700 matches
-
trecute am dat un interviu unei tinere pentru o revistă a cinematografelor. Nu știu prin ce m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până acum? Mi-a plăcut de ea? M-a înduioșat bunătatea sufletului ei (ghicită)? M-au amețit cine știe ce gânduri excitante? Nu cred. Pur și simplu, furat de scrierea acestor pagini, am vrut să văd dacă textul se urzește și în discurs, nu numai în mersul tocului pe hârtie. Dacă timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
soția și trăia acum cu o profesoară de chimie, navetistă la Bolintinu din Mijloc. Îmi povestea despre el, din când în când, T., care își dăduse licența cu Bumbu. Revederea, acolo, sub aura legendară a marelui erou, prindea să mă înduioșeze până la lacrimi. Am așteptat până ce profesorul și-a încheiat pantalonii. Poala din față a balonzaidului păstra amintirea lățită a unei bune părți din întâmplarea ce abia se consumase. L-am urmărit duios cum, rotindu-se încet, cât era de înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mână, ca și cum mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îl socotea singurul de cert viitor politic, vom vorbi mult, lejer, plutind pe suprafața limpede a nepăsării pe care ne îndârjim s-o ținem tot mai în afund. Vom dansa poate, o voi ține în brațe, atingerea ei mă va înduioșa, mă va înfierbânta, dar fără intensitatea dorinței, genunchii atingându-se, poate o voi călca pe pantof, poate ea se va împiedica în vreun fir, va aluneca pe linoleumul ringului, oricum dansul nostru nu va fi, vom simți amândoi aceasta, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fiica lor. Primirea călduroasă de care s-a bucurat a constituit o parte a problemei. Monsieur Benarens a hotărît s-o Întîmpine cu brațele, dar și cu gonadele deschise și cu toate pînzele sus. Madame Bonarens, nu fără a se Înduioșa de ea și de nenorocul ei, i-a dat o sută de pesete și a scos-o În stradă. — Tu ai viața Înainte, Însă eu nu-l am decît pe soțul ăsta mizerabil și destrăbălat. O școală de muzică de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Plânge, caută să-l impresioneze și nu să-l întărâte. Spaima Zoei este reală, dar modul de manifestare este prea patetic. Zoe nu concepe să fie înfrântă, ea joacă scena disperării nemărginite pentru a-l face pe Fănică să se înduioșeze de chinurile ei și să cedeze. Vede cu groază scandalul ce o așteptă și dovedește spirit critic în descrierea orașului, monstru bârfitor : „O saptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta...În
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
oare Iisus: Fericiți cei slabi cu duhul, căci a lor va fi Împărăția cerurilor... Iată că acești doi nebuni Încercau să aducă fericirea din ceruri pe pământ...” „Ce-ar fi să ridicăm o ulcică de vin În cinstea Domnului?” se Înduioșă starețul Pafnutie, Îmbiindu-l pe Bikinski să intre În chilia lui. „Când dai un prânz sau o cină”, cită el În gând din Evanghelia lui Luca, „să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dar dacă ții cu tot dinadinsul la luptă, atunci va trebui să lupt și să te ucid, martor mi-e soarele de pe cer că aș prefera să n-o fac. Mi-ar părea tare rău de moartea ta. Contele Roland, înduioșat de aceste cuvinte, grăi: Cu cât te arăți mai nobil, cu atât mai mult mă doare gândul că murind fără cunoașterea adevăratei credințe, vei fi pierdut pe lumea cealaltă. Dă-mi voie să te sfătuiesc să-ți mântui atăt trupul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
șase ani, Suzanne, unsprezece. Eu aveam o pisică adorabilă, de culoare gri, răspundea 40 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE la numele de Pufulon. Suzanne avea doi canari, Mimi și Pipsi, nevastă și bărbat, care se giugiuleau tot timpul. Te înduioșau până la lacrimi... Erau prietenii fideli ai surorii mele, locuiau într-o colivie mare și păreau fericiți. Într-o zi, i-am confecționat pisicuței mele un voal de mireasă dintr-o perdea veche, iar în loc de beteală i-am atârnat o sforicică
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
