1,294 matches
-
de săbii (1977), ce evocă personalitatea lui Dimitrie Cantemir, și povestirea Calea lupilor (1989), consacrată figurii spătarului Nicolae Milescu, folosesc un limbaj ușor arhaizat, alimentat de maniera stilistică prezentă în proza istorică tradițională, cu deosebire în narațiunile sadoveniene, a căror înrâurire este evidentă. SCRIERI: Povestiri, Chișinău, 1962; Semne bune anul are, Chișinău, 1965; La gura grădinilor, Chișinău, 1969; Spicul visului, pref. Vasile Badiu, Chișinău, 1973; Cruciș de săbii, Chișinău, 1977; Piatra de temelie, Chișinău, 1980; Botezul, Chișinău, 1984; Ape subterane, Chișinău
MADAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287947_a_289276]
-
1888, Iași - 22.XI. 1971, București), prozatoare. Este fiica Ecaterinei (n. Băncilă) și a lui Gheorghe Nădejde, profesor și literat. Familia, care număra între membrii săi pe Ioan Nădejde (fratele tatălui), Sofia Nădejde și Octav Băncilă (frații mamei), are o înrâurire specială asupra formării și profesiei alese de M. Absolvind în 1907 secția modernă a Liceului Internat din Iași, urmează, în același oraș, Facultatea de Științe Naturale și Seminarul Pedagogic, pe care le va absolvi în 1912. Va preda din 1914
MANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
telegrafic, sincopat, oarecum bizar, pe care îl adoptase în perioada anterioară. Ultima lucrare este mai mult decât un „periplu estetic prin universul epic” al lui Mihail Sebastian, izbutind să realizeze armonizarea interpretării cu investigația documentară. Exegetul definește scriitorul prin două înrâuriri esențiale care s-au întrepătruns: cea franceză, de la Stendhal până la Proust și Gide, și cea românească, prin Nae Ionescu, doctrinarul „trăirismului”, și prin Camil Petrescu, ca atitudine estetică. Se pune în relief că, departe de a deveni epigonul acestora, Mihail
MARTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288043_a_289372]
-
laturi ale vieții culturale, lăsând o serie de lucrări cu caracter istoric și câteva privind literatura veche. A scris și poezii, facile, realizate după modele folclorice, de care se îndepărtează foarte puțin, a prelucrat snoave populare și a încercat, sub înrâurirea lui I. Creangă, în genul amintirilor. În activitatea folcloristică a lui M. se disting trei etape. La început, în perioada studiilor gimnaziale, este puternic influențat de exemplul lui V. Alecsandri. El culege la întâmplare, manifestă preferințe pentru doine și balade
MARIAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288024_a_289353]
-
și cu o carte de reportaje, De la Porțile de Fier la Poarta sărutului (1970). Versurile și prozele scurte publicate de I. în „Bilete de papagal” nu relevă un har autentic, dar ucenicia la școala lui Tudor Arghezi și mai târziu înrâurirea unora dintre suprarealiști nu rămâne fără urmări. Achizițiile sunt fructificate substanțial în mai multe texte critice, unde comentatorul caută să fixeze tendințele momentului, fie sintetic (Spiritul nou), fie analitic, prezentând capodopere semnate de R.M. Rilke, Marcel Proust, J. Wassermann, Charles
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
iar versul străpunge euforic, cu „arme albe”, o „realitate” atinsă de cariu: „Vom cere cuțitului sângele sfânt din cuvânt” (Exercițiu terminat). Poetul se vrea un „zeu solar”, predestinat a trece prin purgatoriul focului putregaiul unei întregi societăți. După asimilarea unor înrâuriri din spațiul poeziei moderne (Arthur Rimbaud, T.S. Eliot, Saint-John Perse), în poezia lui are loc o „tulburare a apelor”. Inalterate rămân tonalitatea elegiacă, dar și autenticitatea trăirii, directă, emergentă etic la începuturi, implicită, filtrată livresc, abia sesizabilă în epoca maturității
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
