1,754 matches
-
percuții - au conferit recitalului relief, coerență și nerv, aplaudat ca atare de spectatori. În încheiere, Mike Godoroja a apelat la un artificiu inspirat, în interpretarea piesei „Sweet Home, Chicago” devenită... „Sweet Home Jimbolia”! Seara a doua a debutat sub auspicii întrucâtva mai modeste, „Big Tonez” fiind un grup clujean la început de drum, acesta însemnând interpretarea destul de cuminte a unor cover-uri pentru teme de blues îndeobște larg cunoscute. Dar ne-a făcut plăcere să întâlnim în repertoriu și o piesă a
Epicentrul blues-ului by Florian LUNGU [Corola-journal/Journalistic/83857_a_85182]
-
ani. Cât de ridicol ar fi fost să bată la ușă și să întrebe dacă e totul ok! Da, ar fi țipat fata, lasă-mă în pace! Lăsați-mă toți în pace! Drept care, doamna Paraschivescu se duse la culcare, liniștită întrucâtva că Monica se întorsese sănătoasă. O să-i treacă, își zise, o să uite, o să râdă. Și adormi. Monica se încuiase în cameră, pusese un cântec de la U2, With or Without You, se aruncase pe pat și plângea. Dar ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ar putea spune. - Actor? Lucrează la film? - Nu, mai curând artist. - Eh, noi toți suntem artiști, a spus cu o voce melancolică. - Și dumneavoastră? - Eh, nu... Am jucat în două filmulețe, în figurație... - Aha. - Da... Șoferul tăcu și se concentră întrucâtva la trafic. Intraserăm în oraș, sau așa mi se părea, deși mergeam în continuare cu o viteză vădit neregulamentară. Tăceam și eu și mă uitam pe geam. - Vă deranjează dacă pun muzică? a întrebat. - Nu, deloc. Pescui din torpedou o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
În răstimpuri, strălucirea galbenă a propriilor ochi, zărită doar de Paulee, care atribuie viziunea excesului de Veuve Cliquot de cu o seară Înainte. Diavolul urmărește conversația cu interes: tentativa lui Wakefield de se aventura pe tărîmul responsabilității sociale Îl Îngrijorează Întrucîtva. Oare să zacă În clientul său o Maică Tereza? Asta i-ar pune În pericol victoria, cu siguranță. Opinia Diavolului În ceea ce privește suferința este complexă: o apreciază În starea ei pură, iubește neliniștea, disperarea profundă, furia și mînia Împotriva lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care numai femeile o dețin, să-l prindă și pe doctor în tentaculele ca de caracatiță ale povestirii sale. Voia cu orice preț să-l capteze, să-l facă să devină dintr-un simplu confident, un participant. Situația se asemăna întrucâtva cu prinderea unui pește. Momeala, cum se știe, ține de sezon, dar ea miza pe apetit. Din câte o învăța inima, în ciuda îndemnurilor rațiunii, trebuia să câștige teren în spațiul interlocutorului său. Poate avea un as chiar în mâneca halatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de pildă, a cunoscut cele mai diverse interpretări nu este Electra, ci Oreste. În tragedia antică, fiul Clitemnestrei este prezentat ca un personaj mai nehotărât, mai slab, dominat autoritar de puternica personalitate a Electrei. Eroul lui Victor Eftimiu se apropie întrucâtva de cel sartrian, acționând nu sub imperiul lui Apolo, ci determinat de hotărârea sa, de sfatul lui Pilade și de îndemnul Electrei. El constată mai întâi nenorocirile abătute asupra neamului său, apoi pedepsește. Finalul ne prezintă, cum spuneam, un personaj
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
sănătate, bucurii și împlinirea viselor de a dărui tot ce știe din multa-i muncă, tot ce a făcut bun și de folos pentru știința celor ce se vor ridica și acționa după noi”. Autoarea scrisorii încheia cu ceva care, întrucâtva, mă privea și pe mine: „Îți mulțumesc pentru această carte și conținutul ei cât și pentru munca ta de a scoate din colbul vremii, spre știința celor de azi și din viitor, oameni și vremuri trecute...” Scrisoarea doamnei (Constanța, str.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
sănătate, bucurii și împlinirea viselor de a dărui tot ce știe din multa-i muncă, tot ce a făcut bun și de folos pentru știința celor ce se vor ridica și acționa după noi”. Autoarea scrisorii încheia cu ceva care, întrucâtva, mă privea și pe mine: „Îți mulțumesc pentru această carte și conținutul ei cât și pentru munca ta de a scoate din colbul vremii, spre știința celor de azi și din viitor, oameni și vremuri trecute...” Scrisoarea doamnei (Constanța, str.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
