698 matches
-
13-15 februarie 1945 făcând să dispară, sub ruine, comori arhitectonice seculare. Unele aveau să fie restaurate de autoritățile RDG-ului Semper Opera, Palatul Zwinger... -, altele de autoritățile Germaniei reunite printre care cunoscuta Frauenkirche. Meditând la aceste tragice întâmplări, m-am înseninat amintindu-mi că aici, în 1785, Schiller a scris versurile "Odei bucuriei", astăzi Imnul Uniunii Europene! Dacă hoinărind prin Dresda nu aveai norocul să te întâlnești cu Schiller, prin perioada 1985-1990, puteai să dai nas în nas cu un personaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Luminile în interior începeau a se aprinde strălucind ca niște adevărate steluțe din paradis. Se uită în vitrină și își văzu chipul. I se păru că are buzele prea groase iar alunița de pe obrazul stâng nu îi dispăruse, totuși se însenină la față. Părul destul de voluminos, de culoare acaju era lăsat să îi cadă în plete, atingându-i urechile într-un mod plăcut, iar frumusețea era accentuată de un breton formidabil, scotându-i în evidență fizionomia feței. Din cauza captivității în care fusese
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era plină de speranțe și trăia unul din acele momente minunate ca toate ființele și plantele când simt bucuria și mândria existenței lor pe pământ. Distanța dintre ei dispăruse odată cu demonii dintre ei. Ochii ei mari, expresivi și frumoși se înseninaseră căpătând naturalețe și o strălucire aparte. Era chiar foarte bine dispusă încât îi venea să țopăie de fericire. Se comportase ca o adolescentă răsfățată și apoi destul de rațională. Își iubea deopotrivă părinții și era pregătită să meargă înainte. Dar în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Valea! Zău, nea Dumitre, ia-mă și pe mine... se milogește el. Nu ț-am spus?! se răsucește Dumitru să-i ardă una după ceafă, dar n-apucă să dea, rămâne cu mâna ridicată trăsnit de un gând ce-l înseninează. Fă-te-ncoa! Mă Petrică! Batem palma! Te iau tovarăș! Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o întreabă rugător și se înseninează când vede că Maria își șterge lacrimile și dă din cap. Și... și mergi la Hotin... Promiți?... Te rog! îi spune din nou cu speranță, privind licărul de bucurie se aprinde în tristețea lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o rezonanță adâncă pentru că sufletu-mi s-a zbătut mult aici. Dimineața intram uneori posomorât, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi arunc ochii spre spațiile imense cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă. Mai mult ca oriunde, în acest univers ne proslăvim înaintașii. Moștenitori ai lui Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, deopotrivă ai lui Vasile Lupu, Dosoftei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ochii arheologului. Culorile materiale, de la alb la negru, de la roșu și gri la nuanțele variate ale ceramicii (de Cucuteni) răsfrâng istoria veche, punând-o pe masa contemporanului. Picturile cupolelor din biserici înrădăcinează în cugetul pelerinului valoarea de rugă și credință, înseninează sufletul deznădăjduit iar mitul purificării prinde substanță. Orașul este acoperit de culori, de forțe pastelate ale realității dar și ale imaginației noastre. Să nu scăpăm din vedere însă că valorizarea lor poate denunța diabolicele și imundele culori amestecate, terne, murdare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
spre Copoul ieșean. El poate fi considerat, în ciuda ajustărilor moderne aduse, unul sentimental, mai ales dacă îl legăm de amintirea cântecului de pe vremuri. Pentru fiecare dintre noi pasiunea, fascinația, atracția pentru sensibil și afectiv este o cale de a ne însenina viața și încă una, la urma urmei, de a ne îndepărta de conflictele dintre întâmplare și haos, dintre haos și ordine, cum ar spune filozoful. Totul e să intri în acea ordine ineluctabilă, determinată de legile tainice ale frumosului, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pas orașul, ne arătăm sensibili la lecțiile pe care el ni le oferă, dar cărora trebuie să le descoperim valoarea într-o ordine a existenței înseși. Mă resemnez că nu pot scoate mai mult din trecutul istoric al Cetății, mă înseninez în schimb când își arată chiar și fața ascunsă unuia ca mine, de parcă aș putea-o citi descifrându-i toate