1,882 matches
-
lume m-ai lăsat. Dar cânt și astăzi pentru tine Același cântec cum n-a fost Poate-o fi rău, poate-o fi bine, În lacrimă s-ai adăpost. Citește mai mult A lăcrimat o amintireîn care te-ai adăpostitși-n înserarea din privireCu lacrima te-am învelit.Doar cerul îți ședea sub frunteBrodând cuvântul ce l-am scris,Zăpezile păreau mărunteIar ochii tăi de nedescris.Cântam cu îngeri la vioarăUn cântec cum n-a fost vreodat`Și-ai dispărut în umbre
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
de april! Pentru că mi-s rude miresmele Sale Și noaptea beau lumină de stele-n petale Luceferii-mi zâmbesc, iar eu extazu-l chem Să revină! Doamne! Semenul audă îndemn: -Implică-te cât încă nu este prea târziu! Și nu se lasă înserarea peste omenire Nu seară zilnică, ci veșnică, ce sună a pustiu Azi trebuie salvat! Pământul nostru vrea Iubire! ELENĂ ARMENESCU membră a Uniunii Scriitorilor din România
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92342_a_93634]
-
o orchestră, cu îngerii-n cor. Pentru slăvirea Celui ce mă ajută Să-nving ispita, biruitor. Ochii-mi surâd de bucurie... Lumina mă îmbracă în mângâieri Duhul Sfânt în necaz mi-e tărie Și mă îndreaptă spre sfântul țel. Când înserarea tăcut mă ajunge Și pleoapele-mi grele se odihnesc Cu lacrimi în gene se împreună Și cu adorare spun: Mulțumesc! Cluj Napoca 23 februarie 2016 Referință Bibliografică: Cuprinzând infinitul / Marina Glodici : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1883, Anul VI, 26
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
arzânde, căci roșul cel aprins rescrie povești trăite în alte vremuri care îi stârnesc poetului profunde amintiri. “ În seara când se scuturau salcâmii” se scuturau și amintiri printre miresmele lunii și, rătacind printre petale tainice, poetul se cufundă în vraja înserării plutind pe valuri de lumină. Luna îi cântă la fereastră, iar “ norii vânt vălătucesc” și, printre brazii care oftează, poetul își odihnește simțurile lăsând doar tăcerile să murmure o iubire veșnică, asta fiindcă “nimic ca și iubirea nu mă-mbată
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
pletele noastre mângâindu-ne dorul, cum și-așează blând înflorirea de teamă să nu ne dezgolească cu bătăile ei,inima, cum își lasă izvorul să ne treacă pe sub umbra cu care ne dezvelim de suflet, cum foșnetul ei ne cuprinde înserările pe umerii iubiților din care au ros moliile și castanii și-au făcut cruci peste eternitate, cum din ciutura ei stelele își lasă blând căderea peste adâncul însetat al așteptărilor noastre. cum... trecătorule! șterge-ți de pe chip ridurile iernii și
TRECĂTORULE! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383331_a_384660]
-
e curat și ozonificat, apele sulfuroase au efecte de-a dreptul miraculoase. Și-acum, un vântură-lume, apărut de-aiurea, vine cu sminteli! Un șarlatan; drept dovadă, Astrologul le vestește numai de bine, chiar dacă e mereu beat. Azi e treaz. Preocupat. Înserarea coboară repede; noaptea. Nici una, în ultima vreme, nu a fost mai plină de stele. Astrologul vorbește celor strânși în Piață despre planete nevăzute, comete și meteoriți; despre constelații ce nu se vor arăta muritorilor decât peste miliarde de ani, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nu merita complimentul. Un timp, am Încercat să uit de Întâmplarea cu bagajele, urmărind ce se petrecea afară, În proximitatea imediată a geamului mașinii care-și continua lupta inegală cu potopul și aglomerația. Am renunțat: monotonia peisajului se accentua pe măsură ce Înserarea ne Învăluia treptat, dar rapid, făcând inutil orice efort de identificare a traseului. Oricum, În pofida strădaniei taciturnului, În mai puțin de o oră n-aveam nici o șansă să ajungem la hotel. M-am rezemat confortabil pe bancheta din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
O geremea, efendi! - răspunde roșu la față ovreiul. Ce geremea, bre! - zice turcul și rap! jap! îi mai trage o pereche de palme. Deodată, toată larma, toată vânzoleala, tot umbletul se potolesc ca prin farmec. Dinspre plaiul Eschișer, în violetul înserării, iese stăpâna mării, semiluna. Păgân, creștin, ateu se aruncă în pulbere. Nu mișcă nimeni. Dinspre palat se aude un ropot și un pâlc de ieniceri vine în goană spre mulțime să vadă de ridică cineva fruntea. Unde zăresc unul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la drum, căci vreau să ajung la puț înainte să se lumineze de ziuă. A fost un drum lung și o noapte interminabilă în timpul căreia italianul mulțumi din suflet că lăsaseră în urmă munții și intraseră în erg, deoarece odată cu înserarea și când nisipul începu să se răcească, putu să-și scoată pantofii rupți, care îl deranjau, și să meargă desculț cu riscul de a călca pe un scorpion. Ultimii kilometri îi făcu aproape târându-și picioarele însângerate, ce păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