cu voce tare și au început să se agite în vederea unei acțiuni de protest și apel. Unde se protestează și cum se procedează în legătură cu aplicarea ideii de apel nimeni nu știa. Însă solidaritatea colegilor-prieteni a avut darul de a micșora întrucâtva durerea recuzării mele și chiar găsisem în ea un dram de consolare, dar o portiță de ieșire din încurcătura în care mă relegaseră zbirii facultății nu era. Nu, nicidecum în această etapă inițială. Între timp, am început să diger semnificația
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
Pe când ceea ce mi se întâmplă acum, când inima mea a început a-și câștiga calmul la care aspir de atâta timp, iar cugetul meu devine, pe zi ce trece, tot mai rece, mai lucid și deci mai sceptic lucrul e întrucâtva neașteptat. Grădina mea! Palierii mei cu roze urcătoare... Violetele, bujorii, clematitele, glicinele, daliile, crizantemele mele... De fiecare sezon, altă toaletă, altă trenă, altă înfățișare... Mereu nouă, și totuși aceeași, cu aleile sale înguste, peste care liliecii deutzia și toată colecția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
turnul Golia e ceea ce a fost la București Turnul Colței. Restaurat din grija comisiunii monumentelor istorice, împreună cu masivele ziduri ale mânăstirii, turnul din Iași va rămâne însă. Totuși reconstrucția de la 1900 îi va suprima partea superioară, a cărei arhitectură amintește întrucâtva pe cea a încântătorului turn din fața mânăstirii Bărboi. Deși trunchiat (și poate din această cauză), noul turn se va înfățișa ca o lucrare originală, cât se poate de interesantă și de atrăgătoare. Să revenim acum pe urma pașilor noștri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe care nici nu mai țin minte de când n-am deschis-o. Dacă descoperirea aceasta s-ar fi produs altă dată, mai de mult sau mai târziu, lucrul mi-ar fi părut natural și simplu. Acum însă, el s-apropie întrucâtva de miracol (ca toate coincidențele care ne surprind prin neprevăzutul lor și care, lucrând asupra imaginației, iau, în ochii noștri, o semnificație misterioasă și impresionantă); acum, tocmai acum când mă silesc să redau puțină viață unor lucruri de demult, cartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Veche, deși existența sa nu se ridică mai sus de anul 1860, așa de veche totuși, prin conținutul ei, față de tot ce fizica și metafizica de azi ne învață să știm despre structura intimă a materiei, cartea aceasta, îndrăzneață și întrucâtva revoluționară la data când a fost scrisă, s-a bucurat de o mare și justificată celebritate, care nu dispăruse încă la data când îi dezbăteam cuprinsul în lungi și zgomotoase discuții cu amicii mei. Forța nu e un zeu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
drept, n-a fost în sine un fenomen tocmai nou. Sub altă formă, el se mai produsese, cu aproape un secol în urmă, în Transilvania, sub acțiunea propagandei protestante săsești, căreia îi datorim tipărirea primelor cărți în limba română și întrucâtva, poate, înlocuirea limbei slavone prin cea națională în slujba bisericească. Dar la formarea și dezvoltarea culturei noastre, și în raport cu propaganda calvină și luterană, influența polonă ocupă un loc cu totul deosebit, atât prin valoarea sa proprie și prin efectele sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ce datorim acestei influențe, două lucruri, mai ales, merită să fie scoase în evidență. Primul, că a dat sufletului românesc ocaziunea de a pune în valoare toate aptitudinile sale, toate posibilitățile care dormeau în el și de a face astfel întrucâtva proba nobilei sale origini. Și al doilea, că l-a ajutat să transforme sentimentul nativ, instinctiv, de iubire de țară, într-unul cu mult mai larg și de o superioară valoare morală, de iubire de neam, cu lucida înțelegere a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care a survenit șase sau șapte ani mai târziu, n-ar trebui privită ca o prea mare nenorocire și nici judecată cu prea multă asprime. La timpul când s-a produs, ea intervine mai curând ca o întâmplare fatală și întrucâtva fericită. Fatală, pentru că nota intelectuală care o domină și prezența în rândurile conducătorilor ei a tot ce generația de atunci avea mai distins și mai cult nu puteau duce mișcarea la nici un succes politic, mai ales că mediul social și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care ordonă un gest sau o atitudine, se reflectă din interior în figura celui care face gestul sau ia atitudinea... Dar curând, în paginile ce urmează, alte elemente nouă se vor adăoga de la sine la cele de până aici, lămurind întrucâtva nu numai procesul formațiunei sufletului colectiv al vechei capitale, ci toate curbele evoluției lui. Soartă vitregă Sunt orașe nefericite cum sunt pe lume oameni fără noroc. Nefericite, nu pentru