istorice, biografii ori studii în care sunt evocați Ion Vodă cel Cumplit, Petru Rareș, Luca Stroici, Vlad Țepeș, Nicolae Milescu, Negru Vodă ș.a. Stilistica exaltată a lui N. Bălcescu e de regăsit în aceste pagini, în discuție fiind nu atât înrâurirea, modelul, cât mai cu seamă afinitatea temperamentală. Cu o viziune care trimite întotdeauna la romantism, H. consideră că istoria, filologia, etnopsihologia, folcloristica sunt discipline congenere. Influențat de Giambattista Vico, crede, ca și N. Iorga și G. Călinescu mai târziu, că
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
XVI în legătură cu literatura poporană cea nescrisă, sunt editate sistematic, pentru prima oară la noi, mai multe cărți populare. Într-o cercetare comparativă care își păstrează și astăzi interesul, sunt avute în vedere prototipuri, se stabilesc filiații, variante, paralelisme, este marcată înrâurirea cărților populare asupra literaturii populare și a celei culte. Atât aici, cât și în studiile despre baladă și doină, folclorului i se confirmă valoarea de document istoric și lingvistic, fără să fie ignorată analiza din perspectivă literară. Ca de obicei
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
afinități mai degrabă pentru tensiunea pieselor lui Samuel Beckett decât față de orizontul parabolic al creațiilor lui Eugen Ionescu. „Uitate” prin arhivele secretariatelor literare, dintr-o simptomatică teamă față de presupusul lor caracter subversiv, textele dovedesc subtilitate și capacitate de a coagula înrâuriri variate. Astfel, Podul sinucigașilor („comedie în două părți”, scrisă în 1965, dar pusă în scenă în 2000, cu titlul Podu’) concentrează în jurul temei așteptării deriva existențială a unor personaje-simbol: Artista, Îndrăgostitul, Neînțelesul, surprinse pe un pod de cale ferată de la
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
concepute în acest interval el nu-și conturase încă fizionomia. Tipărite postum în „Adevărul literar și artistic” (1933), aceste încercări eșuează atunci când sunt plasate în registrul comic, în vreme ce schematismul le pândește pe cele cu accent melodramatic, unde sare în ochi înrâurirea ideologiei poporaniste. Însă cu nuvela Domnul de la Murano („Adevărul literar și artistic”, 1926), I. găsește formula, reflexiv-melancolică, în care își poate investi o interioritate frământată de incertitudini. Camil Petrescu, în „Cetatea literară”, îl remarcă numaidecât. Vor urma alte câteva scrieri
IONESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287586_a_288915]
-
tradus, printr-un intermediar francez, câteva fragmente din Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, precum și din Th. Bailey Aldrich, P. Castanier, H. de Graffigny, L. Boussenard, L. Jacolliot și J. Gros. O încercare de istorie a culturii, intitulată Galia și înrâuririle ei (1898-1908) (I-II, 1915), nu prezintă, ca și așa-zisa teză de doctorat Îndrumări nouă în viața politică și culturală a Franței contemporane și înrâurirea lor asupra noastră (1914), vreo garanție de originalitate sau de corespondență cu realitatea științifică
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
L. Jacolliot și J. Gros. O încercare de istorie a culturii, intitulată Galia și înrâuririle ei (1898-1908) (I-II, 1915), nu prezintă, ca și așa-zisa teză de doctorat Îndrumări nouă în viața politică și culturală a Franței contemporane și înrâurirea lor asupra noastră (1914), vreo garanție de originalitate sau de corespondență cu realitatea științifică și istorică. I.-C. obișnuia să inventeze nu numai acuzații de plagiat, ci și opere proprii sau surse de informare și argumente. SCRIERI: Din umbră... Moravuri
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
opere proprii sau surse de informare și argumente. SCRIERI: Din umbră... Moravuri antice, București, 1901; Originalitatea d-lui Caragiale. Două plagiate, București, 1902; Pentru Cruce, București, 1903; Triumful Crucei, București, 1904; Legionarii Crucei, București, 1904; Note, București, 1905; Galia și înrâuririle ei (1898-1908), I-II, București, 1915. Traduceri: Th. Bailey Aldrich, Copilărie tristă, București, 1898; H. de Graffigny, Povestiri științifice, București, 1898; Jonathan Swift, Trei ani de suferință. O călătorie curioasă, București, 1898; L. Boussenard, L. Jacolliot, Jules Gros, Trei nuvele
