415 matches
-
intrat grăbiți în grădină. Stani își observase colegii și-au mers ținându-se de mâini. Întâmplător, între ghilimele, a ghidat-o spre masa lor: - Băieți, vreau să vă prezint fata pe care o doreați atât de mult dimineață! Toți au înlemnit, nu mai puteau scoate nici un sunet. Fata îi spune nervoasă: - Dacă tu vrei să mergem la o bere, bine iar pe băieți nici nu vreau să-i cunosc! Îi smulse hotărâtă portofelul din mână și plecă uitându-se în spate
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de multă vreme, crezându-l căzut la datorie pe unul din fronturile celui de-al doilea război mondial. Severe! Ce mai faci?... Mai trăiești, mă?... repetă funcționarul ministerial foarte volubil și se grăbi spre el cu mâna întinsă, în timp ce ochelaristul înlemnise în picioare, în spatele biroului său. Aflând ce necaz îl adusese la minister, directorul Uritescu stătu puțin pe gânduri, apoi îl pofti la el în cabinet, ca să vadă ce și cum. Mă scuzați, articulă cu glas umil secretarul, eu nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
am urcat grăbită în casă. Din bucătărie se răspândea în toată casa miros de cozonac. „știe bunica ce-mi place cel mai mult!” Când am apărut în ușă îmbrăcată cu acea rochie și cu albumul strâns la piept, bunica a înlemnit. Privirea mea ageră a văzut câteva lacrimi curgându-i pe obraji, dar și le-a șters repede. Ce ai căutat tu în beci? Nu ți-a fost teamă? Ești atât de frumoasă! Ce repede a trecut timpul! După ce am îmbrățișat
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
împletit cu dor mă ajută să aduc la viață ceea ce nu poate fi uitat: copilăria. M-am apropiat și mai tare de oglindă. Voiam să ating cu degetele fetița din oglindă, dar teama că ar dispărea m-a făcut să înlemnesc și cu privirea rugătoare am continuat să privesc. Copilăria mea nu a fost una obișnuită, ca a ta sau ca a lor, sau poate așa gândesc pentru că mă simt neputincioasă să descriu tot ceea ce am trăit. Așa că vă rog să
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plată cu amîndouă mîinile. Sprîncenele i se ridicară de uimire. Niște semne păreau săpate pe ea. Semne pe care un praf cenușiu le făcea indescifrabile. Înmuindu-și degetul În gură de cîteva ori, Marie le curăță unul cîte unul și Înlemni recunoscînd simbolurile identice cu cele săpate pe frontonul menhirului. Cinci dintre ele dădeau ocol marginii pietrei, al șaselea, un cerc Înconjurat de linii mici, se afla În centru. Căuta să priceapă care era semnificația acestei puneri În scenă macabre cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
corect cu dumneata! Cuvintele erau de acum slobozite. Nu mai putea da Înapoi. - Tipul ăsta e un netrebnic, Marie. Ea Îi smulse geanta din mînă și o porni pe pasarelă cînd vorbele pe care el le rosti o făcură să Înlemnească. - El e cel care a furat cabin-cruiser-ul, care a pus busola la bord, care s-a dus să ascundă anexa la Morgat ca să te facă să crezi că Nicolas scăpase teafăr și nevătămat cînd el era deja mort și Îngropat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vorbești. Jeanne se strînse În ea Însăși. - Ce s-a Întîmplat cu bebelușul găsit de Pierric? - Care bebeluș? Dă-mi drumul, mă doare. Aruncă fără să vrea o privire spre fereastră, ca și cum ar fi vrut să cheme În ajutor, și Înlemni. Marie se apropia. Întoarse o privire imploratoare spre Ryan. - Pleacă, te implor. Făcu semn spre Încăperea cea mare care dădea spre o curticică. - Treci prin spate, ușa dă spre străduță. O zări și el pe Marie și Înțelese. - Dacă ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a ripostat la admonestări. La început, deși era mic și te-ai fi putut aștepta să nu-și dea seama de poziția delicată în care se găsea, se ferea cît putea să iasă în calea șefului haitei. La comanda acestuia înlemneau toți și de toanele lui depindea și soarta orfanului. Arus, cel mai de temut lup al pădurii și conducător al haitei care-l descoperise pierdut printre copaci, l-a studiat pe Lupino, fără cuvinte, zile la rîndul. Inimă neînduplecată de
