1,942 matches
-
cu forma, și nu neapărat ca situare în timp, ar mai putea fi amintită și acea preocupare a Doinei Lie, din deceniul nouă al sec. XX, pentru o imagine oarecum exotică sau, mai exact, de substrat, în care se poate întrezări și o componentă magico-idolatră, dar de o cu totul altă factură decît aceea brâncușiană. Lucrări precum Terra, lemn poleit, 1983, și Dansatoarele, lemn policrom, 1987, ilustrează perfect această perspectivă, solidară și ea cu întregul proiect de identificare și definire în
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
în comparație cu lumea. Cînd se gîndea la asta, simțea un fel de apăsare în piept și nu mai putea să respire. Viața ei avea un scop: să-l urmărească pe tata. Descoperea pe chipul lui anumite trăsături familiare, cîte un gest întrezărit în oglinda de la baie, cum ar fi zîmbetul, da, felul transparent în care zîmbea. Era foarte înalt, trebuia să se chircească ca s-o ridice în brațe. Trăsăturile mobile i se adaptau pe chip, un chip smead și schimbător. Cîteodată
Esther Bendahan - Lasă, o să ne întoarcem () [Corola-journal/Journalistic/5028_a_6353]
-
zilier cu aspect de desperados, un fante gelat cu ifose și o întreagă cohortă de nou sosiți, până ce camera cu șase paturi devine neîncăpătoare. Regizoarea s-a bazat și pe umorul de situație în felul unui scheci pentru că morala se întrezărește cu ușurință. În patria simbolică a romanității, mica Românie se înghesuie într-o cameră de hotel care cuprinde aproape toate stările și toate opțiunile destinale. Jucând pe cartea absurdului, regizoarea a creat un efect de ironie superioară dintr-o situație
„Filmul de Piatra“, ediția 3.0 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4990_a_6315]
-
mult, ți-ar trebui o imaginație fără frîu să ți-l închipui pe Dan C. Mihăilescu prins în fervoarea mistică a răpirilor suprafirești. Din acest motiv, dacă ar fi mărturisit că s-a întors de acolo transfigurat, jurînd a fi întrezărit printre pietre pocrovul Maicii Domnului și, într-o clipă de abandon, de a fi simțit adierea pulpanei cristice, autorul ar fi făcut figura unui spirit atins de clișeu conformist. Și ar fi dezamăgit negreșit, prin simulacrul de simțire pe care
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
a absolutului ei implacabil. Specia de jurnal pe care a născocit-o instrumentează, ca-ntrun veritabil „proces”, trecerea. În viațaspre- moarte, „totul e să mergi în tine până dai de gol”. În forfota alterilor stârniți la vorbă, golul abia de se întrezărește. 3. Instalarea în trecere sau moartea adulmecată. „Disciplina finitudinii” ( G. Liiceanu) se impune de la sine prin înaintarea în vârstă. Legată de senectute, de crepuscular, această literatură a morții e o experimentare nu neapărat mentală a morții, cât una sentimentală. Un
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
un cercetător cu ambiții de analiză. Numai că orizontul lui e altul decît cel contemporan. Ce lui i se pare evident nouă ni se pare obscur, iar demonstrațiile sale par rupte dintr-o prestidigitație speculativă al cărui scop nu-l întrezărim. De ce atîta tevatură în privința răului, a lui Dumnezeu și a libertății? Pentru simplul fapt că pofta teoretică a epocii nu fusese alterată de acel nerv pragmatic pentru care singurele probleme la care merită să te gîndești sunt cele care te
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
divine. De aceea, Scufundătorii din Delos e precum un tablou în care cititorul vede tentele cromatice (filiațiile etimologice și familiile de cuvinte), dar nu vede desenul sugerat de ele. Aude notele muzicale, dar nu percepe melodia. Vede cuvintele, dar nu întrezărește imaginea care rezultă din cuvinte. În fine, la așa înzestrare, așa destin. Specializarea lui Bogdan Mincă îl hărăzește unei fatale însingurări, exegetul concurînd singur, fără însoțitori și fără adversari, pe o pistă deschisă de pregătirea sa de elită. Un Alexandru
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
excepția numită Mircea Dinescu, care face figura unui intrus care nu-și găsește locul în mijlocul intelectualilor pomeniți, toți își aduc partea de șarm personal. Tranziția e privită de vorbitori cu ajutorul cîtorva analogii: ca o punte al cărei capăt nu-l întrezărim, ca un tunel a cărui luminiță n-o vedem, sau ca un purgatoriu prin care trebuie să trecem spre a ne curăța de tarele comuniste. Irina Nicolau vorbește chiar de o tranziție înțeleasă ca un ritual de trecere alcătuit din
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