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
dans le folklore balkanique, București, [1938]; Izvoare bogomilice, București, 1938; Preocupările lingvistice și gramaticale ale lui V. Alecsandri, București, 1940; Primul ziar bulgaro-român: „Viitorul”, București, 1940; G.S. Rakovsky și literatura română, București, 1940; Începuturile teatrului bulgar în România, București, 1941; Înrâuriri românești în literatura și viața bulgarilor, București, 1941; Bibliografia scrierilor lui V.A. Urechia, pref. Aurelian Sacerdoțeanu, București, 1942; Contribuțiuni la istoricul tipografiilor muntene. Activitatea tipografiilor bulgărești, București, 1943; Ivan Vazov în România, București, 1943; Viață și opera lui Jonathan
IORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287604_a_288933]
-
și altora, accentele cad mai puțin pe acuitatea și pe substanțialitatea analizelor cât pe vivacitate și pitoresc, tonalitatea fiind de regulă encomiastică. Modelele pot fi numite: Odobescu creionând figurile poeților Văcărești, dar și Ion Ghica din evocările și descripțiile memorialistice. Înrâurirea se păstrează în studiile Din istoria fanarioților (1891), Din istoria Bassarabilor (1903), în monografia Istoria Bucureștilor (1899), lucrare ce reprezintă, pentru I.-G., un summum. Aici, reconstituirile, beneficiind de o documentare (migăloasă, cuprinzătoare) în arhive puțin cunoscute, de apelul la
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
întregii sale opere poetice - Curs întreg de poezie generală, în patru volume), nici alegerea ca președinte de onoare al Societății Academice Române (1867-1872; de unde a și demisionat, de altfel, în urma respingerii proiectelor sale ortografice) nu i-au putut reface vechea înrâurire asupra contemporanilor. H.-R. este, prin structură și preocupări, un spirit enciclopedic, obsedat de proiecte grandioase. În toate inițiativele, ca și în opera sa, el își dezvăluie, cu o intensitate și o consecvență neîntâlnite până atunci în cultura românească, vocația
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui de dragoste devin imnuri închinate căsniciei. Singular în poezia românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii (Serafimul și heruvimul, Visul). Odată cu primele înrâuriri ale creației lui Victor Hugo, cu care avea puternice afinități, poetul român evoluează spre o gesticulație romantică, declamatorie, de tip mesianic, plină de grandilocvență, de simboluri și de alegorii. Poemele capătă treptat o coloratură socială și religioasă mai evidentă. Destinul
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
românismului. Obiectivul, anunțat în primul număr, era acela de a dezvolta „gustul pentru lucrări literare de valoare”, de a sublinia caracterul național specific în așa fel încât ideile întrupate artistic să pătrundă în toate păturile sociale, pentru a feri de „înrâuriri străine, care pot înăbuși orice dezvoltare liberă a particularităților noastre naționale” (Ion I. Nistor). Revista are în permanență în vedere două modele: „Sămănătorul” de la București și „Luceafărul” de la Budapesta - Sibiu, pe care redactorul le dă ca exemplu de mai multe
JUNIMEA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287681_a_289010]
-
și-un cocker negru dolofan”) și o poezie gravă, monologată (Monolog într-o stație de tramvai, Conversația), care vădește o influență joyceană, prezentă sporadic și în câteva poezii anterioare („nu există artere albastre / doar venele cave / cavități / caverne / cavouri / carafis”), înrâurire care se va rafina și accentua în primul roman al autoarei, Săpunul lui Leopold Bloom (1993; Premiul Uniunii Scriitorilor). În versurile din anii ’90 dominantă pare a fi rememorarea, recuperarea trecutului ca șansă de supraviețuire într-o lume sufocată de
