393 matches
-
zămislitoare ulterioară. Existența comunicării cu lumea cealaltă, reală, ireală sau abstractă, precum la Blaga, Bacovia sau Nichita Stănescu, fără a înspăimânta, este transmisă prin vers, la marginea ordinii și armoniei, o simțire de destin eminescian, o licărire de conștiință ascunsă înfiorării convenționale. Cosmosul e construcție în jurul pielii noastre și respirația lui pătrunde prin toți porii să impregneze celulele capabile de rezonanță cu undele neantice. O nouă semnificație pare a se naște din înțelegerea simțului tactil, la rândul său cuprins și transmițând
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
bine de zece ani. Toate sunt pline de simțire sfântă și măreție melodică. Părintele Ion Pușcașu a rostit începutul Sfintei Liturghii: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh...” și noi am intonat „Amin”, lung, plin de înfiorare sfântă, amplificat de rezonanța neașteptată a Sfântului Lăcaș; ni se părea că s-au alăturat coruri îngerești preamărind pe Dumnezeu. Credincioșii, care umpluseră până la refuz Biserica, au întors capetele uimiți și au înțeles de ce paracliserul nu dăduse voie fetelor să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
pe câmp. Pe deal, oamenii culeg viile și pregătesc pământul pentru anul viitor. În sfârșit, primul văl de brumă argintie se lasă peste pământ. Semn că iarna este foarte aproape. Norii fug goniți de vânturile înălțimilor. Pădurea are în răstimpuri înfiorări întunecoase și tace melancolică. Ea este o orgă strălucitoare din care vântul cântă o melodie tristă. Cu un văl de promoroacă, iarna a sosit și totul în jur este albit de mantia ei argintie. Pădurea cea de odinioară este îmbrăcată
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
încercasem totul în afară de omor și trădare de la vârsta de 18 ani până la 60. Și acum eram covârșită de amarul pedepsei și o moarte rușinoasă mă aștepta... Nu mă gândeam nici la cer, nici la iad, nimic decât doar o simplă înfiorare fugară dar care trece... Era copleșită de rușine și durere la gândul vieții ei trecute, era plină de bucuria căinței. A fost ajutată, nesperat, de un pastor (trimis de "îngrijitoare", dăscălița în ale furtului) care a convins autoritățile să-i
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de plumb și aer tare.../ Pudrat pe o eczemă ce fața mi-o sapă”10) etc. Pudra e unul dintre articolele cosmetice pomenite și în alte locuri din opera sa.11) Despre „fiori” Fior „este un derivat imediat de la verbul înfiorare”, care, la rîndul său, își are originea îndepărtată, spune un lingvist, întrun „infebrare” neatestat 1). înfiorarea e însă, adesea, o febră rece, o tresărire fizică și mentală ce se propagă în întreg corpul. Apare spontan, la contactul cu un fenomen
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pudra e unul dintre articolele cosmetice pomenite și în alte locuri din opera sa.11) Despre „fiori” Fior „este un derivat imediat de la verbul înfiorare”, care, la rîndul său, își are originea îndepărtată, spune un lingvist, întrun „infebrare” neatestat 1). înfiorarea e însă, adesea, o febră rece, o tresărire fizică și mentală ce se propagă în întreg corpul. Apare spontan, la contactul cu un fenomen natural, o persoană sau cu un gînd, toate neașteptate. Fiorii surprind, trezesc, mobilizează, împrospătează. Cuvîntul se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cîte-o roză de sînge”.2) Alienații „Nebun” (adjectiv și substantiv) și „nebunie” se întîlnesc de peste zece ori în poeziile lui Bacovia. De fiecare dată, cele două cuvinte se află în miezul unor constatări melancolice: poetul le pune pe hîrtie cu înfiorare de parcă ar fi contagioase și ar trebui să se depărteze imediat de ele. De ce? Pentru că „nebun” și „nebunie” îi evocă întotdeauna celui „senzitiv” un pericol, o amenințare a propriului echilibru sufletesc, adesea precar. Iar emoția aceasta era și mai mare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cititorului (precum și a scriitorului)" (Politics and Poetics 93). Din acest motiv Frus cataloghează Hiroshima drept pur senzaționalistă, argumentând că se încadrează perfect în senzaționalismul definit de John Berger drept: reducerea experienței celuilalt la un adevărat spectacol în ramă ce atrage înfiorare sau șoc din partea cititorului" (Another Way 63). În mod implicit, prin bariera ridicată de condescendență, Celălalt poate fi ținut la distanță. Frus are dreptate în multe privințe, dar ea nu ține seama de ceea ce ar putea fi considerat drept subiectivitate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