vreo doi ani... Într-o zi, Nae n-a mai venit, era prea mic să se lupte cu Miți, bălțatul. Pierdusem un mare prieten. Câtă încredere avea Nae în mine! — Ai mai avut și alți amici la fel de buni? am întrebat, înduioșată de răbdarea cu care motanul aștepta să-i vină rândul în poveștile Ioanei. Ah, exclamă ea nostalgică, am mai avut un cățel, era de fapt al băiatului meu, primit cadou de Crăciun, un Schnauzer gri, cu blana țepoasă și ochii
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
extenuat, să-și compună o privire de vițel care merge la tăiere, fără însă să spună ceva, întrucît această parte a înscenării ne revenea nouă. ― A căzut și și-a luxat piciorul, don' profesor! Nu poate să stea în picioare! Înduioșat la culme de starea nenorocită în care se găsea Simulescu, mai ales după ce i-a văzut piciorul înțepenit, aruncat demonstrativ afară din bancă, profesorul a început să-l întrebe, după vechiul său obicei: ― Te doare? Ce-ai făcut? Cu ce
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
rostesc cu frică parcă: ― Mai ascultați-mă puțin, vă rog, că știu toată materia! Clasa, solidară ca-ntotdeauna, interveni tot ca întotdeauna, în cor: ― Iertați-l, iertați-l! Dar Radian n-avea nevoie de intervenția clasei pentru aceasta; el se-nduioșa foarte repede, mai ales în fața la crimilor. Văzând că-ncep să plâng cu sughițuri, își întrerupse justificatele-i invective și-mi spuse: ― Ei, poftim, ce mai știi despre rac? Și se-ntoarse cu spatele la mine, pornind către bănci. Atunci eu, bucuros
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ales în fața la crimilor. Văzând că-ncep să plâng cu sughițuri, își întrerupse justificatele-i invective și-mi spuse: ― Ei, poftim, ce mai știi despre rac? Și se-ntoarse cu spatele la mine, pornind către bănci. Atunci eu, bucuros că l-am înduioșat cu lacrimile ce-mi veneau în ochi la poruncă, începui să râd la băieți pe-nfundate: el, nu știu de ce se-ntoarse brusc, și-ntr-un sfert de clipită mă văzu râzând și plângând, că eu, observîndu-i mișcarea, dădui drumul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
să o asigure Rim și Nory că e ea. Acum cele două grupuri fuzionaseră și conversația părea a se apropia de sfârșit. Mini auzi că e vorba de o stradă care apucă pe colo și nu pe dincolo și fu înduioșată de reamintirea Cetății vii, ca și cum cu vorbele lor atingeau arteriola unui trup voluptuos și scump. Pentru a nu face pe Rim curios asupra lui Mika-Le, deoarece Lina nu vroia să se cunoască episodul, îi spuse cu indiferență: - Fata mai mică
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu tocmai veselă, se încruntă Ioana. Aveam șase ani, Suzanne, unsprezece. Eu aveam o pisică adorabilă, de culoare gri, răspundea la numele de Pufulon. Suzanne avea doi canari, Mimi și Pipsi, nevastă și bărbat, care se giugiuleau tot timpul. Te înduioșau până la lacrimi... Erau prietenii fideli ai surorii mele, locuiau într-o colivie mare și păreau fericiți. Într-o zi, i-am confecționat pisicuței mele un voal de mireasă dintr-o perdea veche, iar în loc de beteală i-am atârnat o sforicică
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
vreo doi ani... Într-o zi, Nae n-a mai venit, era prea mic să se lupte cu Miți, bălțatul. Pierdusem un mare prieten. Câtă încredere avea Nae în mine! — Ai mai avut și alți amici la fel de buni? am întrebat, înduioșată de răbdarea cu care motanul aștepta să-i vină rândul în poveștile Ioanei. Ah, exclamă ea nostalgică, am mai avut un cățel, era de fapt al băiatului meu, primit cadou de Crăciun, un Schnauzer gri, cu blana țepoasă și ochii
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
și spre clădirea dărăpănată a vechii grădinițe, el nu arăta tragere de inimă să depănăm amintiri. Își sprijinea coatele pe tolba așezată pe genunchi și avea o privire goală. De-aia mi-am amintit de unul singur (și m-am Înduioșat) multe dintre cele ce-ți scrisei mai sus. Pe mâine. * * * În urmă cu mii, cu zeci de mii de ani, a venit În locurile pe care astăzi călcați cu senină nesimțire, fără să vă obosiți mințile să aflați ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de hârtie ale țării. Cu o zi Înainte să izbucnească furtuna iscată de maior, Mișu cel gângav și fără de simțul gustului făcuse un lucru care ne mișcase pe toți. Și trebuie să recunosc că astăzi mă simt Încă mai abitir Înduioșat de gestul lui de generozitate. Eram la zbor, la niște construcții uriașe clădite din baloți de paie, aflate lângă grajdurile CAP-ului, undeva, În fundul imenselor curți. Paznicul era un fel de rudă a lui Palică (poreclit, fără să se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
