KorAP: Find »[drukola/base=înrudire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...50 >

1,233 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

Mușat, care duse cârma țării zece ani de-a rândul (1379 - 1389). În zilele lui rivalitatea si lucrarea reciproc opusă, însă secretă, între Polonia și Ungaria în privirea Moldovei începu să se dea pe față și însuși strânsele legături de înrudire între cele două Case de regenți a amîndoror regatelor se dovediră ca nefiind îndestul de tari pentru a putea pune stavilă intereselor statelor. Amândouă regatele căutau c-un zel egal pe sub mână aderenți eminenți și oameni ai războiului în Moldova

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care-ar vrea să meargă mai adânc. Sbiera-Zagotti, când vorbește de închipuiretatea acelor juni cari, în focul juneții lor, iau instinctul imitărei și sumulațiunea drept veritabile. Prognosticul cel greu pentru veritabilitatea (autenticitatea) talentului de reprezentațiune dramatică constă așadar esențialmente în înrudirea fiecărui individ cu o mulțime de circonstanțe și personalități în care individul se continuă, cum am zice, pe sine însuși într-un mod oarecare. Dacă o natură impresionabilă, atrasă de reprezintarea din partea poetului a unor situațiuni și tipuri în cari

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
absolută și dispunerea de mijloace (moienuri) naturale însemnate, cari nu (re[nunță]) abnunță serviciul lor în astfel de momente de creațiune supremă, ci-l împlu pe privitor cu siguranță deplină. Zace mai (departe) încolo în natura acestei direcțiuni că aicea înrudirea personală a artiștilor cu cercul rolelor lor e de regulă mai intensivă decât la aciia cari se ridică abia prin mediul reflexiunei la unitatea intuițiunei. De-aceea însă va [fi] și cercul caracterelor reprezentabile de ei cu virtuozitate mai răstrîns

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mult pretențiunile simțului de arte comun. Și-n Ludovic Devrient puterea creatorie a domnit cu mult mai mult în forma unei forțe a naturei decât sub chipul unei făpturi conștiute. El privea tipurile acelea la cari-l ducea cu preferință înrudire[a] (de-a gata) ca un întreg în sufletul său, fără de-a petrece cu reflexiune toate coridoarele și încăperile zidirei. De-aceea, luate-n de-a întregul, cercul creațiunilor sale a și fost 360 r proporționalmente un cerc restrâns

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Așadar compararea între reprezintatorii cei mari trebuie mai nainte de toate să caute a aprofunda și găsi diferitele momente pe cari fiecare din ei le -a așezat în prosceniu și de la cari el a organizat viața toată. Mijloacele naturale și înrudirea spirituală pe care artistul o aduce cu sine nu arareori decid asupra unuia sau a celuilalt mod de reprezintare. Câți artiști creatorii, atâtea diferite realizări ale caracterului poetic se pot cugeta, cari cu toate astea totuși să fie poetice; căci

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
transforma corpul sunetului într-un adevărat învăliș al sufletului, astfel încît neci o parte a corpului să nu se poată susține pentru sine (egoistice), ci materialul tonului să *** din toate puntele un intern. Pentru că-n sine luat esistă o adâncă înrudire internă între spiritul producător și între tonul articulat, de-aceea cultura artistică are de datoria ei de-a realiza această înrudire și de-a [o] manifesta. Primul despărțământ are așa dar de a dezvolta cultura tonului și spiritualizarea sunetului ca

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pentru sine (egoistice), ci materialul tonului să *** din toate puntele un intern. Pentru că-n sine luat esistă o adâncă înrudire internă între spiritul producător și între tonul articulat, de-aceea cultura artistică are de datoria ei de-a realiza această înrudire și de-a [o] manifesta. Primul despărțământ are așa dar de a dezvolta cultura tonului și spiritualizarea sunetului ca material al artei. Momentele spiritualizărei. 1. Va să zică sunetul are corp (care poate fi urât sau frumos) (timbrul? sufletul acestui corp e

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
declamațiune corespunde așadar poeziei, în cât ea e manifestare a spiritul[ui] în forma idealei sensibilități a cuvântului, acea declamațiune-i corespunde care-o sensibiliză și auzitorului această coeziune internă și această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea internă a spiritului cu materia sa, sunetul articulat, el ni dă corpul cel arhitectonice-frumos. Tonul cultivat artistice altoiește sufletul cuvenit în coprinsul întrupat prin sunet; prin el se arată unitatea ideală dintre fond și formă în espresiunea tonului. Adică abia