stridențele trec parcă neobservate: volutele sintactice înfășoară cuvintele și doar ele rămîn în memoria cititorului, înțelegem de ce descrieri ca aceea de mai sus au fost apreciate de unii mari scriitori români. În episoadele cele mai reușite din capitolul Singur se întrezărește ceea ce ar fi putut însemna talentul lui Hogaș: nu cel de povestitor al unor întîmplări, ci al spectacolului naturii, desfășurat după reguli proprii; priza specială exercitată asupra inanimatului, căruia prozatorul se pricepe să-i insufle viață interioară, așa cum va face
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
de vreun oricare vis” (Curățenie). Autorul pare a-și fi introdus o disciplină a renunțării, o austeritate ce-l oprește de la efuziuni, de la patetisme care n-ar fi decît zădărnicii. Imaginarul e restrîns, sobru, ascetic. Mirajul unei existențe plenare apare întrezărit cu sfiiciune, precum o lumină puternică prin crăpătura unei uși: „Ne-am oprit să ne luăm rămas bun. Într-o pată de aur și lumină. Ei s-au întors acolo plutind peste păduri. M-au lăsat singur cu negrul cățel
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
Compania aeriană ungară Malev se confruntă cu probleme financiare grave, iar singura șansă de redresare care se întrezărește este dinspre Rusia. Săptămâna aceasta se vor relua negocierile între Moscova și Budapesta pentru un eventual credit de stabilizare care ar putea fi oferit de banca Vneseconombank, care deține 5% din acțiunile Malev. Operatorul aerian Malev și-a întrerupt activitatea
Malev s-ar putea salva dacă va primi un împrumut de 120 mil. dolari din Rusia () [Corola-journal/Journalistic/58727_a_60052]
-
remarcat acest lucru -, îl examinasem pe Tolstoi în timpul lecturii și îndeosebi atunci când semnele plictiselii deveneau din ce în ce mai clar observabile. Cât de neobișnuit, cât de ciudat, și totuși cât de admirabil era acest om. Chiar și în această seară i se puteau întrezări în trăsăturile feței sale ceva sfânt, viu, adevărat și pur. Întreaga lui ființă reflecta sfânta naivitate și minunata simplitate a inimii care nu voia nimic altceva decât adevărul. Nu se temea câtuși de puțin să pară ridicol și știa foarte
Marele căutător al adevărului by Lev Kobylinski-Ellis () [Corola-journal/Journalistic/5879_a_7204]
-
suită de pățanii respectând o vagă cronologie și în a căror privință nu se intră în detalii, doar cât se vede abaterea de la așteptările celorlalți, e cvasi-identică. Sigur, Creangă nu-și trădează stilul, pariul pe savoarea zicătorilor, dincolo de care se întrezăresc niște replici în răspăr à la Mitică. Atât că Mitică e doar o suprafață, un afiș care se mută prin București, pe când popa, ori Cănuță, au neliniști, angoase, nu întorc vorba doar pentru plăcerea de-a înțepa. Ceva mocnește și
A trata cu refuz by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5682_a_7007]
-
Ca martor mut, am intrat în case burgheze, în mici palate aristocratice și în apartamente somptuoase din edificii cu tradiție. Uneori, nu treceam de ușa din dos: o slujnică primea rochia adusă; alteori, mă pofteau în dressinguri, străbăteam coridoare și întrezăream saloane, priveam cu nesaț covoare, lampadare, draperii de catifea și piane cu coadă, la care se cânta sau nu, și îmi spuneam că ar fi fost ciudat să trăiesc într-un asemenea univers. Zilele mi se scurgeau liniștit în cele
María Dueñas - Iubirile croitoresei () [Corola-journal/Journalistic/5689_a_7014]
-
să le mai adauge nimic esențial, viața arătîndu-i ca o albie ale cărei presimțiri le-a avut de la început. Restul a fost o chestiune de nuanțare a intuițiilor inițiale, autorul avînd de timpuriu ecuația destinului: îți trăiești viața în măsura în care îi întrezărești fondul de mister din care se hrănește, prin urmare cu atît te alegi din ea, cu cît sens îi poți întrezări în clipele de grație. În schimb, cînd clipele de grație lipsesc, cînd nu ai parte de o viziune care
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
fost o chestiune de nuanțare a intuițiilor inițiale, autorul avînd de timpuriu ecuația destinului: îți trăiești viața în măsura în care îi întrezărești fondul de mister din care se hrănește, prin urmare cu atît te alegi din ea, cu cît sens îi poți întrezări în clipele de grație. În schimb, cînd clipele de grație lipsesc, cînd nu ai parte de o viziune care să-ți înlăture îndoielile, te bazezi pe viziunea altora: pe cea a înaintașilor. Prin urmare, pentru intelectualul născut la Tîrgu Jiu
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
aproape tuturor, nu credeți? Să zicem că suntem fiii legitimi ai realității și bastarzii ficțiunii. Am să vă dau un exemplu: dragostea. Dumneavoastră ați cunoscut dragostea? Eu nu, doar o dată, în adolescență, și încă o dată, acum câteva luni, când am întrezărit-o doar, așa cum cineva vrea să distingă ceva pe fundul unui abis. În viața mea au fost patru sau cinci femei și acum, la sfârșit, când pot trage linie, trebuie să spun că toate au fost fantasme, siluete, visuri, umbre