trăsăturile. De la înălțime, urcat pe una dintre cele șapte coline, orașul meu pare mai spectaculos decât în orice închipuire și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cealaltă, obișnuită. Te auzi într-un ritm inconștient imprimat, vocea ta vine nu știu de unde, poate dintr-o angelică tăcere cu accentul depărtărilor inimaginabile. Vine ca dintr-o implozie sau mai degrabă ca o explozie de lumină, ca și cum s-ar însenina totul, tot universul aflat suveran în tăcere și așteptare. Revii la realitate și asculți vocile vorbitorilor din preajmă. Să asculți cu înțelegere și tolerant pe ceilalți, dar să receptezi și vocea-ți venită din adâncuri... 2 În mare parte, cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
s-a încheiat, din păcate, tragic prin împărțirea (sfâșierea teritorială) și îngenuncherea țării în 1940. Putem conchide, totuși, cu un quod erat demonstrandum! * * * Dacă bilanțul activității pe jumătatea de secol descrisă, generând satisfacție și mândrie, ne descrețește fruntea și ne înseninează, quid pentru viitor? Ce ne va aduce ziua de mâine? Putem avea încredere în ceea ce se conturează? Care va fi destinul nostru ca națiune? Ne vom păstra identitatea și demnitatea? Dar politica externă? România de astăzi, ca și cea din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
populare dintre liberali, proaspăt și voluptos maculată. Mă întreb, oare am deprins ceva mai mult discernământ legat de principiul proporționalității în privința responsabilității moral-politice? Dacă mă gândesc la rezultatul alegerilor trecute, perfect anapoda față de mesajele unor mass-media larg-cumpărate și obediente, mă înseninez gândind că electoratul este mai moral și mai inteligent decât politicienii pe care îi votează, pescuindu-i, volens nolens, din balta încă bine închisă a clasei politice românești din care, iată, acum cresc neonuferii. Text publicat în 22, 15-21 august
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cloacelor și pierzania sufletelor fiindcă a concurat în încrederea românilor cu Biserica și armata, a confiscat toată moralitatea și a făcut-o praf. „Femeie, ne-ai amăgit sufletul, cu vorbele tale pline de lapte și miere,păcălindu-ne să ne înseninăm, să zâmbim fericiți la soare, la o rază de speranță fiindcă am crezut: „În sfârșit, iată omul!” sau „Tot femeia până la urmă». Mizeria ei morală, mascată sub trandafiri, pute. Ea a făcut să ne pută totul și, din cauza ei, noi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
mi-au urat succes. Nu caut admirația nimănui. Dar și eu mă întreb din nou: ,,de ce?„ Nu am un răspuns clar, precis. Știu doar că simt în mine un fel de foc ce mă mistuie, o bucurie interioară ce- mi înseninează gândurile. în zilele anterioare, antrenându-mă prin împrejurimile Iașului, cu o oarecare neliniște, mă întrebam dacă o să reușesc, dacă nu o să-mi scrântesc piciorul și dacă nu o să mă lase puterile. Acum, în decolare spre Barcelona, ignorându-l pe
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
gară, cu nume ce nu-mi spuneau nimic, n-aveam nici hartă și nimic pentru a mă orienta. Când părăsisem Viena, aveam speranța că mă vor duce către Ungaria, poate mai departe spre frontiera României. Când însă începu să se însenineze, după direcția soarelui mi-am dat seama că ne îndreptăm tocmai în sens invers, spre vest. Am încercat să vorbesc cu însoțitorii mei englezi, dar unul din ei îmi răspunse scurt că nu are nimic să-mi spună, să am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
ceilalți, alimentele fiind aduse de către englezi. "Afară de carnea de cal, cu care, desigur, ca și noi, nu sunteți obișnuit." ... Într-adevăr, numai ideea că ar trebui să mănânc așa ceva și îmi făcea rău. Spre ora 4 după masă, cerul se însenină și soldatul care mă însoțise dimineață, îmi aduse un băț foarte bine tăiat pe care-l puteam folosi ca baston și mă sfătui să mă plimb, ceea ce am și făcut și nu mi-a părut rău. Apoi, în zilele ce
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
discretă și liniștită ca fluviul pe care plutim, apusul de ieri va rămâne închis în sufletul meu ca unul din cele mai frumoase și liniștite momente ale vieții mele. Pornind de jos (la bază fiind socotit Nilul), până spre cerul înseninat cu Crai Noul cel mai perfect văzut vreodată, parcurgi mai multe planuri de culori și forme pe orizontală - malurile albe, linia orizontului roșie, apa verde - sau pe verticală, palmierii, proiectați pe orizontul de foc. S-a pogorât asupra tuturor o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