văzuse că făcea tuaregul. Când, jumătate de oră mai târziu, călcă iarăși pe nisip, se simți într-un fel reconfortat, ca și cum finețea și moliciunea lui alungase în parte groaza pe care i-o producea lava neagră și fierbinte. Se lăsa înserarea și înaintea lui umbra i se alungea. Își îndepărtă gândul ce-l îndemna să o urmeze, conștient fiind că în felul acesta s-ar abate spre miazăzi, și făcu tot posibilul ca acea stilizată umbră să înainteze oblic, așa încât, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca și cum am fi ultima antilopă din câmpie. Dacă am fost în stare să supraviețuim prigoanei armatei și dezolării din Tenere, ce problemă avem să organizăm o ambuscadă împotriva unui grup de străini îngroziți? — Când vrei s-o facem? — La ceasul înserării. Adu-ți aminte de proverbul: „Cine se înfruntă cu un «francez» dimineața, are toate șansele să piardă. Cine-l înfruntă pe înserat, are multe posibilități să-l învingă“. — De ce? — Pentru că în deșert, majoritatea europenilor folosesc ochelari de soare, dar și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
În rigole au fost cîndva băieței și au avut părinți și unchi și bunici...“ Conversația n-am mai fost la cinema de ani de zile fiorul acela cînd se stinge lumina și te izolează brusc fără praguri moi de acomodare Înserarea se deapănă gradat ca o promisiune sau zorile o rostogolire de bile lentă peste pajiște ținta nu e de atins cel puțin În ce mă privește niciodată să mă mint că În asta stă toată fascinația abandonului În amînare pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cum să scape de acolo cât mai repede. Însă, pentru aceasta, trebuia să treacă iarăși prin pădure. Nu-i venea de loc să intre acolo, dar nu avea încotro. Cu cât pierdea mai mult timpul făcându-și planuri cu atât înserarea se apropia. Sentimentul de teamă devenise și mai acut. Acum, deși se întorsese cu fața la liziera pădurii, senzația că este privit de undeva din spate, era și mai intensă. Nu se putu controla și își aruncă privirea din nou spre vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
necunoscute. Toma nu se putea lăuda are cine știe ce experiență în ceea ce privește drumețiile montane dar nici nu se rătăcea cu una cu două. Avea simț de orientare, însă, acum, văzând că nu o scoate la capăt, simțea că îl cuprinde nelini ștea. Înserarea era aproape, iar asta nu făcea decât să îi creeze un stres suplimentar. Deja i se părea că lumina scăzuse foarte mult și detaliile se distingeau tot mai anevoie. Își alungă din minte gândul acesta și porni întins mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu femeia lui sus, la Stânca Adevărului. M-a dus acolo și m-a pus la încercare, așa cum am făcut și cu tine zilele trecute. Am trecut cu bine peste asta. Nici nu mi-am dat seama când se lăsase înserarea. Am ajuns acasă după ce noaptea se lăsase. Mama ne aștepta cu masa pusă și, în timp ce ne așeza bucatele dinainte mă privea cu lacrimi în ochi. Atunci nu știam despre ce e vorba și n-am dat importanță, abia mai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în spatele ușilor ferecate. Duseseră capcana sus, în împrejmuirea de lângă Râpa Dracului. Drumul nu fusese ușor și durase chiar mai mult decât estimase mercenarul șef. Era cât pe ce să îi surprindă noaptea pe munte. Abia reușiseră să ajungă acolo când înserarea începuse să se lase. Plecaseră în grabă, gonind ca disperații la vale. Dimineață, se întorseseră cu toții ca să ducă la bun sfârșit operațiunea. În sfârșit trecură podul și așezaseră capcana la locul ei. Nu se mai grăbeau, Boris nu era dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oprit arătarea să îl ucidă. Desigur că nici să rămână acolo nu era o soluție, dar deocamdată nu avea încotro. Se mai liniștise puțin, convins că cel puțin pentru moment se afla la adăpost. Acum, în container, era întuneric beznă. Înserarea coborâse deja peste munte. Dacă își întindea mâinile în față, nu-și putea vedea vârful degetelor. Era obosit și se lăsă să alunece încet pe podeaua de metal. Groaza îl cuprinse din nou. Simțea iarăși valul de ură cople șitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Într-un