Luis Landero - Portretul unui bărbat imatur () [Corola-journal/Journalistic/5607_a_6932]
-
le pînă la sațietate. O plimbare pe plaja unei insule grecești îi prilejuiește trăirea „clipei eterne“, o senzație de plenitudine durabilă, pe care n-o simte decît dacă, stînd într-un anumit loc, privește o stîncă al cărui vîrf se întrezărește deasupra valurilor. „Și brusc, senzația clipei eterne m-a invadat în timp ce priveam marea, undeva către această insuliță insignifiantă. Senzație de intensă armonie, de perfecțiune din care nu lipsește nimic, în care totul e prezent. Știam că senzația asta, pe care
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
a se simți pe sine, condiție în care puțini autori se pot lăuda că ajung. Majoritatea scriitorilor au simț de observație, dar nu au simțire de sine. Primul simț îți dă putința de a sesiza detalii mici și greu de întrezărit, în vreme ce al doilea te ajută să pui detaliile în tipare de emoție, abia unirea lor dînd naștere flerului psihologic: îl simți pe altul fiindcă mai întîi te-ai simțit pe tine. Tarangul are ochi de observator și nas de ogar
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
cu privire la filosofie, dar și la regimurile totalitare ori la soluția unui trai superior, dobândit prin practicarea artei și a culturii, sub semnul iubirii. Romanul poate fi deci privit ca o profesiune de credință, fiind învestit cu o puternică emoție, lesne întrezărită prin perdeaua erudiției, a miturilor invocate, a luxurianței ficționale. În ea îl regăsim, entuziasmat, pe adolescentul fascinat de Renașterea italiană, pe studentul ce-și dăduse teza de licență din Marsilio Ficino. Credem că prin ficțiune, întocmai ca magistrul său, Mircea
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
evitat cu grijă, nu doar prin modul în care a dirijat Thielemann și prin dozarea pasajelor optimiste sau tragice. Drept singur decor a fost expus în fundalul scenei un tablou de Anselm Kiefer, Das Rheingold, 1982-2013, în care Rinul se întrezărește printre copaci, fiicele Rinului din Inelul Nibelungului sunt reprezentate misterios, sau poate prin reducere la funcția de semnificant, doar prin numele lor (Woglinde, Wellgunde și Flosshilde), iar aurul Rinului, un poliedru, plutește în aer, eteric și totodată amenințător. Tabloul lui
Anul Wagner la Bayreuth by ana-stanca tabarasi-hoffmann () [Corola-journal/Journalistic/3536_a_4861]
-
Maruca Cantacuzino". În acest răstimp, refugiat în arta sa, Enescu își adunase puterile, să aștepte și să spere. Se bucurase de tot sprijinul bătrânei Alice Rosetti și al celor de încredere de la Tescani, cu care păstrase legăturile vechi. Din 1932 întrezărea posibilitatea refacerii paradisului pierdut, perspectivă schițată și în scrisorile Mariei către aceeași Pia Radu, din aceeași perioadă. Aflăm de-aici că "nourul apăsător de astăvară se destramă din ce în ce" și ar fi de așteptat "o înseninare". În mai
George Enescu în secvențe biografice by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Memoirs/8759_a_10084]
-
mei? Dar v-o recomand pe Elena Udrea. Uitați, un om politic care a dat bani, a făcut, a dezvoltat părțile pe toate dealurile din România și terenuri de fotbal». Asta va urma. Adică e un scenariu pe care îl întrezărim cu toții. Poate să fie și o surpriză, să nu fie asta. Cert e că supriza cea mare n-o mai avem - Traian Băsescu nu mai poate candida și atunci pe aici ne învârtim, pe numele pe care le-am spus
Ilie Sârbu dezvăluie care va fi candidatul dreptei la prezidențiale by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/34811_a_36136]
-
el însuși s-a decupat și respiră/încă nu liber fără a ști că e calea inexistenței./ nu am fost eu cel care și-a dorit devorarea în trepte ci/doar inaparentul portar teobald care fără să vrea/păzește grotele întrezărite pe drumu-n spirală/în peisajul uitat la fereastra picturii el însuși/lupă la poalele stîncii albastre: o liniște/fără trecut și viitor încremenit-n ghereta/portarului teobald care azi ar comuta canalele/a miriade de televiziuni cu circuit închis...” (imnul
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
cel al echilibrului. Stăm în echilibru la încrucișarea unor cîmpuri de forță tocmai fiindcă avem ureche, de aceea lipsa ecoului dă naștere unei descumpăniri cu efecte triste. Îți pierzi siguranța și te chircești, din cauza pierderii centrului de greutate. Nu mai întrezărești repere, nu mai afli modele, nu mai intuiești ierarhii. Valorile se aplatizează și invocarea sensului se preschimbă în act inutil. În această situație e absurd pînă și gestul de a invoca absurdul. Timpanul se sparge, auzul se tocește, nici un răsunet
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]