657 matches
-
ca fațada clădirii să fie distrusă, însă nu înainte de a fi distrusă rochia ei de mireasa și vastul trusou. Isabella s-a folosit de incendiu ca scuză pentru a amâna nunta, acuzându-se astfel în opinia unora; "mireasa, rebelă și înlăcrimată, a arătat în fiecare gest că-și ura bărbatul". Cuplul a petrecut luna de miere la Wales, Paris și Alger însă s-au separat înainte să se întoarcă în Bavaria. După întoarcere cuplul și-a stabilit reședința la Munchen, unde
Arhiducesa Isabella de Austria () [Corola-website/Science/327551_a_328880]
-
fundal fiind vizibil țărmul unei mări. Întorcându-se într-un spațiu similar primului, artista este capturată de doi gardieni și readusă în camera de interogare. O altă secvență notabilă a videoclipului este scena ce o prezintă pe cântăreață cu ochii înlăcrimați. Reacția cu privire la material a fost împărțită. Jose Antonio Vargas de la publicația americană "The Washington Post" a caracterizat personajul lui Beyoncé din videoclip ca fiind „o femeie supărată și gălăgioasă”. Tom Breihan de la "The Village Voice" a descris materialul ca fiind
Ring the Alarm () [Corola-website/Science/308945_a_310274]
-
sarea și bocceaua din mâinile vânzătorului, le puse pe podea și ieși grăbit. După expresia din ochii săi, Hiyoshi părea gata să se năpustească pe urmele lui, dar de fapt nu vedea nimic; era orbit de lacrimi. Își aminti fața înlăcrimată a mamei sale când îl prevenise că dacă mai era alungat o singură dată, ea nu mai putea să apară în fața nimănui, și că pentru cumnatul ei avea să fie o rușine. Amintirea feței și a trupului ei, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
te rog, du-te și adu-o. — Nu-i nevoie. Mă duc eu. Hiyoshi alergă în hambar. Luă spada de pe grinda unde era prinsă. În timp ce și-l lega la șold, își aminti de acel băiețaș în vârstă de șase ani, înlăcrimat, cu atâta timp în urmă. În acea clipă, simți că într-adevăr crescuse. — Hiyoshi, te cheamă mama, spuse Otsumi, băgând capul în magazie. Onaka pusese o lumânărică în micul altar, pe raft. Într-un mic vas de lemn, așezase câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Îl servea acum pe Hanbei zi și noapte, fără a-și mai scoate armura, dedicându-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui omși a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi, Shojumaru? îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este aproape prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea să n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
rost. Pe mâinile lui Mitsuharu picurau lacrimi amare. Chiar atunci, ceva se mișcă dincolo de ușa ascunsă. Poate că asasinul simțise tensionarea situației și era nerăbdător să acționeze. Dar încă nu primea nici un semnal de la Mitsuhide. Acesta se întoarse dinspre chipul înlăcrimat al vărului său. — Ai studiat cu atâta mai mult decât alții, puterile tale intelectuale sunt mult mai mari decât ale majorității oamenilor și ai ajuns la vârsta maturității de judecată. Mai există ceva ce nu înțelegi? îl imploră Mitsuharu. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fugă pe poarta principală dar, când o văzură pe Nene în verandă, începură să strige la ea de unde seafla, ca și cum n-ar fi avut destul timp ca să vină mai aproape. — Mamă! strigă Nene. — Nene! Bătrâna și nora ei se îmbrățișară înlăcrimate, abia dându-și seama că vocile lor fericite se uniseră într-una singură. Bătrâna se prosternă în fața efigiei lui Kannon. Nene îngenunche alături, aplecându-se din tot sufletul. — Băiatul nu te-a văzut de multă vreme. Arăți puțin cam obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