colț, zări o umbră roșiatică, ca și când hârtia ar fi fost atinsă de niște degete murdare de sânge. Din instinct, Își ridică privirea În sus, către tavan. Abia bătuse de vecenie, era ora cea mai bună pentru observarea stelei Înserării În toată splendoarea ei. Poate că Fabio urcase pe acoperișul turnului pentru a-și completa observațiile. În sinea lui, Încercă un sentiment de admirație pentru omul acela care, chiar la durere, nu Își neglija pasiunile minții. Ieși din cameră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de Camus, spune că ar vrea să lase în urmă ostilitatea lumii. Când ți‑e răpită speranța în mai bine, prezentul se află în sfârșit în mâinile tale. Atunci ești tu însuți realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Când Rainer privește înserarea, spune că această înserare e un armistițiu melancolic în care viața s‑a stins. Profesoara de germană spune că frații Witkowski ar face bine să nu mai deranjeze clasa cu trăncăneala lor neîntreruptă. Stifter spune: Apoi s‑au ivit pădurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ar vrea să lase în urmă ostilitatea lumii. Când ți‑e răpită speranța în mai bine, prezentul se află în sfârșit în mâinile tale. Atunci ești tu însuți realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Când Rainer privește înserarea, spune că această înserare e un armistițiu melancolic în care viața s‑a stins. Profesoara de germană spune că frații Witkowski ar face bine să nu mai deranjeze clasa cu trăncăneala lor neîntreruptă. Stifter spune: Apoi s‑au ivit pădurile de un roșu pal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gene și se prindeau în șir La hora dezmățată a spaimei, ce se curmă Târziu, când mâini de lună presară tibișir... Și haimana, și pururi încăierat cu vîntul: Din târg, în mahalale; din Schei, în vreun cătun, Un strigăt de-nserare își trăgăna cuvântul Ca o manea de moale și larg: "Hai, bragă bun!" Hazliu și larg, ca turul ce-l vântură șalvarii, Așa sporea un strigăt. Și iacă: ochi gălbui Printre uluci, în umbră, rotiră icusarii. ( Amestecul și aspru, și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
priceput,/ Să pun din vreme șeile pe îngeri.// Zvântați cu zâmbet aripile plânse,/ V-aștept la grajdurile de smarald, -/ Nu vă grăbiți, d-abia-i amiază și cald/ Și eu v-aștept și chingile sunt strânse.// Când veți veni-n amurg sub înserare/ Vom călări frumoși prin elizeu,/ În cavalcadă, pân-la Dumnezeu,/ Descălecând la tronu-i, la picioare.” Și poate chiar așa, cum rostește cu șoaptă și zâmbet în aceste strofe din Scurtă despărțire, Teodor Pâcă a plecat el, primul, să zvânte aripile plânse
TEODOR PÂCĂ, BOEMUL SINGAPOREAN de COSTIN TUCHILĂ în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364377_a_365706]
-
De am greșit, îmi port și-acuma vina furnicilor strivite sub călcâiul de copil. Îmi port crucea plecării mele din sat, Alergând după fluturi sub cerul depărtării, Iar dacă, uneori, am căzut în păcat, Îți cer iertare,mamă,la ceasul înserării. Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi, Eu,lumânării zilei mă închin sfios, De Sus, știu, tu prin lume mă urmezi Și mă-ndrepți cu sfaturi când fac ceva pe dos. Iubire și cald era mamă lângă tine În
FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364443_a_365772]
-
neștiut, printre desenele încrustate în porțile fine aș fi zborul uimit de atâta frumusețe. interior din interior s-ar lumina, zâmbind Luminii, curgând dăruire, printre fragedele poteci lucitoare dar nu sunt... nu voi fi bătrân sufletul meu cântă dimineților, apusurilor, înserărilor și nopților... voluptoase desprinderi, de clipele arse de singurătate... gândul meu râde și plânge în mâinile tandrei alchimii, într-un con ce pleacă mereu din privirile uimite ale Ochiului.. cum aș putea fi bătrân? Referință Bibliografică: nu voi fi bătrân
NU VOI FI BĂTRÂN NICICÂND! de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361293_a_362622]
-
romantic erudit și generos, ce a dăruit pe aripile muzicii, un crampei de frumusețe. Trec iernile care nouă ne adaugă zilele, iar lui Gil Ioniță i le scad. Dacă se stinge o lumină, cei care o iubesc protestează când vine înserarea; dacă se stinge o lumină se surpa țărmul vieții și cineva rămâne suspendat. Gil Ioniță a fost o lumină care s-a stins. A fost un artist fără un drum lung iar timpul nu a vrut să-i lase închipuirea
GIL IONIŢĂ. CHITARA A TĂCUT PREA CURÂND...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363843_a_365172]