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
elementul în care el înoată și se mișcă cu ideea poetului, cu intuițiunea sa proprie. O instrucțiune temeinică a artei noastre va face așadar din pronunție o disciplină esențială, care în partea ei teoretică va dovedi nașterea sunetelor articulate, trecerile, înrudirile și împreunările lor, iar în eserciții proprii și potrivite pentru reproducerea curată a sunetelor. Prin cercetări asupra fiecărei grupe de sunete articulate s-ar lăsa făcute privire interesante, instructive și, prin comparațiunea cu alte limbe, adânci în întreg sistemul sunetelor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
intuițiuni cari vor rămânea cu totul tăinuite unui simț mai puțin simbolic. Cu cât cineva poate să pună mai multe referințe de-astea (Beziehungen) în sunet cu-atît mai plină de intuițiuni și mai artistică va fi pronunția sa. E o înrudire de origine între semn și-ntre-nsemnat, fiindcă orce formare de limbă a început de la încercarea de-a reda și în sunet impresiunea obiectului, așa că în fond orce sunet după origine e de privit ca un product al sufletului în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
slăbit din ce în ce mai mult, vorba din contra a devenit un semn care, prin corpul {EminescuOpXIV 295} sunetului numai, esprimă intuițiunea obiectului. Cu toate astea s-a păstrat în limbă o mulțime de elemente în cari nu se poate recunoaște o asemenea înrudire a sunetului cu sensul celor ce el semnifică. Noi nu vorbim aicea despre imitarea sunetelor nearticulate pe cari le prezintă fiece limbă, ci despre însemnanța simbolică a multor concepte prin sunetele ce le corespund lor. Frumusețea pronunției va sta dar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Wolke, Wind, wehen, wirren, Wunsch, Wonne ș. a. m. d. ), care tocmai de aceea a și devenit tonul fundamental a acestor concepte. Este așadar, după cum rezultă din dezvoltarea noastră, una din obligațiunile cele mai mari ale pronunției de a reprezintă această înrudire dintre sunet și intuițiune: adică importanța și însemnătatea sunetelor până și în pronunțare. O așa fel de pronunție cere însă nu numai o intuițiune simbolică care să te facă să simți raportul ce esistă între semn și însemnat, ci și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
într-un nex intern laolaltă prin unitatea mai naltă a cugetului, pe când fiecare din ele e în sine un întreg. Aceste toate sunt perioade ce constau din propusăciuni coordonate. O egală demnitate gramatică a propusăciunilor e aicea condițiunea esențială. Prin înrudirea internă a înțelesului, prin relațiunea cugetărilor, ele sunt iarăși momente a unei unități mai nalte, care sau e mijlocită prin particule în cari se arată acest raport intern, sau se arată și într-o coordonare nemijlocită a propusăciunilor, astfel încît

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
împărțirea ce i-am făcut-o părții spețiale, l-am numit accent simbolic. Aicea tonul cu care sânt grăite singuratecele părți ale vorbirei [î]i predau și-i reflectă auditorului intuițiunea ei însăși. Pentru că fiecare simbol se bazează pe o înrudire internă a cugetărei pe de-o parte, a obiectului sensibil pe de alta, astfel încît obiectul provoacă cu o certă necesitate intuițiunea cugetărei, deaceea putem cu tot dreptul să numim simbolic accentul acela care, prin tonul ce-i comunică auditorului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prin natura elementelor lor, a sunetelor articulate; pe când cuvintele acelea cari esprimă intuițiuni nesensibile, abstracte, se prezintă închipuirei noastre mai mult ca niște semne a căror sunete nu au cu sensul pe care-l esprimă decât prea puțină sau nici o înrudire. Limba în dezvoltarea sa a purces de la lumea sensuală și de la impresiunile ce aceasta a făcut asupra sufletului și s-a ridicat cu-ncetul până la însemnarea noțiunilor nesensibile. Aceste noțiuni nesensibile într-adevăr își au rădăcina în intuițiuni sensibile, cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în ele decât semne pentru noțiuni nesensibile. Însă în cuvintele cari reflectă impresiunile lumei sensuale e legătura dintre sunet și înțeles mult mai strânsă decât la vorbele cari nu-s decât semne pentru intuițiuni nesensibile. Așadar (însămnătatea) importanța sunetului, productul înrudirei semnului cu obiectul însemnat, nu va putea fi acasă decât cu deosebire pe treapta aceea a activității limbistice unde aceasta cearcă a reproduce întreaga copiozitate a vieții nemijlocite și viile impresiuni a lumei sensuale. Cu cât limba se depărtează de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se retrage mai mult originala putere formatorie a limbei, care constă în pătrunderea reciprocă a sunetului cu obiectul său; c-un cuvânt limba cedează din ce în ce însemnări {EminescuOpXIV 315} aceleia la care abia ni se mai reamintește de înrudirea caracterului ce zace în sunet cu noțiunea ce el o esprimă. Accentul simbolic al stadiului al doilea are destinațiunea, cum am arătat-o și mai sus, ca să sensibilizeze și prin ton importanța întreagă a vorbei care e formulată deja în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
obiectivă și s-o analizeze cu deplinătate la diferitele esemple ce-și va pune. Pornind de la tempo fundamental al piesei, să treacă la acel spețial al caracterului, însă, în raportul său cu al celorlalte figuri și grupîndu-le pe acestea după înrudirea lor în tempo, ar trebui în urmă să motiveze schimbările principale dintr-un caracter singuratec din dispozițiunile sufletești înșele. Această procedură realizîndu-se pe motivul unor caractere bogate ar provoca o mulțime mare de intuițiuni cari ar deveni conducătoare și pentru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a ne vorbi cea dentîi. În genere însă interiorul omului poate să izbucnească atât de tare prin arătar[e]a lui sensibilă, fizică, încît putem să vedem patosul întreg al unei individualități întrupîndu-se și realizîndu-se în fața unui om. Aceasta dovedește înrudirea adâncă și intimă dintre spirit și corp, dovedește puterea spiritului, care, asemenea unui conductor al lucrărilor, poate să pătrundă până pe suprafața sensibilă a corpului și poate să facă din această suprafață un reflect al ființei sale proprii. Însă câteodată vedem

