. Zi de toamnă tristă... Din nourii cerului ploua mărunt, liniștit, ca un plâns de mamă îndoliată. Frunzele copacilor se desprind de crengi, parcă ar încerca să zboare... trecând apoi ușor într-o plutire lină până la pământ. Clopotul de la Biserică bate de sfârșit de Liturghie. Astăzi e sărbătoarea busuiocului, Lacrimile Maicii Domnului, se pun buchețele de busuioc
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ei sufletească, aici putea să-și descarce sufletul prin lacrimi, acasă nu voia să-l necăjească pe tatăl ei, să o vadă tristă. De multe ori se întâlnea și cu mama lui George la cimitir și, amândouă își descărcau sufletele îndoliate și îndurerate, la mormântul lui. Petre arăta din ce în ce mai rău. Slăbise mult iar băutura și țigările erau singurele lui satisfacții pentru că, de când plecase Frusina de la el nu avea cine să-l îngrijească și să se ocupe de
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
diferite locuri. Unul din acestea este acela În care se ard rămășițele de la operațiile chirurgicale În spitalul județean. Altul - cimitirul comunității. Încă unul, e, locul unde, canalul mare, colector, al municipiului, se varsă În râul care Încinge, ca un semibrâu, Îndoliat, localitatea. Umblă În doliu și tot aprinde lumânări, și tot vorbește, mai bine zis, bolborosește, ceva, nu prea bine Înțeles și tradus, de către cei ce o aud. Cineva s-a luat pe urmele ei, și a ascultat, cu mare atenție
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
agitație nemaiavută, care-i sfărâmă somnul. Nu era nici durere propriu-zisă, nici frică, ci acel zbucium al necunoscutului pe care-l ai în noaptea dinaintea plecării pentru totdeauna într-o țară îndepărtată. A doua zi intră în clasă cu mâna îndoliată și se așeză în bancă cu pelerina pe el, în așteptarea numai a institutorului. - A murit mama mea, explică el colegului de bancă, intrigat. - A murit mama ta? se miră acela ca de un eveniment onorabil. - Da. - Lui Sima i-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
despăgubirilor cuvenite populației evreiești s-a pronunțat și Ioan Hudiță, ministrul Agriculturii și unul dintre liderii importanți ai Partidului Național-Țărănesc. El menționa că a propus primului-ministru, N. xe "Rădescu"Rădescu, inițierea unei legi prin care să se acorde fiecărei familii Îndoliate În urma masacrelor hitleriste și legionare o pensie din partea statului 2. Se vor ivi probleme serioase În aplicarea legii În special În problema locuințelor: eliberarea acestora de chiriașii ce profitaseră de legislația rasială a fost În repetate rânduri amânată, luându-se
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
iubite, angelizarea, eterizarea ei, ridicarea pe un piedestal al perfecțiunii morale și al frumuseții absolute: „Cea mai frumoasă și mai bună,/ Desăvârșirilor cunună”668. Pierderea acestei minuni, prin moartea care răpește femeia iubită, duce la tânguirea neconsolată și tragică a îndoliatului cavaler, ce se simte, după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]