că le-ar lipsi însușirile necesare unei dezvoltări favorabile, sau din cauza a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de câteva decenii, orașul a trăit din resursele trecutului, cu prestigiul de veche capitală și de centru de cultură. La acea epocă au trăit în el Eminescu, Hajdeu, Conta, Maiorescu, Creangă, care veneau după Asachi, după Negruzzi, după Russo și întrucâtva după contimporanul lor Alecsandri. Artele erau în plină înflorire. Teatrul cel mare de la Copou a cunoscut cele mai frumoase zile, cu cei mai mari artiști ai țării și ai Europei; iar interiorul său impunător, dacă n-avea decorațiunea somptuoasă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aici încrederea nemăsurată ce o au în puterile lor proprii, în destinul lor. De aici iluzia că trecutul nu înseamnă prea mult lucru și că viața trebuie reluată de la capăt, pe alte baze, în condițiuni nouă. Dar noi am trăit întrucâtva în umbra marilor predecesori, a căror glorie am prețuit-o fără nici o rezervă, cu sinceritate, cu admirație. Ca eroii din Ciclul theban, nici nu ne socoteam alta decât epigoni, nici nu nutream altă ambiție decât cea de a merita epitetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
foarte rar; nu pentru c-aș pune mare grijă s-o evit; nici pentru c-aș avea prea multă deferență pentru preocupările, adeseori comice și întotdeauna misterioase, ale Oficialităței. Dar pentru că scrisul meu e, prin el însuși și de la sine, întrucâtva ferit de riscul acesta. Dar când mi se-ntâmplă să vin în conflict cu cenzura, destul de rar cum am spus-o și tocmai de aceasta, mă supăr. Asta nu înseamnă mare lucru, pentru că supărarea mea nu ia de obicei forme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
trăit-o eu însumi, în condiții de același fel cu cele care au putut influența gândirea și voința mea? Sunt încredințat că, așa cum se pune la noi problema evreiască (la noi, și, uneori, aiurea, în țările unde lucrurile se prezintă întrucâtva la fel), cineva nu poate fi decât sau antisemit sau potrivnic antisemitizmului. Psihologicește, poziția mijlocie îmi pare greu de conceput; după cum din punct de vedere moral e tot atât de greu de aprobat. Căci, în ordinea aceasta, indiferența nu poate însemna decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
am crezut de datoria mea să lămuresc această împrejurare printr-un fel de scrisoare deschisă adresată cititorilor mei. Așa cum îl arată titlul, mesajul acesta e o profesiune de credință, un fel de punere la punct a câtorva lucruri delicate și întrucâtva o scurtă spovedanie. La timpul în care intervine și în seria faptelor în care se așează, e poate și o încheiere... ...Pentru aceste însemnări ale unui ziarist din alte timpuri, în orice caz. De aproape cinci luni, cetitorii acestui mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care mă descopăr. Pledând, intru direct în cauza pe care o apăr, ca și cum aș pleda procesul meu propriu, procesul convingerilor mele, al nemulțumirilor mele, al revoltelor mele, procesul meu cu justiția umană. Defectul acesta e poate mai puțin grav, și întrucâtva mai acceptabil. În lucrarea sa cu totul recentă "Journal", care nu cuprinde alta decât o serie de articole de ziar, François Mauriac spune: "Eu concep jurnalismul ca un fel de jurnal pe jumătate intim; ca o transpunere pentru uzul marelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
putut afla din povestirile orale, adeseori îndoielnice, ale celor care au trăit în mediul Junimii. În cartea sa "Către Noua Generație", raportându-se la epoca Junimii, d. S. Mehedinți pronunță undeva cuvintele: "a fost primăvara literilor române". Mai pretențios și întrucâtva mai solemn, Maiorescu spusese despre societatea de la Iași "un vis al inteligenței". D. Mehedinți pare mai aproape de adevăr. Din toate punctele de vedere, Junimea reflectă, puternic, tinerețea societății române, cu exhuberanța, cu iluziile, cu inconsecvențele sale. Dacă în contemplațiunea trecutului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
anecdota era o povestire scurtă a unui epizod mărunt, ignorat de istorici. Cu timpul, senzul noți-unei s-a lărgit. Anecdota a intrat chiar în istorie și în unele genuri literare, bunăoară în memorii. Așa cum se cultivă astăzi, anecdota ar ținea întrucâtva de istorie prin conținut și de folklor prin formație. De aceeași natură cu legenda, ea nu conține decât un sâmbure de adevăr, acesta însuși adeseori îndoielnic. Ceea ce îi dă însă importanță e cu deosebire "caracteristicul", "sinteticul", adică ceea ce formează nota
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]