anunț și să vă restitui suma, după ce, desigur, voi fi scăzut contravaloarea perioadei fără de Muză de până atunci. Țin să precizez că nu de la amărâtul de soldat - pe care am Înțeles că-l cheamă Cătănuță și care, sincer, m-a Înduioșat cu privirea lui goală, cu mâinile Încătușate și brațul care atârna din umăr, frânt și bleg - doresc a-mi recupera neprețuitele prejudicii, căci nu este el vinovatul. Vina o poartă cel ce l-a trimis; cel ce l-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să ierneze la bătrânul cu suflet mic care Îi dădea trânteala de bun venit. Peste câțiva ani, după ce Ion și Maria muriseră la depărtare unul de altul, Ectoraș avea să-i viseze Împreună și multă vreme Îl Încântaseră și-l Înduioșaseră cele văzute și trăite În timpul somnului. Fără vorbe, liniștit, curat, cu o strălucire molcomă În ochii mari, negri și adânci, Ion sărutase un genunchi al Mariei. Picioarele ei strâmbe se Îndreptaseră, zgârieturile se Închiseseră, vânătăile se topiseră, ochii se limpeziseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu se știe unde. Își revenise după o vreme, se ridicase, deschisese ușile tuturor cuștilor și iepurimea o luase care Încotro, răspândindu-se prin tot satul. Rămăseseră numai iepuroaicele care aveau pui neînțărcați și nu-i putuseră părăsi. Primarul se Înduioșase și-și jurase În sufletul lui că avea să le lase pe acele ființe să moară de bătrânețe. Apoi plecase hotărât către Câinaru și acuma stătea cam nedumerit și asculta tâmpeniile ălui tânăr despre putința și neputința lui Dumnezeu. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gestul său, iar aceia, din mândrie, nu-i ceruseră socoteală. Baronu venea În casa părintească În fiecare joi seara și mamă-sa Îi fierbea coleașă și mămăligă. Căprioarele de pe pereți se adăpau din același pârâu albastru și pe Baronu Îl Înduioșau Întotdeauna picturile pătate de muște, căci Îi aminteau de copilărie. În acea seară de joi intrase În curte șovăitor. Mersese Încet și cam nehotărât pe poteca pietruită. De sub șopronul din spate se auzea zgomot de vase și venea miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
spun că‐ți era drag să visezi, povestesc că te‐au încântat și pe tine vorbele sonore și ritmata cântare a versurilor. Ai visat și tu, și mi‐ ai lăsat partea asta și mie, hărăzindu‐ mi putința de a mă înduioșa și de a‐ mi aduce aminte de toate ... Cu ochii tăi le văd eu, desigur, toate acestea , cu sufletul tău le simt, fără îndoială; de aceea nu mi‐ e dragă luna, decât, când se ridică cu crai nou. 51 și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Elenei Udrea, o știe o țară ntreagă... În bobi, sau în cărți? Aveam azi un nemaipomenit subiect de scris, un subiect din acela delicat și suav, care fâlfâia ușor din aripioarele-i multicolore prin mintea mea, făcându-mă să mă înduioșez până la lacrimi, de inocența și prospețimea lui, în comparație cu mlaștina și molozul ce ni-l așterne înaintea noastră, o guvernare care a devenit portocalie la față, de ura contra celor mulți. Voiam, ca măcar pentru o zi, să uit de ploșnițele
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
pentru generalul care conduce infanteria hipoacuzică. Mare pișicher trebuie să fie mutulache ăsta, nici glasul nu și l-a pierdut, de fapt, nimic nu se pierde, totul se transformă, semne și înlocuitori și rețele invizibile. — La ce vă gândiți? se înduioșă florăreasa, horticulturnica. — Ei, așa, la câte mi-ați spus. Tovarășul Popescu, ziceați că tovarășul Popescu ar avea mai multe... — Ei, nu neapărat, și eu știu situația. De fapt, dumnealui nici nu are timp să cuprindă toate... Mă rog, el ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]