trag. Cred că tot ce-am spus până acum e adevărat. Dar mai cred că de fapt ceea ce m-a aruncat (a câta oară?!Ă asupra cărții pe care marea doamnă Marguerite Yourcenar i-o închină lui Hadrian a fost înfiorarea îmbibată în teamă. Mi s-a strecurat tiptil în suflet pe măsură ce vedeam un film despre bietele noastre corpuri și despre moarte, Mar adentro al lui Amenábar. Bun, bun de tot, chiar dacă nu capodoperă. Ca de atâtea ori când seara târziu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
o povestire sadoveniană pe teme apropiate, e sigur. Undeva, În pădurea Petrișorului, „bătrînă și nestricată de om”, o căprioară lovită de glonț dar scăpată de ochii pușcașilor se stinge lent. Pentru narator, prilej de participare afectivă: „Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sîngele i se scurgea în iarba moale a țărmului [...]. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesațiu care se potolește îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, înfiorare în fața lucrurilor sublime "din afară"". Între întemeietori și Grigore Alexandrescu la rîndul său se lamentează, deplînge sărăcia limbajului, nu mai puțin lipsa unor modele, de posibilitățile de exprimare lirică reduse ale limbii... În pofida acestor neajunsuri, plin de resemnare, scrie în
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
înăuntrul căreia poftește exteriorul numai pe alese, trecându-l mai întâi protocolar, aspru-mângâietor, printr-o sumedenie de anticamere și șicane calorifere, până capătă fragilitatea abordabilă a convivialului. Doar când devine tremurător ca și el infinitului i se dă cuvântul - chiar dacă înfiorarea aparține de fapt unui miraj. Lui Ian, arhitectura îi revelase că glaciala nemărginire nu e deținătoarea focului; abia prin frecarea de febrilele noastre praguri casnice ea ia foc. Deși poate sustras olimpienilor, în vetrele noastre focul e mai acasă decât
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
și circumspecte în calea ei. Își parazitase astfel propria așteptare, sugându-i lent vlaga și agilitatea formală pentru a o transforma într-o uscăciune izomorfă - o paralitică mână întinsă către plăsmuiri virtuale. În ea paralizia și penuria se generau reciproc. Înfiorările lui nu deveniseră niciodată talazuri pentru ca nu se lăsaseră purtate de vânt înspre praguri ale profunzimii dătătoare de măreție și strălucire; trăise între două ape. Copilăria femeii fusese bântuită de spectrul desprins efemer din brațele eternității - la a cărei lipsă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
care se înfiripă între soldat și infirmieră este perceput ca fiind "oribil". De altminteri, autorul nu folosește niciodată cuvântul "flirt" când se referă la acesta. Fără îndoială, consideră cuvântul prea frivol. Sărutul dintre cei doi nu are legătură cu primele înfiorări ale iubirii, ci este un sărut al morții. Ne aflăm la mare depărtare de saloanele mondene, de flirturile flușturatice și pline de nepăsare. Totuși, și aici este vorba tot de un joc al seducției, chiar dacă este unul morbid. Și, lucru
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
despre jurnalul tânărului, căci ține și el unul. În noiembrie 1921, tânăra descoperă că începuseră să-și vorbească "mai mult cu ochii decât cu vorbele". Câteodată se întâmplă să surprindă în privirea lui Hugo o sclipire, care o umple de înfiorare. Însă abia în ianuarie 1922 tânărul își face destul curaj pentru a-i săruta mâna. În sfârșit, pe 8 iunie hotărăsc să se logodească. Câteva luni mai târziu, pe 3 martie 1932, se căsătoresc. Noaptea nunții este un adevărat dezastru
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
limba iscoditoare" în gura tânărului "ca un pește care se zbate pe viață și pe moarte, înotând împotriva curentului". La rândul lui, Stingo o sărută cu toată gura, ceea ce "e clar că-i place, fiindcă răspunde cu gemete mici și înfiorări". Peste măsură de " înfierbântat [...] cu un fel de frenezie controlată", tânărul decide că preliminariile duraseră suficient și că sosise momentul să treacă la o apropiere mai mare, la un flirt mai avansat. De aceea, își strecoară foarte delicat mâna ca
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
vezi, cerul e bolnav, raiul e mâncat de lepră, porcii sunt gloria târgului nostru ! Nimeni nu iubește pe nimeni ! (III, p. 642). Vrăjitoare sau nu, ea are, parcă, un ochi de fosfor capabil să sesizeze orice abatere de la normă spre înfiorarea celor cu conștiința încărcată : Nimănui nu-i place să știe că există un ochi care l privește mereu (II, p. 632). Nu întâmplător, s-ar zice, privirea arzătoare îl caracterizează și pe mistrețul cu care Marghioala se identifică, sălbăticiunea gonind