contină să vorbească. Ești fiul lui Shirai Tango, nu-i așa? Îmi închipui că tatăl și mama ta te așteaptă. Fugi cât te țin picioarele spre Inuyama. Uite, vin gloanțele! Pleacă odată de-aici! Imediat! După ce-l alungă pe pajul înlăcrimat, rămase singur, simțindu-se eliberat de orice griji. Calm, aruncă lumii o ultimă privire. Foarte curând, auzi un zgomot ca de animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nevestele părăsite erau femei care locuiau în apartamente din blocuri sociale, că soții lor, care luau pauză numai ca să le învinețească ochii, plecau cu o sticlă de vodcă, cu banii de cadouri și cu alocația copiilor, lăsându-le în urmă înlăcrimate, cu un teanc uriaș de facturi neplătite, cu o poveste inventată despre cum s-a lovit de tocul ușii și cu patru copii disfuncționali, toți sub șase ani, fructele capriciilor unui bărbat. Era o experiență umilitoare și plină de învățăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-l țină mama în brațe. Să mă facă să mă simt în siguranță, să mă facă să cred că totul va fi bine. Deci nefericitul de Jim și-a luat tălpășița, a zis tata brusc. Da, tată, am răspuns înlăcrimată. Tata nu-l plăcuse niciodată pe James. Tata e singurul bărbat într-o casă de femei și tânjește după compania unui bărbat, după cineva cu care să discute despre fotbal și chestii de genul ăsta. James nu juca destul rugbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în gură. —Ei? o întreba mama abia îndrăznind să respire. — Nu poți s-o dai nici la câini, răspundea Margaret. Sinceritatea era una dintre virtuțile ei, pe lângă faptul că era ascultătoare și curajoasă. Așa că, după mai mulți ani de cine înlăcrimate și din ce în ce mai mulți bani cheltuiți pe cereale destinate micului-dejun, mama, spre ușurarea eternă a tuturor, a decis să nu mai gătească absolut nimic. Așa că, dacă una dintre fiice sau soțul îi spunea că îi e foame, mama îl lua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Doctor și Countdown. Iar iarba a crescut până la genunchi. Mi-e rușine de mor din cauza asta. Suntem singura casă din cartier care are o grădină ca o junglă. Mă bate gândul să-i scuip în ceai! A urmat o pauză înlăcrimată. Cât să numeri până la trei. —Să mă ierte Dumnezeu, s-a cutremurat ea. Helen, nu te atinge de biscuiții ăia cu cremă! Sunt pentru ceaiul lui Michael. —De ce Michael, pe care îl urăști, primește biscuiți cu cremă, iar noi toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să priceapă că eram de partea lui. Că luptam pentru îndreptarea răului și împotriva injustițiilor de tot felul. Și că, arestându-mă, nu făcea decât să distrugă stereotipul bețivului și scandalagiului. Ei, și-așa am plecat cu mașina poliției, privind înlăcrimată pe geam la Laura și la Judy. —Sunați-l pe James, le-am strigat când mașina a demarat. Eram sigură că el o să știe ce să facă. Iar el a știut. M-a scos pe cauțiune și mi-a angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
m-am gândit că atunci când o să mai crească, o să petreacă destul timp în baruri zgomotoase și pline de fum, așa că nu era nevoie să înceapă de-acum. O s-o verifici din sfert în sfert de oră, da? i-am spus înlăcrimată mamei. — Da, mi-a răspuns ea. —La fiecare cincisprezece minute, am accentuat eu. Da, a zis ea. —N-o să uiți? am continuat eu îngrijorată. Nu, mi-a răspuns mama începând să se enerveze. — Da’ dacă te uiți la ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu aveau nimic altceva de făcut. Serialul lor favorit nu s-ar fi bucurat de atâta interes dacă ar fi avut ceva mai bun de făcut. — Ce s-a întâmplat? a urlat Helen. A, am niște vești minunate, am strigat înlăcrimată începând să urc scările ca s-o văd pe Kate. A, bun, a strălucit mama. Păi, știți cum m-a părăsit James, cum a plecat și a trăit cu altcineva fără ca măcar să știe cum o cheamă pe Kate. Ei, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
i-am văzut expresia de pe față. Arăta așa de furios! E tipic pentru tine, a răcnit el. —Ce? l-am întrebat eu cu voce stinsă. —Ești așa de al dracului de egoistă, a strigat James. Orice urmă din bărbatul acela înlăcrimat dispăruse ca prin minune. De ce? l-am întrebat derutată. — Totul era în regulă! a urlat el. Totul era limpede și urma s-o luăm de la capăt, iar tu urma să încerci să fii matură și ceva mai sensibilă. Dar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
furniza tot felul de motive pentru care Kate nu se oprea din plâns sau pentru care nu mânca sau pentru care tot voma și așa mai departe. Poți să mă suni oricând, mi-a promis mama. —Mulțumesc, i-am răspuns înlăcrimată. Sunt sigură c-o să te descurci, m-a asigurat ea. Da? am întrebat-o eu patetic. Cu toate că aveam aproape treizeci de ani, în preajma mamei continuam să mă comport ca un copil. Sigur că da, mi-a spus ea. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