lord. N-aveați de ce să vă grăbiți. Aduceți-vă aminte, nu eu spun asta primul, cei din urmă vor fi cei dintâi. El zâmbește și-mi răspunde prompt, umorul englezesc are virtuțile sale. Și acum iată-l că se îndreaptă înseninat către enoriașii lui, urându-mi în ciuda a tot și a toate o fericită comuniune întru Domnul. La fel ca occidentalii de odinioară, orientalul meu consideră că valoarea unui lucru oraș, idee sau Biserică se măsoară după vechimea lui. Și că
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care avea o adevărată pasiune pentru aceste flori albastre! Floarea a ajuns la mormânt, iar bulbul îngropat în fața casei noastre rodește în fiecare an și dăruiește aceeași floare bogată ființei care a dat naștere fiicei mele și care mi-a înseninat viața timp de 43 de ani. Mă voi opri aici cu relatările, nu înainte de a-mi exprima anumite păreri asupra vieții mele obișnuite și a lumii în care am trăit. Câteva cuvinte despre examenele de admitere la liceu. Din 1959
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
n-a mai comentat, s-a oprit apoi la câteva detalii epice pe care nu mi le mai amintesc și am cedat la unele, deși mi se păreau inutile, pentru a nu părea rebarbativ. Figura doamnei directoare nu s-a înseninat nici la a doua convocare în biroul ei, când aproape m-a rugat, dacă nu vreau să „schimb colonelul”, atunci „măcar câinele lup”. De ce e nevoie de un câine lup? La anchete de acest fel, dânsa s-a interesat, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de filosofii, Teancuri, teancuri adunate, Am de-atunci la căpătâi. Tu știai că nu mai vii Când credeam în cea dântâi. Și nu-nțelegeam că toate Sunt doar triste jucării ! Moș-Crăciun-Din-Vremuri-Bune, Lasă-n cale traista plină De smochine și alune ! Însenină-mi gândul rău. Și cu fața ta blajină, Alb, răsari din perne moi. Calcă-ncet, nimic nu spune. Strânge-mă la pieptul tău. Și să plângem amândoi, Moș-Crăciune ! Al. O. Teodoreanu-Păstorel 1. Crăciunul Cântau colinda până-n zori Străbunii noștri buni
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
speriat. Actul simbolic de violență poartă un mesaj clar: „Vreau să te rănesc”. Schimbarea în bine a lucrurilor Cu toții ne gândim cum s-ar putea îmbunătăți viața la locul de muncă. Rezervarea unor locuri de parcare, de exemplu, ne-ar însenina ziua. Un birou cu o priveliște superbă ne-ar îndulci orele de muncă. Totuși, atunci când au fost chestionați cu privire la ce ar schimba la locurile de muncă, mulți angajați americani au oferit un răspuns oarecum surprinzător: pur și simplu își doresc
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
dreptul să ies din casă decât după ce se înserează și în zilele înnorate, va trebui să am mare grijă când mă îndepărtez de dealul de vest. S-a mai întâmplat să ies din casă pe timp înnorat și să se însenineze fără veste, sau să mă prindă o ploaie torențială când mă așteptam mai puțin. Colonelul îmi prezice timpul probabil în fiecare dimineață și aproape întotdeauna îl nimerește. — Să stai liniștit când îți spun eu că nu plouă. Cunosc foarte bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Uneori veneau și turturele. Se așezau pe câte o creangă și apoi își luau zborul. Era un du-te-vino permanent. Știai că păsările sunt foarte sensibile la ploaie? — Nu știam. Când ploua sau se înnora, nu veneau la camfor. Cum se însenina, erau iar toate prezente. Și ciripeau foarte vesele. Așa își manifestau ele bucuria că s-a terminat cu ploaia. Apăreau la suprafață și insectele. De aceea mi-e încă atât de clară în minte vremea din ziua aceea. — Ai stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Bineînțeles că m-am întristat și m-au podidit lacrimile. În timp ce plângeam, mi-aș fi dorit să mă îmbrățișeze cineva. Dar n-avea cine. Mă simțeam singură pe lume. De aceea stăteam în pat și plângeam. Între timp s-a înseninat, apoi s-a întunecat și n-am mai văzut nici o păsărică. Nici nu aveam cum să-mi dau seama dacă mai ploua sau nu. În seara aceea mi-a murit familia. Mi s-a spus mult mai târziu. — Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]