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
coordinează caracterul, substanța lui de viață. {EminescuOpXIV 351} Diferitele modulațiuni ale tonului rezultă abia din cugetările și afectele ce se dezvoltă prin mediul vorbirei. Tonul fundamental caracteristic însă face o imprsiune simbolică asemenea maștei și ținutei, pentru că el esprima o înrudire a lui internă cu însăși natura individului ce se arată dinainte-ne, numai că tonul e o relevațiune mai profundă și mai diafană a caracterului decât masca și ținuta. Individualități cari în esență se bazează pe aceeași substanță de viață

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mărimea celei mai nobile eufonii de care e capabilă vocea umană; ca o copie a acelei vieți ideale căreia aparțin aceste chipuri. Dar, înăuntrul acestui ton fundamental comun, totuși tonurile fundamentale al Phadrei și al [lui] Sappho vor prezinta o înrudire mai de-aproape între ele decât ele amândouă puse față cu tonul fundamental al Ifigeniei. Tonul fundamental al celor două din început va avea un colorit pasionat, un fel de foc care ne lasă a privi în fundul unei prăpastii de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
înlocui nici o arte și cari trebuie să formeze tonul fundamental al figurelor acelora în cari e întrupat principiul eroic. Theseu și Makbeth, deși aparținând unor trepte istorice cu totul deosebite, își vor sămăna cu toate astea în privința tonului fundamental. O înrudire analogă e între Desdemona și Imogen pe de-o parte, între Clara din Egmont și Margareta din Faust pe de alta. În cele dintâi e grația pudică a sufletului și o blândețe plină de abnegațiune, în cele din urmă intimitatea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Egmont și Margareta din Faust pe de alta. În cele dintâi e grația pudică a sufletului și o blândețe plină de abnegațiune, în cele din urmă intimitatea cea plină a unor naturi în esență naive. Tot astfel vor arăta o înrudire oarecare tonul fundamental din a lui Marinelli cu cel a lui Carlos din Clavigo. În amândouă trebuie să se arate copia unui raționament profan, de politură, în Marinelli această copie va căpăta coloritul unei netezimi fără de simțământ. Din accentul acesta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
acceptat empiric) întemeiază unitate arhitectonică. Și aceea ce numim noi știință nu poate răsări în mod tecnic din asemănarea celor diverse sau din cauza întrebuințărei in concreto a cunoștințelor pentru diferite scopuri exterioare după plac, ci în mod arhitectonic, din considerația înrudirei cunoștințelor și a deducțiunei lor de la un singur, suprem scop intern, care face întregul cu putință de abia, căci schema științei trebuie să conție apriori, adică conform ideei, (planul) schița (monograma) și împărțeala întregului în membrele sale și trebuie înainte de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
parte, adică învățul naturei rațiunei pure, conține două despărțiri: physica rationalis și phychologia rationalis. Ideea primordială a unei filozofii a rațiunei pure prescrie însăși acest despărțământ, acesta este așadar arhitectonic, conform cu scopurile ei esențiale și nu numai tecnic construit după înrudiri întîmplător observate și într-un noroc, de aceea însă e și nestrămutat și legislatoriu. Se găsesc însă câteva puncte care ar putea să dea ansă [loc] la scrupule și să slăbească convingerea despre legitimitatea unui asemenea despărțământ. Mai întîi: Cum

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]