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
o introducere, o abordare a datelor esențiale privind problematica elitelor în spațiul românesc, în intervalul temporal enunțat deja, cu preponderență asupra celui moldovenesc, axându-ne pe componenta intelectuală. Pentru înțelegerea climatului cultural specific secolului XVII, se impune identificarea legăturilor româno-polone. Înrâurirea polonă a fost, de altminteri, hotărâtoare pentru evoluția statelor românești extracarpatice 20. Legături cu Republica Nobiliară au existat în tot evul mediu, dar în această perioadă ele se intensifică datorită, preponderent, relațiilor personale ale boierilor români cu nobili poloni, în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unul de la Radu vodă Mihnea și alte două de la Matei vodă Basarab. Într-una dintre aceste lucrări, observându-se lipsa acestui fel de hrisoave în Moldova, s-a spus: „cancelaria Moldovei e și în această privință mai puțin înnoitoare. Sub înrâuriri primite de dincoace de Milcov s-a statornicit în actele moldovenești, pentru aproape două veacuri, semnul crucii sub formă de prapor. Invocația simbolică, într-o atitudine hieratică, ține tovărășie inițialei...“11, iar monograma lipsește. Primul hrisov muntean, din această mică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în sine, depinzând direct de societatea ce o generează, tot astfel, nu există culturi impermeabile la influențe; dacă un popor are nevoie de o cultură și a ajuns la stadiul la care poate să o adopte, primește respectiva influență 82. Înrâurirea culturii grecești, departe de a fi una „contra naturii“, s-a calchiat pe spiritul românesc și, mai mult, a trezit tradiția autentică română, a favorizat contactul cu mai evoluatul spirit occidental ce va înlocui treptat, după 1848, influența greacă. Fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1866-1970 (vol. I: Opera, 1976) și face parte din colectivele care alcătuiesc Bibliografia literaturii române. 1948-1960 (1965), Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România. 1867-1967. Cartea centenarului (1968) ș.a. Ca istoric, L. scrie cărți ce prezintă interes și pentru istoria literaturii, evidențiind înrâurirea transformărilor instituționale asupra istoriei ideilor și a mentalităților: N. Iorga și marea răscoală țărănească din 1907 (1984), Revoluția franceză, moment de răscruce în istoria umanității (1994). În aceeași calitate, colaborează la Bibliografia istorică a României. Secolul XIX (I, 1972, V
LIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287838_a_289167]
-
1972 și 1975, director al Institutului de Istoria Artei al Academiei. În 1977, apoi în 1981 este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici. Poezia lui F. - din volumele Risipă avară (1941), Greul pământului (1943) și Maree (1945) - se află sub înrâurirea lui Rimbaud, poetul ale cărui Iluminări le-a tradus în 1945 și despre care anunța că pregătea un eseu. Și pentru F. poezia înseamnă, ca și pentru modelul său francez, o tulburare a tuturor simțurilor care să-l conducă, mai
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
sinistra nălucă a disperării și a sinuciderii. Textul a fost prelucrat, într-un libret, de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi. Scriitorul încearcă și o literatură de fiziologii în Agatocle Leuștean, Chip din lume și în Două zile la Slănic, unde înrâurirea lui Caragiale este evidentă, îndeosebi în zugrăvirea lui Nae Peruzescu, fante de mahala, arhivar și publicist, fanfaron și incult, folosindu-se de o frazeologie ce trimite la Rică Venturiano. Cu istorisirile sale, uneori naive, alteori înțelepte, mereu atrăgătoare, G. poate
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]