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mulsă de țăranul Cătălin. Bucuros, nevoie mare, c-a scăpat de sărăcie Și gândind deja la brânza ce în putini o să fie, Mânecile suflecă și se apucă vârtos De umplut donița toată cu un lapte bun și gros. Dar, deodată înlemnește și constată cu obidă Că Joiana cea frumoasă, ce-l privea acum candidă, A vărsat donița-ntreagă este lapte peste tot! N-a rămas măcar o cană, nici cât să te lingi pe bot. Mânios, își puse vaca la arat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mâna mea și scot eu declarația. — O declarație dată de bunăvoie, sergent. Fritzie se înroși: — Mă insulți, Millard. — Poți să crezi ce vrei, dar, la naiba, ai să faci ce-ți spun eu, cu sau fără domnul Loew! Fritz Vogel înlemni. Arăta ca o bombă umană pe cale să explodeze, iar vocea îi era fitilul: — Te prostituai împreună cu Dalia, nu-i așa, fetițo? Îți etalai fundulețul laolaltă cu ea. Ia zi tu, când ai văzut-o ultima oară? — Du-te-n pizda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cred. Într-o clipită, o palmă aprigă a coborât spre obrazul meu. Am fost mai mult șocată, decât lovită. Deși mama îi mai plesnea pe frații mei din când în când, era prima dată când ridica mâna asupra mea. Am înlemnit acolo și i-am privit fața care se contorsionase de durere imediat după ce și-a dat seama ce făcuse. Fără să scot un sunet, m-am întors și am luat-o la fugă, cu gândul să mă ascund în brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea apa până la genunchi. Deodată, din bălării, a țâșnit un buldog furios care s-a repezit ca un blestem negru asupra lui. Toți cei care ne aflam pe țărm am înlemnit pentru că, ne-am dat seama, câinele avea moartea înscrisă în ochi. L-am văzut pe individ încercând să fugă în apă, lovind dezordonat apa cu mâinile, ba chiar am avut impresia că mi-a aruncat o privire, implorându-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străina) trase dinspre măsuță un maț subțire care ieșea dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită de partea stângă a pieptului lui Auta, care înlemni înfricoșat, neîndrăznind să facă vreo mișcare. În cutia sticloasă se auzi atunci un țăcănit și începu să salte o lumină. După un răstimp, mațul fu îndepărtat și din cutie străinul care părea fată scoase o placă albă pe care parcă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spunîndu-le că erau fără îndoială alți robi care fugiseră și se urcau acum din văi. Și arcașul le ieși înainte, deschizând gura să strige de bucurie. Dar în clipa aceea cineva îi puse mâna pe umăr. Mai-Baka se întoarse și înlemni. Apoi se azvârli cu fața la pământ. Dinaintea lui stătea zîmbindu-i Auta și-i făcea semn să se scoale. Mai-Baka sări în picioare. Mintea lui pricepuse repede ce era de priceput. Strigă către miile de oameni ale căror valuri împînzeau pieptul muntelui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se văd stelele difuzând, Iar sub el, pe moalele pământ, Acoperit de frunze, vezi arzând, În flăcări incolore, arome inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa e înțepenită în a morții simulare, Nu realizez dacă-i aievea sau visare Clipocitul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vezi tu la luptă că te chem? Nu crede cum că tremur, nu crede că mă tem! Ș-atuncea iar răsare și fața-i slabă piere, Și ochiul fix se uită, cu spaimă și durere: "O