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
caut un răspuns, când îmi dau seama câte simetrii ascunse cumulează secvența aceasta de viață spre sfârșite cu ravagiile produse de boală, nu peste mult timp, asupra celei ce relata episodul bucureștean al despărțirii finale. Plutește în pagină o tainică înfiorare crepusculară furișată în adâncurile făpturii, înainte de a se declanșa la vedere procesul destrămării. Și totuși, unele indicii ar fi putut fi descifrate, dacă cineva privea cu atenție fotografia Georgetei Horodincă de pe coperta a IV-a a volumului. Ochii umbriți de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
model metafizic de integrare în circuitul vieții! Sau răspunsurile poeziei pot fi atât de criptice încât parcă vin de undeva dintre tainele textului ermetic sau din sensibilitatea care vibrează în fața faptelor de viață sau poate din emoția lirică rezultată din înfiorarea cu care ea circumscrie ideile sau... Lemnul aprins devine flacără, poezia adevărată își merită destinul estetic și etic pentru că înalță sufletul. Universul liric ieșean (de la începuturi și până în zilele noastre), cu nimic mai prejos decât alte medii existențial-poematice, ne trimite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un ceva (altul decât cel de început) măreț, sublim, semeț, impunător, ideal, desăvârșit (aici dicționarul nu este sărac), dar cât de ușor e să viseze! Rămâne până la urmă într-o suferință adâncă și plină de decepții. Învăluit de neliniști, uimiri, înfiorări, obsesii, omul se îndreaptă (sau ar trebui s-o facă) spre calea meditației, acolo poate să întâlnească teme capitale: puritate, smerenie, iubire, simbol, sacru, îndoială... Asemeni lui Novalis, îi mai rămâne să înalțe și un imn către noapte. 74 Pădurea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
tremurând; înfiorată apoi, cu inima în zbateri grăbite, fu prinsă, căzu gemând la pieptul tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu, piept la piept apoi, înlănțuiți căzuți ca într-o veșnicie de fericire, ca într-un întunerec al păcatului, al înfiorării. Și după ce moșul Silvan călugărul, după vorbele care cutreerau de la o vreme chiliile, șoptite repede, tăie lângă stâncă drumul lui Aron, cu cârja noduroasă, tânărul se pierdu, fugi prin întuneric, și nu mai dete prin aceste locuri decât când ajunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
jur. Când am fost la Veneția, orașul era plin de inși care cântau. Nu cerșeau cu vioara, ci cântau singuri ori în triouri și cvartete concerte de Vivaldi, Albinoni și Mozart, iar trecătorii făceau roată și-i ascultau respectuos, cu înfiorarea pe care o simți când primești un cadou pe cât de neașteptat, pe atât de dorit. Ce-ar fi ca, într-o zi, să mă opresc în mulțime la Universitate și să cânt?! „Bă, frate-miu - ar zice oamenii -, ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
asprul har, A scoate minereu, a sta ca-n glie La fluviul de oțel curgând prin jar, Ea răspunde țării spre mai bine Bărbatului de rază și dreptate, Sub steagul căruia bat piepturile pline De cutezanța rarelor carate.“ („E o înfiorare“, Luceafărul, 24 septembrie 1983) RALEA Mihail Mândria lui Mihail Ralea (nota V. I.) „Noi, prietenii devotați din țările care construiesc socialismul și admiratorii politicii de pace ai Uniunii Sovietice, sutem mândri de marea noastră prietenă.“ („O inițiativă istorică“, Contemporanul, aprilie
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
încerca lângă el pentru prima oară gustul unei căsnicii. Se spune că o femeie este interesată și de venitul unui bărbat și toate sunt capabile să spună că s-au îndrăgostit fulger. Dar la Julia nu era cazul. Ea simțea înfiorare, acei fluturași în stomac, o tulburare plăcută produsă de acest bărbat cu un șarm deosebit, de care era atrasă. În ochi i se putea citi iubire. Dând dovadă de stăpânire de sine își încruntă puțin sprâncenele și recunoscu: ,,Multe fete
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fie adăpostit într-o scriere despre el și despre toate momentele când, de-a lungul vieții, memorialistul a simțit răsfrângându-se în sine lumina maternă. Ca atare, cartea se compune din alternarea a doi timpi: timpul avertizării împotriva morții, al înfiorării în fața ei, și timpul originar al maternității, reflectat în momentele privilegiate ale vieții. Clopotul scufundat are caracter romanesc măcar prin aceea că este locul căutării unui sens. În După-amiaza de sâmbătă sensul a fost dat din capul locului, căci el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]