puteau ochii ei să limpezească depărtările, în închipuirea ei se contura a fi chipul lui Răducu. părea a fi Răducul ei. Unde l-o fi ducând, de ce mi-a luat copilul, copilul meu...?" Cum nu-l putea ajunge, cu ochii înlăcrimați, neputând suporta scena, se întorcea acasă mai tristă și mai împovărată de gânduri de cum plecase. Își jurase de multe ori să nu mai vină la malul râului pentru a nu mai vedea scena care o tulbura cumplit. Dar nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Și nici fetele bune, dar îngâmfate. Stai jos, a îndemnat-o el, împingând grăbit restul de cărți către capătul canapelei negre și uzate. Alice și-a dat la o parte o șuviță de păr și l-a privit cu ochi înlăcrimați și jenați. Te rog să mă ierți, a spus Hugo, dar cred că ne-am mai întâlnit. N-ai fost la cursul prenatal de la Spitalul de Vest? Alice a dat din cap, surprinsă. Nu-l recunoscuse pe Hugo și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
boțită: era întruchiparea disperării. Hugo a ajuns lângă ea în câteva secunde. — Ce s-a întâmplat? Barbara și-a dus mâna la nas. —Of, nimic. Nimic altceva decât de obicei. —De obicei? a îndemnat-o Hugo. Barbara i-a zâmbit înlăcrimată. —Nu dorm, n-am timp, muncesc prea mult și nimeni de la serviciu n-a avut milă de mine când mi s-a telefonat de la creșă că Isabel este bolnavă și că trebuie să mă duc s-o iau acasă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urcau pe pereții camerei. Era cald. Îl durea tot trupul. Deschise ochii. Nu putea fi adevărat. Îi Închise la loc. Trecu alt timp. Alți ani. Aceleași flăcări pe pereți. Aceeași liniște În jur. Deasupra lui, același chip. Frumos, blând și Înlăcrimat. - Erina... șopti. Buzele se mișcau greu. Era real? Era altă halucinație? - Dragostea mea... se auzi vocea Erinei. Trăiești... Ești cu mine... Nu te mai las să pleci nicăieri... - Nicăieri... șopti rănitul, căzând Într-un somn care nu mai era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care e o femeie curajoasă și hotărâtă, o adevărată lumină a sufletului În aceste zile de negură. Mă gândesc și la mama, pe care nu vreau s-o supăr și care, sunt sigur, Îmi va păstra o amintire frumoasă și Înlăcrimată. Mă gândesc la voi toți, la Veneția și la Întreaga mea copilărie. A fost frumos. A fost suficient de frumos ca să pășesc În moarte cu bucuria că am văzut lumina Adriaticii și am simțit culorile lagunei. Ați Înțeles, desigur, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
e destul de neclară. O să vedem cum evoluează. Facem tot ce putem... L-am vizitat și-a doua zi, duminică. Maricica, sora de la Sasca venise și ea. I-a adus un buchet de bujori. Și el i-a mulțumit cu ochii înlăcrimați. Nu știam că vorbeam ultima oară cu el. La mai puțin de-un ceas, o asistentă ne-a telefonat c-a făcut stop respiratoriu. Am ieșit din casă și-am fugit la el într-un suflet. Florinel ajunsese și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
masa de bucătărie și privindu-se în oglindă în timp ce vorbea, nu pe furiș, ci încontinuu, cu un aer sever, și comentarii furioase; chiar când se arăta mai plină de amărăciune, chiar și atunci când gura ei se lățea într-un plânset înlăcrimat, continuase să se privească. Mama, cu capul înfășurat într-o bandanna, pârlea un pui pe plită. Daragaya, n-o să i se întâmple nimic băiatului tău; o să se întoarcă acasă, îi spunea bătrâna în timp ce Anna hohotea de plâns. Și alte mame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o ultimă undă de loialitate față de regina detronată, când gloata urmărește în tăcere cu privirea limuzina, iar prințul și familia roială au ultimul cuvânt în istoria nedreptăților. Să fii sănătoasă, Rebecca, i-a spus bătrâna. Nu a respins propriu-zis sărutul înlăcrimat pe care Mama i l-a depus pe obraz, însă acum era mânată de dorința de a ajunge la obiectiv. Am ajutat-o să suie în mașina care gâfâia, împrumutată de la Einhorn. Tensionată, nerăbdătoare, a spus la revedere și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]