inima mea lașă, de ce-nlemnești în sân, Sfîrșește! Și pumnarul îmi scap-acum din mâni... Dar îl voiu strânge bine... Stai... stai, nebun mișel " - Lovește crud odată și cade mort - Brigbel. {EminescuOpIV 422} GELOZIE Când te-am văzut, femee, știi ce mi-am zis în sine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Metru iar se apleca asupra ei: - Ia mai spune... - Spun, părinte. - De curățit, te cureți? - Mă curăț. - Îți speli trupul? - Mi-l spăl. - Așa să faci pentru sănătatea ta, că Domnului îi place curățenia și blândețea. Da farmece faci? O dată înlemnea baba. - Părinte, ce să zic? Mai dau câteodată în plumb la vreo neisprăvită, descânt cu cărbuni, arunc răul pe câini, mai scot cîte-un junghi... - De dat în cărți, dai? -Dau. - Să nu mai dai și să asculți numai de glasul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capete: al mecanicului, ai oltenilor și vreo câțiva străini. Se mușcau unul pe altul și înțepeneau. A murit și al lui Gogu. Îl sângerase unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Paraschiv. Era un ăla jimbat, cu o față neagră, tăiată sub ochi. Mesteca o bucată de tutun. - Cum îți zice, mă, ție? - Da ție cum îți zice? Ce-oi fi vreun șpiler? Vătaful a ridicat pumnul să-l lovească. Treanță înlemnise. Cu o mișcare iute, pungașul i-a prins mușchiul între degetele lui subțiri. I-a înmuiat mâna. Din ochii verzi ca mucegaiul ieșeau scântei. Se uitau și ceilalți. - Așa, micule! îl zădărî unul. Cel tânăr -la slăbit și i-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au trecut și pe la simigii. Piața, plină. Grecii, cu tarabele încărcate. Mirosea de departe a dovleac copt și a sămânță prăjită. Au grăbit pasul. Drept la Iani în prăvălie s-au înființat. - Bună ziua la negustori! a zis cel tânăr. Cațaonul înlemnise. Nici nu mai mișca. Codoșul își freca palmele cu bucurie. - Ce mai faceți, bre? a întrebat negustorul, cu jumătate gură. - Bine, dar matale? Și i-au răsturnat taraba cu plăcinte. Grecul holbase ochii. - Să nu crîcnești! Credeai că ai scăpat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Plângând.): Faceți ceva! (Către ȘEFUL GĂRII.): Porcule! HAMALUL (Cu vocea tremurândă.): Acum! Acum! (Trenul fantastic a trecut; sunetele se sting; ritmul roților se îndepărtează, dispare; lumină slabă în scenă, o lumină albastră de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
distanță În primul care ar fi Încercat să-l surprindă. Erau trei, dar chiar dacă ar fi fost treizeci, s-ar fi simțit cu toții neputincioși, pentru că prezența Iguanei era de ajuns pentru a-i teroriza, expresia lui diabolică Îi făcea să Înlemnească, și s-ar fi putut spune că ochii lui, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, știau dinainte ce anume le trecea prin cap. Prin urmare, Îi Îngăduiră să-i lege ca pe niște colete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe fundul mării. - Dar e de Înțeles că acela care nu are un vapor pentru a aborda altul Își folosește inteligența pentru a-l aduce pe un teren unde să-l poată Învinge fără cel mai mic efort... Căpitanul Pertiñas Înlemni, ca și cum deodată, În mintea lui, confuză În răstimpuri de cîteva săptămîni, și-ar fi croit drum ideea că fusese folosit de călăul său, care Îi storsese o informație pe care urmărea s-o folosească Într-o zi. Nu spuse nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă un copac doborât, intră în tufișuri și înlemnește în apropierea unor urzici care se mișcau... doar, ciotul de coadă tresare agitat, în răstimpuri. Din nou se târăște mai aproape, apoi un salt și aterizează în încâlcitura de vrejuri. Dar, iepurele zvâcnește și scapă... Parcă rușinat, „vânătorul rege“ se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]